ICCJ. Decizia nr. 492/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 492/2013

Dosar nr. 2451/1/2013

Şedinţa publică din 30 aprilie 2013

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17 aprilie 2013, petentul B.E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 24344/245/2008* al Judecătoriei Satu-Mare, invocând lipsa de imparţialitate a magistraţilor implicaţi în judecarea acestei cauze, împotriva cărora petentul a formulat o serie de cereri de recuzare, motivând că aceştia au interesul de a-l prejudicia.

În susţinerea cererii sale a susţinut dreptul său la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

Petentul a arătat că soluţia strămutării cauzei se impune şi datorită faptului că o serie de grefieri şi magistraţi ai instanţei, alţii decât cei implicaţi în soluţionarea Dosarului nr. 24344/245/2008*, sunt incompatibili, au fost recuzaţi sau se află în litigii directe cu petentul, aspect de natură a împiedica în totalitate desfăşurarea unui proces echitabil la Judecătoria Satu-Mare.

Petentul a precizat că în cauza a cărei strămutare o solicită nu există personae arestate.

Înalta Curte constată că cererea de strămutare a fost formulată de petent la data de 17 aprilie 2013, după intrarea în vigoare a Legii pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.

Art. II alin. (2) al acestui act normativ, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 din Constituţia României, stabileşte că dispoziţiile referitoare la strămutare se aplică numai cererilor de strămutare cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Ca atare cererea petentului urmează a fi analizată de instanţă în lumina noilor texte legale incidente în materia strămutării, conţinute de Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile art. I pct. 4 al Legii nr. 2/2013, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei (...)”.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 pct. 6 C. proc. pen., nou introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 2/2013, Curtea de Apel soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate de pct. 8 al art. I din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel competentă soluţionează cererea de strămutare prin sentinţă motivată.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege anterior menţionate rezultă că soluţionarea unei cererii având ca obiect strămutarea unei cauze aflată pe rolul unei judecătorii este de competenţa Curţii de Apel în circumscripţia căreia işi are sediul acea judecătorie, în speţă fiind vorba despre Curtea de Apel Oradea.

Aşa fiind, Înalta Curte, va trimite cererea formulată de petentul B.E., prin care acesta solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 24344/245/2008* al Judecătoriei Satu-Mare, la Curtea de Apel Oradea, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Trimite cererea formulată de petentul B.E. prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 24344/245/2008* al Judecătoriei Satu-Mare la Curtea de Apel Oradea, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 492/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond