ICCJ. Decizia nr. 51/RC/2016. Asistare zilnică. Tâlhărie
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIAPENALĂ
Decizia nr. 51/RC/2016
Dosar nr. 489/1/2016
Şedinţa publică din 19 februarie 2016
Asupra recursului în casaţie de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 640 din 14 mai 2015 a Judecătoriei Constanţa, în baza art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. şi art. 5 C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului F.N.F. măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice prevăzută de art. 120 C. proc. pen. pe o perioadă de 6 luni.
În temeiul art. 121 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus că pe durata măsurii educative a asistării zilnice inculpatul F.N.F. trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) Să nu se apropie şi să nu comunice cu numitul N.M.;
b) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa la datele fixate de acesta.
c) Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
S-a pus în vedere inculpatului F.N.F. să respecte programul stabilit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa şi obligaţiile stabilite de instanţă.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a luat act de neconstituirea persoanei vătămate T.M.L. parte civilă şi de renunţarea părţii civile M.E. la pretenţiile civile formulate în cauză.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul F.N.F. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 07 iunie 2012, persoana vătămată M.E., în vârstă de 56 de arii a sesizat lucrătorii Poliţiei mun. Constanţa - B.I.C. cu privire la faptul că în ziua de 07 iunie 2012, în jurul orelor 14.30, în timp ce se deplasa pe strada P. din mun. Constanta, dinspre „Piaţa km.4-5" către strada P. în apropierea Complexului Comercial „D.", a fost acostată de doi tineri necunoscuţi, iar primul dintre aceştia i-a smuls lanţul din aur de la gât după care ambii au fugit spre Complexul Comercial, au pătruns în interior după care nu i-a mai observat.
La data de 10 iunie 2012, persoana vătămată T.M.L., , a sesizat lucrătorii de poliţie cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 13.00, în timp ce se afla în autoturismul proprietate, staţionat, pe strada P., în dreptul imobilului, din mun. Constanţa, două persoane necunoscute s-au apropiat de autoturism, iar una dintre acestea i-a smuls lanţul din aur de la gât prin geamul portierei stânga faţă, aflat deschis.
După comiterea faptei cei doi necunoscuţi au fugit către cartierul poarta 6, fără a mai putea fi observaţi.
Patrula de poliţie sesizată de către persoana vătămată T.M.L. a procedat la efectuarea de verificări, şi scotociri atât în zona comiterii faptei cât şi în zona spre care s-au deplasat autorii.
Astfel, în timp ce se aflau pe strada C. din mun. Constanţa, persoana vătămată a indicat un tânăr având semnalmentele unuia dintre autori, care la vederea patrulei de poliţie a încercat să se sustragă urmăririi încercând să intre în scara blocului. Procedându-se la somarea şi legitimarea persoanei s-a stabilit că este inculpatul F.N.F., în vârstă de 15 ani, cu domiciliu în mun. Constanţa.
Fiind condus la sediul poliţiei şi cercetat, a declarat că este unul dintre autorii comiterii infracţiunilor de tâlhărie asupra persoanelor vătămate M.E. din data de 07 iunie 2012, dar: şi asupra persoanei vătămate T.M.L. din ziua de 10 iunie 2012. De asemenea, acesta a declarat că la comiterea faptei a participat şi numitul N.M.
În ziua de 10 iunie 2012, în jurul orelor 14.20, s-a prezentat la sediul poliţiei numitul N.M., care a afirmat că el este autorul celor două tâlhării comise asupra părţilor vătămate M.E. şi T.M.L.
Cu ocazia efectuării unei recunoaşteri după fotografii persoana vătămată M.E. l-a recunoscut pe inculpatul F.N.F., declarând că este cel care-l însoţea pe N.M. când i-a fost smuls lănţişorul de la gât, iar la recunoaşterea din grup persoana vătămată l-a recunoscut pe N.M., declarând că este persoana care a deposedat-o de lanţul din aur în ziua de 07 iunie 2012.
Persoana vătămată T.M.L. l-a recunoscut din grup pe inculpatul F.N.F., declarând că este una dintre persoanele participante la comiterea faptei Aceeaşi parte vătămată l-a recunoscut şi pe numitul N.M., declarând, că este persoana care în ziua de 10 iunie 2012, în timp ce se afla în autoturism i-a smuls lanţul din aur de la gât.
Cu ocazia verificărilor efectuate la casa de amanet aparţinând SC I.F.N. A.C. SRL, cu sediul în strada B., s-a constatat existenţa contractului de amanet încheiat la data de 07 iunie 2012 prin care numitul N.M. a amanetat un lanţ din aur 14 k în greutate de 3, 69 gr şi a unui pandantiv de 18 k, în greutate de 0,79 gr, pentru suma totală de 449,4 lei. De asemenea la aceeaşi casă de amanet a fost încheiat contractul de amanet din 07 iunie 2012 din care rezultă că numitul N.M. a amanetat un lanţ din aur de 14 k în greutate de 2,95 gr, pentru suma de 283,2 lei.
Persoana vătămată M.E. a declarat că valoarea prejudiciului creat este de 1.000 lei sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.
Persoana vătămată T.M.L. a declarat că în urma comiterii faptei i-a fost cauzat un prejudiciu de 3.500 lei sumă cu care nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, întrucâti-a fost achitatintegral de N.M.
Inculpatul F.N.F. a recunoscut comiterea celor două infracţiuni pentru care este cercetat, arătând disponibilitate în recuperarea prejudiciului creat.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 29 ianuarie 2013 a rezultat că inculpatul F.N.F. la data comiterii faptelor cât şi în prezent are discernământul păstrat.
Audiat fiind în faţa instanţei, inculpatul F.N.F. a arătat că recunoaşte situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei, regretă faptele de care este acuzat, şi a motivat săvârşirea infracţiunilor de faptul că era mai mic de vârstă şi a fost uşor influenţat de ideea de a obţine bani, însă acum regretă faptele şi a realizat că banii se obţin prin muncă (fila 21).
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, criticând, modalitatea de individualizare judiciară a măsurii educative aplicată de instanţa de fond, având în vedere gravitatea şi pericolul social concret al infracţiunilor comise de către inculpatul F.N.F.
Prin Decizia penală nr. 117/MP din 11 septembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 640 din 14 mai 2015 a Judecătoriei Constanţa, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi, rejudecând, în baza art. 125 alin. (2) rap. la art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, pe o perioadă de 2 ani, a inculpatului F.N.F., pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113C. pen. şi art. 5 C. pen.
Au fost înlăturate din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare deciziei instanţei de apel şi au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au. rămas în sarcina acestuia, iar onorariul parţial al apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile M.J. Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele.
Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului F.N.F., fiind îndeplinite condiţiile pentru luarea unei măsuri educative.
Sub aspectul stării de fapt s-a constatat că, la data de 07 iunie 2012 în jurul, orelor 14,30 inculpatul F.N.F. împreună cu numitul N.M. prin violenţă au deposedat-o pe persoana vătămată M.E. in vârstă de 56 de ani de un lănţişor din aur in timp ce aceasta se deplasa pe Str. P. din mun. Constanţa, cauzând un prejudiciu in valoare de 1000 lei şi la data de 10 iunie 2012 în jurul orelor 12.45 -13.00 inculpatul F.N.F. împreună cu numitul N.M., prin violenţă au deposedat-o pe persoana vătămată T.M.L. în vârstă de aproximativ 78 de ani de un lănţişor din aur, in timp ce aceasta stătea in autoturismul său staţionat pe str. P. din mun. Constanţa, cauzând un prejudiciu în valoare de 3.500 lei.
Situaţia de fapt astfel expusă a rezultat din: declaraţiile părţii vătămate M.E.; declaraţiile părţii vătămate T.M.L.; procesele verbale de cercetare la faţa locului şi planşele cu fotografii judiciare; procesul verbal cu verificările efectuate la casa de amanet; copia contractelor de amanet încheiate de învinuitul N.M.
Potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.
Potrivit art. 74 C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile, măsura educativă trebuie să corespundă, sub aspectul duratei şi naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât a gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii. Funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al măsurilor educative privative de libertate pot fi realizate numai printr-o individualizare care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
De asemenea, în procesul de individualizare judiciară a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie, Curtea a reţinut că aceasta este un mijloc specific de coerciţie penală, de represiune, implică în mod necesar o suferinţă (aflicţiune) ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflictiv al măsurii educative impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât şi cu gradul de periculozitate al infractorului. Măsura educativă privativă de libertate nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar şi un mijloc de reeducare al acestuia.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea infractorului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute scopul măsurii educative.
În stabilirea unei măsuri educative, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanţele reale de comitere a faptelor, urmările produse, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
La individualizarea măsurii educative, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 115 C. pen. şi art. 74 C. pen. cu referire la circumstanţele reale ale infracţiunii de tâlhărie, urmările produse, modul în care s-a acţionat dar şi circumstanţele personale ale inculpatului F.N.F.
Curtea a constatat necesitatea luării măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani faţă de inculpatul F.N.F., având în vedere datele. despre infracţiunile de tâlhărie comise, de natura şi valorile sociale prejudiciată în desfăşurarea activităţii infracţionale, modalitatea concretă de comitere - infracţiuni comise în locuri publice intens circulate din mun. Constanţa, respectiv strada P. şi strada P., faptele cu caracter infracţional fiind comise împreună cu o altă persoană, ceea ce a asigurat consumarea infracţiunilor şi asigurarea plecării autorilor de la locul faptei, în desfăşurarea activităţii infracţiunilor inculpaţii au profitat de vârsta înaintată a victimelor şi rezistenţa scăzută în apărare a acestora, M.E. având vârsta de 56 de ani iar T.M.L. având vârsta de 78 de ani, dar şi valoarea însemnată a prejudiciului, în cuantum de 4.500 de lei.
Deşi legea prevede posibilitatea luării măsurii educative pe o perioadă până la 5 ani, Curtea prin raportare şi la circumstanţele personale ce caracterizează favorabil persoana inculpatului. F.N.F., respectiv este elev în clasa a XII-a în cadrul Grupului Şcolar „G.D." din municipiul Constanţa, unde a fost transferat în semestrul I din clasa a X-a de la Liceul cu Program Sportiv „N.R." Constanţa, a participat la concursuri şi olimpiade şcolare, prejudiciul a fost recuperat, a dispus luarea măsurii educative a internării- într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani, pentru.comiterea a două infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. şi art. 5 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casaţie inculpatul F.N.F., prin avocat ales l.S.N., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
Prin Încheierea nr 17/RC pronunţată la data de 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul F.N.F. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat. Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C.I.O., în compunerea de 3 judecători, cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 489/1/2016, stabilindu-se termen de judecată la data de 19 februarie 2016.
Învestită cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul F.N.F., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi reţine următoarele:
Prin recursul în casaţie formulat, inculpatul F.N.F. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că măsura aplicată de instanţa de apel este în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind rezultatul unei greşite individualizări a măsurii educative aplicate inculpatului în raport de gravitatea şi pericolul concret al infracţiunii săvârşite de acesta, de condiţiile concrete ale comiterii faptelor, profilul socio-moral şi de personalitate ale minorului, care de la data săvârşirii faptelor a făcut progrese importante pentru a se îndrepta, a finalizat studiile liceale şi a performat o disciplină sportivă.
Apărarea a mai susţinut că în art. 114 alin. (1) C. pen. se prevede imperativ că faţă de minorul care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă intre 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, astfel că, măsura internării inculpatului într-un centru de detenţie luată de instanţa de apel este o măsură de excepţie, care nu se impune a fi luată raportat la persoana inculpatului, această măsură nefiind cuprinsă nici în recomandările serviciului de probaţiune cu ocazia întocmirii referatului de probaţiune privind pe inculpat.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa casării.deciziei instanţei de apel şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.
Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul F.N.F., Înalta Curte constată că motivele invocate se acesta nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei C.E.D.O. şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a recorrfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.
În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede, o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.
Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul N.C.P.P., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.
Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează aşadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Conform art. 43 8 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Cazul de recurs în casaţie prev. de art. 43 8 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Curtea de la Strasbourg a subliniat că dispoziţiile art. 7 din Convenţie nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a normelor penale în detrimentul acuzatului; ele consacră, de asemenea, într-un mod general, principiul delictelor şi pedepselor.
Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticând aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, deşi, în opinia sa, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani se poate aplica doar o măsură educativă neprivativă de libertate.
Înalta Curte constată că aspectele invocate de''către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că nu există nicio dispoziţie expresă prevăzută de legea penală care interzice aplicarea unei măsuri educative privative de libertate unui minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. Mai mult, potrivit art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. „faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă privativă de libertate, atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţa.
În speţă, inculpatul a fost condamnat de instanţele inferioare pentru săvârşirea a două infractiuni de tâlhărie, pentru care legea prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani, perioadă ce se încadrează-în limitele expres prevăzute de dispoziţiile art. 125 alin. (2) C. pen. Or, se reţine că pct. 12 al art. 438 C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depăşirea limitelor legale, sub minimul legal saii peste maximul general al pedepsei.
Cu privire la susţinerile apărării, potrivit cărora instanţa de apel nu a avut în vedere la momentul individualizării pedepsei circumstanţele personale ale inculpatului, Înalta Curte reţine că acestea presupun o reindividualizare a pedepsei aplicate, iar în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată, recursul în casaţie fiind o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalităţii hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 43 8 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul F.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 117/MP din data de 11 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 44663/212/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul F.N.F. împotriva Deciziei penale nr. 117/MP din data de 11 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 44663/212/2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2016.
| ICCJ. Decizia nr. 1/2016. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
