CSJ. Decizia nr. 123/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 123
Dosar nr. 151/2003
Şedinţa publică din 25 august 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 504 din 24 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat, între alţii, pe inculpatul N.A.N.C. la trei pedepse de câte 9 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea a trei tentative de omor deosebit de grav prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 lit. b) şi d), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., precum şi la 7 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c), d), f) şi h), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a art. 35 alin. (1) C. pen., contopindu-se pedepsele, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, cu începere de la 22 aprilie 1997 până la 24 mai 2002, dispunându-se totodată menţinerea acestei măsuri.
Împotriva sentinţei au declarat apel procurorul şi inculpatul L.A. (condamnat prin aceeaşi sentinţă), ambele apeluri fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 669/A din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Procurorul şi inculpatul L.A. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, fiind fixat termen, pentru judecarea acestor recursuri la 10 aprilie 2003. Judecarea cauzei a fost amânată la 19 iunie 2003 şi, apoi, la 2 octombrie 2003.
Prin încheierea din 17 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor L.A. şi N.A.N.C. este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 15 august 2003.
La data de 14 august 2003, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a constatat din nou legalitatea măsurii arestării celor doi inculpaţi şi, prin încheierea din aceeaşi zi, a dispus prelungirea acestei măsuri până la 11 septembrie 2003 inclusiv.
Inculpatul N.A.N.C. a declarat recurs împotriva ambelor încheieri de prelungire a măsurii arestării preventive.
Recursurile nu sunt admisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".
Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.
De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar încălca normele legale referitoare la competenţa instanţelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursurilor declarate de inculpatul sus-menţionat, urmează ca aceste recursuri să fie respinse, cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpatul N.A.N.C. împotriva încheierilor din 17 iulie 2003 şi din 14 august 2003, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 401/2003.
Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 august 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 327/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 328/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
