CSJ. Decizia nr. 165/197/. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 165

Dosar nr. 197/2003

Şedinţa publică din 3 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 47 din 24 februarie 2003 a Tribunalului Sibiu, inculpaţii Ş.A. şi N.G. au fost condamnaţi la câte 7 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea pe timp de 2 ani a unor drepturi pentru tentativă la infracţiunea de omor cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., precum şi la câte 4 ani şi 5 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, dispunându-se contopirea acestor pedepse, precum şi revocarea liberării condiţionate pentru restul rămas neexecutat de inculpaţi din pedepsele la care au fost condamnaţi anterior, astfel ca fiecare inculpat să execute, în final, câte 8 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de 2 ani.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, dispunându-se, totodată, menţinerea stării de arest a ambilor inculpaţi.

Împotriva sentinţei, procurorul şi inculpaţii au declarat apel.

Prin Decizia penală nr. 237/A din 15 iulie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi şi, admiţând apelul procurorului, a majorat pedepsele în sensul ca, în urma recontopirii acestora, fiecare inculpat să execute câte 10 ani şi 4 luni închisoare.

Împotriva acestei decizii inculpaţii au declarat recurs, fiind fixat termen, pentru judecarea recursurilor, la 24 noiembrie 2003.

Prin încheierea din 8 august 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi pe dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaţilor este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 5 septembrie 2003.

Inculpaţii au declarat recurs împotriva acestei încheieri.

Aşa cum s-a arătat, inculpatul N.G. a declarat, în faţa instanţei, că retrage recursul.

În atare situaţie, faţă de dispoziţiile art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de acest inculpat împotriva încheierii menţionate şi a-l obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

La rândul său, inculpatul Ş.A. a cerut admiterea recursului fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare.

Recursul acestui inculpat nu este admisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanţa de fond la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanţa verifică, din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri".

Dar, în timp ce prin alin. (2) din acelaşi articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menţionate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanţa de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Aşa fiind, şi cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanţe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunţată în aceeaşi materie de instanţa de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă şi de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanţa firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecinţă, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat de inculpatul Ş.A:, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Ş.A. împotriva încheierii din 8 august 2003, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3524/2003.

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.G. împotriva aceleiaşi încheieri.

Obligă pe inculpaţi să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care câte 200.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 septembrie 2003.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 165/197/. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI