Magistrat. Adaosul de 15% la indemnizaţia de încadrare. Vechime efectivă în magistratură. Excluderea vechimii realizate în avocatură
| Comentarii |
|
Vechimea în magistratură şi vechimea efectivă în magistratură sunt două noţiuni diferite, cu efecte juridice, de asemenea, diferite. Profesia de avocat exercitată de reclamant nu apare ca vechime efectivă în magistratură, potrivit art. 42 din Legea -nr. 92/1992, şi nici ca vechime asimilată, potrivit art. 43 din acelaşi act normativ. Astfel, conform art. 42, au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din parchetele de pe lângă acestea, precum şi magistraţii-asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie, iar conform art. 43 alin. 2, este asimilat magistraţilor, pe durata îndeplinirii funcţiilor, indiferent de vechime, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei.
Aşadar, în vederea acordării adaosului la indemnizaţia de încadrare, vechimea se stabileşte fără a se lua în calcul vechimea realizată ca avocat.
(Completul de 9 judecători, decizia nr. 98 din 9 iunie 2003)
Reclamantul B. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, cerând anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2785/C din 30 octombrie 2000, Anexa 1 poziţia 10 şi să oblige pe pârât să rectifice poziţia menţionată, în sensul înscrierii unui adaos la indemnizaţia de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 17 august 1982-31 mai 1983 a fost încadrat ca avocat stagiar la Colegiul de Avocaţi Olt, Baroul Colectiv de Asistenţă Juridică Slatina.
începând cu data de 31 mai 1983 a fost transferat la Colegiul de Avocaţi Argeş, Biroul Colectiv de Asistenţă Juridică Argeş, unde a funcţionat până la data de 1 ianuarie 1993, când a fost încadrat ca judecător la Judecătoria Curtea de Argeş. De la această instanţă, la data de 1 martie 1998 a fost transferat, ca judecător, la Tribunalul Argeş, iar la data de 1 octombrie 2000 a fost transferat la Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, unde se află şi în prezent.
Ca atare, la data de 1 octombrie 2000, la care se referă ordinul atacat, reclamantul avea o vechime în magistratură de 18 ani, 2 luni şi 24 zile, căreia îi corespunde, potrivit art. 5 din O.G. nr. 83/2000, un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în procent de 15%.
Reclamantul a mai susţinut că excluderea vechimii realizate în avocatură, de la vechimea în magistratură în raport de care se stabileşte adaosul la indemnizaţia de încadrare, este contrară dispoziţiilor art. 44 din O.G. nr. 179/1999, prin care a fost reglementat un tratament juridic egal, sub
aspectul vechimii în magistratură, a funcţiilor de judecător, procuror, personal de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, avocat ş.a.
' N.R.: Precizăm că aceste texte de lege nu au fost abrogate de Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004.
Curtea de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul B., a anulat în parte ordinul atacat şi a obligat pe pârât să rectifice Anexa nr. 1 la ordin, poziţia 10, în sensul de a se înscrie adaosul la indemnizaţia de încadrare lunară de 15% în loc de 5%.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 42 şi 43 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările ulterioare şi art. 5 din O.G. nr. 83/2000, rezultă că acest ultim text se referă la vechimea efectivă în magistratură, în timp ce art. 44 din legea de organizare judecătorească se referă la vechimea în magistratură, din care face parte şi vechimea în funcţiile de specialitate juridică asimilate.
Este adevărat că noţiunile de vechime în magistratură şi vechime efectivă în magistratură nu sunt identice, însă acestea produc aceleaşi efecte cu privire la adaosul la indemnizaţia lunară de încadrare.
în acest sens, dispoziţiile menţionate trebuie coroborate cu prevederile art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 83/2000.
Or, dacă funcţiile asimilate se iau în considerare la stabilirea vechimii în magistratură şi, implicit, la stabilirea indemnizaţiei de încadrare, este inechitabil a nu se folosi aceleaşi criterii pentru stabilirea adaosului la indemnizaţia de încadrare.
împotriva hotărârii primei instanţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. pr. civ.
S-a susţinut că vechimea efectivă în magistratură şi vechimea în magistratură reprezintă noţiuni diferite, consecinţele luării în considerare a uneia sau alteia dintre acestea fiind, de asemenea, diferite.
Vechimea efectivă în magistratură este cea stabilită în condiţiile art. 42 şi art. 43 alin. 2 din Legea de organizare judecătorească.
Pentru stabilirea adaosului la indemnizaţia lunară de încadrare, prin art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 83/2000 este avută în vedere vechimea efectivă în magistratură. Ca atare, dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, care reglementează vechimea în magistratură, nu sunt incidente în aplicarea art. 5 din O.G. nr. 83/2000.
în concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantului B.
Recursul Ministerului Justiţiei a fost respins, ca nefondat, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ. în motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 83/2000, magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară în raport de vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de art. 42 şi art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/ 1992 republicată.
Vechimea în magistratură a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 179/1999 de modificare a Legii nr. 92/1992. în urma acestei modificări, art. 44 din Legea nr. 92/1992 menţionează explicit şi expres că perioada în care o persoană a îndeplinit funcţia de avocat constituie vechime în magistratură.
Coroborând aceste texte, rezultă în mod indubitabil, că la calcularea adaosului prevăzut de art. 5 alin. 1 din O.G. nr. 83/2000 se are în vedere vechimea în magistratură, astfel cum este reglementată de art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.
împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, susţinându-se că, din redactarea art. 5 din O.G. nr. 83/2000, rezultă cu claritate că la stabilirea adaosului la indemnizaţia de încadrare se ia în considerare numai vechimea efectivă în funcţiile prevăzute de
art. 42 şi art. 43 din Legea nr. 92/1992 şi nu toată vechimea în magistratură stabilită conform art. 44 din acelaşi act normativ.
Se arată că raţiunea textului constă în acordarea unei salarizări diferenţiate în funcţie de perioada de timp efectiv lucrată ca judecător sau procuror, precum şi în celelalte funcţii stabilite expres. Ca atare, nu se poate aprecia că vechimea în magistratură este identică cu vechimea efectivă ca judecător sau procuror, magistrat-asistent sau consilier juridic la Ministerul Justiţiei.
Că aceasta ar fi o eronată interpretare a legii este dovedită de redactarea art. 5 din O.G. nr. 83/ 2000, care face trimitere expresă la art. 42 şi art. 43 din Legea nr. 92/1992 şi nu la art. 44 din aceeaşi lege. Ca atare, vechimea în magistratură, potrivit art. 44 din Legea nr. 92/1992 este avută în vedere, conform art. 103 din aceeaşi lege, numai la stabilirea dreptului la pensie de serviciu.
Recursul în anulare este fondat.
Astfel, prin Legea nr. 14/1991 a fost stabilit cadrul general al sistemului de salarizare în România.
Din dispoziţiile acestui act normativ, pe lângă principiile generale privind salarizarea, în art. 1 alin. 5 din Legea nr. 14/1991 se prevede că sporurile şi adaosurile la salariul de bază, aplicabile oricărei persoane care desfăşoară activitate remunerată, se stabilesc şi se acordă exclusiv aşa cum sunt prevăzute prin lege.
Mai sunt de reţinut dispoziţiile art. 4 alin. 3 lit. b din Legea nr. 14/1991, prin care s-a prevăzut că salariile personalului organelor puterii legislative, executive şi judecătoreşti se stabilesc prin lege specială.
Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti este reglementată prin Legea nr. 50/ • 1996.
După modificarea acestei legi, prin O.G. nr. 83/ 2000, salariile de bază ale magistraţilor au fost reglementate, prin art. 2, sub denumirea de indemnizaţie de încadrare lunară. Acestea se stabilesc pe funcţii, în raport cu nivelul instanţelor şi parchetelor şi cu vechimea în magistratură, sub aspectul coeficientului de multiplicare, valoarea de referinţă sectorială fiind cea prevăzută pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă.
Prin art. 5 din Legea nr. 50/1996, aşa cum a fost modificat prin O.G. nr. 83/2000, a fost reglementat beneficiul unui adaos la indemnizaţia lunară de încadrare a magistraţilor, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute la art. 42 şi art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 14/1991, cuantumul adaosului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 50/1996 se stabileşte exclusiv în raport de vechimea stabilită prin art. 42 şi 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările ulterioare.
Este adevărat că alin. 2 al art. 5 din Legea nr. 50/ 1996 foloseşte, pentru determinarea datei de la care se acordă un anumit procent al adaosului la indemnizaţia de încadrare lunară sintagma “îndeplinirea vechimii în magistratură”, dar aceasta nu schimbă sensul dispoziţiilor alin. 1 al aceluiaşi articol.
Astfel, potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992 republicată, au calitatea de magistraţi şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum şi magistraţii-asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie.
Totodată, potrivit art. 43 alin. 2 din acelaşi act normativ, este asimilat magistraţilor, pe durata îndeplinirii funcţiilor, indiferent de vechime, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei.
Reclamantul a solicitat anularea ordinului ministrului justiţiei, considerând că, în mod greşit, i s-a stabilit procentul de adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, prin excluderea de la calculul
vechimii a perioadei lucrate ca avocat, anterior admiterii în magistratură.
Or, funcţia de avocat îndeplinită de către reclamant nu apare ca vechime efectivă în magistratură, potrivit art. 42 din Legea nr. 92/1992 şi nici ca vechime asimilată, potrivit art. 43 din acelaşi act normativ.
Aşadar, în mod corect, în vederea acordării adaosului la indemnizaţia de încadrare, vechimea a fost stabilită fără a se lua în calcul vechimea realizată de către reclamant ca avocat.
în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 155 din 28 mai 2002.
Ca atare, actul administrativ atacat este temeinic şi legal, iar hotărârile criticate sunt pronunţate cu încălcarea legii, respectiv art. 5 din Legea nr. 50/ 1996 cu referire la art. 1 alin. 5 din Legea nr. 14/ 1991.
Aşa fiind, critica privind încălcarea esenţială a legii este întemeiată, ca urmare a extinderii dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 republicată, la situaţii neprevăzute de lege, contrar dispoziţiei imperative prevăzute de art. 1 alin. 5 din Legea nr. 14/1991, cauza fiind soluţionată greşit pe fond, aşa încât în cauză este incident cazul în casare prevăzut de art. 330 pct. 2 din C. pr. civ., invocat prin recursul în anulare.
în consecinţă, recursul în anulare a fost admis, hotărârile pronunţate în cauză casate, iar recursul declarat de Ministerul Justiţiei a fost admis şi, pe fond, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
| ← Achitare. Lipsa unui element constitutiv al infracţiunii.... | Impozit la bugetul local pentru construcţii speciale.... → |
|---|
