Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 82/2015. Judecătoria ALESD

Sentința nr. 82/2015 pronunțată de Judecătoria ALESD la data de 19-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ALEȘD

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._ .

SENTINȚA PENALĂ NR.82/2015.

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.06.2015.

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: B. M.

Ministerul public este reprezentat de către d-l procuror Sarkozi L., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit disp. art. 369 alin 1 c.p.p

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul I. D. R., dom în Oradea, ..14, ., fără forme legale în Oradea ..20, ., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 8 actual 336 alin 1 Cpen), cu aplic art. 37 lit a Cpen.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 05.06.2015, când părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când judecătoria în vederea deliberării a amânat pronunțarea hotărârii pentru termenul din data de 12.06.2015, respectiv 19.06.2015 dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre..

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, din data de 27.02.2014, înregistrat la instanță la 28.02.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. D. R., fiind acuzat de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin 1 Cpen, cu aplic art. 37 lit a vechiul Cpen și a art. 5 noul Cpen.

S-a reținut în cuprinsul rechizitoriului, faptul că la data de 19.08.2013 inculpatul I. D. R. a condus pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,40 gr ‰, alcool pur în sânge.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă.

În ședința publică din data de 24.10.2014, inculpatul I. D. R., a recunoscut comiterea faptelor puse în sarcina sa, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în condițiile art. 375 Cpen. Această cerere a fost admisă de instanță prin încheierea pronunțată la aceeași dată.

Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală coroborate cu probele din cursul judecății instanța reține următoarele:

În data 19.08.2013, în jurul orelor 18,41, organele de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Bihor, care desfășurau activități de patrulare și control a traficului rutier, au oprit pe DN1, în localitatea Tileagd, autoturismul marca Smart cu număr de înmatriculare_, întrucât a fost înregistrat radar circulând cu o viteză de 62 km/oră.

S-a constatat că la volanul autoturismului se afla inculpatul I. D. R., care datorită faptului că emana un puternic miros de alcool a fost supus testării cu aparatul etilotest, acesta a indicând o concentrație de 0,67 mg/ litru alcool pur în aerul expirat.

Pentru acest motiv inculpatul a fost condus la S.M.L.ORADEA, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul prezenta în sânge o alcoolemie de 1,30 grame/ mie alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 1,10 grame/ mie alcool pur în sânge la a doua probă.

În cursul urmăririi penale, la solicitarea inculpatului s-a efectuat o expertiză privind calcularea retroactivă a alcoolemiei, din concluziile raportului de expertiză întocmit de I.M.L.Timișoara, rezultând că la data opririi în trafic alcoolemia inculpatului era de 1,40 grame la mie alcool pur în sânge, iar cantitatea de alcool declarată de inculpat ( 3 beri la 0,33 ml) nu este cea reală.

Această stare de fapt a fost reținută de instanță ca urmare a coroborării mijloacelor de probă reprezentând: Raport de expertiză ( filele 3-4 dosar u.p.), Proces verbal de constatare acte premergătoare ( fila 12 dosar u.p.), Proces verbal de constatare ( fila 14 dosar u.p.), Rezultat alcooltest ( fila 17 dosar u.p.), Proces verbal prelevare probe ( fila 18 dosar u.p.), Buletin de Analiză Toxicologică( fila 21 dosar u.p.), cazier rutier ( fila 23 dosar u.p.), CD -Aparat radar ( fila 26 dosar u.p.), Declarațiile martorilor Tallodi Z. C., Viderea F. ( filele 28-29 dosar u.p.) și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

În drept, fapta inculpatului I. D. R., de a conduce pe drumurile publice, un autovehicul în condițiile descrise mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influiența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 alin 1 Cpen, text de lege în baza căreia instanța făcând aplicarea art. 37 lit a vechiul Cpen, a art. 5 noul Cpen, și a art. 396 alin 10 Cp.p îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.

La stabilirea legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere cu prioritate atât limitele de pedeapsă în privința închisorii, identice în cazul ambelor reglementări instituite de art. 81 alin 1 din OUG 195/2002 și art.336 alin 1 NCpen, cât și prevederea, în cazul acesteia din urmă, a posibilității aplicării unei amenzi, această pedeapsă fiind alternativă.

La stabilirea stării de recidivă, instanța a avut în vedere condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, aplicată prin sentința penală nr. 243/2008 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia Penală nr. 146/19.01.2010 a Î.C.C.J., în condițiile în care prezenta fapta a fost comisă înăuntrul termenului de încercare.

Pentru acest motiv,în baza art. 86/4 vechiul Cpen, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 187/2012, va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 243/2008 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penale nr. 146/19.01.2010 a Î.C.C.J și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa pronunțată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenție pedeapsa rezultată de 3 an și 8 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere fapta comisă de inculpat, pericolul social concret al acesteia, împrejurările în care aceasta a fost comisă, pe un drum public intens circulat, pe care se întâlnește accidente de circulație provocate în principal de cauze similare cu cea în care se află inculpatul de față ( consum de alcool), atitudinea de recunoaștere și regretare a faptelor manifestată de inculpat precum și existența antecedentelor penale, care a atras starea de recidivă la încadrarea juridică a prezentei fapte.

Apărările formulate de inculpat în legătură cu situația că fapta sa, s-a datorat unor circumstanțe care se referă la problemele sale familiale, conducând în final la un abuz de alcool și chiar la o tentativă de suicid, nu pot fi considerate împrejurări care să contribuie la atenuarea răspunderii sale penale, în contextul în care acesta anterior a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere, beneficiind într-o primă fază de clemența organelor judiciare, situație care nu a fost pe deplin conștientizată de inculpat, iar sancțiunea aplicată nu și-a atins scopul conferit de lege.

Față de natura și gravitatea infracțiunii, respectiv persoana inculpatului recidivist, apreciind necesară aplicarea unei pedepse complementare, instanța în baza art. 66 alin 1 lit. a,b NCPen, va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

Totodată în baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b NCpen, va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 274 NC.p.p, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMEL LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 336 alin 1 NCpen, cu aplicarea art. 37 lit a vechiul Cpen, a art 5 NCpen și a art.396 alin 10 Cp.p, condamnă pe inculpatul I. D. R., fiul lui D. și E., ns la data de 29.05.1972 în loc. Oradea, jud. Bihor, cetățean român, recidivist, dom în Oradea, ..14, ., fără forme legale în Oradea ..20, ., CNP._, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influiența alcoolului sau a altor substanțe, la o pedeapsă de:

- 8 (opt) luni închisoare

În baza art. 86/4 vechiul Cpen, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 243/2008 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia penale nr. 146/19.01.2010 a Î.C.C.J și dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa pronunțată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenție pedeapsa rezultată de 3 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 66 alin 1 lit. a,b NCPen, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b NCpen, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 274 NC.p.p, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. B. M.

Red.Jud. C.A.

Dact. Gref. B.M.

6 ex/14.07.2015.

..07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 82/2015. Judecătoria ALESD