Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 90/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 90/2015 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 471/185/2015

Dosar nr._ contestație la executare

Operator de date cu caracter personal 4126

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința penală nr.90

Ședința publică din 27 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. M.-A., judecător

Grefier - B. S.

Ministerul Public este reprezentat de C. D. I., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești

Pe rol este soluționarea contestației la executare(cerere disjunsă din dosarul nr._ ) formulată de contestatorul B. I., aflat în stare de detenție în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru contestator apărător desemnat din oficiu, avocat V. A. ( conform delegației pentru asistență juridică obligatorie nr.17/10.03.2015- fila 3 din dosar).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art.369 alin.1 Cod procedură penală desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată pe suport audio.

În temeiul art.104 al.10 din Hotărârea C.SM. nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești grefierul referă asupra cauzei învederând că Penitenciarul Colibași a comunicat relațiile solicitate, din care rezultă că B. I. se află în executarea unei pedepse privative de libertate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.480/2014 din 24.06.2014 emis de către Judecătoria C..

Instanța, față de starea de deținere în care se află contestatorul, conținutul contestației, și dispozițiile art.598 alin.2 C.pr.pen., ridică din oficiu excepția de necompetență teritorială și declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, județul Argeș .

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe excepția discutată, pune concluzii de declinare a competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești, având în vedere dispozițiile textului de lege enunțat.

Apărătorul contestatorului achiesează la concluziile procurorului.

INSTANȚA:

Având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea disjunsă din dosarul nr._ la data de 29.04.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Bălcești sub nr._ contestatorul B. I., fiul lui Ș. și G., născut la data de 23.05.1988, a formulat contestație la executare împotriva mandatului emis pentru condamnarea de 12 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Temeiul juridic nu a fost invocat, iar în probațiune nu s-au anexat înscrisuri.

Față de prevederile art.598 alin.1 lit.d C.pr.pen., care se referă la invocarea amnistiei, prescripției, grațierii sau a oricărui alt motiv de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și a oricărui alt incident ivit în cursul executării, și prevederile alin.2 din același text de lege, instanța, la termenul de judecată din 27.05.2015, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Art. 598 C.pr.pen. prevede atât cazurile când se poate folosi, în general, acest instrument (prin enumerarea incidentelor mai frecvente), cât și procedura comună după care se rezolvă asemenea contestații.

Astfel, potrivit art.598 alin.1 lit.d C.pr.pen., „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:… d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. De asemenea potrivit disp. al.2 din art.598 C.pr.pen. „În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art.597 alin. 1 sau 6 iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Potrivit normei procedurale evocate, în cazul reglementat de lit.d), care se referă la invocarea amnistiei, prescripției, grațierii sau a oricărui alt motiv de stingere ori de micșorare a pedepsei, dar și a oricărui alt incident ivit în cursul executării, contestația la executare se introduce la instanța de executare sau la cea în a cărei rază teritorială se găsește locul de deținere, respectiv unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa.

Competența instituită nu este una alternativă, ci determinată de situația celui condamnat, dacă se află sau nu deținut în cursul executării pedepsei în penitenciar sau la locul de muncă.

Din relațiile înaintate la dosarul cauzei a rezultat că B. I. se află în executarea unei pedepse privative de libertate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.480/2014 din 24.06.2014 emis de către Judecătoria C. (filele 5-7 din dosar).

Așadar, pentru ipoteza contestatorului încarcerat, competența de a se pronunța asupra contestației la executare revine exclusiv instanței în a cărei arie de jurisdicție se găsește locul de detenție la data introducerii acesteia.

Prin prisma considerentelor precedente, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și să decline competența de rezolvare a contestației la executare formulată de contestatorul B. I. în favoarea Judecătoriei Pitești, județul Argeș, autoritate judiciară în grad egal cu cea de executare și în a cărei rază de activitate intră Penitenciarul Colibași, în care contestatorul figura ca deținut la promovarea acesteia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind contestația la executare formulată de contestatorul B. I., deținut în Penitenciarul Colibași, în favoarea Judecătoriei Pitești, județul Argeș.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei urmează să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac .

Pronunțată în ședință publică astăzi 27 mai 2015, la sediul Judecătoriei Bălcești, jud.V..

Președinte,

Grefier,

Red/tehn.CMA

4 ex./02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 90/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI