Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 16/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 8312/202/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Dosar nr._

Sentința penală nr. 16/2014

Ședința publică din 16 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A. T.

Grefier D. C-tina M.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Călărași

Procuror - P. A.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M. I. G., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 2684/P2014 din data de 20.10. 2014 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09.01.2015, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre; la acea dată, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru 16.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin rechizitoriul nr. 2684/P2014 din data de 20.10. 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 29.10.2014, a fost trimis în judecată inculpatul M. I. G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen., reținându-se, în esență, că la data de 14.08.2014, inculpatul a condus mopedul marca First Bike nr._ pe drumurile publice din satul T., ., fără a poseda permis de conducere, împrejurare în care a accidentat pe minora D. R. de 4 ani care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis.

Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: înscrisuri constatatoare/procese-verbale, declarațiile suspectului/inculpatului, declarații martor.

La termenul de judecată din 09.01.2015, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul M. I. G. a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută în actul de sesizare, și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art.375 C.pr.pen.

În cadrul probei cu înscrisuri în circumstanțiere, inculpatul a depus la doar caracterizare și dovada achitării cheltuielilor judiciare către stat stabilite la urmărire penală (filele 10 și 11).

I. Analizând conform procedurii prevăzute de art. 375 C.pr.pen., probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanța reține aceeași situație de fapt ca și cea expusă în actul de sesizare, respectiv că la data de 14.08.2014, inculpatul M. I. G. a condus mopedul marca First Bike nr._ în localitatea T., .. Călărași, unde a accidentat pe minora D. R. de 4 ani, iar la controlul efectuat de organele poliției rutiere s-a constatat că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. (declarații suspect - filele 29-30 și inculpat- filele 32-33 d.u.p., coroborate cu procesul-verbal de cercetare la fața locului- fila 6 d.u.p. și declarația martorului- fila 47 d.u.p.).

Cu ocazia audierilor din 12.09.2014 și 25.09.2014 (filele 30, 33 d.u.p.), inculpatul a recunoscut că la data de 14.08.2014, a luat cheile scuterului din domiciliu și a condus mopedul din satul Modelu până în satul T., unde, circulând pe . o fetiță de 4 ani care a traversat în fugă . recunoscut că nu posedă permis de conducere, declarând că a absolvit cursurile școlii de șoferi.

Potrivit verificărilor efectuate la data de 19.08.2014 de către Serviciul Rutier din cadrul IPJ Călărași, s-a constatat că inculpatul nu figurează în baza de date ca posesor de permis de conducere (fila 35 d.u.p.).

II. În drept, fapta inculpatului M. I. G. constând în aceea că la data de 14.08.2014, inculpatul a condus mopedul marca First Bike nr._ pe drumurile publice din satul T., ., fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.pen.

Elementul material al laturii obiective este realizat de acțiunea de conducere a unui autovehicul- mopedul marca First Bike nr._ , pe un drum public, respectiv pe . T., ., fără ca în prealabil inculpatul să fi promovat examenul de obținere a permisului de conducere în condițiile art.23 și urm. din O.U.G. nr.195/2002. Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care nu au dobândit cunoștințele teoretice și abilitățile practice pentru obținerea permisului de conducere. Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).

Pe latură subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitatea prevăzută de art. 16, alin.3 lit.b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).

III. La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare enumerate de art.74, alin.1 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, dar și limitele de pedeapsă fixate în art. 335 alin.1 C.pen, reduse cu o treime conform art.396, alin.10 C.pr.pen. (închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni).

Având în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite – punerea în pericol a siguranței circulației de către inculpatul care nu poseda permis de conducere și chiar accidentarea ușoară a unui pieton, instanța apreciază că pedeapsa amenzii penale nu este suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de astfel de fapte, circumstanțele cauzei impunând stabilirea unei pedepse cu închisoarea.

Sub acest aspect, instanța reține că inculpatul a condus mopedul pe un drum public și a accidentat ușor un pieton, circulând fără a deține asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de circulație și având inspecția tehnică periodică expirată, iar în ceea ce privește persoana inculpatului, acesta este absolvent de 10 clase și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Împrejurarea că inculpatul a absolvit cursurile școlii de șoferi nu constituie, în aprecierea instanței, o circumstanță atenuantă, având în vedere că în cadrul școlii de șoferi inculpatul a urmat și un curs de legislație, astfel că acesta a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa deși cunoștea dispozițiile Codului rutier.

Totodată, instanța constată că în cauză nu este incidentă nicio circumstanță atenuantă din cele prevăzute de art. 75 alin. 1 și 2 C.pen.

Față de aceste criterii, aplicând dispozițiile art. 396, alin.10 C.pr.pen., instanța apreciază că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară stabilirea unei pedepse de 8 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită de inculpat.

În schimb, elementele personale ale inculpatului fundamentează concluzia că se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, fără a fi necesară aplicarea pedepsei, o justă individualizare a sancțiunii realizându-se pe deplin chiar în condițiile valorificării art. 83 C.pen. și amânării aplicării pedepsei pe durata prevăzută de lege, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.

Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 C.pen., pedeapsa stabilită în cauză fiind închisoarea de până la 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior și și-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Cu toate acestea, impunerea în sarcina inculpatului doar a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. 1 C.pen. este insuficientă, în opinia instanței, pentru realizarea prevenției generale și speciale, astfel încât, conform art. 85 alin.2 C.pen. va impune inculpatului și obligația de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe drumurile publice, pe durata termenului de supraveghere.

Concluzia instanței are la bază importanța valorii sociale ocrotită prin norma legală încălcată de inculpat, iar măsura se află în legătură directă cu infracțiunea comisă și este de natură să asigure în mod real conștientizarea gravității faptei comise, a consecințelor pe care le-ar fi putut produce și a comportamentului pe care inculpatul trebuie să îl adopte pe viitor, respectiv să nu mai conducă vehicule până când nu va obține, potrivit legi, un permis de conducere corespunzător.

Nu în ultimul rând, în temeiul art.403 alin.4 C.pr.pen., instanța atrage atenția inculpatului că acest mod de individualizare a executării pedepsei implică, corelativ, revocarea amânării aplicării pedepsei și aplicarea și executarea pedepsei în întregime în regim penitenciar, dacă va săvârși din nou vreo infracțiune sau dacă nu va respecta cu rea-credință măsurile de supraveghere și obligațiile ce i-au fost impuse prin prezenta hotărâre.

În baza art.274, alin.1 C.pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul judecății, reținând că acesta a achitat cheltuielile judiciare stabilite la urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 335, alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală stabilește față de inculpatul M. I. G., născut la data de 10.08.1995, în Călărași, jud. Călărași, fiul lui P. și M., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, domiciliat în ., ., jud. Călărași, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, o pedeapsă de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 din Codul penal amână aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 din Codul penal.

În baza art. 85 alin. 1 și 2 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

- să nu conducă nicio categorie de autovehicule pe drumurile publice;

În baza art. 404 alin. 3 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului că nerespectarea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere atrage revocarea amânării și aplicarea și executarea pedepsei, conform art. 88 din Codul penal.

În baza art. 274, alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror și inculpat.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.

Președinte, Grefier,

Jud. T. C. A. M. C-tina D.

Red. T.C.

Dact. M.D.

Ex. 4/09.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 16/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI