Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 876/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 876/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 26-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr. 3185

SENTINȚA PENALĂ NR. 876/2015

Ședința publică din 26.06.2015

Instanța constituită din:

Judecător: M. Ș. G.

Grefier: A. G. P.

Ministerul Public este reprezentat prin d-na. F. T., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpat S. M. trimis în judecată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța a stabilit pronunțarea la 12.06.2015, dată la care a amânat pronunțarea astăzi, 26.06.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., emis la data de 30.03.2015, în dosarul de urmărire penală nr._/P/2014, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, inculpatul S. M. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că, pe fondul sustragerilor repetate de componente din infrastructura feroviară publică și de la vagoanele de marfă staționate în triajele CFR Cluj-N. Est și Câmpia Turzii, jud. Cluj, în perioada 15–20.12.2014, lucrătorii de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj – Biroul Județean de Poliție Transporturi Cluj, au efectuat mai multe activități de supraveghere în vederea depistării autorilor furturilor.

Astfel, în data de 19.12.2014, în jurul orei 22:30, un agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Someșeni a observat un grup de 4-5 persoane care prezentau un comportament suspect, motiv pentru care s-a postat sub un vagon de marfă garat la linia 13 din cadrul stației Cluj-N. Est, cu scopul de a le observa acțiunile. Imediat, agentul de poliție a constatat că persoanele respective au început să demonteze distribuitoarele de aer aflate pe vagoanele de marfă ce se aflau în triajul stației, anunțând telefonic șeful de post despre situația ivită.

Pe cale de consecință, s-au constituit 3 echipe de agenți cu scopul de a surprinde în flagrant pe autorii furtului. Activitatea infracțională a grupului de infractori a continuat până în jurul orei 04:30, când la fața locului a ajuns o autoutilitară, de culoare albă, circulând cu viteză redusă și care, după ce a ajuns la locul unde erau depozitate bunurile sustrase, a stins farurile autovehiculului. După încărcarea distribuitoarelor în autovehicul, acesta a pornit, cu farurile stinse, către direcția mun. Cluj-N.. Având în vedere condițiile meteo existente la momentul respectiv (noapte, ceață densă, autovehiculul nu avea farurile aprinse), echipele de intervenție nu au reușit să oprească grupul de persoane în dreptul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Someșeni, astfel cum era plănuit, motiv pentru care s-a început urmărirea autoutilitarei. La un moment dat, autovehiculul suspect a fost depășit de către autoturismul de serviciu (neinscripționat) aparținând Poliției Transporturi Feroviare și de către un autovehicul personal, de culoare vișinie, aparținând unui lucrător de poliție, iar în dreptul Supermarketului Selgros, doi ofițeri de poliție, dintre care unul îmbrăcat în uniformă de serviciu, au efectuat semnul regulamentar pentru oprire. La vederea ofițerilor, conducătorul auto a accelerat și a depășit autovehiculul de culoare vișinie prin partea dreaptă a acestuia, agentul de poliție retrăgându-se pentru a nu fi acroșat.

După acest eveniment, conducătorul autoutilitarei și-a continuat goana pe străzile din cartierul Someșeni, reușind să își piardă urma din cauza unei defecțiuni mecanice a autovehiculului poliției. Urmărirea a continuat cu un alt autoturism până în mun. Câmpia Turzii, dar nu s-a reușit identificarea traseului urmat de către grupul de persoane. La întoarcerea dinspre mun. Câmpia Turzii, în aproprierea sensului giratoriu din loc. Dezmir, jud. Cluj, la aproximativ 60 de metri, pe spațiul verde adiacent, agenții de poliție au observat o autoutilitară marca Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, realizând că este autoturismul căutat.

În urma cercetării la fața locului s-au descoperit în spațiul de depozitare al autoutilitare un număr de 17 distribuitoare de aer folosite la vagoanele CFR, o ladă cu scule, un ciocan și alte bunuri. Totodată, în cabina vehiculului au fost observate două telefoane mobile, marca HTC și Iphone, o carte de identitate, două perechi de mănuși, două chei inelare, un patent și alte obiecte. Prejudiciul produs prin săvârșirea faptei a fost evaluat de către persoana vătămată, SNTFM „ CFR Marfă” SA la valoarea de 178.042 lei.

În timpul efectuării cercetării la fața locului, de către criminaliști din cadrul I.P.J. Cluj, s-a prezentat o persoană pe nume S. M., care a declarat că este conducătorul autovehiculului.

În urma percheziție informatice a telefoanelor mobile marca HTC și Iphone ridicate cu ocazia cercetării autoutilitarei marca Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, terminale mobile pe care inculpatul le-a recunoscut ca fiind ale sale, s-au descoperit o . mesaje primite ulterior săvârșirii faptei, din care reiese în mod clar că întreaga activitate infracțională ce a avut loc în data de 20.12.2014 a fost realizată cu sprijinul inculpatului S. M.. De asemenea, au mai fost descoperite și imagini cu distribuitoare de aer aferente vagoanelor de transport pe cale ferată, imaginile fiind create la o dată anterioară, 13.09.2014 și respectiv 29.10.2014, săvârșirii prezentei faptei, de unde ar reieși că inculpatul a mai „achiziționat” și cu alte ocazii bunuri asemănătoare.

Inculpatul S. M., cu rea-credință, nu a colaborat cu organele de cercetare penală, pentru a nu putea fi identificate persoanele care au sustras și încărcat în autovehiculul marca Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, cele 17 distribuitoare de aer CFR demontate de pe vagoanele de marfă garate în stația CFR Cluj-N. Est.

Din verificările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că proprietarul autovehiculului marca CITROEN JUMPER, cu nr. de înmatriculare_, este PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., iar utilizatorul contractului de leasing este .. Strehaia, jud. M. al cărei administrator este Z. M., cumnatul inculpatului S. M.. Conform datelor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul M., .. Strehaia a fost radiată din Registrul Comerțului prin sentința nr. 260/13.05.2009 a Tribunalului M.. Din discuțiile telefonice avute cu numita C. G., reprezentantul PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., a rezultat faptul că utilizatorul contractului de leasing nu și-a mai achitat obligațiile de aproximativ 5 ani, dar momentan nu au reprezentant în zona Clujului pentru a solicita punerea în posesie a autovehiculului, astfel că bunul nu a fost restituit până la acest moment.

Autoutilitara, împreună cu cele 17 distribuitoare sustrase de la vagoanele de marfă, a fost ridicată de la fața locului de către Serviciul Ridicări Auto din cadrul Primăriei Mun. Cluj-N., transportată și depozitată în curtea Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-N., unde a fost sigilată cu sfoară, fiind aplicat sigiliul MAI nr._.

Distribuitoarele de aer CFR sustrase în noaptea de 19/20.12.2014 de pe vagoanele garate în stația CFR Cluj-N. Est au fost restituite persoanei vătămate.

Telefoanele mobile Iphone și HTC au fost restituie inculpatului, după efectuarea percheziției informatice.

În faza urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul – verbal de identificare al autovehiculului cu care au fost transportate bunurile sustrase, procesul – verbal de cercetare la fața locului, respectiv stația CFR Cluj-N. Est, cu planșa fotografică aferentă, procesul – verbal de examinare al autovehiculului CITROEN JUMPER_ și planșa fotografică cu aspectele examinării autovehiculului CITROEN JUMPER,_, adresa Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, privind autorul urmelor papilare ridicate cu ocazia examinări autovehiculului CITROEN JUMPER,_, procesul – verbal de fixare prin fotografiere al bunurilor sustrase, planșa fotografică cu aspectele fixării distribuitoarelor de aer, declarațiile inculpatului S. M., declarația martorului C. M., raportul de constatare criminalistică numărul_/28.01.2015, întocmit de Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, procesele – verbale conținând rezultatul percheziției informatice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.04.2015, sub nr._ .

În etapa camerei preliminare, prin încheierea nr. 472/09.04.2015 (dosar nr._ /a1) a fost menținută măsura controlului judiciar față de inculpatul S. M.

În această etapă procesuală nu au fost invocate excepții, iar prin încheierea penală din data de 06.05.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării, competența Judecătoriei Cluj-N., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

În cursul judecății, prin încheierea penală nr. 51/15.05.2015 a fost menținută măsura controlului judiciar față de inculpat. A fost depusă fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (f. 45).

La termenul din data de 10.06.2015, inculpatul a declarat că recunoaște fapta săvârșită astfel cum au fost reținută, însușindu-și probele administrate, fără administrarea altor probe, solicitând judecarea cauzei în baza probelor din cursul urmăririi penale. Instanța a încuviințat solicitarea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

A fost depusă la dosar dovada achitării sumei de 2.688,21 lei către partea civilă (f. 63), respectiv copii ale unor înscrisuri medicale privind pe inculpat (f. 65-69).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 20.12.2014, în jurul orelor 04:00-05:00, inculpatul S. M. a condus autovehicul marca Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_ până la stația Cluj-N. Est, unde a oprit autovehiculul și a stins luminile. În acest timp, 4 sau 5 persoane neidentificate au introdus în autoutilitara condusă de inculpat 17 distribuitoare de aer sustrase de la vagoanele de marfă staționate în triajul stației Cluj-N. Est, iar mai apoi autoutilitara a pornit de la fața locului cu luminile stinse către direcția Mun. Cluj-N..

Echipele de intervenție nu au reușit să oprească grupul de persoane în dreptul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Someșeni, motiv pentru care s-a început urmărirea autoutilitarei. La un moment dat, autovehiculul suspect a fost depășit de către autoturismul de serviciu (neinscripționat) aparținând Poliției Transporturi Feroviare și de către un autovehicul personal, de culoare vișinie, aparținând unui lucrător de poliție, iar în dreptul Supermarketului Selgros, doi ofițeri de poliție, dintre care unul îmbrăcat în uniformă de serviciu, au efectuat semnul regulamentar pentru oprire. La vederea ofițerilor, conducătorul auto a accelerat și a depășit autovehiculul de culoare vișinie prin partea dreaptă a acestuia.

După acest eveniment, inculpatul, conducătorul autoutilitarei, și-a continuat goana pe străzile din cartierul Someșeni, reușind să își piardă urma din cauza unei defecțiuni mecanice a autovehiculului poliției. Pe fondul condițiilor atmosferice, cursa s-a soldat cu ieșirea în decor a autoutilitarei în aproprierea sensului giratoriu din loc. Dezmir, jud. Cluj, la aproximativ 60 de metri, pe spațiul verde adiacent, și părăsirea locului accidentului atât de către inculpat, cât și de celelalte persoane care se aflau în autovehicul.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-au descoperit în spațiul de depozitare al autoutilitarei un număr de 17 distribuitoare de aer folosite la vagoanele CFR, o ladă cu scule, un ciocan și alte bunuri. Totodată, în cabina vehiculului au fost observate două telefoane mobile, marca HTC și Iphone, o carte de identitate, două perechi de mănuși, două chei inelare, un patent și alte obiecte. Prejudiciul produs prin săvârșirea faptei a fost evaluat de către persoana vătămată, SNTFM „CFR Marfă” S.A. la valoarea de 178.042 lei, dar a fost recuperat în totalitate.

Cele 17 distribuitoare au fost restituite părții civile, iar autoutilitara a fost ridicată și sigilată de către organele de poliție.

Fapta astfel reținută este dovedită de următoarele mijloace de probă:

Procesul-verbal din data de 20.12.2014 (f. 15-16 din dosarul de urmărire penală) evidențiază situația de fapt de la momentul observării grupului de persoane care dezansamblu distribuitoarele de pe vagoanele garate în stația Cluj-N. Est, de către un lucrător de poliție până la momentul depistării autovehiculului Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_ în aproprierea sensului giratoriu din loc. Dezmir, jud. Cluj, la aproximativ 60 de metri, pe spațiul verde adiacent.

Acest prim mijloc de probă se coroborează cu procesul – verbal de cercetare la fața locului, în stația CFR Cluj-N. Est, din data de 20.12.2014 cu planșa fotografică aferentă (filele 17-34), care relevă situația locului faptei după săvârșirea furtului, lipsurile constate (cele 17 distribuitoare de aer), modul în care au fost demntate componentele vagoanelor.

Procesul – verbal de examinare al autovehiculului CITROEN JUMPER_ și planșa fotografică cu aspectele examinării autovehiculului CITROEN JUMPER,_ (f. 35-54) evidențiază faptul că distribuitoarele de aer demontate și sutrase de pe vagoanele garate în stația CFR Cluj-N. Est se aflau în autovehiculul Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, spațiul de depozitare al autoutilitarei, la momentul găsirii acestuia. Totodată, în timpul examinării vehiculului la fața locului s-a găsit o ladă cu scule, un ciocan și alte bunuri.

Totodată, în cabina vehiculului au fost observate două telefoane mobile, marca HTC și Iphone, o carte de identitate, două perechi de mănuși, două chei inelare, un patent și alte obiecte.

În același proces-verbal se relevă că în timpul efectuării cercetării la fața locului, de către criminaliști din cadrul I.P.J. Cluj, s-a prezentat o persoană pe nume S. M. care a declarat că este conducătorul autovehiculului. Fiind audiat, acesta a declarat că, în timp ce transporta o persoană necunoscută din mun. Sibiu până în jud. Bistrița-Năsăud, a fost contactat de către o persoană pe nume „C.”, care i-a propus să achiziționeze fier vechi, provenit în urma unor săpături în pământ. În jurul orei 04:00-04:30, urmând instrucțiunile persoanei rămase neidentificate, a ajuns la locul unde se afla individul respectiv, a stins luminile autovehiculului și a observat că în spatele acestuia se încarcă bunuri de o greutate considerabilă. După finalizarea operațiunii, lângă inculpat s-a urcat numitul „C.” și o altă persoană necunoscută, pornind înspre Mun. Cluj-N..

S-a mai relevat în procesul-verbal că inculpatul S. M. a arătat că la un moment dat, în fața supermarketului Selgros, i-a fost tăiată calea de către un autovehicul marca Dacia, de culoare vișinie, din care a coborât o persoană în civil și i-a făcut semn să se oprească. În acel moment, numitul „C.” i-a relatat că sunt urmăriți de alte persoane de etnie rromă, deoarece le-au sustras acestora fierul vechi. Ca urmare, inculpatul a demarat în trombă, cu intenția de scăpa de aceștia, iar din cauza ceții dense a ieșit în decor, în preajma sensului giratoriu din loc. Dezmir. După incident, toți pasagerii autovehiculului au coborât și au plecat de la locul incidentului. În fine, a mai precizat că, ulterior, s-a deplasat cu o ocazie în mun. S., iar în urma consultării cu numitul T. I., unchiul acestuia, a revenit la locul unde autoutilitara a ieșit în decor pentru a lămuri situația creată.

Prin ordonanțele din 20.12.2014 s-a dispus ridicarea următoarelor bunuri: autoutilitara CITROEN JUMPER_ (f. 57); 17 ditribuitoare de aer (f. 58); portmoneu negru conținând C.I. și permis de conducere aparținând numitului C. M.; asigurare, certificat de inspecție tehnic periodică, talon de înmatriculare, cupon de pensie, două chitanțe și o factură electrica pe numele S. M. - toate ridicate din autoutilitara CITROEN JUMPER_ (f. 60); două telefoane mobile marca Iphone și HTC găsite în același vehicul (f. 61).

Cele 17 distribuitoare de aer au fost examinate și restituite părții civile potrivit procesului-verbal din data de 05.01.2015 (f. 65 din dosarul de urmărire penală), planșei fotografice aferente (f. 66-73) și procesului-verbal din data de 05..01.2015 (f. 74). De asemenea, telefoanele găsite și ridicate din vehicul au fost restituite inculpatului (f. 76).

Fiind audiat în cursul urmăririi penale (f. 83-85, 87, 91), inculpatul a declarat că în timp ce transporta o persoană necunoscută din mun. Sibiu până în jud. Bistrița-Năsăud, a fost contactat de către o persoană pe nume „C.”, care i-a propus să achiziționeze fier vechi, provenit în urma unor săpături în pământ. În jurul orei 04:00-04:30, urmând instrucțiunile persoanei rămase neidentificate, a ajuns la locul unde se afla individul respectiv, a stins luminile autovehiculului și a observat că în spatele acestuia se încarcă bunuri de o greutate considerabilă. După finalizarea operațiunii, lângă inculpat s-a urcat numitul „C.” și o altă persoană necunoscută, pornind înspre mun. Cluj-N..

Inculpatul S. M. a mai arătat că la un moment dat, în fața supermarketului Selgros, i-a fost tăiată calea de către un autovehicul marca Dacia, de culoare vișinie, din care a coborât o persoană în civil și i-a făcut semn să se oprească. În acel moment, numitul „C.” i-a relatat că sunt urmăriți de alte persoane de etnie rromă, deoarece le-au sustras acestora fierul vechi. Ca urmare, inculpatul a demarat în trombă, cu intenția de scăpa de aceștia, iar din cauza ceții dense a ieșit în decor, în preajma sensului giratoriu din loc. Dezmir. După incident, toți pasagerii autovehiculului au coborât și au plecat de la locul incidentului. În fine, a mai precizat că, ulterior, s-a deplasat cu o ocazie în mun. S., iar în urma consultării cu numitul T. I., unchiul acestuia, a revenit la locul unde autoutilitara a ieșit în decor pentru a lămuri situația creată.

Declarațiile inculpatului sunt veridice în privința prezenței sale la fața locului (stația CFR Cluj-N. Est) și a conducerii autovehiculului până la momentul ieșirii involuntare în afara părții carosabile, coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, între urmele papilare ridicate cu ocazia examinării autoutilitarei în locul în care a fost găsită abandonată (potrivit procesului-verbal de examinare a autovehiculului CITROEN JUMPER_ și planșa fotografică cu aspectele examinării autovehiculului CITROEN JUMPER,_ - f. 35-54) și elementele de identificare dactiloscopică ale inculpatului S. M. există corespondență, după cum rezultă din adresa Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, privind autorul urmelor papilare ridicate cu ocazia examinări autovehiculului CITROEN JUMPER,_ (f. 55).

Instanța își însușește afirmația procurorului în sensul că apărarea inculpatului din cursul urmăririi penale referitoare la faptul că nu avea cunoștință că urma să participe la săvârșirea unei fapte penale este contrazisă de modul de în care s-a desfășurat infracțiunea.

În acest sens, inculpatul a acceptat să achiziționeze bunuri constând în materiale feroase în urma solicitării unei persoane de a se deplasa la orele 04:00 dimineața, în triajul stației Cluj-N. Est, în ciuda faptului că referitor la acel individ nu deținea alte informații decât aceea că este cunoscut cu porecla de „C.”. Mai mult, susținerea inculpatului este contrazisă și de faptul că o dată ajuns la locul săvârșirii faptei, acesta a stins farurile autoutilitarei pe durată încărcării bunurilor în autovehicul, precum și până la ieșirea din zona gării, ceea ce relevă intenția conducătorului auto de a nu atrage atenția asupra grupului de infractori.

Pe de altă parte, în cursul judecății inculpatul a precizat că atunci când a oprit autovehiculul în cursul nopții pentru a fi încărcate bunuri din materiale feroase a avut reprezentarea faptului că acele bunuri ar putea proveni din săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Declarația inculpatului referitoare la faptul că nu poate recunoaște niciunul dintre autorii care au fost în data de 20.12.2014 la locul săvârșirii faptei, deoarece nu a surprins trăsăturile acestora, este profund nesinceră, întrucât doi dintre aceștia, printre care și cel poreclit „C.” s-au urcat în cabina autovehiculului, lângă conducător (potrivit declarațiilor inculpatului). Mai mult, inclusiv inculpatul, prin intermediul plângerii la măsura preventivă a reținerii formulată de către avocatul ales, a precizat că l-a mai întâlnit pe numitul „C.”.

În plus, în urma percheziției informatice a telefoanelor mobile marca HTC și Iphone ridicate cu ocazia cercetării autoutilitarei marca Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, terminale mobile pe care inculpatul le-a recunoscut ca fiind ale sale, s-au descoperit o . mesaje primite ulterior săvârșirii faptei, din care reiese în mod clar că întreaga activitate infracțională ce a avut loc în data de 20.12.2014 a fost realizată cu sprijinul inculpatului S. M.. De asemenea, au mai fost descoperite și imagini cu distribuitoare de aer aferente vagoanelor de transport pe cale ferată, imaginile fiind create la o dată anterioară, 13.09.2014 și respectiv 29.10.2014, săvârșirii prezentei faptei, de unde reiese că inculpatul a mai avut contact cu bunuri de natura celor sustrase și cu alte ocazii bunuri asemănătoare. În acest sens, sunt relevante raportul de constatare criminalistică nr._/28.01.2015 (f. 140-145) întocmit de Institutul Național de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, procesele-verbale conținând rezultatele percheziției informatice din 04.02.2015 (f. 152-153), respectiv 12.02.2015 (f. 154-155) cu anexe (f. 156-167)-

În privința mesajelor primite pe terminalele telefonice găsite în interiorul vehiculului, inculpatul S. M. a refuzat să ofere orice informație legată de acele mesaje și, implicit, despre persoanele implicate în furtul de componente aparținând vagoanelor staționate în triajul Cluj-N. Est.

Așadar, instanța consideră că din analiza manierei concrete în care a acționat este fără dubiu că a existat o înțelegere anterioară cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii de furt calificat și că a știut exact ce transportă. Mai mult, inculpatul a știut și că cei care au încercat să-l oprească în trafic în timpul goanei de la fața locului sunt polițiști, întrucât unul era îmbrăcat în uniformă. Prin comportamentul său inculpatul le-a pus în pericol integritatea fizică a celor doi polițiști, precum și traficul rutier.

În declarațiile sale, inculpatul a mai precizat că, ulterior eșuării în afara părții carosabile s-a deplasat cu o ocazie în mun. S., iar în urma consultării cu numitul T. I., unchiul acestuia, a revenit la locul unde autoutilitara a ieșit în decor pentru a lămuri situația creată. Or, dacă inculpatul ar fi crezut că este urmărit de către alte persoane de etnie rromă (deoarece ceilalți participanți le-ar sustras acestora fierul vechi), ar fi avut oare curajul să se întoarcă la autovehicul singur, fără ceilalți participanți pentru a da explicații. E evident că s-a întors pentru a da explicații poliției (cu scopul de a recupera autovehiculul) și cunoștea foarte bine acest aspect.

Din verificările efectuate (f. 168-174) și extrasul de registrul comerțului (f. 176) rezultă că proprietarul autovehiculului marca CITROEN JUMPER, cu nr. de înmatriculare_, este PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., iar utilizatorul contractului de leasing este .. Strehaia, jud. M. al cărei administrator este Z. M., cumnatul inculpatului S. M.. .. Strehaia a fost radiată din Registrul Comerțului prin sentința nr. 260/13.05.2009 a Tribunalului M..

În drept, fapta inculpatului S. M. care în data de 20.12.2014, în jurul orei 04:00, a condus autovehicul marca Citroen Jumper, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare_, în care 4 sau 5 persoane neidentificate au introdus 17 distribuitoare de aer sustrase de la vagoanele de marfă staționate în triajul stației Cluj-N. Est, iar mai apoi a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor de poliție, antrenând agenții de poliție într-o cursă de urmărire a acestuia, care s-a soldat cu ieșirea în decor a autoutilitarei și părăsirea locului faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p.

Referitor la încadrarea jurdică a faptei, trebuie observat că, deși prin ordonanța din data de 21.12.2014 de punere în mișcare a acțiunii penale s-a procedat la schimbarea încadrării juridice, reținându-se infracțiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută de 48 alin. (1) rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p., iar prin rechizitoriu în partea introductivă, respectiv la secțiunea în drept, s-a menționat aceeași încadrare juridică, în dispozitiv, din eroare, s-a omis menționarea art. 77 lit. a) din C.p.

În acest context, este o evidentă eroare materială a procurorului, astfel că instanța a avut în vedere încadrarea juridică completă cum a fost reținută atât prin ordonanța din data de 21.12.2014, cât și prin rechizitoriu la secțiunea în drept.

Din perspectiva laturii obiective a infracțiunii trebuie observat că elementul material este reprezentat de ajutorul acordat unor autori neidentificați, în baza unei înțelegeri anterioare, ajutor constând în apariția la fața locului cu o autoutilitară, staționarea pe timpul încărcării bunurilor sustrase (17 distribuitoare de la vagoane staționate în stația Cluj-N. Est) și transportul bunurilor până în momentul producerii incidentului rutier. Astfel, a existat atât un ajutor material acordat autorilor (transportul bunurilor de la fața locului), cât și unul moral (cunoașterea faptului că autoutilitara va ajunge la fața locului pentru asigurarea transportului și prezența acesteia la finalul activității de sustragere a mărit încrederea autorilor în realizarea planului infracțional).

Infracțiunea este una de rezultat, astfel că urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii constă în deposedarea părții civile de bunurile proprietatea sa și însușirea bunurilor de către autori cu ajutorul inculpatului.

Între acțiunea complicelui S. M. și rezultat există o legătură de cauzalitate directă, care reiese din modul de comitere a faptei.

Întrucât sustragerea bunurilor cât și transportul a avut loc în timpul nopții, iar inculpatul a cunoscut cu certitudine această circumstanță reală specială, se reține incidența art. 229 alin. (1) lit. b) din C.p.

În privința circumstanței agravante reale speciale de la art. 229 alin. (3) lit. f) din C.p., inculpatul prin avocat ales a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării acesteia. La secțiunea în fapt – analiza probelor – s-a relevat de ce instanța are convingerea în baza probelor certe că inculpatul a cunoscut natura și proveniența bunurilor – locul unde a oprit vehiculul (în stația CFR), maniera în care a acționat (stingerea luminilor atât în timpul încărcării bunurilor sustrase în vehicul, cât și după ce a pornit de la fața locului până s-a îndepărtat la o distanță considerabilă), faptul că deținea poze în telefonul personal cu bunuri având aceeași natură, respectiv mesajele primite în ziua consecutivă sustragerii.

În consecință, în baza art. 377 alin. (4) din C.p.p., instanța va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei din complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) din C.p. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p. în complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) din C.p. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p., formulată de inculpatul S. M., prin avocat.

După cum reiese din mijloacele de probă administrate în cauză furtul a fost comis de 4-5 autori, iar complicitatea inculpatului a fost concomitentă, fiind prezent la fața locului la finalul realizării acțiunii de sustragere și în timpul încărcării mărfii. Astfel, a cunoscut cu certitudine participarea a mai mult de trei persoane la comiterea faptei (chiar declarațiile sale relevă faptul că mai multe persoane au încărcat bunurile în vehicul, iar doi dintre aceștia s-au așezat lângă inculpatul – șofer, în timp ce restul în partea din spate a autoutilitarei). Astfel, este pe deplin justificată reținerea circumstanței agravante generale de la art. 77 lit. a) din C.p. – săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

În plan subiectiv, fapta a fost săvârșită cu intenție directă, întrucât după cum rezultă din analiza probelor inculpatul a cunoscut fără dubiu proveniența bunurilor, iar maniera în care a acționat denotă existența unei înțelegeri prealabile cu autorii sustragerii bunurilor. Astfel, cu ocazia ajutorului acordat autorilor, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale a cărei producere a urmărit-o, fiind motivat de beneficiile materiale care i-ar fi revenit.

La individualizarea pedepsei, instanța va ține seama de faptul că pericolul pentru relațiile sociale apărate de norma de incriminare (patrimoniul CFR) a fost unul ridicat, având în vedere valoarea mare a prejudiciului inițial, numărul mare de participanți și împrejurările concrete ale contribuției inculpatului la ducerea la îndeplinire a planului infracțional. Nu poate fi omisă conduita inculpatului după ce s-a încercat oprirea în trafic de către cei doi polițiști (dintre care unul în uniformă), respectiv goana acestuia la volanul unei mașini cu gabarit mare pe un drum european în timpul nopții, în condiții de ceață, punerea în primejdie a integrității fizice a polițistului care a realizat manevrele de oprire în trafic a autoutilitarei.

Se are în vedere lipsa oricărei colaborări a inculpatului pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți la săvârșirea faptei, precum și conduita inițială de negare a implicării sale în activitatea infracțională, invocând faptul că nu ar fi cunoscut proveniența și natura bunurilor.

Nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul s-a prezentat de bunăvoie la locul unde a eșuat autoutilitară, în timpul efectuării cercetării la fața locului (examinarea criminalistică a vehiculului și a bunurilor găsite în interior), bineînțeles motivat de faptul că exista riscul stabilirii utilizatorului de fapt ulterior de către organul de poliție, precum și de dorința de recuperare a autoutilitarei.

De asemenea, este relevant și faptul că prejudiciul a fost recuperat în totalitate, cele 17 distribuitoare de aer fiind ridicate și predate către partea civilă, iar contravaloarea pagubelor aduse vagoanelor de pe care au fost demontate distribuitoarele, în suma de 2.668,21 lei, a fost achitată de către inculpat, potrivit înscrisului de la fila 63 din dosarul instanței.

Fișa de cazier judiciar (f. 45 din dosarul instanței) relevă că inculpatul nu are antecedente penale.

Pe de altă parte, instanța are în vedere la individualizarea pedepsei faptul că inculpatul are vârsta de 44 de ani, este pensionat pe caz de boală, suferind de mai multe boli grave (. vulgar, obezitate morbidă etc.), iar nivelul său de școlarizare minim (8 clase).

Totodată, în cauză, este incidentă reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 396 alin. (10) din C.p.p.

Pentru toate aceste considerente, judecătoria consideră că în procesul de individualizare se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientate spre media dintre limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în urma incidenței cauzei reglementate de art. 396 alin. (10) din C.p.p.

În concluzie, ținând seama de finalitatea pedepsei (necesitatea reeducării inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni), în temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p., va condamnă pe inculpatul S. M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) din C.p. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) și alin. (3) din C.p., art. 67 alin. (1), (2) din C.p. și art. 68 alin. (1) lit. b) din C.p., va interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de a se afla în depouri și triaje CFR sau în apropierea acestora.

Fapta comisă se află în profundă disonanță cu profilul comportamental necesar pentru ocuparea unei funcții publice. În plus, pedeapsa complementară referitoare la limitarea dreptului de circulație este justificată și proporțională cu scopul legitim urmărit, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni contra patrimoniului statului sau al companiilor de stat.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța apreciază că scopul sancțiunii poate fi atins și fără privarea de libertate, întrucât simpla condamnare a inculpatului implică pentru acesta o constrângere și poate conduce prin ea însăși la reeducarea sa.

Pe de altă parte, instanța apreciază că nu doar lipsa altor condamnări anterioare impune această soluție, ci și însușirea și conștientizarea necesității respectării normelor penale de care inculpatul a dat dovadă în etapa finală a procesului penal.

Instanța are în vedere și starea de sănătate a inculpatului coroborată cu lipsa antecedentelor penale care determină existența unui risc diminuat de a comite noi infracțiuni. Clemența instanței va fi contrabalansată de măsurile care însoțesc suspendarea de supraveghere.

Așadar, fiind îndeplinite condițiile statuate la art. 91, 92 din C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere a inculpatului S. M. de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C.p., va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., va impune inculpatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, întrucât și-a dat acordul la realizarea unei munci neremunerate în folosul comunității și nu există date că bolile de care suferă sunt absolut incompatibile cu realizarea oricărei activități, inculpatul S. M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 (o sută) zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Municipiului S. sau Primăria Municipiului A. I..

Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., va atrage atenția inculpatului S. M. asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

Va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligațiilor impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei.

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. b din C.p.p., întrucât inculpatului i s-a oferit beneficiul suspendării sub supraveghere, va constata încetată de drept măsura controlului judiciar luată față de inculpatul S. M..

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C.p.p. și art. 72 alin. (1) din C.p., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S. M. durata reținerii din data de 20.12.2014, dispusă prin ordonanța emisă la data de 20.12.2014 de către I.G.P.R. – Direcția de Poliție Transporturi Cluj-N. – Biroul Județean de Poliție Transporturi Cluj în dosarul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Latura civilă și alte măsuri procesuale

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C.p.p., va constata că inculpatul a achitat la data de 09.06.2015 către partea civilă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” S.A., cu sediul social al Sucursalei Transilvania în Cluj-N., .. 17, jud. Cluj, prejudiciul cauzat în valoare de 2688,21 lei.

Va constata că acțiunea civilă în procesul penal a rămas fără obiect.

În baza art. 397 alin. (3) rap. la art. 255 din C.p.p., va constata că autoutilitara marca CITROEN JUMPER, cu nr. de înmatriculare_, nr. de identificare VF7YCAMFC11015654, folosită de inculpat pentru transportul bunurilor sustrase, a fost ridicată în baza ordonanței organului de cercetare penală din data de 20.12.2014, aplicându-se sigiliul MAI nr._, și este proprietatea PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., cu sediul în București, Bld. N. T., nr. 29-31, sector 1, C. RO15071212, iar societatea utilizatoare .. (în baza unui contract de leasing) este în prezent radiată din registrul comerțului.

Inculpatul a folosit autovehiculul fără acordul proprietarului de drept, care nu a cunoscut faptul că autoutilitara este utilizată la comiterea de infracțiuni. Astfel, nu este incident niciunul dintre cazurile de confiscare specială reglementate la art. 112 din C.p.

Din verificările efectuate (f. 168-174) și extrasul de registrul comerțului (f. 176) rezultă că proprietarul autovehiculului marca CITROEN JUMPER, cu nr. de înmatriculare_, este PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., iar utilizatorul contractului de leasing este .. Strehaia, jud. M. al cărei administrator era Z. M., cumnatul inculpatului S. M..

.. Strehaia a fost radiată din Registrul Comerțului prin sentința nr. 260/13.05.2009 a Tribunalului M..

Practic, inculpatul a folosit bunul fără drept, iar instanța constată că, în conformitate cu art. 397 alin. (3) rap. la art. 255 din C.p.p, autoutilitara ridicată este proprietatea unei alte persoane,

În consecință, instanța va dispune restituirea autoutilitarei marca CITROEN JUMPER, cu nr. de înmatriculare_, a talonului de înmatriculare aferent și a certificatului de inspecție tehnică periodică (ridicate în baza ordonanței organului de cercetare penală din data de 20.12.2014) către proprietarul PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., actele fiind accesoriile autoutilitarei.

Întrucât celelalte înscrisuri ridicate în baza ordonanței organului de cercetare penală din data de 20.12.2014 (asigurare, rovinietă, cupon de pensie, două chitanțe și factură Electrica) au fost obținute de către inculpat în urma achitării unor sume de bani și îi aparțin, va dispune restituirea către inculpat a acestor documente.

În baza art. 397 alin. (3) din C.p.p., va constata că bunurile sustrase, cele 17 distribuitoare de aer marca KE, au fost restituite părții civile în cursul urmăririi penale, potrivit procesului-verbal din data de 5.01.2015.

Va constata că cele două telefoane mobile ridicate marca Iphone și HTC au fost restituite inculpatului, în baza ordonanței procurorului din data de 12.02.2015, neexistând vreunul dintre cazurile de confiscare specială prevăzute de Codul penal.

Va constata că actul de identitate C.I. . nr._ și permisul de conducere . au fost restituite martorului C. M., în baza ordonanței procurorului din data de 21.01.2015.

Cheltuielile judiciare

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p., va obliga pe inculpat la plata sumei de 1.300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (suma de 1.100 lei din cursul urmăririi penale, iar diferența din etapa camerei preliminare și a judecății). Onorariul av. din oficiu C. A. R. (în sumă de 200 lei) va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

I. În baza art. 377 alin. (4) din C.p.p.,

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei din complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) din C.p. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p. în complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) din C.p. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p., formulată de inculpatul S. M., prin avocat.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) și (10) din C.p.p.,

Condamnă pe inculpatul S. M., fiul lui N. și M., născut la data de 28.08.1970, în S., jud. A., domiciliat în S., ., nr. 154, jud. A., CNP_, în vârstă de 44 ani, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) din C.p. rap. la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. f) din C.p., cu aplic. art. 77 lit. a) din C.p.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) și alin. (3) din C.p., art. 67 alin. (1), (2) din C.p. și art. 68 alin. (1) lit. b) din C.p.,

Interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; de a se afla în depouri și triaje CFR sau în apropierea acestora.

III. În baza art. 91, 92 din C.p.,

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere a inculpatului S. M. de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C.p.,

Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatului să execute următoarele obligații:

- de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93 alin. (3) din C.p.,

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul S. M. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 (o sută) zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Municipiului S. sau Primăria Municipiului A. I..

Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p.,

Atrage atenția inculpatului S. M. asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere:

- revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție,

- posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și executarea pedepsei la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligațiilor impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei.

IV. În temeiul art. 241 alin. (1) lit. b din C.p.p.,

Constată încetată de drept măsura controlului judiciar luată față de inculpatul S. M..

V. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C.p.p. și art. 72 alin. (1) din C.p.,

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S. M. durata reținerii din data de 20.12.2014, dispusă prin ordonanța emisă la data de 20.12.2014 de către I.G.P.R. – Direcția de Poliție Transporturi Cluj-N. – Biroul Județean de Poliție Transporturi Cluj în dosarul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

VI. În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C.p.p.,

Constată că inculpatul a achitat la data de 09.06.2015 către partea civilă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR MARFĂ” S.A., cu sediul social al Sucursalei Transilvania în Cluj-N., .. 17, jud. Cluj, prejudiciul cauzat în valoare de 2688,21 lei.

Constată că acțiunea civilă în procesul penal a rămas fără obiect.

În baza art. 397 alin. (3) rap. la art. 255 din C.p.p.,

Constată că autoutilitara marca CITROEN JUMPER, cu nr. de înmatriculare_, nr. de identificare VF7YCAMFC11015654, folosită de inculpat pentru transportul bunurilor sustrase, a fost ridicată în baza ordonanței organului de cercetare penală din data de 20.12.2014, aplicându-se sigiliul MAI nr._, și este proprietatea PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A., cu sediul în București, Bld. N. T., nr. 29-31, sector 1, C. RO15071212, iar societatea utilizatoare .. (în baza unui contract de leasing) este în prezent radiată din registrul comerțului.

Dispune restituirea autoutilitarei marca CITROEN JUMPER, cu nr. de înmatriculare_, a talonului de înmatriculare aferent și a certificatului de inspecție tehnică periodică (ridicate în baza ordonanței organului de cercetare penală din data de 20.12.2014) către proprietarul PIRAEUS LEASING ROMÂNIA IFN S.A.

Dispune restituirea către inculpat a celorlalte înscrisuri (asigurare, rovinietă, cupon de pensie, două chitanțe și factură Electrica), ridicate în baza ordonanței organului de cercetare penală din data de 20.12.2014.

În baza art. 397 alin. (3) din C.p.p.,

Constată că bunurile sustrase, cele 17 distribuitoare de aer marca KE, au fost restituite părții civile în cursul urmăririi penale, potrivit procesului-verbal din data de 5.01.2015.

Constată că cele două telefoane mobile ridicate marca Iphone și HTC au fost restituite inculpatului, în baza ordonanței procurorului din data de 12.02.2015.

Constată că actul de identitate C.I. . nr._ și permisul de conducere . au fost restituite martorului C. M., în baza ordonanței procurorului din data de 21.01.2015.

VII. În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) din C.p.p.,

Obligă pe inculpat la plata sumei de 1300 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (suma de 1.100 lei din cursul urmăririi penale, iar diferența din etapa camerei preliminare și a judecății).

Onorariul avocatului din oficiu C. A. R. (în sumă de 200 lei) va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, inculpat și partea civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 26.06.2015.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, GREFIER,

M. Ș. G. A. G. P.

Red. și tehnored.: jud. G.M.S.

5 ex./24.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 876/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA