Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1155/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1155/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 3783/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1155

Ședința publică din 25.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. A., judecător

GREFIER: C. I.

Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria F. - reprezentat de procuror D. L. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale având ca obiect contestație șa executare, formulată de petentul S. A., fiul lui F. și V., născut la data de 05.08.1989, în prezent deținut în P. Focșani.

La apelul nominal făcut cauzei in ședință publică a răspuns petentul S. A. personal și asistat de av. C. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la primul termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Av. C. A. pentru petent depune la dosar delegație din oficiu nr. 1179/13.05.2015.

Petentul, personal, face precizarea că situația sa juridică a fost lămurită prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 03.04.2015 a Judecătoriei Focșani.

Instanța, față de precizările petentului, în temeiul art. 387 și art. 388 C. pr. pen., constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca fiind rămasă fără obiect.

Av. C. A. pentru petent, având cuvântul, arată că din actele dosarului rezultă că perioada solicitată a fost dedusă din pedeapsa de executat, motiv pentru care apreciază că prezenta cerere a rămas fără obiect.

Petentul, având cuvântul, arată că nu are nimic de adăugat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, petentul condamnat S. A. a formulat contestație la executare, prin care solicită deducerea din pedeapsă a perioadei arestării provizorii în Italia în vederea predării către autoritățile române, cuprinsă între 17.02.2013 și 02.03.2013.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, instanța reține că pe rolul Judecătoriei Focșani a fost înregistrată sub nr._/231/2014, contestația petentului S. A. prin care a solicitat deducerea din pedeapsă a aceleași perioade de la 17.02.2013 la 02.03.2013, cauza fiind soluționată prin sentința penală nr. 766 din 01.04.2015.

Față de sentința penală prin care a fost soluționată aceeași problemă juridică, instanța constată că prezenta cauză a rămas fără obiect, urmând a respinge cererea ca atare.

Văzând și disp. art. 272 al. 1 și art. 275 alin. 2 C. pr. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare, înregistrată la nr._, formulată de petentul condamnat S. A., fiul lui F. și V., născut la data de 05.08.1989, în prezent deținut în P. Focșani, ca fiind rămasă fără obiect.

În baza art. 272 al. 1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu (avocat C. A. din cadrul Baroului V., delegație din oficiu nr. 1179/2015) în suma de 100 lei va fi avansat de stat.

În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., obligă petentul să plătească suma de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.05.2015.

Președinte, Grefier,

D. M. A. C. I.

Red. – D.M.A./27.05.2015

Tehnored. – C.I./27.05.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1155/2015. Judecătoria FOCŞANI