Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Sentința nr. 284/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 284/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 16815/231/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 284
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier T. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani
a fost reprezentat de Procuror A. G.
Pe rol se afla solutionarea cauzei penale având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 C.p.p.) formulată de condamnatul C. F., fiul lui C. si L. D., născut la 17.06.1993 in mun.Constanta, judetul Constanta, CNP_, domiciliat in F., ..73, judetul V., în prezent detinut in P. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat C. F., personal aflat in stare de detinere si asistat din oficiu de avocat S. C. cu delegatie pentru asistentă judiciară obligatorie nr.299/05.02.2015 emisă de Baroul V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că la data de 18.02.2015 au fost inaintate la dosar relatiile solicitate de la P. F., cauza este la primul termen de judecată, după care;
Av. S. C. depune la dosar delegatie pentru asistentă judiciară obligatorie nr. 299/05.02.2015 emisă de Baroul V. pentru petentul condamnat C. F., luând legătura cu acesta cu incuviintarea instantei.
Petentul condamnat C. F. declară că cererea nu-i aparține, nu este formulată de către el si nici nu si-o insuseste, sens în care s-a luat declarație, note consemnate și atașate la dosar.
Instanța, față de precizările petentului-condamnat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită să se constatate nulitatea cererii, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Apărătorul petentului având cuvântul solicită a se lua act că cererea nu este formulată de petent si să se constate nulitatea. A răspuns din oficiu.
Petentul-condamnat C. F. solicită să se ia act că cererea nu-i aparține.
Instanța lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei F. sub nr._, petentul condamnat C. F. a formulat contestație la executare, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.
In motivarea cererii a arătat că doreste să beneficieze de noua lege al noului cod penal, considerând că pedeapsa de 2 ani si 8 luni este foarte mare.
La termenul de judecată cu procedura completă din data de 18.02.2014, petentul condamnat C. F. a fost prezentat în fața instanței si a arătat că prezenta cerere nu-i aparține și nu este formulată de către el. Declarația petentului a fost consemnata si depusa la dosar .
Având în vedere argumentația mai sus expusă, în temeiul art. 281 alin. 1 și 2 Cpp., instanța urmează să constate nulitatea cererii formulată în dosarul_ al Judecătoriei Focșani de petentul condamnat.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. C. cu delegatie pentru asistentă judiciară obligatorie nr. 299/05.02.2015 emisă de Baroul V.) in sumă de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In temeiul art. 281 alin 2 C.pr.pen., constată nulitatea cererii având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 C.p.p.) formulată de condamnatul C. F., fiul lui C. si L. D., născut la 17.06.1993 in mun.Constanta, judetul Constanta, CNP_, domiciliat in F., ..73, judetul V., în prezent detinut in P. F..
In baza art. 272 alin 1 C.p.p. onorariul de avocat pentru apărare oficiu (avocat S. C. cu delegatie pentru asistentă judiciară obligatorie nr. 299/05.02.2015 emisă de Baroul V. ) in sumă de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justitie.
In baza art. 275 alin 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.
Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronuntată în sedintă publică astăzi 18 februarie 2015.
Președinte,Grefier,
L. D. T. D.
Red.L.D./ Dact.T.D.
Ex.nr. 5/ 27.02.2015
← Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Sentința nr. 184/2015.... | Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Sentința nr. 378/2015.... → |
---|