Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1464/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1464/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 7212/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1464

Ședința publica din data de 08.07.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: P. I.-I.

Grefier: C. F. R.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Focșani

Pe rol soluționarea propunerii de liberare condiționată a Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani privind pe petentul-condamnat S. M. R., în prezent deținut in P. Focșani.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. S. M. cu delegație pentru asistenta judiciară nr. 1647/03.07.2015 /BA V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată faptul că procedura este legal îndeplinită și că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a propunerii comisiei de liberări condiționate, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cp.

Apărătorul petentului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea propunerii intrucat condamnatul a avut un comportament bun. Depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.

Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, lasa la aprecierea instanței solutia ce se va pronunța.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani a propus liberarea condiționată a condamnatului S. M. R., din executarea pedepsei de 2 ani si 10 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 917/2015, pronunțată de Judecătoria F..

Potrivit art. 59 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Constituția României cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei dacă a executat cel puțin 2/3 ( două treimi ) din pedeapsă în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit procesului verbal nr. 333/30.06.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani, deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani si 10 luni închisoare, aplicata prin s.p. nr. 917/2015, pronunțata de Judecătoria F. pedeapsă a cărei executare a început la data de 10.08.2013, urmând să expire la data de 09.06.2016.

De la data încarcerării și până la data de 30.06.2015, condamnatul a executat în total 690 zile de închisoare, în stare de arest preventiv nicio zi, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, acesta trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 690 zile închisoare. Nu are câstigate zile ca urmare a muncii prestate, iar totalul zilelor câștigate și executate fiind de 690 zile închisoare.

În consecință, instanța constată că este îndeplinită condiția prev. de art. 59 Cod penal privind liberarea condiționată, respectiv fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Rezultă, de asemenea, din caracterizarea condamnatului emisă de Administrația locului de deținere că pe perioada executării pedepsei a manifestat un comportament corespunzător fata de normele instituționale, nu a participat la activități lucrative, a participat la activități si programe socio-educative. Nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 3 ori. Beneficiază de suport din partea mediului familial.

Comisia a considerat că deținutul poate fi liberat condiționat, acesta aflându-se la prima analiză în fața comisiei de propuneri de liberare condiționată.

Este adevărat că acesta are antecedente penale, iar existența acestora reprezintă un indiciu major pentru stabilirea situației actuale a petentului și a posibilității reale de reintegrare socială a acestuia, dar existența acestora nu trebuie să constituie unicul temei al neacordării beneficiului liberării condiționate. Instanța consideră că în situația în care petentul condamnat are un comportament corespunzător, precum în prezenta cauză, din care derivă dovezi temeinice de îndreptare, acest aspect trebuie să primeze asupra existenței antecedentelor sale penale

Instanța reține că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal, există suficiente premise că perioada executată din pedeapsă este suficientă pentru reeducarea petentului care și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, scopul educativ și preventiv al pedepsei fiind astfel atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei sunt îndeplinite astfel încât acesta să se încadreze în viitor într-o viață normală în afara câmpului infracțional.

Astfel, prin comportamentul avut pe timpul executării pedepsei, condamnatul a demonstrat că își însușește scopul preventiv și educativ al acesteia așa încât să poată fi reintegrat în societate, gravitatea faptei comise neconstituind un impediment la acordarea beneficiului liberării condiționate deoarece aceasta a fost avută deja în vedere la individualizarea pedepsei pe care o execută.

Având în vedere cele reținute în procesul verbal și în referatul privind caracterizarea deținutului, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 C.p., instanța, în temeiul art. 587 alin.1 N.C.p.p, urmează a admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani și a dispune liberarea condiționată a condamnatului, atrăgându-i atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 61 C.p.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.

În temeiul art. 59 si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Constituția României, dispune liberarea condiționată a condamnatuluiS. M. R., fiul lui E. si G., născut la 07.09.1993, în oras Odobesti, jud. V., CNP_, în prezent deținut in P. Focșani, din pedeapsa de 2 ani si 10 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 917/2015, pronunțată de Judecatoria F..

Atrage atenția condamnatului asupra posibilității revocării liberării condiționate în situația în care săvârșește o altă infracțiune înăuntrul restului de pedeapsa rămas neexecutat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu (avocat S. M.- cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1647/2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.07.2015.

Președinte Grefier

P. I.- I. C. F. R.

Red. I.I.P. / Dact..F.R.C

15.07.2015 / 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1464/2015. Judecătoria FOCŞANI