Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 233/2016. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 233/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 233/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 233
Ședința publică de la 02 Februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier: Florența L. C.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
Procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpata B. (fostă A.) M. A. și pe persoana vătămată L. V. C., având ca obiect înșelăciunea- art. 244 alin. 1 cod penal, cu aplic. art. 5 cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpata personal, asistată de avocat ales O. V. și persoana vătămată personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată după procedura camerei preliminare, stadiul procesual-fond, a fost inaintată fișa de cazier judiciar a inculpatei, lipsesc relațiile solicitate persoanei vătămate, după care,
Apărătorul inculpatei, având cuvântul, învederează că părțile s-au împăcat. Depune la dosar imputernicire avocațiale, declarație notarială cu privire la impăcare, angajament de plată și declarații ale persoanei vătămate.
Instanța, potrivit art. 372 cod proc. penală legitimează părțile prezente, inculpata B. (fostă A.) M. A., având CI AZ nr._, CNP_, domiciliată în Pitești, bld. Petrochimiștilor, nr.14, ., . și persoana vătămată L. V. C., având CI AS nr._, CNP_, domiciliată în Pitești, ..20, ., ..
La interpelarea instanței părțile precizează că s-au impăcat.
Având în vedere poziția procesuală a părților instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită în temeiul art. 396 alin. 6 cod proc. penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. g cod proc. penală încetarea procesului penal privind pe inculpata B. (fostă A.) M. A., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. 1 cod penal, cu aplic. art. 5 cod penal, având în vedere că a intervenit împăcarea, în baza art. 159 alin. 2 cod penal a se constata stinsă acțiunea civilă, în temeiul art. 275 alin. 2 lit. d cod proc. penală a fi obligate părțile la cheltuieli judiciare către stat.
Persoana vătămată, având cuvântul, arată că s-a împăcat cu inculpata.
Apărătorul inculpatei, având cuvântul, solicită în temeiul art. 396 alin. 6 cod proc. penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. g cod proc. penală încetarea procesului penal prim împăcarea părților.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești nr.4970/P/2013 din data de 2.10.2015 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei B. ( fosta A.) M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin.1 C.p. cu aplic.art.5 C.p., constând în aceea că în perioada 30.04.2011 – 30.05.2011 a solicitat și a primit de la partea civilă L. V. C. mai multe sume de bani ( în total 4000 euro), cu titlu de avans din prețul de vânzare al apartamentului nr.2 de la adresa din Mun.Pitești, . P19, . este împuternicită de proprietarul imobilului să îl înstrăineze.
In cursul urmăririi penale persoana vătămată L. V. C. a învederat constituirea ca parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei, reprezentând totalul sumelor remise inculpatei cu titlu de avans din prețul de vânzare al apartamentului (declarație filele 14-16 dup).
In ședința Camerei de Consiliu din data de 15.12.2015 – vizând procedura Camerei Preliminare, judecătorul de Cameră Preliminară, raportat la aspectul că în cauză nu au fost formulate cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală – a constatat, în conformitate cu disp. art. 346 alin.2 C.p.p. – legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
In ședința publică din data de 02.02.2016 persoana vătămată L. V. C. prezentă în fața instanței a precizat că dorește să se împace cu inculpata.
Inculpata B.( fostă A. ) M. A. la rândul său, prin apărător, a învederat faptul că a achitat prejudiciul cauzat părții civile și de asemenea dorește să se împace cu persoana vătămată.
Având în vedere voința expresă exprimată de părți în fața instanței de judecată, în sensul împăcării, precum și dispozițiile art.244 alin.3 C.p. potrivit cărora împăcarea înlătură răspunderea penală, instanța va da eficiență în cauză dispozițiilor art. 16 alin.1 lit.g C.p.p., urmând a dispune încetarea procesului penal pornit la plângerea persoanei vătămate L. V. C. împotriva inculpatei B.( fostă A. ) M. A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.244 alin.1 C.p. cu aplic.art.5 C.p., prin împăcarea părților.
In baza art.159 alin.2 C.p. va constata stinsă acțiunea civilă.
In baza art. 275 alin.1 lit.d C.p.p. va obliga persoana vătămată și inculpata la plata sumei de câte 250 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. 6 c.p.p. rap. art. 16 alin. 1 lit. g c.p.p. încetează procesul penal pornit la plângerea persoanei vătămate L. V. C., domiciliată în Mun. Pitești, ..20, ..B, . împotriva inculpatei B.( fostă A. ) M. A., domiciliată în Mun.Pitești, ., .. G, . pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 244 alin. 1 c.p. cu aplic. art. 5 c.p., prin împăcarea părților.
În temeiul art. 159 alin. 2 c.p. constată stinsă acțiunea civilă.
În baza art.275 alin.2 lit. d c.p.p. obligă persoana vătămată și inculpata la plata sumei de câte 250 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 februarie 2016.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
Florența L. C.
RED.A.M.D.
TEHN.MN/4 EX/.12.02.2016
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 240/2016.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 286/2016.... → |
---|