Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 155/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 246, 289.
Cod PenalROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 155
Ședința publică de la 18 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran JUDECĂTOR 2: Membri Liana Balaci
- - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea recursului declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 105/A din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul parte vătămată și inculpata, asistată de avocat în substituire pentru avocat, apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-au depus la dosar înscrisuri de către recurentul parte vătămată, a fost audiată inculpata, declarația fiind consemnată și atașată la dosar, după care, nemaifiind cereri de formulat, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Recurentul parte vătămată a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise depuse la dosar, urmând ca instanța să se pronunțe și pe latura civilă a cauzei.
Av. pentru inculpată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fiind corectă soluția de achitare în baza art. 10 lit. a C.P.P. întrucât fapta nu există; din fișele de pontaj rezultă că partea vătămată nu a fost la serviciu în fiecare zi, nu a prestat o activitate corespunzătoare, ia în ceea ce privește accidentul de muncă nu s-a justificat absența de la serviciu cu acte medicale.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât din probe nu rezultă nici un indiciu de existență a infracțiunilor reclamate.
Inculpata, având ultimul cuvânt, a lăsat la aprecierea instanței soluția.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr.98/ 02.04.2008, pronunțată de Judecătoria M, în dosarul nr-, în baza art.11 pct. 2 lit. a), raportat la art.10 alin.1 lit. a) pr.pen. a fost achitată inculpata, fiica lui si, născută la data de 18.06.1951, in C, județul C, pentru infracțiunea prev. de art.246 pen.
În baza art.11 pct. 2 lit. a, raportat la art.10 alin.1 lit. a pr.pen. a fost achitată aceeași inculpată, pentru infracțiunea prev. de art.289 pen.
In temeiul art.346, alin.3 CPP, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.
În temeiul art. 192 alin.1 pct.1 lit.a pr. pen. a fost obligată partea vătămată la plata către stat a sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON onorariul de avocat din oficiu, care să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția din data de 14.03.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V M în dosarul nr.1787/P/2005, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuita - pentru infracțiunile prevăzute de art.246,289 Cod Penal, reținându-se faptul că petentul a solicitat cercetarea învinuitei - care, în calitate de director executiv în cadrul - G, punct de lucru, în mod abuziv a refuzat să-l remunereze.
Astfel, prin rezoluția menționată mai sus, s-a reținut că petentul a fost angajat la 04.04.2004 la unitatea respectivă, contractul de muncă fiind încheiat pe o perioadă nedeterminată. În timpul desfășurării activității, petentul a suferit un accident de muncă, după care nu s-a mai prezentat la locul de muncă și nici nu a prezentat înscrisuri medicale pentru a-și justifica absența. La 15.06.2004 petentul s-a prezentat la serviciu, iar în cursul lunii iulie 2004 datorită unor abateri disciplinare, i s-a desfăcut contractul de muncă,petentul susținând însă că în perioada lucrată nu a fost remunerat de către unitate, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând că, în acea perioadă nu a existat un fond de salarii, ocazie cu care nici ceilalți angajați nu au fost plătiți. Urmare acestei situații, angajații au acționat în instanță unitatea pentru plata drepturilor salariale.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria M, motivând faptul că rezoluția este netemeinică și nelegală, plângere ce a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că din cercetările efectuate a rezultat că faptele sesizate de petent în privința abuzului în serviciu și a falsului intelectual nu se confirmă.
Petentul s-a adresat cu plângere instanței.
Judecătoria M, prin încheierea din 12.06.2006, în temeiul art.2781alin.8 lit. c C.P.P. a admis plângerea formulată de petent, a desființat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată în dosarul nr. 1787/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M la data de 14.03.2006, a reținut cauza spre judecare și a acordat termen la data de 07.07.2006, dispunându-se citarea părților.
Instanța de fond, în raport de probele administrate în cauză și având în vedere înscrisurile de la dosar, a constatat că, faptele pentru care a fost chemată în judecată inculpata nu există, astfel că, în baza art.11, pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. a a C.P.P. dispus achitarea acesteia.
În acest sens, s-a reținut că fișele de pontaj în care partea vătămată a fost trecută ca fiind lipsă de la serviciu, au fost întocmite în mod corect, deoarece martorii audiați în cauză n-au confirmat susținerile părții vătămate, ci dimpotrivă au susținut că acesta obișnuia să lipsească de la serviciu, iar atunci când se prezenta, nu lucra eficient, fie din necunoaștere, fie că nu-și dădea interesul.
De asemenea, s-a considerat că, neefectuarea anchetei administrative cu prilejul emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă al părții vătămate, nu poate duce la concluzia că, în speță s-a săvârșit o infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Referitor la neînregistrarea accidentului de muncă suferit de partea vătămată, s-a reținut că nici acest fapt nu poate fi imputat inculpatei în cauză, deoarece partea vătămată nu a dovedit că ar fi prezentat actele medicale și concediile medicale ce atestau perioada în care acesta a fost spitalizat, unității spre a fi înregistrate.
Cât privește infracțiunea de fals intelectual reclamată de partea vătămată, s-a reținut că nici aceasta nu s-a confirmat, deoarece din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că mențiunile din pontajele referitoare la prezența părții vătămate la serviciu ar fi fost false.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea vătămată, criticând-o ca nelegală și netemeinică, în care sens a susținut că, instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor sale ce aveau legătură cu cauza și puteau determina pronunțarea unei alte soluții în cauză, pretinzând că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt în condițiile în care a dispus achitarea inculpatei.
A arătat că instanța nu a ținut seama de faptul că inculpata a scris și semnat decizia nr.4/2006, deși nu mai era angajata unității și se afla în șomaj, dar cu toate acestea a semnat decizia în calitate de președinte onorific, deși potrivit legii 573/2001, o asemenea funcție nu era prevăzută.
Prin decizia penală nr.62/A/ 02 iulie 2008 a Tribunalului Mehedinția fost respins ca nefondat apelul declarat de către partea vătămată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs iar prin decizia penală nr. 646/ 02.10.2008 Curtea de Apel Craiovaa admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Mehedinți întrucât, în apel, judecata a avut loc cu încălcarea dreptului la apărare prev. de art. 171 alin. 3 cpp, respectiv, deși apărarea era obligatorie, inculpatei nu i s-a desemnat un apărător din oficiu.
Prin decizia penală nr. 105 de la 3 decembrie 2008, Tribunalul Mehedinția respins ca nefondat apelul declarat de apelantul parte vătămată și l-a obligat să achite statului 250 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat oficiu suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței în raport de criticile formulate, tribunalul a apreciat că instanța de fond a dat dovadă de rol activ în soluționarea cauzei, dând posibilitatea apelantului, să-și probeze susținerile, dovadă fiind faptul că acesta a depus la dosar toate înscrisurile ce au considerat că sunt importante pentru aflarea adevărului, nefiindu-i respinsă nici o probă, așa încât susținerile făcute în apel cum că i s-ar fi încălcat drepturile procesuale sunt nefondate.
De asemenea, s-au constatat nefondate și celelalte motive de apel, deoarece starea de fapt reținută este în concordanță cu probatoriul administrat în cauză, prima instanță apreciindu-le obiectiv.
Cât privește faptul că partea vătămată nu a primit integral drepturile salariale ce i se cuveneau pentru munca prestată, în mod just s-a apreciat că nu poate fi imputată conducerii unității, deoarece și ceilalți colegi ai săi, respectiv ceilalți salariați ai unității G, nu au primit la timp salariile, unitatea neavând fonduri pentru achitarea drepturilor salariale, așa cum rezultă și din faptul că angajații G au formulat acțiune în instanță pentru recuperarea acestor drepturi.
Referitor la neînregistrarea accidentului pe care l-a suferit partea vătămată în data de 5.05.2004, în mod corect s-a apreciat că nu poate fi răspunzătoare inculpata de aceasta, neputând fi acuzată de abuz în serviciu în condițiile în care partea vătămată s-a prezentat la serviciu și după accident, în data de 7.05.2004, iar potrivit actelor depuse la dosar a rezultat că a fost internat în spital în perioada 17.05 - 21.05.2004, dar nu a dovedit că a prezentat actele medicale unității, inclusiv certificatul de concediu medical pentru a fi înregistrat în vederea acordării drepturilor legale.
În concluzie, probele administrate în cauză n-au confirmat existența faptelor penale sesizate de partea vătămată, anume, faptul că inculpata ar fi săvârșit acte materiale care să intre sub incidența legii penale, susceptibile de a fi încadrate în infracțiunile prev. de art.246 și Cod Penal respectiv art.289
Cod PenalEste drept că prin decizia în interesul legii nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 574/ 30.07.2008 - obligatorie pentru instanțe - s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis că disp. art. 2781alin 8 lit. c cpp se interpretează în sensul că în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanța investită nu poate pronunța soluția prev. de art. 2781alin. 8 lit. c cpp, însă, se apreciază că această decizie nu se poate aplica în speța de față.
S-a constatat astfel că încheierea instanței de fond prin care s-a admis plângerea în temeiul art.2781alin.8 lit. c C.P.P. este din data de 12.06.2006, deci anterioară deciziei în interesul legii, publicată în la 30.07.2008, astfel că nu poate fi aplicată retroactiv iar prima instanță, în momentul soluționării fondului cauzei era ținută de soluția dată prin încheierea din 12.06.2008.
Mai mult s-a apreciat că altfel, s-ar încălca și principiul "non reformatio in pejus" dat fiind că această cauză, până în momentul de față, a parcurs mai multe cicluri procesuale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată, solicitând casarea deciziei și condamnarea inculpatei; în esență, a susținut că în anul 2004 pontajele și statele de salarii nu au existat și au fost făcute retroactiv în 2005; a mai arătat că instanța de apel a încălcat art. 371 alin. 2.C.P.P. deoarece nu a examinat cauza sub toate aspectele, nelămurind de ce pentru recurent nu au existat bani pentru salarii în anul 2004. mai arătat că inculpata a semnat decizia 4/2006 de reangajare a recurentului deși nu mai era angajată a unității și că instanța nu a analizat toate faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.
Recursul este nefondat.
Se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că mențiunile din pontajele referitoare la prezența părții vătămate la serviciu au corespuns realității, în condițiile în care martorii audiați în cauză, G și, au declarat că acesta obișnuia să lipsească de la serviciu, iar atunci când se prezenta, nu întotdeauna efectua lucrări corespunzătoare, în cauză neexistând probe care să ducă la concluzia întocmirii în fals a pontajelor.
În ceea ce privește motivul de recurs privind neanalizarea de către instanța de apel a faptului că recurentul nu a primit integral drepturile salariale ce i se cuveneau pentru munca prestată, se constată că această împrejurare a fost analizată de instanța de apel, care în mod just a apreciat că și ceilalți salariați ai unității G s-au aflat în aceeași situație, respectiv nu au primit la timp salariile, însă acest lucru s-a datorat faptului că unitatea nu a avut fonduri pentru achitarea drepturilor salariale, astfel că angajații G au formulat acțiune în instanță pentru plata drepturilor salariale restante.
În ceea ce privește susținerile formulate prin motivele de recurs privitor la accidentul pe care l-a suferit recurentul în data de 5.05.2004, în mod corect s-a apreciat, cu privire la inculpata, că nu există fapta de abuz în serviciu în materialitatea sa, în condițiile în care recurentul s-a prezentat la serviciu și după accident în data de 7.05.2004, însă nu a prezentat actele medicale unității, inclusiv certificatul de concediu medical pentru a fi înregistrat în vederea acordării drepturilor legale. În acest sens a declarat și martorul, care a susținut că înregistra corespondența unității și nu a constatat ca partea vătămată să fi prezentat acte medicale pentru motivarea absențelor și nici certificat medical cu privire la accidentul de muncă suferit.
Totodată, corect s-a apreciat că neefectuarea anchetei administrative cu prilejul emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, nu poate fi calificată drept o faptă penală, în sensul disp. art.246 de Cod Penal care să fie răspunzătoare inculpata, în calitate de director executiv al unității al cărei salariat a fost apelantul.
Cu privire la motivul de recurs privind faptul că instanța de apel nu a analizat împrejurarea că inculpata a semnat decizia 4/2006 de reangajare a recurentului deși nu mai era angajată a unității, se constată că și acesta este neîntemeiat, hotărârea de reintegrare fiind executorie, iar intimata având calitatea de președinte al consiliului de administrație al și de director executiv.
Pentru aceste considerente, întrucât în mod corect s-a reținut de instanța de apel că în cauză faptele de abuz în serviciu și fals intelectual prev. de art. 246 și 289.Cod Penal nu există în materialitatea lor, probele administrate neconfirmând acuzațiile ce s-au adus inculpatei, urmează ca, văzând și disp. art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. să fie respins ca nefondat recursul.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 105/A din 3 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 C.P.P. obligă recurentul la 220 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 18 februarie 2009.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
IB/12.03.2009
18 februarie 2009,
M va urmări și încasa de la rec.văt.p. suma de 620 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Sorina Petria MitranJudecători:Sorina Petria Mitran, Membri Liana Balaci
