Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 1620/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 7133/2/2009
1810/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1620
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Cîrstoiu
JUDECĂTOR 2: Risantea Găgescu
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și de către recurenta-parte-civilă împotriva Deciziei penale nr. 154 din data de 12.07.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-parte-civilă, personal, asistată de apărător ales, lipsind intimatele-inculpate, și intimata-parte-responsabilă-civilmente - -
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentanta Ministerului Public invocă excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI și solicită scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Curtea de Apel Ploiești pentru competență de soluționare
Apărătorul ales solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-parte-civilă, personal, asistată de apărător ales, intimata-inculpată, personal, asistată de apărător ales, lipsind intimata-inculpată pentru care a răspuns apărător ales și intimata-parte-responsabilă-civilmente - - B pentru care a răspuns apărător ales.
Apărătorul ales apreciază Curtea de APEL BUCUREȘTI ca fiind competentă pentru soluționare având în vedere că în cazul în care se va trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești se va tergiversa soluționarea dosarului. De asemenea consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție în mod corect și legal a dispus competența de soluționare în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI. Pentru aceste motive solicită respingerea excepției invocată de către Parchet.
Reprezentanta Ministerului Public arată că prin încheierea din 14.05.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a desesizat, întrucât la acel termen s-a solicitat de către apărătorul intimatei-inculpate, conexarea dosarului aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI cu dosarul în care se afla hotărârea pronunțată în contestație în anulare care sesizase Curtea de APEL BUCUREȘTI cu soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și a părții-civile. Curtea de APEL BUCUREȘTI respingând cererea de conexare a acestor cauze.
Având în vedere cererea de strămutare a cauzei privind recursul formulat de către partea responsabilă civilmente, în urma admiterii cererii nu va fi desființată soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești cu privire la celelalte recursuri.
Pentru aceste considerente solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei către Curtea de Apel Ploiești pentru competență de soluționare.
Apărătorul ales al inculpatei apreciază că decizia nr. 229 Curtea de Apel Ploiești este corectă, astfel consideră că recursurile formulate de către partea-responsabilă civilmente și de către inculpata urmează să fie judecate de aceeași instanță, respectiv Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Apărătorul ales al recurentei-părți-civile consideră de asemenea că instanța Curții de APEL BUCUREȘTI este competentă să soluționeze recursurile, întrucât în cazul trimiterii cauzei la Curtea de Apel Ploiești se va tergiversa foarte mult.
CURTEA
Deliberând, prin sentința penală nr.244 din 5.03.2007 pronunțată de Judecătoria Buzău, în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. c Cod procedură penală, a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, cu referire la art.258 Cod penal, întrucât fapta nu a fost comisă de inculpată.
În baza art.246 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.258 Cod penal a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată.
S-au aplicat disp.art.71-64 lit.a,b,e Cod penal.
În baza art.81-82 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 8 luni ce reprezintă termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea pedepselor accesorie pe perioada suspendării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatei asupra comiterii de noi infracțiuni pe perioada termenului de încercare, în baza art.359 Cod pr.penală,
În baza art.14, 346 Cod pr.penală rap.la art.998 cod civil a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente - - B la 3998,39 lei reprezentând dividende pe anii 1994, 1995, 1997, 1998, 2000 si 2001, sumă reactualizată la data executării hotărârii către partea civilă.
A fost respinsă cererea părții vătămate privind daunele morale.
În baza art.193 alin.2 Cod pr.penală a fost obligată inculpata în, solidar cu partea responsabilă civilmente - - B la 1600 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.
În baza art.191 Cod pr.penală a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente - - B la 500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 1993, - - Bai ntrat în procesul de privatizare, salariații societății printre care și partea vătămată constituindu-se în Asociația -.
Modalitatea de plată a acțiunilor către FPS a fost stabilită de comitetul de administrație al asociației () la data de 13.03.1994, parte din acțiuni urmând a fi achitate până la 16.05.1994 (20%) iar restul în termen de 10 ani.
Părții vătămate i-au fost repartizate 235 acțiuni. Nemulțumită de modul de repartizare a acțiunilor, partea vătămată a acționat în instanță societatea și prin decizia nr.55/25.11.2002 Curtea de Apel Ploieștia stabilit la 2898 numărul acțiunilor cuvenite acesteia.
Urmare cererii părții vătămate de punere în executare a hotărârii judecătorești, într-o primă etapă, - - a refuzat punerea în executare a hotărârii invocând faptul că societatea nu poate emite noi acțiuni, acțiunile aparțin Asociației - și nu societății, înscrierea părții vătămate în registrul acționari lor cu numărul de acțiuni prevăzute în hotărârea judecătorească ar genera neînțelegeri între asociați.
Inculpata - director general și președintele Consiliului de administrație a - - B cât și Asociației - nu a convocat adunarea generală a acționarilor și nu a prevăzut pe ordinea de zi un punct având ca obiectiv punerea în executare a hotărârii judecătorești și nici nu a dat curs dispoziției din decizie, de a face înscrierea în registrul acționarilor a părții vătămate cu numărul de acțiuni stabilit prin hotărârea judecătorească.
Cât privește pe inculpata - director economic și membru în Consiliul de administrație în cadrul - - B, aceasta nu avea în atribuții efectuarea de mențiuni în registrul acționarilor și nu a deținut vreo funcție în cadrul Asociației -.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, inculpata și partea vătămată.
În dezvoltarea motivelor de apel ale parchetului se susține că procedând la condamnarea inculpatei, se impunea ca acesteia să-i fie interzise drepturile prev.de art.64 lit.a,b,c Cod penal și nu doar cele prevăzute de art.64 lit.a,b,e Cod penal, aceasta folosindu-se de funcția deținută pentru a comite infracțiunea.
Cât privește pe inculpata, parchetul consideră că și aceasta a refuzat să înscrie în registrul acționari lor numărul de acțiuni cuvenit părții vătămate stabilit prin Hotărârea Curții de Apel Ploiești, prejudiciind-o pe aceasta de drepturile patrimoniale ce decurg din calitatea de acționar.
S-a mai reținut că inculpata avea puteri de reprezentare, aceasta fiind semnatara acțiunilor promovate de societate în instanță dar și a contractelor de privatizare.
Inculpata consideră că nu se face vinovată de comiterea vreunei infracțiuni deoarece a supus Adunării Generale a Acționarilor spre examinare si aducere la îndeplinire a hotărârii judecătorești însă acționarii au refuzat să cedeze parte din acțiunile lor, către partea vătămată, societatea fiind în imposibilitate să emită noi acțiuni.
Mai arată că a propus părții vătămate să-i cedeze un număr din propriile acțiuni, însă aceasta a refuzat.
Partea civilă critică sentința în latura civilă, deoarece nu i-au fost acordate daune morale, inculpatele fiind cele care i-au creat un disconfort prin nepunerea în executare a hotărârii și lipsirea de dividendele cuvenite în raport de acțiunile prevăzute în hotărârea judecătorească.
Mai susține aceasta că nu au fost obligate inculpatele la plata cheltuielilor de judecată cuvenite.
Prin decizia penală nr.154/12.07.2007, pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, inculpata și partea civilă.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în mod corect a fost achitată inculpata - director economic al - - B, deoarece aceasta nu avea atribuții depline de reprezentare a societății și nici nu avea competența să stabilească ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor, acesta atribut aparținând Consiliului de Administrație.
A mai reținut tribunalul, că inculpata, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, avea obligația să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pentru a hotărî cu privire la punerea în executare a hotărârilor judecătorești.
Din procesele verbale ale Adunării Generale Extraordinare din 30.06.2005 rezultă că pe ordinea de zi a figurat doar majorarea prețului acționarilor, adunare ce nu a putut fi desfășurată, astfel că s-a reluat la 30.07.2005, ocazie cu care s-a pus în discuție situația părții vătămate, inculpata afirmând că hotărârea a fost pronunțată în baza unei expertize greșite și a propus ca toți acționarii să cedeze poarte din acțiuni pentru fi înregistrat numărul acționarilor cuvenit părții vătămate, însă acționarii au refuzat propunerea.
Ulterior, inculpata a încercat să rezolve situația părții vătămate oferindu-se să-i cedeze parte din acțiuni, însă aceasta a refuzat.
În fine, a mai reținut instanța de apel că modul în care a acționat inculpata nu o exonerează de răspundere, deoarece în calitate de Președinte a Consiliului de Administrație trebuia să propună Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, soluții pentru întregirea numărului de acțiuni cuvenite părții vătămate și în baza hotărârii Adunării Generale Extraordinare să facă mențiuni în registru.
Nici apelul părții civile nu a fost primit, reținându-se că aceasta a refuzat propunerea inculpatei de a-i ceda parte din acțiunile personale pentru stingerea litigiului, astfel că nu se justifică acordarea daunelor morale.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs - - B, aceasta solicitând totodată repunerea în termenul de recurs.
A susținut recurenta că la instanța de fond i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece inculpata avea interesul ca societatea să fie obligată alături de ea la eventualele despăgubiri către partea civilă, motiv pentru care nu a procedat la angajarea unui avocat.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859pct. 21 Cod procedură penală.
Prin încheierea nr. 258/13.02.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de strămutare formulată de recurenta - - B și a dispus strămutarea judecării dosarului privind recursul declarat de aceasta de la Curtea de Apel Ploiești la Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Prin decizia penală nr.731/.04.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta - parte responsabilă civilmente - - B, reținându-se în considerentele deciziei că partea civilă nu a atacat cu apel sentința penală nr. 244/05.03.2007, pronunțată de Judecătoria Buzău.
La data de 23.07.2009 partea civilă a formulat cerere de continuare a judecății în ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și recursul declarat de ea împotriva deciziei penale nr. 154/12.07.2007, pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Penală.
În motivarea cererii se arată că prin decizia penală nr.229/27.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția Penală s-a admis în fond contestația în anulare formulată de, s-a desființat în parte decizia penală nr. 1034/03.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și s-a dispus rejudecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și partea civilă.
S-a constatat existența cazului de individualizare prev. de art. 33 lit. a Cod procedură penală și făcându-se referire la încheierea nr. 258/13.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizând strămutarea judecării recursului declarat de - - B s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Curtea de APEL BUCUREȘTI ca instanță legal investită.
În urma examinării actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că nu are competența materială să soluționeze cele două recursuri declarate împotriva deciziei penale nr. 154/12.07.2007, pronunțată de Tribunalul Buzău.
De observat că apare de neînțeles unde anume a stat dosarul nr- al Curții de Apel Ploiești, din moment ce decizia penală nr. 229/27.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploieștia fost redactată la data de 06.03.2008, iar cererea de continuare a judecății s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 23.07.2009.
La termenul din 14.05.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins cererea de conexare a dosarului aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI cu dosarul care urma să vină în recurs și care urma să aibă același obiect și aceleași părți, dosarul urmând a fi înaintat de Curtea de Apel Ploiești. Această cerere a fost formulată de partea responsabilă civilmente - - B, iar rațiunea pentru care instanța a respins cererea de conexare a fost aceea că instanța a fost investită doar cu soluționarea recursului declarat de partea responsabilă civilmente - -
Întradevăr, prin încheierea nr.258/13.02.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, s-a dispus-/114/2007 al Curții de Apel Ploiești având ca obiect soluționarea recursului declarat de partea responsabilă civilmente - - B împotriva deciziei civile nr. 154/12.07.2007, pronunțată de Tribunalul Buzău.
Dealtfel, nici nu se putea conexa un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București cu un dosar care urma să sosească de la Curtea de Apel Ploiești.
Întrucât Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins cererea de conexare nimic nu împiedică împiedicarea soluționarea recursurilor de către Curtea de Apel Ploiești, acestei instanțe aparținându-i competența materială de a soluționa cele două recursuri îndreptate împotriva deciziei penale nr. 1034/03.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Având în vedere cele ce preced, se va admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe recurenta parte civilă în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact./17.12.2009
2 ex.
Președinte:Veronica CîrstoiuJudecători:Veronica Cîrstoiu, Risantea Găgescu, Bădescu Liliana