Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 18/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 18/

Ședința publică din data de 15 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu Președinte Secția pentru - cu

Minori și de Familie

JUDECĂTOR 3: Cauze Președinte Secția Penală

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de - Procuror General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații, de părțile vătămate și și de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 135/A din 12 martie 2007 Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 15 ianuarie 2008.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul acestei instanțe sub nr- inculpatul și părțile civile, au formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosar nr-.

Prin decizia penală nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galați au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, inculpatul și părțile vătămate, și împotriva sentinței penale nr. 1346/01.06.2005 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 7743/P/2002.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul la pedeapsă de 9 (nouă) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 Cod penal în ref. la art. 2481Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (faptă din perioada noiembrie 1998-octombrie 2000).

A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 40 din legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 Cod penal (faptă din perioada noiembrie 1998-octombrie 1998).

S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 530/06.12.2002 a Tribunalului Galați, definitivă la 13.02.2004 prin dec. pen. nr. 892/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente, astfel:

- pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 2 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 74 Cod penal și art. 76 Cod penal (faptă din 17.09.2001);

- pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 Cod penal și art. 76 Cod penal (faptă din 16.09.2001).

În baza art. 36 alin. 1 Cod penal în referire la art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal și art. 35 alin. 1 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor de: 9 (nouă) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b, c Cod penal și respectiv 4 (patru) ani închisoare - aplicate inculpatului pentru faptele deduse judecății cu pedepsele de 3 (trei) ani închisoare, respectiv 1 (un) an închisoare - aplicate prin sentința penală nr. 530/06.12.2002 a Tribunalului Galați, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) ani - sporită la 9 (nouă) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a,b,c Cod penal.

Conform art. 36 alin. 3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre perioada executată, de la 09.05.2001 până la 06.06.2001 și de la 18.09.2001 până la 20.11.2001.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel, Tribunalul Galați, a avut în vedere că prin sentința penală nr. 1346 din 1.06.2005 a Judecătoriei Galați (dosar nr. 7743/P/2002) s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991, în referire la art. 289 din Codul penal.

Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 530/2002 a Tribunalului Galația fost descontopită în pedepsele rezultante de 3 ani închisoare și respectiv 1 an închisoare.

Conform art. 36 din Codul penal au fost contopite cele două pedepse arătate mai sus cu pedepsele de 7 ani și 2 luni închisoare aplicate prin sentința apelată plus pedeapsa complementară și s-a dispus executarea pedepsei mai grele, de 7 ani închisoare sporită la 7 ani și 6 luni închisoare plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c din Codul penal.

Conform art. 71 Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 din Codul penal.

În baza art. 36 alin. 3 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata executată de inculpat de la 09.05.2001 până la 06.06.2001.

S-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei conform art. 347 din Codul d e procedură penală.

S-a dispus anularea vechiului mandat de executare emis în baza sentinței penale 530/2002 a Tribunalului Galați și emiterea unui nou mandat de executare.

Conform art. 189 și 191 din Codul d e procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În luna octombrie 1998 fost înființată în municipiul G de Credit - Banca Populară Stabilitatea, avându-i ca președinte pe inculpatul, obiectul de activitate al băncii constituindu-l acordarea cu prioritate de împrumuturi bănești cu dobândă și cu formalități minime de creditare și întocmire a dosarelor.

În perioada aprilie 2000-octombrie 2000, inculpatul a înființat și în municipiul Cof ilială a băncii, responsabil al filialei (agenției) fiind numita HG, la această agenție fiind înființată și o casă de schimb valutar.

Președinte al Consiliului de administrație al băncii a fost numit în luna noiembrie 1998 inculpatul, acesta având dreptul unic de semnătură și de aprobare a creditelor și împrumuturilor către persoane fizice și juridice până la suma de 200 milioane lei vechi.

Potrivit statutului băncii, aprobările de credite intre 200 și 500 milioane lei se făceau cu acordul celorlalți membri din biroul executiv al Consiliului de administrație, iar creditele peste 500 milioane lei se aprobau de plenul Consiliului de administrație.

Inculpatul, ca președinte al Consiliului de administrație avea dreptul să achiziționeze bunuri de folosință îndelungată, să angajeze salariați pentru bancă, să verifice contabilitatea în casieria băncii, precum și buna funcționare a instituției.

Încă de la începutul activității băncii - Cooperativei de Credit Stabilitatea, inculpatul nu a respectat legea și statutul de funcționare aprobând mai multe credite cu valori ridicate, circa 60, în regim de urgență, cu dobândă extrem de redusă, această activitate ducând la devalizarea conturilor băncii și implicit la pierderea banilor depuși de cele circa 360 de părți vătămate, care ulterior, în faza de urmărire penală s-au constituit părți civile în cauză.

Inculpatul, de asemenea, cu bună știință nu a înregistrat în contabilitatea societății mai multe venituri din dobânzi și mai multe credite aprobate, pentru perioada octombrie 1998- octombrie 2000.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu: plângerile și declarațiile celor 364 de părți vătămate, contracte de împrumuturi, chitanțe fiscale, contracte de depozit, declarații de martori, expertize, acte de constatare încheiate de organele financiar-contabile sau organele de poliție, coroborate cu celelalte probe ce au fost administrate în cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 1346 din 1.06.2005 a Judecătoriei Galați, în termen legal, au declarat apel: Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, inculpatul și părțile vătămate:, și.

În motivarea cererii de apel, parchetul a precizat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică deoarece nu s-a dedus corect perioada de pedeapsă executată de inculpatul.

S-a mai arătat că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea mici în raport de gravitatea infracțiunilor comise, iar instanța de fond a aplicat greșit ca pedeapsă accesorie interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 din pen.

Apărătorul inculpatului-apelant a invocat ca motive de apel faptul că pedepsele aplicate la fond sunt prea mari și s-ar impune reducerea acestora și stabilirea unei modalități de executare a pedepsei rezultante neprivativă de libertate.

Părțile vătămate apelante, prin memoriile depuse la dosar și susținerile făcute în fața instanței de apel, au invocat faptul că nu și-au recuperat prejudiciile, inculpatul este fugit din țară și s-ar impune aplicarea unor pedepse mai mari în apel.

Reprezentantul Parchetului a solicitat să fie admise apelurile declarate de părțile vătămate pentru motivul de netemeinicie a pedepselor.

S-a apreciat căapelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, inculpatul și părțile vătămate:, și sunt fondate.

Verificând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate de fiecare apelant, dar și din oficiu conform art. 371 al.2 din pr.pen. Tribunalul a constatat că Judecătoria Galația pronunțat în parte o hotărâre netemeinică și nelegală, motivat de următoarele:

S-a constatat că instanța de fond a manifestat rol activ în soluționarea cauzei respectând disp. art. 4 și 287 din pr.pen. a administrat toate probele necesare și suficiente pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a vinovăției inculpatului, dar a aplicat pedepse prea reduse acestuia în raport cu gravitatea faptelor ce se rețin în sarcina sa.

În fapt, prin activitatea sa infracțională, inculpatul a încălcat în mod conștient statutul de organizare și funcționare a Băncii Populare Stabilitatea G aprobând credite nelegale cu valori ridicate și dobânzi extrem de mici, prin aceasta devalizând conturile băncii, ceea ce a condus în esență ca cele 364 părți vătămate, deponente ale băncii, să nu își mai poată recupera sumele depuse.

De asemenea, inculpatul în mod conștient, pentru a ascunde virările de credite către diferite persoane, nu a înregistrat în contabilitatea băncii fluctuațiile de credite acordate nelegal pentru o perioadă de circa 2 ani de zile.

Activitatea infracțională a inculpatului, concretizată în principal în abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 din pen. în referire la art. 2481din pen. s-a derulat pe o durată de mai mulți ani și a condus la cauzarea unui prejudiciu total părților vătămate de aproximativ 20 miliarde lei vechi.

Inculpatul a dat dovadă de neseriozitate în faza de urmărire penală, este cunoscut cu antecedente penale, nu a recuperat prejudiciile cauzate părților vătămate, s-a sustras judecății la fond dar și în apel, fiind foarte probabil plecat din țară, motive esențiale care trebuiau să conducă la aplicarea unor pedepse mai sporite la instanța de fond.

Așa fiind, în calea de atac a apelului, după desființarea în parte a hotărârii apelate, s-a dispune aplicarea unor pedepse mai sporite pentru cele două infracțiuni deduse judecății.

La aplicarea unor pedepse mai sporite inculpatului s-a luat în considerare, în mod esențial, și numărul foarte mare al părților vătămate deponente la banca ce a fost administrată de inculpat (364 de părți vătămate).

Pentru infracțiunea prev. de art. 246 din pen. s-a aplicatat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b și c pen. pe o anumită perioadă de timp după executarea pedepsei principale.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr.530/2002 a Tribunalului Galați în pedepsele componente de 3 ani și respectiv 1 an închisoare, iar in baza art. 36, 33, 34 și 35 din pen. s-au contopit aceste pedepse cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile deduse judecății și s-a stabilit o pedeapsă principală rezultantă plus pedeapsa complementară.

S-a apreciat că instanța de fond în mod greșit a aplicat ca pedeapsă accesorie interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 din pen. acest motiv de apel fiind în favoarea inculpatului și în consecință, în apel s-au aplicat ca interdicții de drepturi numai cele prev. de art. 64 lit. a,b și c din pen. așa cum prevăd în mod expres disp. art.71 din pen. modificate prin Legea nr. 275/2006.

În privința deducerii pedepsei executate, în condițiile în care instanța de fond a contopit pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății cu cele descontopite din sent. pen. nr. 530/2002, în mod greșit a omis să deducă din pedeapsa rezultantă și perioada de arestare ce rezultă din sent. pen. nr. 530/2002 a Tribunalului Galați.

Astfel, conform copiei acestei hotărâri aflată la dosar inculpatul a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 din pen. în perioada 18.09.2001 până la 20.11.2001 și, prin urmare, în aplicarea disp. art.36 al. 3 din pen. se impunea și deducerea acestei perioade executate, motivul de nelegalitate invocat în apelul parchetului fiind și în favoarea inculpatului.

Împotriva Deciziei penale nr. 135/A/2007 a Tribunalului Galați au formulat recurs inculpatul și părțile civile, și.

În recursul formulat, inculpatul, a invocat prevederile art. 3859pct. 14, 15 Cod procedură penală.

A apreciat că raportat la infracțiunea prev. de art. 40 din Legea 82/1991 în referire la art. 289 Cod penal a intervenit prescripția răspunderii penale și a solicitat încetarea procesului penal cu privire la această infracțiune.

A arătat că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal în referire la art. 2481Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2 Cod penal este prea mare în raport cu împrejurările comiterii faptei și a solicitat reducerea acesteia.

În recursul formulat partea civilă, a arătat oral, că dorește să fie despăgubită de către inculpat.

Partea vătămată, deși prezentă la ședința din 10.12.2007 nu și-a motivat recursul, așa cum cer dispozițiile art. 38510Cod procedură penală.

Partea vătămată nu și-a motivat recursul formulat și nu s-a prezentat în instanță, Curtea urmând să aibă în vedere, în mod corespunzător, prevederile art. 3859alin. 3 Cod procedură penală.

Analizând recursurile formulate, precum și concluziile părților, și văzând și prevederile art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că:

Recursul inculpatului este nefondat.

Potrivit actelor de urmărire penală și de cercetare judecătorească, în special a concluziilor expertizei tehnico-contabile efectuate în cauză, activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada octombrie 1998-octombrie 2000, dată la care activitatea infracțională a fost stopată prin declanșarea cercetărilor.

Ultimul act material fiind săvârșit în octombrie 2000, din coroborarea prevederilor art. 289 Cod penal, art. 122 lit. d) Cod penal și art. 124 Cod penal, rezultă că prescripția specială a răspunderii penale s-ar fi împlinit în aprilie 2008.

Față de întinderea în timp a activității infracționale a inculpatului, natura faptelor săvârșite, cuantumul prejudiciului cauzat de 18.067.090.857 lei în anul 2000, numărul persoanelor păgubite de 364 deponenți, urmările produse care au condus la destabilizarea situației financiare a multor persoane și la dezechilibre financiare și fiscale majore pe piața economică, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată, în cuantumul ei concret și modalitatea de executare, respectă criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal și este menită să contribuie la asigurarea scopului pedepsei, prev. de art. 52 Cod penal, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală.

Recursul părții vătămate este nefond a

Partea vătămată nu și-a motivat recursul formulat.

Pe latură civilă, se constată că prin sentința penală 1346/01.06.2005 Judecătoriei Galați, latura civilă a cauzei a fost disjunsă pentru continuarea cercetărilor.

Partea vătămată nu a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 1346/01.06.2005, iar prin decizia penală nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galația fost modificată doar latura penală a cauzei.

În această situație, dacă recursul părții vătămate ar privi latura civilă a cauzei, el ar fi inadmisibil, deoarece nu ar putea opera "per saltum".

Dacă recursul părții vătămate ar putea privi latura penală a cauzei, ar fi admisibil în limitele în care sentința penală nr. 1346/01.06.2005 a Judecătoriei Galația fost modificată prin decizia penală nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galați, adică ar putea viza doar cuantumul pedepsei aplicate.

Din motivele arătate mai sus, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, motiv pentru care recursul părții vătămate va fi respins ca nefondat.

Recursul părții civile este inadmsibil,pentru aceleași considerente expuse cu privire la partea vătămată, respectiv la latura civilă a cauzei.

Prin sentința penală nr. 1346/01.06.2005 a Judecătoriei Galația fost disjunsă latura civilă a cauzei și continuarea cercetărilor.

Partea civilă nu a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 1346/01.06.2005 a Judecătoriei Galați, iar prin decizia penală nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galația fost modificată doar latura penală a cauzei.

În această situație, recursul părții civile, vizând acordarea de despăgubiri și recuperarea prejudiciului este inadmisibil, deoarece el nu poate opera "per saltum".

Recursul părții vătămate este tardiv.Partea vătămată a fost prezentă la pronunțarea Deciziei penale nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galați astfel încât termenul de recurs curge de la pronunțare (12.03.2007).

Partea vătămată a formulat recurs la 10.05.2007 (fila 9 - dosarul Curții de APEL GALAȚI ) cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de lege, nu a solicitat și nu a justificat repunerea în termenul de recurs sau un recurs peste termen.

Așa fiind și văzând și prevederile art. 38515pct. 1 lit. a, b Cod procedură penală și art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile formulate de inculpatul, părțile vătămate și și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galați și va obliga pe fiecare dintre recurenți la plata de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondate, recursurile formulate de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 24.05.1958 în G, CNP -, domiciliat în G, str. -, - 4A,. 86, fără forme legale G, str. -, - 3,. 45, în G, str. R, - 4,. 62 și în G,-) și partea vătămată, domiciliat în G, 19, - 10,. 41 împotriva deciziei penale nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 1346/01.06.2005 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 7743/P/2002).

RESPINGE, ca inadmisibil, recursul formulat de partea civilă, domiciliată în G, str. -. - nr. 45, împotriva deciziei penale nr. 135/A/12.03.2007 a Tribunalului Galați și, ca tardiv, cel al părții vătămate, domiciliată în G, 19,-, - 3,. 1,. 9.

Obligă pe fiecare dintre recurenți la plata către stat a sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 4: Liviu

- - - - -

Grefier,

Red. /01.02.2008

Tehnored. / 2 ex./13.02.2008

Fond:

Apel: Al.,

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Aurel Burlacu, Cauze, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 18/2008. Curtea de Apel Galati