Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 cod penal). Încheierea /2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 22 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpații, împotriva deciziei penale nr. 421/A din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc inculpatul recurent, pentru care se prezintă avocat ales, inculpații, pentru care se prezintă avocat din oficiu, inculpatul, pentru care se prezintă avocat ales, inculpata, pentru care se prezintă avocat ales C, părțile civile intimate Direcția Regională Vamală O și Autoritatea Națională a Vămilor.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se a au fost comunicate la dosarul cauzei relațiile solicitate la Autoritatea Națională a Vămilor, după care:
Avocatul arată că răspunsul primit de la Autoritatea Națională a Vămilor nu îl mulțumește și solicită revenirea cu adresă către această instituție prin care să se solicite precizarea cuantumului pretențiilor civile și în ce constă în mod efectiv prejudiciul cu care se constituie parte civilă.
Procurorul nu se opune acestei solicitări.
Avocatul învederează instanței că la fila 68 din dosarul de fond se află încheierea prin care s-a disjuns cauza cu privire la 12 din autoturismele vămuite de inculpați, pe motiv că acestea au fost furate, astfel că apreciază că cel puțin din acest punct de vedere Autoritatea Națională a Vămilor trebuie să precizeze care este numărul exact al autoturismelor vămuite, prejudiciul fiind mărit în mod artificial, pentru a se aplica o pedeapsă mai mare.
Avocatul precizează că nu toate autoturismele pentru care s-au plătit taxe vamale au fost înmatriculate, întrucât, după acest incident nu au mai putut fi înmatriculate.
Avocatul C are aceleași solicitări ca și avocatul.
Deliberând, instanța apreciază că nu se impune amânarea cauzei față de cererea formulată, fiind lămurită situația privind pretențiile formulat de partea civilă.
Avocatul solicită încuviințarea unei expertize financiar-contabile, având în vedere că, contestă pretențiile civile reprezentând cuantumul taxelor vamale necalculate de către inculpați.
Apărătorii inculpaților recurenți subscriu acestei cereri.
Procurorul nu se opune efectuării acestei expertize, apreciind că ar fi utilă instanței în pronunțarea unei soluții corecte.
Instanța respinge cererea privind efectuarea unei expertize financiar-contabile, urmând a aprecia cu ocazia deliberărilor dacă se impune efectuarea unei noi expertize pentru a se lămuri toate aspectele laturii civile, urmând a se dispune în consecință prin soluția ce se va pronunța.
Nemaifiind formulate cereri sau invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru lămurirea tuturor aspectelor ce vizează latura civilă a cauzei.
Avocatul din oficiu Pâncă pune aceleași concluzii de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond; în subsidiar, pentru inculpatul să se constate incidența disp. art. 121 și următ. Cp referitoare la prescripția răspunderii penale.
Apărătorul inculpatei, av. C, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și, pronunțându-se o nouă hotărâre, să se dispună achitarea inculpatei în temeiul prevederilor art. 10 lit.d Cpp; în subsidiar, solicită încetarea procesului penal în temeiul prevederilor art. 11 pct.2 lit.b Cpp rap. la art. 10 lit.g Cpp, fiind incidente disp. art. 124 Cp întrucât s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale. în ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită respingerea pretențiilor civile, ridicarea sechestrului asigurător instituit de organele judiciare penale asupra averii inculpatei; cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul inculpatului, av., solicită în principal admiterea recursului și, în principal, achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 11 lit.a Cpp rap. la art. 10 lit.d Cpp și exonerarea de la plata despăgubirilor civile, iar în subsidiar, solicită casarea hotărârilor anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, pentru motivele depuse în scris la dosarul cauzei.
Procurorul pune concluzii de admitere a recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, pentru remedierea deficiențelor ivite în administrarea probatoriului.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 306 Cpp,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 30.09.2008.
Dată în ședință publică azi, 22.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Tehnored. /26.09.08
RO MANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.903/
Ședința publică din 30 septembrie
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea soluției privind recursul formulat de inculpații, împotriva deciziei penale nr. 421/A din 17.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului, concluziile apărătorilor și ale procurorului au avut loc în ședința publică de la 22.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 30 septembrie 2008, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1994 din 11.10.2004, pronunțată în dosar nr. 1858/2002, Judecătoria Oradea, în baza art. 248 Cp. raportat la art. 2481.pen. a condamnat pe inculpatul, al o pedeapsă de 6 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 65 Cp. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cp. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 334.C.P.P. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 289 alin.1Cp. în art. 25 rap. la art. 289 alin. 1 Cp, în baza căreia a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. rap. la art. 10 lit. c C.P.P. a achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 291 alin. 1 Cp.
În baza art. 33 Ut. a Cp. și 34 Cp. instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani și 4 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, în final inculpatul trebuind să execute pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 Cp. alături de care în baza art. 35 alin. 1 Cp. inculpatul urma să execute pedeapsa complementară dispusă.
În baza art. 88 Cp. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din 19.01.2001 și arestul preventiv de la 21.09.2001 până la 01.12.2001.
În baza art. 334.C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 248 Cp. rap. la art. 2481Cp. în art. 248 Cp. rap. la art. 2481Cp. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. în baza căreia a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 65 Cp. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cp. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. 1. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 291 alin.1 Cp. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cp. și 34 Cp. instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, în final inculpatul trebuind să execute pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 Cp. alături de care, în baza art. 35 alin. 1 Cp. inculpatul urma să execute pedeapsa complementară dispusă.
În baza art. 88 Cp. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din 19.09.2001 și arestul preventiv de la 21.09.2001 până la 24.10.2001.
În baza art. 248 Cp. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art.1 și urm. din Legea 543/2002 modificată prin OUG 18/2003, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea 543/2002.
În baza art. 65.Cod Penal, i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod Penal, pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. 1.Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 291 alin. 1.Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod Penal, și 34.Cod Penal, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, în final inculpatul trebuind să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 861.Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani și 8 luni, stabilit conform art. 862.Cod Penal, iar în baza art. 359.C.P.P. i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864Cp.
A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere stabilite prev. de art. 863alin. 1 lit. a-d Cp.
În baza art. 863alin. 1 lit. a Cp. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte periodic la Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite în sarcina acestuia.
În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din 19.09.2001 și arestul preventiv de la 21.09.2001 până la 19.10.2001.
În baza art. 248 Cp. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 1 și urm. din Legea 543/2002 modificată prin OUG 18/2003, s-a constatat grațiată pedeapsa aplicată și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea 543/2002.
În baza art. 65.pen. i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod Penal, pe o durată de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. 1.Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 291 alin. 1.Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod Penal, și 34.Cod Penal, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, în final inculpatul trebuind să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 861.Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani și 6 luni, stabilit conform art. 862.Cod Penal, iar în baza art. 359.C.P.P. i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864Cp.
A fost obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere stabilite prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d Cp.
În baza art. 863alin. 1 lit. a Cp. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se prezinte periodic la Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite în sarcina acestuia.
În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din 19.09.2001 și arestul preventiv de la 21.09.2001 până la 01.12.2001.
În baza art. 248 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe inculpata la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art.1 și urm. din Legea 543/2002 modificată prin OUG 18/2003 a constatat grațiată pedeapsa aplicată și a atras atenția condamnatului asupra prevederilor art. 7 din Legea 543/2002.
În baza art. 65 Cp. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cp. pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 291 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cp. și 34 Cp. prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, în final inculpatul executând pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 861Cp. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani și 8 luni, stabilit conform art. 862Cp. iar în baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatei asupra consecințelor prevăzute de art. 864Cp.
A obligat inculpata pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1 lit. b-d Cp.
În baza art. 863alin. 1 lit. a Cp. a obligat pe inculpata ca pe durata termenului de încercare să se prezinte periodic la Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite în sarcina acesteia.
În baza art. 88 Cp. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din 19.09.2001.
În baza art. 248 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 1 și urm. din Legea 543/2002 modificată prin OUG 18/2003 a constatat grațiată pedeapsa aplicată și a atras atenția condamnatului asupra prevederilor art. 7 din Legea 543/2002.
În baza art. 65 Cp. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cp. pe o durată de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 289 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 291 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cp. și 34 Cp. prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.
În baza art. 861Cp. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani și 8 luni, stabilit conform art. 862Cp. iar în baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864Cp.
A obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863alin.1 lit. b-d Cp.
În baza art. 863alin. 1 lit. a Cp. a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se prezinte periodic la Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectării obligațiilor stabilite în sarcina acestuia.
În baza art. 248 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe inculpatul la o pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 1 și urm. din Legea 543/2002 modificată prin OUG 18/2003 a constatat grațiată pedeapsa aplicată și a atras atenția condamnatului asupra prevederilor art. 7 din Legea 543/2002.
În baza art. 65 Cp. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cp. pe o durata de 3 ani cu titlu de pedeapsă complimentară.
În baza art. 289 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În baza art. 291 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cp. și 34 Cp. prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsă cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare.
În baza art. 861Cp. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani și 10 luni, stabilit conform art. 862Cp. iar în baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute de art. 864Cp.
A obligat inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863alin. 1 lit. b-d Cp.
În baza art. 863alin. 1 lit. a Cp. a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se prezinte periodic la Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere de pe lângă Tribunalul Bihor pentru verificarea respectăm obligațiilor stabilite în sarcina acestuia.
În baza art. 14 rap. la art. 346 Cp. cu ref. la art. 998 și 1003.civil a obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul, la plata sumei de 1.922.925.279 lei reprezentând despăgubiri civile și la plata majorărilor de întârziere aferente până la data plății efective în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor prin Direcția regională Vamală Interjudețeană
În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. cu ref. la art. 998 și 1003. civil a obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul la plata sumei de 793.729.112 lei plus reprezentând despăgubiri civile și la plata majorărilor de întârziere aferente până la data plătii efective în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană
În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. cu ref. la art. 998 și 1003. civil a obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul, la plata sumei de 1.583.585.724 lei reprezentând despăgubiri civile și la plata majorărilor de întârziere aferente până la data plătii efective în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană
În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. cu ref. la art. 998 și 1003. civil a obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul la plata sumei de 53.297.459 lei reprezentând despăgubiri civile și la plata majorărilor de întârziere aferente până la data plătii efective în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor-Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană
În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. cu ref. la art. 998 și 1003.civil a obligat pe inculpatul în solidar cu inculpatul la plata sumei de 406.104.768 lei reprezentând despăgubiri civile și la plata majorărilor de întârziere aferente până la data plății efective în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor-Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană
În baza art. 14 rap. la art. 346.C.P.P. cu ref. la art. 998 și 1003.civil a obligat pe inculpata în solidar cu inculpatul, la plata sumei de 1.692.556.927 lei reprezentând despăgubiri civile și la plata majorărilor de întârziere eferente până la data plătii efective în favoarea părții civile Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană
În baza art. 118 lit. a Cp. a dispus confiscarea specială a chitanțelor vamale de la nr. 1115/E până la nr. 1182/E din 13.09.2000 și de la nr. 1201/E până la nr. 1210/E din 13.09.2000.
În baza art. 348.C.P.P. a dispus desființarea totală a acestora.
În temeiul art. 353.C.P.P. a menținut sechestrul instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând tuturor inculpărilor, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, sechestru instituit în baza ordonanțelor din 19.09.2001 din dosar 360/P/2001.
În baza art. 191 alin.1 și 2.C.P.P. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a stabilit următoarele:
În data de 13.09.2000, a fost publicată în monitorul Oficial nr. 451/13.09.2000 Hotărârea de Guvern nr. 775/2000 privind modificarea și completarea pct. 9 din anexa 6 al aprobat prin nr.HG 626/1997, fiind stipulat că prevederile respective intră în vigoare la data publicării Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial. În aceeași zi, prin ordinul circular înregistrat la Direcția Generală a Vămilor sub br. 42957/13.09.2000, s-a transmis prin fax către Direcția Regională Vamală Interjudețeană B - O, Of. nr. 451/13.09.2000.
În vederea transmiterii către birourile vamale din subordinea a acestei modificări legislative, martora - inspector, a fost contactată telefonic între orele 1600- 1700, de către - șef al de Supraveghere și Control Vamal O, care i-a comunicat să ia legătura telefonic cu toate birourile vamale din subordinea O și astfel, să anunțe sistarea vămuirilor în regim de scutire vamală pentru bunurile prezentate de repatriați, pentru că urmează să primească fiecare birou vamal, nr.HG 775/2000 privind modificarea nr.HG 626/1997.
În urma acestor modificări telefonice, efectuate în mod operativ de către martora sus amintită, unitățile din subordinea O, cu excepția Biroului Vamal Episcopia B, pe rând, între orele 1800- 2000și-au încetat activitatea de vămuire în regimul prevăzut de HG626/1997.
mediatizare a HG775/2000 și aflarea veștii că Biroul Vamal Episcopia B mai desfășoară activitatea de vămuire în regim de scutire de taxe vamale, a generat o aglomerare excesivă a cestui birou, dovada fiind copiile celor 3 registre folosite de funcționarii vamali din Biroul Episcopia, din care reiese că, în data de 10.09.2000 au fost vămuite în regim HG626/1997 două autoturisme ale unui singur repatriat; în data de 13.09.2000, pe de zi, se prezintă 6 repatriați, iar pe de noapte 13/14/09.2000 se prezintă 26 de repatriați.
Din declarațiile martorilor a rezultat că, în data de 13.09.2000, în jurul orei 1930, ora schimbării turei, în vamă erau foarte multe persoane care așteptau vămuirea autoturismelor, întrucât se cunoștea că modificarea legislativă îngrădea posibilitatea introducerii în țară a autoturismelor, potrivit noii reglementări, "persoanele fizice care au domiciliat cel puțin 24 de luni în străinătate și își stabilesc domiciliul definitiv în România, pot introduce în țară, fără a fi supuse plății taxelor vamale, în baza adeverinței emise Ministerul d e Interne, orice bunuri prezentate la vămuire, inclusiv două vehicule rutiere, indiferent de categoria acestora, dacă fac dovada că le-au avut în proprietate și au fost utilizate de titular în țara din care își strămută reședința cu cel puțin 6 luni înainte de data stabilirii definitive a domiciliului în țară".
Inculpații din prezenta cauză și-au desfășurat activitatea profesională în calitate de funcționari vamali la Biroul Vamal Episcopia, având grade profesionale și funcții diferite. În această calitate, inculpații, sub directa îndrumare a inculpatului, au vămuit un număr total de 72 autovehicule, fără a dispune de documentele obligatoriu necesare aplicării regimului vamal HG626/1997 pct.9 anexa 6, cu scopul de a scuti de taxe vamale bunurile importate, cunoscând faptul că aceste bunuri nu se mai pot plasa sub regimul vamal amintit, întrucât a fost modificat prin G 775/2000, cauzând un prejudiciu de 7.201.573.874 lei părții civile Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor - reprezentată prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană O, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Cu aceeași ocazie, s-a reținut că inculpații au eliberat chitanțe vamale pentru 72 autovehicule în care, cu prilejul întocmirii, au inserat împrejurări necorespunzătoare privind regimul vamal sub care au fost plasate bunurile vămuite și, în unele situații, împrejurări necorespunzătoare cu privire la data întocmirii acestor chitanțe, cu scopul de a ascunde activitatea de vămuire defectuoasă efectuată și pentru a scuti aceste bunuri de cele 7.201.573.874 lei taxe vamale, accize și TVA, chitanțele fiind depuse ulterior, în arhiva vămii, ca documente vamale justificative pentru evidența contabil-financiară, cunoscând că aceste documente urmează să fie verificate de organele financiare interne.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, -, și -, solicitând admiterea apelurilor, desființarea hotărârii Judecătoriei Oradea și achitarea acestora întrucât atât rechizitoriul, cât și sentința penală apelată se întemeiază pe dispozițiile Ordinului 5/19.02.1997, abrogat de dispozițiile Legii 147/1997.
S-a solicitat respingerea despăgubirilor civile întrucât, potrivit art. 5 din Codul vamal, Direcția Regională Vamală nu are personalitate juridică.
În apel, inculpatul-apelant a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. 3 din Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepție respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 422/10.05.2007, în dosarul nr. 2323 D/2006, întrucât pe de o parte orice persoană trebuie să cunoască legea, iar pe de altă parte, autorul excepției încearcă să convertească controlul instanței de contencios constituțional într-un control de drept comun.
Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371.C.P.P. Tribunalul Timișa constatat că apelurile sunt nefondate, astfel că, prin decizia penală nr. 421/A din 17 decembrie 2007 respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații, împotriva sentinței penale nr. 1994/11.10.2004 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 1858/2002.
Astfel, așa cum a reținut și Judecătoria Oradea, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpații, și, în baza unei rezoluții infracționale unice au procedat la efectuarea operațiunilor de vămuire pentru 72 de autoturisme stabilind pentru acestea ca regim juridic aplicabil HG626/1997, cunoscând că începând cu data de 13.09.2000 normele pe care le vor folosi la vămuirea acestor autoturisme, s-au modificat esențial, astfel încât ele nu se mai pot bucura de scutirea de taxe vamale, decât cu condiția ca ele să fi fost stăpânite de repatriat cu 6 luni înaintea importării autovehiculului.
Întreaga activitate infracțională a inculpaților s-a desfășurat sub îndrumarea și supravegherea inculpatului, care a dispus înregistrarea tuturor cererilor de vămuire existente în vama și documentele prezentate de repatriați, în data de 13.09.2000 pentru a le plasa sub regimul HG 626/97 pct. 9 anexa 6, folosindu-se de aliniatul 2 din HG 775/2000 și totodată cunoscând faptul că normele pe care le va folosi la vămuirea acestor autoturisme, s-au modificat esențial, astfel încât ele nu se mai pot bucura de scutirea de taxe vamale.
Faptul că întreaga activitate de vămuire desfășurată la Biroul Vamal Episcopia B s-a făcut sub atenta îndrumare a inculpatului a fost dovedită și cu declarațiile celorlalți inculpați, care au arătat că există un ordin interior prin care se impunea tuturor lucrătorilor vamali să-i aducă la cunoștința lui despre fiecare cerere de repatriere, care trebuia să poarte rezoluția șefului de vama și numai după acea putea fi lucrată.
Decizia inculpatului de a continua efectuarea operațiunilor de vămuire în baza HG626/1997, a fost acceptată de către ceilalți inculpați, și inculpatul care, deși ieșise din exercițiul funcțiunii, a rămas la locul de muncă pentru a mai vămui 4 autovehicule.
Pentru a face față numărului mare de cereri de vămuire, inculpații au procedat la introducerea în uz a încă unui chitanțier 1200/E-1250/E, mai înainte de epuizarea chitanțierului 1151/E-1201/E în scopul finalizării tuturor cererilor de vămuire până în dimineața zilei de 14.09.2000, orele 7,30, când se producea schimbul de tură cu predarea întregii gestiuni. Chiar și în aceste condiții, inculpații nu au reușit să finalizeze lucrările în timp util, astfel că au eliberat chitanțe vamale și în dimineața zilei de 14.09.2000, chitanțe pe care însă au menționat data de 13.09.2000, fiind emise în temeiul HG 626/97 în regim de scutire de taxe vamale, atestând împrejurarea că aceste autovehicule se supun regimului vamal anterior modificărilor aduse de HG 775/2000 publicat în Of. al României din 13.09.2000.
Numărul mare de operațiuni vamale efectuate în data de 13.09.2000 s-a datorat, pe de o parte faptului că în data de 13 septembrie 2000 nici un alt punct vamal nu mai elibera chitanțe vamale pentru autoturismele prezentate de repatriați, situație în care toate persoanele care mai dețineau adeverințe de repatriere s-au orientat către vama Episcopia, iar pe de altă parte, deși funcționarii vamali au fost atenționați să înceteze activitatea de vămuire pe HG 626/97 pct. 9 anexa 6, aceștia, sub conducerea inculpatului, au pus la punct strategia vămuirii autovehiculelor, pentru care celelalte puncte vamale nu mai eliberau chitanțe vamale.
Pentru a lăsa în evidențele active ale punctului vamal indicii care să conducă la concluzia generală că toate aceste operațiuni de vămuire s-au desfășurat în data de 13.09.2000 sub imperiul HG 626/1997 pct. 9 anexa 6, pe lângă celelalte demersuri descrise mai sus, inculpații au întocmit și procese verbale de contravenție care poartă data de 13.09.2000.
În consecință, evidentele din registrele unității vamale au fost ajustate la numărul de cereri preluate, astfel lucrătorii vamali au calculat numărul de rubrici necesare din registre pe baza numărului de cereri existente, iar apoi au procedat la vămuirea autovehiculelor. Operațiunile vamale nu s-au făcut însă cu respectarea dispozițiilor legale, făcându-se abstracție de vămuirea fizică a bunurilor, s-au acceptat documente formale, incomplete, incoerente și chiar false, întrucât scopul principal urmărit de inculpați era eliberarea chitanțelor vamale în regim de scutire în temeiul HG 626/97 pct. 9, anexa 6 pe care să fie trecută data de 13.09.2000.
Astfel, prima instanța a reținut că inculpații au efectuat operațiuni de vămuire și au eliberat chitanțe vamale în regim de scutire de plata taxelor vamale în lipsa documentelor vamale prevăzute de Ordinul 5/1997, documente care în mod obligatoriu trebuiau să existe, chiar dacă HG626/1997 nu s-ar fi modificat. Inculpații, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cunoscând care sunt actele obligatorii în baza cărora se poate stabili regimul vamal aplicabil bunurilor vămuite, au ignorat aceste dispoziții îndeplinind în mod defectuos activitatea de vămuire, cu scopul de a scuti de taxe vamale bunurile importante, cunoscând faptul că aceste bunuri nu se mai pot plasa sub regimul vamal amintit, întrucât a fost modificat prin HG 775/2000, cauzând prin aceasta un prejudiciu total de 7.201.573.874 lei părții civile Ministerul Finanțelor- Direcția Generală a Vămilor - reprezentata prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană
În sprijinul acestei concluzii este și declarația martorului, potrivit căreia în după amiaza zilei de 13.09.2000, pe de zi, în jurul orelor 15.00-16.00, șeful punctului vamal le-a transmis lucrătorilor din subordine sa liniștească mulțimea de oameni care se afla în vama ca nu se sistează tăierea chitanțelor vamale și pentru o mai bună gestionare a crizei să se întocmească o listă de așteptare pe care să se înscrie fiecare persoană interesată și în dreptul numelui sau să menționeze fiecare în parte numărul de autovehicule pe care dorește să le vămuiască, pentru ca astfel să se poată calcula numărul de chitanțe vamale necesare operațiunilor de vămuire ce urma să aibă loc.
Astfel, se explică motivul pentru care inculpații au acceptat cereri vamale incomplete la chitanțele vamale, revenirea la locul de muncă a inculpatului, în afara orelor de serviciu cu scopul eliberării chitanței vamale 1132/E, precum și activitatea prelungită a inculpatului care după orele de serviciu a mai întocmit 4 chitanțe vamale (1179/E-1182/E).
Apărarea inculpaților privind faptul că regimul vamal al scutirii de plata taxelor vamale a fost în mod corect stabilit de către aceștia, întrucât autoturismele erau deja introduse în tară, a fost înlăturată de instanța de apel întrucât, art. 51 alin. 2 din Codul vamal, stabilește clar ca regimul vamal aplicabil este determinat de data înregistrării declarației vamale. Așa cum rezultă din conținutul prezentului dosar, din cele 72 de autoturisme vămuite în data de 13.09.2000, doar unul singur avea declarație vamală din data de 03.09.2000, dar și în cazul acestuia vămuirea s-a făcut în lipsa documentelor esențiale. În celelalte cazuri, la stabilirea regimului vamal aplicabil s-a ținut cont de cererea de vămuire, așa cum este prevăzut în Ordinul 5/1997, dar nu s-a respectat procedura prevăzută tot în acel Ordin, neefectuându-se control vamal așa cum este el definit în art. 3 lit. o din Legea 141/1997: "îndeplinirea de către autoritatea vamală, a operațiunilor de verificare a mărfurilor, a existentei și autenticității documentelor, examinarea evidentelor financiar-contabile și a altor înscrisuri ale titularilor de operațiuni, controlul mijloacelor de transport, al bagajelor sau alte acțiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale și altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supravegherea vamală", inculpații apreciind așa cum s-a mai arătat în mod arbitrar, în lipsa controlului vamal real și a documentelor necesare în mod obligatoriu, regimul vamal aplicabil, făcând posibilă chiar și indigenizarea a numeroase autoturisme care au fost furate din străinătate.
Față de cele arătate, Tribunalul Timișa respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați.
Împotriva deciziei Tribunalului Timiș au declarat recurs inculpații,.
Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pe motiv că i s-a încălcat dreptul de a se apăra și a-și dovedi nevinovăția, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de probațiune formulată în cauză.
Referitor la infracțiunile de abuz în serviciu în formă calificată și instigare la fals intelectual, le lipsește unul din elementele constitutive, și anume intenția,
Se arată că inculpatul nu avea atribuțiunea de realizare a vămuirii efective și că această activitate o realizau lucrătorii vamali, și aceștia trebuiau să pună în aplicare noua lege în desfășurarea activității, astfel că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals, lipsind și latura obiectivă a acestei infracțiuni.
Nu se poate vorbi nici de o intenție a inculpatului de a săvârși infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, întrucât, la Vama Episcopia B, nu se cunoștea modificarea legislativă și, în al doilea rând, aceasta viza doar necesitatea reținerii unui document care să ateste o posesie anterioară de 6 luni a unui autovehicul. Lipsa documentului care să ateste această deținere atrăgea, conform noii reglementări prev. în HG775/2000, plata unei taxe vamale de 10% din valoarea bunului, și nu 30%, cum a fost aplicată în speță, în mod cu totul ilegal, astfel că se impune reducerea valorii prejudiciului reținut la această cotă.
Nu s-a dovedit nici existența unei înțelegeri prealabile între coinculpați, care să ateste intenția clară a acestora de a săvârși infracțiuni.
În speță s-a făcut o greșită aplicare a legii, conferindu-se noii legi putere retroactivă,întrucât HG 775/2000 a fost publicată la ora 2.45, în ziua de 13.09.2000 și a intrat în vigoare în ziua de 13.09.2000, nefiind prevăzută în textul ei o altă dată, rezultând că legea a retroactivat 15 ore, aplicându-se unor situații juridice născute anterior publicării ei.
Prin această reglementare se aducea o singură modificare referitoare la termenul de 6 luni, în acest act normativ statuându-se că autoturismele ce aveau documentele vamale, fiind introduse deja în țară, li se aplica legea veche.
Toate autoturismele repatriate fuseseră introduse în țară anterior datei de 13.09.2000, dobândind astfel regimul vamal prevăzut de legea veche.
Referitor la infracțiunile reținute în sarcina sa, se mai arată că, în condițiile în care s-a reținut infracțiunea de fals material, în calitatea sa de funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu se mai poate reține șl infracțiunea de abuz în serviciu al cărei subiect activ este tot un funcționar, iar latura obiectivă este caracterizată prin îndeplinirea cu știință, în mod defectuos a atribuțiilor sale de serviciu, trăsături cuprinse în conținutul infracțiunii de fals.
În ceea ce privește încadrarea faptei de abuz în serviciu în formă calificată, este necesar să se țină seama de paguba pe care a produs-o fiecare inculpat, nefiind admisibil ca încadrarea juridică să se facă în raport de suma prejudiciilor produse prin întreaga activitate infracțională a autorilor.
De asemenea, este nelegală obligarea la despăgubiri civile în solidar cu ceilalți inculpați, mai ales că ele nu au fost dovedite.
Titularii operațiunilor de vămuire au calitatea de debitori față de stat, și nu funcționarii vamali ce efectuau vămuirea.
Acțiunea civilă se impune a fi respinsă și pe motiv că nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu.
Inculpata - a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motiv că, pe latură civilă, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite, dat fiind că operațiunile de vămuire a autoturismelor intrate în vamă au fost făcute cu reglementările vamale incidente în materie și că toate împrejurările atestat în chitanțele vamale în cauză sunt corespunzătoare adevărului.
Cu privire la incidența HG nr. 775/2000, s-a reținut în mod greșit că funcționarii vamali au cunoscut la momentul înregistrării cererilor pentru vămuirea autovehiculelor, prevederilor HG nr. 775/2000.
Monitorul Oficial nr. 451/13.09.2000, cuprinzând HG. Nr. 775/2000, a fost distribuit în jurul orelor 14.00, iar la Biroul Vamal - Episcopia B, a ajuns pe cale neoficială, în aceeași zi, în jurul orelor 21.
Comunicarea oficială a Monitorului Oficial a avut loc prin fax, abia în data de 14.09.2000, astfel că, autoritatea vamală și-a încălcat obligația de a aduce la cunoștință în timp util, prevederile HG. Nr. 775/2000, fiind în imposibilitate efectivă de a încheia operațiunile vamale înregistrate la data de 13.09.2000, potrivit noilor reglementări, astfel că aceste operațiuni au fost încheiate conform HG nr. 626/1997.
În raport cu această situație, tariful vamal pentru bunurile aparținând persoanelor fizice, este cel în vigoare la data înregistrării acestora la birourile vamale sau, pentru cele care nu sunt supuse înregistrării, la data prezentării lor la unitatea vamală.
În plus, din probele administrate, nu se poate distinge între operațiunile vamale încheiate anterior orelor 2021când, pe cale neoficială, HG nr. 775/2000 a fost transmisă Biroului Vamal Episcopia B și operațiunile vamale încheiate ulterior momentului amintit mai sus, întrucât, în registrele vamale, nu există rubrică privind ora vizării documentului vamal, sau ora depunerii declarației vamale, și nici ora încheierii operațiunii prin eliberarea chitanței.
În mod greșit s-a reținut că prin operațiunile vamale încheiate ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat, în valoare de 1.692.556.927 RON reprezentând contravaloarea drepturilor vamale ce s-ar fi cuvenit bugetului de stat, în ipoteza în care autovehiculele nu ar fi beneficiat de un regim de scutire de drepturi vamale.
Atâta timp cât adeverința de repatriere este valabilă, există scutire de drepturi vamale și, în consecință, până când această adeverință nu este anulată, nu se datorează drepturi vamale. Neexistând o datorie vamală, nu există nici prejudiciu.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului vamal, debitorul datoriei vamale este titularul declarației vamale, și nu funcționarul.
Inculpatul prin memoriul depus a solicitat să se constate împlinirea termenului de prescripție, prev. de art. 124 și art. 122 cp, încetarea procesului penal și respingerea acțiunii civile formulate de Ministerul finanțelor -Autoritatea Națională Vămilor-Direcția Generală a Vămilor prin O și să fie ridicat sechestrul asigurător pus asupra bunurilor menționate în procesul verbal existaent în dosarul de urmărire penală.
În motivare se arată că nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu cu prilejul desfășurării activității în cadrul Episcopia
vamale aplicabile în materie erau cele cuprinse în Legea 141/1997 și HG 626/1997 precum și HG 775/2000 publicat în Monitorul oficial din data de 13.09.2000.
Este incorectă susținerea din rechizitoriu că s-au încălcat normele prev de a OC al care a fost abrogat implicit de HG 626/1997 care abroga explicit în art.2 HG 580/1994 în aplicarea cărei a fost emis OC 5/1997.
Se apreciază că nu s-a încălcat nici acest OC depunând toate actele în copie alături de chitanța de arhivare și care nu prevedea ca traducerile să fie legalizate astfel că drepturile vamale au fost corect determinate, respectând toate reglementările vamale în vigoare și cunoscute la acel moment.
În continuare și acest inculpat reiterează aceleași motive privind necomunicarea monitorului oficial prin care intra în vigoare /2000 și a regimului vamal aplicabil autoturismelor intrate în vama în cursul zilei de 13.09.2000 în funcție de momentul înregistrării declarațiilor vamale iar cu privire la prejudiciul cauzat se susține aceiași teorie a inexistenței acestuia câtă vreme adeverința de repatriere este valabilă iar debitorul datoriei vamale este titularul declarației vamale acceptate și înregistrate.
Nu poate fi reținută infracțiunea de fals intelectual întrucât nu s-au înserat împrejurări necorespunzătoare adevărului privind regimul vamal sub care au fost plasate bunurile vămuite cu prilejul întocmirii chitanțelor vamale astfel că nu se pune probleme nici a infracțiunii de uz de fals.
Ceilalți inculpați nu au motivat în scris recursurile, ci au fost susținut numai oral de către apărătorii acestora, care au solicitat trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, pentru efectuarea unei expertize în vederea stabilirii corecte a prejudiciului.
Analizând recursurile în raport cu motivele formulate, precum și din oficiu, conform art. 38510alin.21Cpp, se constată că acestea sunt admisibile pentru următoarele considerente:
Din actele de la dosar rezultă că, în apelul formulat, inculpații au criticat sentința instanței de fond, pentru mai multe motive, după cum urmează:
Inculpata - a arătat că nu sunt probe din care să rezulte că a cunoscut în timp schimbarea legislativă reglementată de HG nr. 775/2000, iar autoturismele respective erau deja introduse în țară anterior datei de 13.09.2000, beneficiind în realitate de legislația anterioară, care nu prevedea cele 6 luni de proprietate și folosință în țara de origine, iar comunicarea oficială a Monitorului Oficial s-a făcut la data de 14.09.2000.
Inculpatul, prin motivele de apel, arată că HG nr. 775/2000 a fost comunicat cu mare întârziere în raport cu data și ora intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv după ora 2100; comunicarea actului normativ menționat mai sus nu a fost procedurală întrucât s-a făcut de brigada de supraveghere și control vamal și nu de Direcția Regională Vamală O, prin Serviciul taxe, proceduri și reglementări vamale și, în realitate, comunicarea acestuia act normativ a avut loc, în mod oficial la data de 14.09.2000, la orele 1100; nu s-a putut stabili câte persoane, din cele 36, au solicitat regimul de scutire vamală până la orele 2100și față de cine să se aplice vechile sau noile proceduri legislative; chiar și în ipoteza aplicării noului act normativ, față de cele 72 autoturisme erau aplicabile tot reglementările HG nr. 626/1997, deoarece toți titularii au deținut documente vamale anterioare datei de 13.09.2000; chiar dacă în mod eronat au fost interpretate prevederile art. 2 al.ultim din HG nr. 775/2000, aceasta presupune o greșeală și nu intenție, astfel că, cel mult se poate reține infracțiunea prev. de art. 249 Cp, ceea ce impune schimbarea de încadrare juridică și nu subzistă nici infracțiunea prev. de art. 225 Cp rap. la art. 289 alin.2 Cp; dacă s-a interpretat greșit aplicabilitatea prevederilor HG nr. 775/2000, sunt aplicabile prev. art. 61 din Legea nr. 141/1997, în sensul că recuperarea debitelor se face de la titularul operațiunilor vamale și nu de la funcționarii vamali.
Inculpatul și-a motivat în același sens apelul, respectiv că nu există nici o dovadă concludentă care să ateste HG nr. 775/2000 la Vama Episcopia, iar comunicarea acestui act normativ nu a fost procedurală pentru data de 13.09.2000, actul respectiv fiind comunicat prin fax abia a doua zi, la data de 14.09.2000; vămuirea s-a făcut legal, deoarece autoturismele au fost introduse în țară anterior datei de 13.09.2000,dobândind regimul vamal aplicabil la acea dată.
Se mai arată de asemenea că, recuperarea datoriei vamale se face de la debitorii vamali în baza actelor constatatoare, care sunt titluri executorii și că nu s-a dedus corect arestul preventiv.
Soluționând apelurile, Tribunalul Timiș nu a răspuns la niciunul dintre motivele invocate de către inculpații apelanți, fiind preocupat mai mult de a prezenta argumentele pe baza cărora se poate reține vinovăția inculpaților, fiind încălcate astfel prevederilor art. 378 al.3 Cpp, potrivit cărora, instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Neverificând toate susținerile inculpaților, instanța de apel nu a lămurit cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Aspecte ca cele menționate în motivele de apel, sunt relevante pentru soluționarea obiectivă a cauzei, întrucât întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor și în special stabilirea vinovăției inculpaților nu poate fi făcută până când nu se lămuresc toate susținerile formulate în apărare.
Este important să se cunoască regimul vamal aplicabil autoturismelor înregistrate în punctul vamal până la momentul intrării în vigoare a HG nr. 775/2000, momentul în care s-a comunicat acest act normativ lucrătorilor vamali, dacă procedura de comunicare a acestuia a fost legală în cursul zilei de 13.09.2000.
De asemenea, este foarte important să se stabilească prejudiciul real cauzat în funcție de regimul vamal aplicabil autoturismelor, dat fiind că valoarea prejudiciului stabilește și încadrarea juridică corectă a faptelor de abuz în serviciu.
Se mai reține că, din examinarea deciziei instanței de apel, rezultă că s-a consemnat că unul dintre motivele de apel se referă și la respingerea despăgubirilor civile, întrucât Direcția Regională Vamală nu are personalitate juridică, însă, nici asupra acestui motiv, instanța de apel nu s-a pronunțat.
Prin urmare, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 3859al.1 pct.10 Cpp, vor fi admise recursurile inculpaților, se va casa decizia recurată și se va dispune rejudecarea cauzei în apel d e către Tribunalul Timiș.
Cu ocazia rejudecării cauzei în apel, se vor examina toate motivele de apel formulate în scris de către inculpați și se vor avea în vedere și motivele de recurs.
De asemenea, se va dispune efectuarea unei expertize pentru stabilirea corectă a prejudiciului cauzat de către inculpați, în funcție de regimul vamal aplicabil autoturismelor intrate în punctul vamal și menționate în actul de acuzare, dat fiind că inculpații contestă cuantumul acestui prejudiciu și se vor administra orice alte probe pe care instanța le consideră utile și pertinente în vederea soluționării cauzei.
Văzând și prevederile art. 192 al.2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.2 lit.c Cpp admite recursurile declarate de inculpații, -, împotriva deciziei penale nr. 421/A/2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 866/2000 dosar vechi și renumerotat -.
Casează decizia recurată și dispune rejudecarea cauzei în apel d e către Tribunalul Timiș.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - G -
GREFIER
- -
Red. /09.10.08
Tehnored. 2 ex./.09.10.08
PI. - C - Jud.
-; - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky