Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 cod penal). Decizia 275/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 275/
Ședința publică din 08 mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu președinte instanță
JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Marius dr.-
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE C S, împotriva deciziei penale nr. 18/A din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: pentru recurenta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, consilier juridic -, intimatul inculpat, personal și asistat de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 292 din 08 mai 2008, emisă de Baroul A - cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului inculpat și reprezentanta recurentei parte civilă depun la dosarul cauzei împuternicirea avocațială, respectiv delegația de reprezentare.
S-a procedat la ascultarea intimatului inculpat, răspunsurile acestuia fiind consemnate în proces verbal ce a fost atașat la dosar.
Reprezentanta apelantei parte civilă, apărătorul intimatului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, precizează că nu au cereri prealabile de formulat. Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta apelantei parte civilă, consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate.
Din probele administrate în cauză arată că intimatul inculpat și-a încălcat atribuțiile de serviciu, în perioada în care acesta era în funcție a fost săvârșită infracțiunea de către inculpatul și nu a luat nicio măsură pentru imputarea prejudiciului destul de mare. Inculpatul trebuia să dispună efectuarea unor controale la subunitatea din.
Se arată de reprezentanta recurentei că, chiar dacă intimatul inculpat nu avea obligația inițierii concursului pentru ocuparea unor posturi libere, însă fiind ordonator de credite, trebuia să sesizeze Serviciul Personal în legătură cu acest aspect.
Apărătorul intimatului inculpat, avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, în principal, ca nemotivat, iar în subsidiar ca nefondat, menținerea soluțiilor pronunțate ca fiind legale și temeinice.
Numirea unui funcționar public se face cu acordul Serviciului Resurse Umane. La acel concurs nu s-a prezentat nimeni, iar acea persoană a fost menținută prin ordin și i s-a schimbat încadrarea cu privire la salarizare, ea nu a fost numită ca și director. Potrivit art. 11 lit. y din atribuțiile de serviciu ale intimatului inculpat, acesta nu poate decât să sancționeze, să avanseze sau să numească o persoană în funcție, organizarea concursurilor aparținând serviciului resurse umane ca și sarcină. Se mai susține de apărătorul intimatului inculpat că acesta are dreptul de a face control inopinat, dar nu și obligația, iar dacă se crea o pagubă s-ar fi constituit o parte civilă, iar Direcția Generală a Finanțelor publice nu s-a constituit parte civilă, ci doar parte vătămată.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului în principal ca nemotivat, iar în subsidiar ca nefondat. În susținerea motivelor de recurs nu au fost indicate motivele de casare pentru care s-a solicitat admiterea recursului. Infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 Cod penal este o infracțiune de intenție și nu s-a făcut dovada că intimatul inculpat ar fi avut reprezentarea că prin delegarea sau menținerea în funcție a numitului G, funcționarii și-ar fi însușit din încasările făcute și vor proceda la distrugerea înscrisurilor. De asemenea, nu s-a făcut dovada că inculpatul a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau unei instituții de stat.
Intimatul - inculpat, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului întrucât nu este vinovat.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 343 din 22 august 2007, Judecătoria Reșița a dispus, în baza 11 pct. 2 lit. raportat la art. 10 lit. d Cod pr.penală, achitarea inculpatului sub aspectul infracțiunii prev. de art. 248 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, în calitate de director executiv al C a emis decizia nr. 41/2001 prin care numitul a fost împuternicit să exercite atribuțiile de șef al Administrației Finanțelor Publice a comunei și că în urma neprezentării nici unui candidat la concurs a emis decizia nr. 64/2001 potrivit căreia numitul G urma să ocupe aceeași funcție până la organizarea altui concurs.
S-a mai reținut că inculpatul nu avea atribuții de organizare a concursului de ocupare a postului și nici de control al trezoreriilor locale ci doar de coordonare a acestora și că nici controlul de casă nu intra în atribuțiile inculpatului ci a Direcției Trezorerie și trezorierului șef.
De asemenea, a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu și nici unei tulburări însemnate a bunului mers al instituției, astfel că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 Cod penal.
Împotriva sentinței a declarat apel partea vătămată CSc riticând-o ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului întrucât în mod nelegal a fost menținut numitul G pe funcția de conducere, că s-ar fi putut emite decizie de împuternicire a altei persoane și că nu a exercitat contro, al activității, toate acestea având drept consecință un prejudiciu de 176.517 lei și dispariția unor chitanțiere.
Prin încheierea nr. 5193 din 1 noiembrie 2007 ICCJ s-a dispus strămutarea judecării apelului la Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia penală nr. 18/A din 30.01.2008, Tribunalul Vâlceaa respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C S, cu sediul în Reșița,-, județul C S, împotriva sentinței penale nr. 343/22.08.2007, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr. 6980//115/2006.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Vâlceaa apreciat că
Nu există elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 Cod penal. În cauză nu se poate reține că inculpatul, a acționat cu intenție directă.
Nu se poate reține că delegarea exercitării atribuțiilor către numitul și menținerea acestuia pin neorganizarea unui concurs de ocupare a funcției de șef al Administrației Finanțelor Publice Locale reprezintă o neîndeplinire sau o îndeplinire defectuoasă, cu știință a unei atribuții de serviciu.
Totodată s-a apreciat că, în baza legislației în vigoare inculpatul, în calitate de director executiv nu avea obligația de a efectua personal controale de casă la administrațiile financiare locale, ci doar de coordonare a unităților fiscale subordonate.
S-a mai avut în vedere că nu s-a făcut dovada unei tulburări însemnate al bunului mers al instituției iar în ce privește producerea unei pagube, pe de o parte, suma de 176,518 lei reprezentând datorii restante și penalități ale contribuabililor rezultate scriptic din cauza nedepunerii banilor colectați în casierie reprezintă o pagubă aparență și nu reală din moment ce banii fuseseră colectați iar în ce privește dispariția unor chitanțe și a unor sume de bani s-a dovedit că acestea sunt consecințele unor acte de delapidare din partea multor funcționari din cadrul Trezoriei unii fiind și trimiși în judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE C S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susținute oral, se arată că soluțiile primelor instanțe nu sunt legale, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și prin urmare în mod greșit în hotărârile atacate se susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Examinând decizia supusă recursului în limita cazurilor de casare care pot fi examinate din oficiu, potrivit disp.art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Situația de fapt a fost corect stabilită de către primele instanțe în raport cu probele administrate în cauză. În fața instanței de recurs inculpatul a fost audiat. Din declarația dată, rezultă în esență că, acesta își menține declarațiile consemnate la primele instanțe.
Potrivit dispozițiilor art.248 Cod penal, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice poate fi săvârșită numai cu intenție directă în ceea ce privește forma vinovăției.
În mod corect primele instanțe au apreciat că din probele administrate nu rezultă că inculpatul a acționat " cu știință ", în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, pentru a îndeplini un act sau pentru a nu îl îndeplini și în acest fel să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unei instituții de stat.
Totodată, sub aspectul laturii obiective, în mod corect primele instanțe au stabilit că inculpatul și-a exercitat în limitele legii atribuțiile sale de serviciu.
Un al treilea aspect este acela că nu s-a realizat rezultatul periculos cerut de dispozițiile art.248 Cod penal, respectiv reglementările penale, respectiv " producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat". Pretinsa dispariție a 8 chitanțiere și pretinsul prejudiciu în cuantum de 176.518 lei, la care se referă recurenta nu pot realiza conținutul unei tulburări însemnate adusă bunului mers al părții civile.
Din situația de fapt stabilită corect de către primele instanțe, rezultă că tulburarea activității părții civile nu a fost efectivă, iar pentru reținerea infracțiunii prevăzută de art.248 Cod penal, nu este suficientă numai eventualitatea unei astfel de urmări, ori producerea unei stări de pericol. Mai mult decât atât, cuantumul prejudiciului la care se referă recurenta nu a fost dovedit.
În consecință, hotărârile primelor instanțe sunt legale și temeinice.
Urmează ca în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C -, împotriva deciziei penale nr.18/A din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în dosarul nr-.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.dr.
Tehn.
2 ex.
Jud.fond.Jud.Reșița: .
Jud.apel:
G.
22.05.2008.
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Marius