Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 cod penal). Decizia 371/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.371/R/2009
Ședința publică din data de 4 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Morar
: - - -
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Ioana Cristina Morar, Săndel
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpata și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, împotriva deciziei penale nr. 20/08.04.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, inculpata fiind trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.și ped. de art.248 penal.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 mai 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința penală nr.374 din 21 noiembrie 2008 Judecătoriei Zalău, în baza art.334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatei din infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41(2) Cod penal în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 (1, 2) Cod penal cu aplicarea art. 41(2) Cod penal.
În baza art. 249 (1, 2) Cod penal cu aplicarea art. 41(2) Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. d Cod penal, inculpata (fiica lui și, născută la 09.11.1957, în, jud. S, cetățean român, studii superioare, căsătorită, fără antecedente penale, domiciliată în loc. Șimleu S,-, jud. S) a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu.
În baza art. 81 si art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani care constituie termen de încercare pentru inculpată.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
S-a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal cu art. 64 lit. a, b Cod penal, iar în baza art. 71(5) Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
S-a respins, ca nedovedită, acțiunea civilă formulată de către părțile civile Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Agenția de Administrare Fiscală B privind obligarea inculpatei la plata sumei de 172.856 lei despăgubiri civile.
În baza art. 191 Cod procedură penală inculpata a fost obligată la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Hotărârea s-a dat cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Inculpata a îndeplinit funcția de șef al Administrației Finanțelor Publice Șimleu S, în perioada februarie 1990 - iulie 2007, având ca atribuții de serviciu: coordonarea întregii activități din cadrul instituției, urmărirea aducerii la îndeplinire a prevederilor legale de către compartimentele funcționale, organizarea activității de evidență analitică pe plătitori și alte atribuții cuprinse în fișa postului (78-80).
În perioada martie 2000 - noiembrie 2001, în condiții legale, inculpata a condus contabilitatea firmei SC SRL Șimleu
La data de 08.07.2002, Garda Financiară Saî ncheiat procesul verbal de control efectuat la firma Șimleu S, stabilind obligații suplimentare către bugetul statului: 49.210 lei impozit pe profit, 22.084 lei TVA plus majorări și penalități de întârziere, determinând suma totală de 96.676 lei, proces - verbal ce a fost înregistrat la Garda Financiară Secția S sub nr. 1511/09.07.2002 (169 - 171).
În baza acestui proces - verbal de control organele financiare au declanșat procedura de executare silită a creanțelor bugetare și au emis dispoziția de urmărire nr.1511/2002 pentru un debit total în cuantum de 96.676 lei pe care SC SRL îl datora bugetului statului. Această dispoziție de urmărire a fost înaintată Șimleu S pentru luarea măsurilor de urmărire și executare silită, fiind înregistrată în registrul de intrare-ieșire al instituției, însă nu a mai fost depusă la dosarul de evidență fiscală a societăților debitoare și în consecință nu s - putut continua activitatea de executare silită a debitelor restante pentru firma
Din declarația martorei ( ) care la acea dată îndeplinea funcția de inspector de specialitate în cadrul Șimleu S, a întocmit borderoul de debit pentru firma SC SRL și l-a prezentat inculpatei pentru verificare și avizare, dar inculpata nu a mai restituit acel borderou, cu toate că martora i l - a mai cerut de câteva ori pentru a putea să - l înregistreze în evidența electronică a debitorilor.
Ulterior, la data de 09.06.2003 și 15.07.2003, administratorul a depus la Șimleu S două cereri pentru eliberarea unor certificate de atestare fiscală pentru persoane juridice ( 83, 85).
Cu toate că martora () cunoștea situația reală a datoriilor acestei societăți a completat certificatele de atestare fiscală fără datorii la bugetul de stat, certificatele fiind semnate apoi de inculpata.
Din declarațiile inculpatei a rezultat că aceasta a semnat acele certificate de atestare fiscală fără să verifice dacă firma SC SRL și-a achitat, sau nu, creanțele bugetare restante.
Sub semnătura inculpatei, au fost eliberate, fără să fie verificate, două certificate de atestare fiscală, întocmite de martora (), nr. 4939/09.06.2003 și nr. 5608/15.07.2003 fără a se menționa faptul că firma SC SRL are datorii la bugetul statului, cu toate că la data respectivă, societatea figura cu un debit restant de 96.676 lei la care se mai adăugau majorările și penalitățile de întârziere prevăzute de lege 86, 84).
Folosindu-se de cele două certificate de atestare fiscală, administratorul a întocmit actul notarial de dizolvare și lichidare a societății procedând apoi la radierea societății din Registrul Comerțului, astfel că la această dată firma nu mai există, însă debitul în sumă de 96.676 lei plus majorările și penalitățile de întârziere nu a fost achitat către bugetul statului și nu mai pot fi executate silit.
S-a reținut că, în prezenta speță, ceea ce a dus la crearea pagubei pentru bugetul de stat este eliberarea certificatelor de atestare fiscală pentru firma în baza cărora firma s- dizolvat, fără datorii la bugetul de stat, și astfel nu s-a mai putut efectua executarea silită a respectivelor creanțe bugetare restante care, de regulă, se prescriu în termen de 5 ani.
Conform Regulamentului de Funcționare si Organizare și a Postului obligațiile înregistrării dispozițiilor de urmărire reveneau referenților () și, iar obligația urmăririi modului de înregistrare revenea inculpatei (șef de administrație) și martorei (șef serviciu.
Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatei, instanța a reținut că singurele probe ce se desprind din dosarul de urmărire penală sunt: susținerile martorei () care, cu toate că avea atribuția de a înregistra debitele restante în fișa ROL și de a întocmi certificatele de atestare fiscală cu date reale, spune că inculpata nu i-a restituit borderoul de debite pentru că se va ocupa personal de acea firmă și că inculpata i - a cerut să completeze certificatele de atestare fiscală fără datorii; presupunerea că dacă inculpata a condus contabilitatea firmei SC SRL în anul 2001 ar fi făcut un serviciu pentru administratoarea acestei firme împiedecând executarea silită a debitelor restante și ajutând - o să lichideze firma fără datorii la bugetul de stat.
Din probele administrate în cauză instanța a reținut că toată activitatea culpabilă ce a generat imposibilitatea executării silite a firmei SC. SRL ajungându-se la prejudicierea bugetului de stat, se concretizează și se regăsește în atitudinea și comportamentul pasiv al martorei () (inspector de specialitate la acea dată) care, așa cum susține, cu toate că știa despre intenția inculpatei de a omite executarea silită a firmei, s-a mulțumit doar cu faptul de a povesti acest lucru colegelor sale, în loc să sesizeze organele de urmărire penală sau organele ierarhic superioare, cum era legal și normal să procedeze, nu să vină după cca. 3 ani și să dea declarații acuzatoare în scopul de a se disculpa. Ba, mai mult, chiar și la plecarea din unitate (decembrie 2003) martora () nu a făcut vreo sesizare scrisă sau verbală în acest sens.
Nu trebuie omisă din vedere prima declarație a martorei () dată înaintea organelor de poliție în data de 18.10.2006 ocazie cu care aceasta declară că " nu știe dacă dispoziția de urmărire a fost sau nu repartizată de inculpată lucrătorilor din subordine, dar recunoaște că cele două certificate de atestare fiscală au fost completate de ea și prezentate inculpatei pentru semnare ", nefăcând nici o referire la intenția și atitudinea inculpatei cu privire la firma ( 92 - 93).
In declarațiile ulterioare date de aceiași martoră în anul 2007 și 2008 în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, aceasta a menționat că "inculpata nu i-a restituit dispoziția de urmărire deoarece se va ocupa personal de acest lucru și că a completat certificatele de atestare fiscală fără datorii din dispoziția verbală a inculpatei " ( 35, 608).
Având în vedere schimbările majore intervenite în declarațiile martorei () cu privire la persoana inculpatei care i-ar fi dat dispoziții verbale să nu îndeplinească sau să îndeplinească defectuos sarcinile de serviciu, instanța a pus sub semnul îndoielii atât sinceritatea martorei, cât și activitatea infracțională a inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, astfel că, doar suspiciunea că în calitate de fostă contabila la firma inculpata ar fi comis această infracțiune nu poate constitui o probă certă și utilă cauzei ca fundament la răspunderii penale a inculpatei.
Potrivit art. 227 Cod procedură penală (1) Orice persoană cu funcție de conducere într-o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal sau cu atribuții de control, care a luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni in acea unitate, este obligată să sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare penală și să ia măsuri să nu dispară urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă. (2) Obligațiile prevăzute în alin. 1 revin și oricărui funcționar care a luat cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile.
Celelalte martore:, au cunoscut aspectele expuse de martora () (că inculpata nu i-a restituit dispoziția de urmărire deoarece se va ocupa personal de acest lucru și că inculpata i-a cerut să completeze certificatele de atestare fiscală fără datorii doar din relatările acesteia.
Prima instanță a mai avut în vedere și faptul că organele fiscale s-au sesizat despre restanțele firmei SC SRL, după ce martora () a plecat din unitate (în decembrie 2003), abia în luna ianuarie 2008, după 5 ani - termen de prescripție al creanțelor bugetare, când din întâmplare, martora, în timp ce trimitea dosarele de debite la arhivă, a găsit un bilet în dosarul în care se găseau borderourile de debite, în care era menționat că borderoul de debit nr.63 pentru firma este la șefă, a sesizat-o pe martora (șefa administrației la acea dată), care ulterior a anunțat comisia de audit de la finanțe din cadrul -
Instanța a reținut că această sesizare trebuia făcută în anul 2002, nu în anul 2008.
S-a reținut, în baza probelor administrate că inculpata, în calitate de șef administrație financiară, a omis să verifice dacă cele două certificate de atestare fiscală întocmite de martora și emise pentru firma SC SRL fără datorii corespund sau nu realității, aspect recunoscut de inculpată și confirmat de martora și de actele emise.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatei din infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 248 Cod penal cu aplicarea art. 41(2) Cod penal în infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 (1, 2) Cod penal cu aplicarea art. 41(2) Cod penal.
Astfel că fapta inculpatei, care în data de 09.06.2003 și 15.07.2003, în calitate de șef administrație, a semnat fără să verifice certificatele de atestare fiscală nr. 4939 și nr. 5608 întocmite de martora () și emise pentru firma fără datorii, cu toate că în realitate această firmă avea datorii foarte mari la bugetul de stat de 96.676 lei rol în data de 08.07.2002 ( 169, 17 ), sumă ce a ajuns la 172.855 lei la data de 23.03.2006, la care se mai adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere aferente ( 433, 434), a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave, atât pentru bugetul de stat, cât și pentru activitatea părții civile de a recupera creanțele bugetare restante, prevăzută și pedepsită de art. 249 (1, 2) Cod penal cu aplicarea art. 41(2) Cod penal.
Deoarece inculpata nu are antecedente penale instanța a reținut în sarcina inculpatei și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal cu efectele de atenuare a pedepsei.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, ținând cont de efectul circumstanțelor atenuante, instanța i-a aplicat inculpatei o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu.
Referitor la modul de executare al pedepsei, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpata nu este recidivistă, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate a inculpatei, astfel în baza art. 81 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei susmenționată pe o perioadă de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpată, în condițiile art. 82 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal și art. 71(5) Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
Referitor la latura civilă a cauzei, având în vedere că Direcția Generală a Finanțelor Publice S s-a constituit parte civilă cu suma de 172.856 lei (96.675 lei debit și accesorii din Dispoziția de urmărire nr.1511/23.07.2002 + 76.181 lei accesorii calculate până la data de 23.03.2006) la care se adaugă accesoriile până la data declarării insolvabilității SC SRL numai față de inculpata, deoarece la comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu comisă de inculpată au mai concurat și activitățile cu voie, sau fără voie, a altor persoane, fie coautori, complici sau nedenunțători, instanța a considerat că prejudiciul total cauzat în speță nu se cuvine a fi reținut doar de la inculpata, sens în care a respins acțiunea civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, părțile civile Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Agenția Națională de Administrare Fiscală B și inculpata.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalăua criticat soluția instanței ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivele de apel s-a arătat că din întreg probatoriul administrat, mai puțin declarațiile inculpatei, rezultă că dispoziția de urmărire nr.1511/23.07.2002 emisă de Garda Financiară Saf ost reținută de inculpată pentru a nu fi pusă în executare. Se susține că declarațiile inculpatei prin care nu recunoaște săvârșirea faptei de abuz în serviciu, constând în nepunerea în executare a dispoziției de urmărire trebuie înlăturate ca nesincere, fiind în mod evident subiective și nu se coroborează cu niciuna din probele administrate.
Referitor la certificatele de atestare fiscală false, se susține că, din declarațiile singurului martor direct la săvârșirea acestor fapte, rezultă că acestea au fost întocmite la solicitarea inculpatei care conducea instituția.
S-a învederat în motivarea apelului, că declarațiile martorului direct se coroborează cu cele ale martorilor indirecți dar și cu o puternică prezumție de fapt: respectiv, "în condițiile în care toți angajații Șimleu au arătat că știau de problemele SC SRL, este greu de crezut că tocmai inculpata, care a fost contabila societății și cunoștea cel mai bine lipsa de activitate și starea de insolvabilitate a acestei societăți, nu ar fi sesizat că acele certificate sunt în neregulă".
astfel, apelantul susține că apare o simplă prezumție de fapt, pertinentă și rezonabilă, cu privire la faptul că inculpata era în cunoștință de cauză în momentul în care a semnat acele certificate.
S-a arătat că toate actele materiale au fost săvârșite de către inculpată cu intenție, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză, motiv pentru care susține că instanța în mod greșit a dispus schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art.249 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, încadrarea corectă a faptei fiind cea stabilită în rechizitoriu - abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.248 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Un alt motiv de apel privește nelegalitatea pedepsei aplicate, cu motivarea că instanța a reținut în mod nelegal și agravanta prevăzută de art.249 alin.2 Cod penal - pentru că prejudiciul cauzat nu depășește limita de 200.000 lei, prevăzută de art.146 Cod penal.
S-a mai susținut că în mod nejustificat instanța a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.a Cod penal.
Referitor la acțiunea civilă, s-a arătat că, fiind stabilită fapta inculpatei, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate dintre acestea și culpa inculpatei, instanța trebuia să admită și latura civilă.
Părțile civile apelante S și Agenția Națională de Administrare Fiscală susțin că în mod nelegal instanța a respins ca nedovedită acțiunea civilă privind obligarea inculpatei la plata sumei de 172.856 lei despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, calculate până la data declarării insolvabilității SC SRL Șimleu S, sumă ce reprezintă prejudiciul cauzat bugetului de stat.
S-a solicitat, în conformitate cu prevederile art.379 și următoarele Cod procedură penală, admiterea apelurilor, desființarea sentinței și obligarea inculpatei la recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
Inculpata prin apelul declarat împotriva sentinței penale nr.374 din 21.11.2008 a Judecătoriei Zalău, solicită în principal, achitarea cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art.249 alin.1 și 2 Cod penal, raportat la prevederile art.11 pct.2 lit.a, coroborate cu prevederile art.10 alin.1 lit.a și b Cod penal, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul general.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpata a invocat instanței că rechizitoriul este lovit de nulitate ca urmare a faptului că Procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală este lovit de nulitate pentru că acesta nu face referire la faptul că inculpatei i-ar fi fost prezentată transcrierea convorbirilor dintre aceasta și fostul asociat unic, al SC SRL, care au fost anexate dosarului nr- al Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
De asemenea, inculpata a criticat sentința ca fiind nefondată și nedovedită pentru următoarele:
-lipsa probelor prin care să fie dovedite atribuțiile de serviciu privind ducerea la îndeplinire a dispozițiilor de urmărire și eliberarea certificatelor de atestare fiscală;
-urmare schimbării încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu în infracțiunea de neglijență în serviciu, în dosarul cauzei nu s-a probat că sunt întrunite elementele subiective și obiective ale infracțiunii de neglijență în serviciu;
-instanța nu a examinat sarcinile de serviciu ale inculpatei în raport cu cele ale celorlalți angajați de la Administrația Finanțelor Publice Șimleu
Cu privire la latura civilă, susține că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaja solicitat S, acordul pentru radierea SC SRL Șimleu S și nu Administrației Finanțelor Publice Șimleu
Prin decizia penală nr.20 din 8 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj, a admis apelul declarat de inculpata desființând hotărârea atacată în privința încadrării juridice a faptei și a pedepsei aplicate.
Judecând cauza sub aceste aspecte, în baza art.249 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art.41(2) Cod penal, în urma schimbării încadrării juridice a faptei din art.249 alin.(1), (2) Cod penal, cu aplicarea art.41(2) Cod penal, art.74 lit.a Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 10.000 lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu, pedeapsă ce urmează a se executa conform art.425 Cod procedură penală.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău și părțile civile Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Agenția Națională de Administrare Fiscală contra aceleiași sentințe.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate cu apel.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că Judecătoria Zalău, pe baza probelor administrate, complet și judicios apreciate, a stabilit în mod corect faptele imputate inculpatei precum și vinovăția acesteia.
În mod temeinic s-a reținut că inculpata, în perioada 1990 - iulie 2007, deținut funcția de șef al Administrației Finanțelor Publice Șimleu
În același timp, în perioada martie 2000 - noiembrie 2001, inculpata a condus contabilitatea firmei SC SRL.
La data de 08.07.2002, cu ocazia unui control efectuat de Garda Financiară S la această societate, s-au stabilit obligații suplimentare către bugetul statului, în valoare de 96.676 lei.
Pe baza procesului verbal de control din 08.07.2002 întocmit de Garda Financiară S, din care 1 exemplar a fost lăsat societății controlate, s-a declanșat urmărirea silită a creanțelor bugetare, fiind emisă dispoziția de urmărire nr.1511/2002.
Dispoziția s-a trimis la Administrația Finanțelor Publice Șimleu S, fiind înregistrată la această instituție, însă nu a mai fost înregistrată în evidența pe plătitor și nu a fost pusă în executare.
Din declarațiile inspectorului de specialitate, martora, rezultă că aceasta a întocmit borderoul de debit pentru SC SRL, l-a prezentat inculpatei pentru verificare, însă aceasta nu l-a mai restituit.
La datele de 09.06.2003 și 15.07.2003, administratorul unic al SC SRL a solicitat eliberarea unor certificate de atestare fiscală.
Certificatele au fost completate de martora, cu mențiunea că aceasta nu figurează cu debite către bugetul de stat și au fost semnate de inculpata.
Certificatele au servit la radierea SC SRL din Registrul Comerțului iar datoriile existente către bugetul de stat au rămas nerecuperate.
Instanța în baza probelor administrate, în mod temeinic a reținut că în cauză nu este dovedită reținerea de către inculpata a dispoziției de urmărire a datoriilor SC SRL, aspect constatat și de tribunal, deoarece odată înregistrată în Registrul de intrare - ieșire și emis borderou de debit de către Administrația Finanțelor Publice Șimleu S, conform fișei postului inspectorului de specialitate, îi revenea sarcina întocmirii dosarului pentru debitele primite spre executare silită de la alte organe fiscale.
În ceea ce privește semnarea certificatelor de atestare fiscală neconforme cu realitatea, prima instanță în mod corect a reținut că inculpata a omis să verifice dacă cele două certificate de atestare fiscală întocmite de martora și emise pentru firma SC SRL, fără datorii corespund sau nu realității, aspect recunoscut de inculpată, recunoaștere ce se coroborează cu probele administrate în dosarul de față.
Așa fiind, instanța în mod corect a constatat că inculpata nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.248 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ci doar de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art.249 alin.1,2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, dispunând schimbarea încadrării juridice.
Instanța a avut în vedere că inculpata, în calitate de șef al Administrației Finanțelor Publice Șimleu S, și-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu ce-i reveneau potrivit fișei postului, înlesnind astfel, radierea SC SRL din Registrul Comerțului.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.248 Cod penal, cu aplicarea art.41(2) Cod penal, s-a reținut că, într-adevăr, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv forma de vinovăție prevăzută de lege.
Este evident că sintagma "cu știință" din cuprinsul textului de lege se referă la intenție directă ori indirectă.
În mod greșit însă prima instanță a reținut și agravanta prevăzută de art.249 alin.2 Cod penal pentru că prejudiciul la care se face referire în acțiunea civilă a părților civile S și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, nu depășește suma limită de 200.000 lei, prevăzută de art.146 Cod penal, în consecință, pedeapsa aplicată este nelegală.
La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv pedeapsa alternativă fixată în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, urmarea produsă și dispozițiile art.63 alin.3 teza a II-a Cod penal.
Cu privire la latura civilă, instanța a reținut următoarele:
În mod legal, prima instanță a reținut că probele administrate nu stabilesc cu certitudine că inculpata se face vinovată de paguba produsă bugetului de stat.
SC SRL a fost înființată în anul 2000 conform încheierii nr.289/12.06.2000 a Oficiului Registrului Comerțului S, a desfășurat activitate economică în perioada iulie 2000 - decembrie 2002.
În cursul anului 2002 Garda Financiară S, în urma controlului efectuat a stabilit prin proces verbal, încheiat la data de 08.07.2002, diferențe de impozite și taxe datorate și neachitate.
Prin încheierea nr.431/25.11.2002 a Biroului Notarilor Publici (118 vol.I) s-a dat dată certă Actului Adițional la Actul constitutiv al SC SRL, care la art.1 prevede dizolvarea acestei societăți, iar conform art.231(1) din Legea nr.31/1990, republicată, s-a stipulat că dizolvarea unei societăți cu răspundere limitată, cu asociat unic, atrage transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare.
Dizolvarea a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 04.12.2002, iar radierea de la Oficiul Registrului Comerțului a avut loc în data de 21.07.2003, prin încheierea nr.2652/16.07.2003 (104, vol.I).
Din modul în care s-a dizolvat societatea rezultă că odată cu această operațiune întreg patrimoniul societății (activ și pasiv) s-a transmis asociatului unic, fără lichidare, iar dizolvarea s-a hotărât în baza art.231(1) din Legea nr.31/1990, republicată.
Față de cele menționate se poate concluziona că între fapta inculpatei, calificată ca neglijență în serviciu și paguba produsă bugetului de stat de către SC SRL nu există legătură de cauzalitate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina inculpatei.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.S, și inculpata.
Primul recurent a invocat cazul de casare prev.de art.385/9 alin.1 pct.18 pr.pen. susținând că instanțele de fond în mod greșit au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev.de art.248 pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu prev.de art.249 al.1 și 2 pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. deoarece fapta a fost comisă cu intenție directă, așa cum rezultă din probele administrate. Astfel, inculpata a recunoscut că a fost contabila SC""SRL, ca atare cunoștea împrejurarea că societatea comercială înregistrase debite către bugetul de stat și, cu toate acestea, în calitate de șef al Administrației Finanțelor Publice Simleul S, a semnat certificatele de atestare fiscală din care rezultă că societatea nu figurează cu debite către bugetul de stat, după ce anterior nu a pus în executare dispoziția de urmărire a debitelor; drept consecință, în baza certificatelor fiscale emise de către inculpată societatea a fost radiată din Registrul Comerțului iar debitul nu a mai putut fi recuperat.
Recurentul menționat a criticat de asemenea respingerea acțiunii civile având ca obiect recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat a DGFP S, cu motivarea greșită că la producerea prejudiciului a concurat și activitatea altor persoane, ca atare nu se cuvine ca dauna să fie recuperată doar de la inculpată, motivare ce contrazice disp.art.998, 999 civ. referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale.
Partea civilă recurentă a criticat soluția dată laturii civile a cauzei arătând că prejudiciul a fost dovedit cu înscrisurile depuse la dosar și că este indubitabilă vinovăția inculpatei, deoarece din fișa postului său rezultă că avea atribuția de serviciu de a urmări aducerea la îndeplinire a activității de urmărire și de a încasa impozitele și taxele datorate bugetului statului de către agenții economici; aceasta și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin faptul că a reținut borderoul de debit, dispoziția de urmărire a SC""SRL nr.1511/23.07.2002 și procesul verbal aferent, acte pe care i le-a înmânat martora, cauzând neexecutarea creanței; recurenta a susținut că inculpata cunoștea datoriile acumulate de către agentul economic, fiindcă a ținut contabilitatea acestuia, prin urmare raportul de cauzalitate și intenția, condiție a răspunderii civile delictuale, sunt dovedite; s-a apreciat că apărarea inculpatei că nu și-a amintit, când a semnat certificatele de atestare fiscală, că societatea căreia i-a ținut contabilitatea nu are debit către stat nu poate fi reținută, deoarece din înregistrările telefonice efectuate în cursul urmăririi penale rezultă că știa despre debitele agentului economic.
Inculpata recurentă a criticat decizia atacată susținând că în sarcina sa nu poate fi reținută infracțiunea de neglijență în serviciu - fapta pentru care oricum s-a împlinit termenul prescripției speciale a răspunderii penale - fiindcă obligația întocmirii certificatului de atestare fiscală revenea colegei sale, martora, care trebuia să introducă dispoziția de urmărire nr.1511/2002 în baza de date a Simleul
A mai precizat că a semnat certificatul de atestare conform căreia agentul economic nu figurează cu debite la bugetul statului doar după ce a văzut semnătura colegei sale, martora, care a verificat acest aspect.
În fine, a invederat că nu a condus contabilitatea SC""SRL, ci o societate, SC""SRL, la care fiul ei este asociat.
Examinând decizia atacată, din perspectiva motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Pentru analizarea motivului de recurs invocat de către primul recurent, prev.de art.385/9 pct.18 pr.pen. constând în greșita schimbare a încadrării juridice, precum și a cazurilor de casare invocate de către inculpată, prev.de art.385/9 al.1 pct.14,15 și 18 pr.pen. este necesară examinarea stării de fapt.
Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.de art.248 pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. constând în aceea că și-a încălcat cu știință atribuțiile de serviciu de șef al Administrației Finanțelor Publice Simleul S, prin aceea că a reținut și nu a adus la îndeplinire dispoziția de urmărire nr.1511/2002 și a eliberat certificate de atestare fiscală fără datorii pentru SC""SRL - a cărei contabilitate o ținea - cauzând o pagubă de 172.852 lei bugetului de stat.
Prima instanță a dispus schimbarea juridică a faptei așa cum a fost reținută în rechizitoriu în infracțiunea de neglijență în serviciu prev.și ped.de art.249 al.1 și 2 pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. cu motivarea că toată activitatea culpabilă ce a generat imposibilitatea executării silite a SC""SRL se regăsește în activitatea și comportamentul pasiv al martorei () care, cu toate că știa de intenția inculpatei de a omite executarea silită a societății s-a mulțumit doar cu faptul de a povesti acest lucru colegelor sale, în loc să sesizeze organele de urmărire penală sau organele ierarhic superioare, creând așadar posibilitatea pentru inculpată de a emite fără să verifice certificatele de atestare fiscală fără datorii, omisiunea care dovedește comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu.
Instanța de apel a menținut în esență schimbarea încadrării juridice, înlăturând doar aplicarea art.249 al.2 pen. motivând că acest text nu se poate reține, deoarece între paguba cauzată bugetului de stat și neglijență în serviciu reținută în sarcina inculpatei nu există raport de cauzalitate, dat fiind faptul că paguba putea fi recuperată de la administratorul societății căreia i s-a transmis întreg patrimoniul firmei prin dizolvarea societății.
Curtea observă că schimbarea încadrării juridice în neglijență de serviciu prev.de art.249 pen. a fost dispusă și menținută de către instanțele de fond prin includerea greșită în conținutul constitutiv al infracțiunii - reținute inițial în sarcina inculpatei - a unor împrejurări străine conduitei inculpatei ce țin fie de conduita colegelor inculpatei care nu ar fi sesizat organele îndreptățite, fie prin existența posibilității de a evita prejudicierea bugetului de stat prin urmărirea unui alt debitor; este evident că aspectele acestea constituie împrejurări ulterioare faptei de care este acuzată inculpata.
Atât abuzul de serviciu prev.de art.248 pen. cât și neglijența în serviciu prev.de art.249 al.1 și 2 pen. au drept element comun laturii obiective nerespectarea atribuțiilor de serviciu, iar ca element de diferențiere, latura subiectivă: în primul caz intenția și în al doilea caz culpa - deci elemente ce nu sunt ulterioare conduitei inculpatei; producerea rezultatului prevăzut de către textul încriminator constând în cauzarea unei pagube patrimoniului public este singurul element al laturii obiective ce ar putea interveni ulterior, însă, în speță, producerea prejudiciului a fost urmarea directă atât a primului act material comis de către inculpată, prin reținerea dispoziției de urmărire de debitor - fapt ce a condus la imposibilitatea înregistrării debitorului în baza de date a Simleul S -, cât și prin actele materiale ulterioare constând în semnarea certificatelor fiscale fără datorii pentru societatea debitoare.
Actele materiale menționate rezultă fără nici un dubiu din declarația martorei (608), care a arătat că inculpata nu i-a restituit borderoul cu datoriile societății pentru a fi operat pe calculator și i-a cerut ulterior să completeze certificatele fiscale fără datorii, declarație ce nu poate fi înlăturată, deoarece se coroborează cu împrejurarea necontestată de către inculpată că martora (499) a găsit biletul lăsat în evidențele scriptice de către prima martoră, bilet ce atestă faptul că borderoul se afla la inculpată.
Activitățile inculpatei constând în reținerea borderoului și în ordinul verbal dat martorei de a completa certificatele fiscale fără datorii denotă intenția directă în nerespectarea atribuțiilor de serviciu.
Apărarea sa că nu și-a amintit când a semnat certificatele fiscale pentru firma care avea datorii nu poate fi primită deoarece din declarațiile acesteia (2 ), rezultă că a condus contabilitatea SC""SRL din momentul înființării - martie 2000, până în noiembrie 2001 și că pentru prestarea contabilității a emis facturi eliberate de SC""SRL, societatea avându-l ca acționar pe fiul ei, rezultând că din contabilitatea societății debitoare știa că aceasta înregistra datorii către bugetul de stat.
Fiind dovedită intenția directă cu care a acționat inculpata, încadrarea juridică corectă a faptei este aceea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.de art.248 pen. faptă pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, pentru care termenul de prescripție specială a răspunderii penale este de 7 ani și 6 luni conform art.122 lit.d pen. termen care se împlinește în anul 2010.
În consecință, în baza art.385/15 pct. 2 lit.d pr.pen. Curtea va admite recursurile declarate de procuror și partea civilă, pentru cazul de casare prev.de art.385/9 al.1 pct.17 pr.pen. va casa decizia și sentința atacată și va reține cauza spre rejudecare.
Rejudecând pentru motivele arătate va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de neglijență în serviciu prev.de art.249 al.1 pen. cu aplic.art.41 al.2 pen. în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev.de art.248 pen.
Va respinge excepția prescripției răspunderii penale pentru că așa cum s-a menționat anterior, termenul prevăzut de lege se împlinește în anul 2010.
Va condamna inculpata, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.248 pen. ținând seama de toate criteriile generale și speciale prev.de art.72 pen. respectiv de pericolul concret al faptei inculpatei de a nu-și respecta atribuțiile de serviciu urmărind împiedicarea recuperării datoriilor către bugetul de stat acumulate de societatea a cărei contabilitate o conducea, de funcția avută în momentul comiterii faptei și de împrejurarea că nu a recunoscut comiterea faptei.
Văzând că sunt îndeplinite condițiile art.81, art.82 penal și apreciind că scopul pedepsei datorită vârstei inculpatei și educației sale poate fi atins fără executarea acesteia, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Va atrage atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, cazuri prev.de art.83 pen. și de art.84 pen.
Va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II -a și lit.b penal având în vedere că inculpata a comis fapta în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de șef al unei autorități de stat și de funcționar public.
În baza art.71 al.5 pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii.
Rejudecând latura civilă a cauzei și constatând îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale astfel cum s-a menționat anterior, Curtea va dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 185.834 lei; prejudiciul este dovedit prin titlurile executorii emise în anul 2006 (27-30 ) precum și din referatele semnate de către inculpată în 29.11.2006 (20-24 );
Instanțele de fond în mod greșit au respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă împotriva inculpatei întemeindu-și soluția pe considerentele exterioare răspunderii civile delictuale. Astfel, aceasta a fost antrenată în cursul procesului penal pornit împotriva inculpatei, proces penal în care s-a stabilit vinovăția inculpatei; raportul de cauzalitate între infracțiunea comisă și prejudiciul necontestat se regăsește în cauză deoarece activitatea nemijlocită a inculpatei de a reține înscrisurile ce atesta datoriile SC"" către bugetul de stat și de a emite certificate fiscale fără datorii pentru radierea și dizolvarea societății comerciale - a cauzat în mod direct imposibilitatea recuperării de către stat a sumelor reprezentând impozit și taxe. Fără activitatea inculpatei impozitele și taxele neachitate ar fi putut fi urmărite.
Faptul că alte persoane au contribuit la producerea rezultatului nu prezintă relevanță, din cauză că principiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală - antrenată în cursul procesului penal pretind suportarea întregului prejudiciu de către inculpatul trimis în judecată, chiar dacă și alți făptuitori ar putea fi responsabili de producerea daunei, dar nu au fost cercetați penal și trimiși în judecată.
De asemenea, împrejurarea că prejudiciul ar putea fi recuperat de la o altă persoană, fostul administrator al SC""SRL căruia, în baza legii, i s-ar fi transmis patrimoniul societății comerciale - deci și datoriile acesteia - ca urmare a dizolvării agentului economic - nu înlătură răspunderea delictuală a inculpatei.
În baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatei pentru motivele arătate.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și de către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S cu sediul în Z,-, împotriva deciziei penale nr.20/08.04.2009 a Tribunalului Sălaj pe care, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. rap.la art.385/9 alin.1 pct.17 pr.pen. - o casează împreună cu sentința penală nr.374/21.11.2008 a Judecătoriei Zalău sub aspectul încadrării juridice, al pedepsei aplicate și al laturii civile și rejudecând:
Schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei, din infracțiunea de neglijență în serviciu, prev.de art.249 alin.1 penal cu aplicarea art.41 alin.2 penal în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art.248 pen. cu aplicarea art.41 alin.2 penal.
Respinge excepția prescripției răspunderii penale invocate de către recurentă.
Condamnă pe inculpata fiica lui și, născută la 09.11.1957, în, jud. S, cetățean român, studii superioare, căsătorită, fără antecedente penale, funcționar public la Administrația Finanțelor Publice a Județului S, domiciliată în loc. Șimleu S,-, jud. S, CNP - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev.și ped.de art. 248 penal rap.la art.41 alin.2 penal, la 2 ani închisoare.
În baza art.81 penal rap.la art.82 penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, compus din cuantumul pedepsei închisorii de 2 ani și din intervalul de timp de 2 ani.
În baza art.71 alin.5 penal suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II -a și lit.b penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Atrage atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate, prev.de art.83 penal și art.84 penal.
Obligă inculpata să plătească părții civile suma de 185.834 lei despăgubiri civile.
Respinge ca nefondat recursul inculpatei, declarat împotriva aceleiași decizii.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă inculpata recurentă la 500 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei reprezintă onorariu parțial al apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Ioana Cristina Morar, Săndel
- - - - - -
GREFIER
RED.VC/MB
16.06.09/3 ex.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Ioana Cristina Morar, Săndel
