Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 cod penal). Decizia 447/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2.529/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.447/
Ședința publică din data de 27 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR.
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de recurenții-intimați-inculpați -, --G și împotriva Deciziei penale nr.601/A/22.IX.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 13.III.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din această decizie penală, și când Curtea, în temeiul art.306, Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate apărătorului ales al recurentului-intimat-inculpat --G să depună la dosar note scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 20.III.2009 și, apoi, pentru astăzi, 27.III.2009, când, în aceeași compunere:
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1310 din 15 mai 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B, în dosar nr-, în baza art.248 rap.la art.248 ind.1 cu aplicarea art.41 al.2 a condamnat inculpatul G, la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare.
In baza art.65 al.2 a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b si dreptul de a ocupa funcția de director al vreunei societăți comerciale, toate pe o perioada de 10 ani, după executarea pedepsei.
In baza art.67 alin. 2. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.
A făcut aplicarea arc.71 - 64 lit.a si b Cp en.
In baza art.88 pen. a dedus durata arestării preventive, de la 20.12.2001 la 01.04.2003.
In baza art.11 a1.2 lit.b pr.pen.rap. la art.10 lit.g pr.pen.a incetat procesul penal fata de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.289 cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2 pen. si art.291 pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 pen.
In baza art.248 rap.la art.248 ind.1 a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 11 ani închisoare.
In baza art.65 al.2 a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b si dreptul de a ocupa funcția de director al vreunei societăți comerciale, toate pe o perioada de 10 ani, după executarea pedepsei
In baza art.67 al.2 a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.
A făcut aplicarea art.71 - 64 lit.a si b pen.
In baza art.88 pen. a dedus durata arestării preventive, de la 20.12.2001 la 18.08.2003.
In baza art.11 al.2 lit.b pr.pen. rap. la art.10 lit.g pr.pen. a încetat procesul penal față de inculpat sub aspectul săvârșirii infractiunilor prevăzute de art.289 pen. cu aplicarea art.41 al.2 pen. și art.291 pen. cu aplicarea art. 41 al.2 pen.
In baza art.26 rap.la art.248 rap.la art.248 ind.1 cu aplicarea art.41 al.2 a condamnat inculpatul la 9 (noua) ani închisoare.
In baza art.65 a1.2 a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii dreptului prev. de art.64 lit.a, b si dreptul de a ocupa funcția de administrator al vreunei societăți comerciale, toate pe o perioada de 5 ani, după executarea pedepsei.
A făcut aplicarea art.71-64 lit.a si b
In baza art.88 a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii de 24 de ore din 17.10.2001 și arestării preventive de la 20.12.2001 la 01.04.2003.
In baza art.11 al.2 lit.b pr.pen. rap. la art.10 lit.g pr.pen. a încetat procesul penal fata de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.26 pen. rap la art.289 pen. cu aplicarea art.41 al.2 pen. si art.291 pen. cu aplicarea art.41 al.2 pen.
In baza art.14 pr.pen. rap. la art.346 al.1 pr.pen, a obligat în solidar pe inculpații - G si, inculpatul in solidar și cu partea responsabila civilmente SC INTERNATIONAL SRL prin lichidator, cu sediul in B, str. -. - nr.58,.3, sector 5 la plata sumei de 1.100.000 Ron către SC M SA cu sediul in B, str. - nr.33, județul
In baza art.14 pen. rap la art. 346 alin.1 Pao bligat în solidar pe inculpații - G, și, inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC International SRL prin lichidator la plata sumelor de 880.000 Ron către partea civila SC M SA, 500.000 Ron către partea civilă SC MUNTENIA SUD SA cu sediul in B,--43, sector 1, 1.500.000 Ron. către partea civila SC MUNTENIA NORD SA cu sediul in P,-, jud. P, 2.760.000 Ron. actualizate la data plății efective, către SC OLTENIA SA cu sediul in C,-, județul D - 860.000 Ron, actualizat la data plății efective, către SC cu. sediul in T,--5, județul T și 1.500.000 Ron către partea civilă SC TRANSILVANIA NORD SA cu sediul in C - N,-, județul C, inculpatul în limita sumei de 6.000.000 Ron.
A menținut sechestrul asigurator instituit asupra apartamentului de 3 camere situat în B,--44, b1.6A,.169, sector 4, aparținând inculpatului in coproprietate cu soția sa, prin ordonanța din 21.03.2001.
A menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor imobile si mobile aparținând inculpatului prin ordonanța din 21.03.2001.
A luat act ca părțile vătămate SC TRANSILVANIA SUD SA cu sediul in B,-, județul B și SC D SA cu sediul în C,-, județul Constanta, nu s-au constituit părți civile în cauză.
Conform art.348 Pad ispus anularea proceselor verbale de compensare nr.1 o 195/27.01.1999 (fila 35 p 4, 500.000 Ron), 10195/27.01.1999 (fila 51, volumul IV, 500.000 Ron) si 10195/3.02.1999 (fila 93 p 4, 500.000 Ron), proces verbal de compensare nr.10276/3.02.1999 (fila 123 p 4 2.000.000 Ron ), anexa nr.10276/3.02.1999 (fila 121 4 privind modalitatea de plata), procesul verbal de compensare nr.10276/3.02.1999 (fila 8 p 4, 6.000.000 Ron), anexa nr.10276/3.02.1999 (fila 7 p 4 privind modalitatea de plata), procesele verbale de compensare din 3.02.1999 privind sumele de 1.100.000 Ron, 600.000 Ron, 300.000 Ron (filele 14,16,18 p 4).
Conform art.191 al.2 a obligat pe fiecare inculpat, inculpatul in solidar cu partea responsabila civilmente SC International SRL prin lichidator, la plata a câte 7.500 Ron cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a retinut, în fapt, că:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție Secția de Combatere a Corupției și Organizate, nr. 319/P /2001, înregistrat pe rolul instanței de fond sub numărul 3941/2002, au fost trimiși în judecată inculpatul - G pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 rap. la art. 248 ind. 1.pen, cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a.Cod Penal, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art: 248 rap. la art. 248 ind. 1.Cod Penal, art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, și inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 248 ind. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 291.Cod Penal cui aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a.Cod Penal
Prin sentința penală nr. 892/30.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 B s-a dispus în baza art. 248 rap. la art. 248 ind. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal condamnarea inculpatului - G la 14 ani închisoare.
In baza art. 65 al. 2.Cod Penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b.Cod Penal și dreptul de a ocupa funcția de director al vreunei societăți comerciale.
In baza art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.
In baza art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
In baza art. 33 lit. a și 34 lit. b.Cod Penal a fost aplicată inculpatului - G pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare.
A fost făcută aplicarea art. 71- 64.Cod Penal
In baza art. 35 al. 1.Cod Penal a fost aplicată pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit a și b și Cod Penal dreptul de a ocupa funcția de director al unei societăți comerciale pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei.
In baza art. 67 al. 2.Cod Penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
In baza art. 248 rap. la art. 248 ind. 1.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 11 ani închisoare.
In baza art. 65 al. 2.Cod Penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b și dreptul de a ocupa funcția de director al unei societăți comerciale, toate pe o perioadă de 10 ani de la data executării pedepsei.
În baza art. 67 al. 2.Cod Penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
In abza art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.
In baza art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.
In baza art. 33 lit. a și 34 lit. b a Cod Penal fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64.Cod Penal
In baza art. 35 al. 1.Cod Penal a fost aplicată pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b și dreptul de a mai fi director al vreunei societăți comerciale, toate pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei rezultante și pedeapsa complimentară a degradării militare.
În baza art. 26 rap. la art. 248.Cod Penal rap. la art. 248 ind. 1 și 258.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 9 ani închisoare.
În baza art. 65 al. 2.Cod Penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. a și b și Cod Penal dreptul de a mai avea funcția de administrator al vreunei societăți comerciale toate pe o perioadă de 10 ani de la data executării pedepsei principale.
În baza art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare.
In baza art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b a Cod Penal fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, în final urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.
In baza art. 88.Cod Penal au fost deduse din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive, după cum urmează: pentru inculpatul și - G de la 20.12.2001 la 01.04.2003, iar pentru inculpatul de la 20.12.2001 la 08.08.2003.
În baza art. 14 și 346.C.P.P. au fost obligați inculpații - G și în solidar, inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL prin lichidator la plata a 15 miliarde rol actualizați cu rata inflației de la 27.01.1999 la data plății în favoarea părtii SC SA.
În baza art. 14 și 346.C.P.P. au fost obligați toți inculpații în solidar, inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata a 76 miliarde rol actualizați cu rata inflației de la 03.02.1999 la data plății în favoarea aceleiași părți civile.
In baza art. 348.C.P.P. s-a dispus anularea proceselor - verbale de compensare nr. 10195/27.01.1999 8. 35 dup 4,5 mld), 10195/27.01.1999 ( 51, vol. IV; 5 mld) și 10195/3.02.1999 ( 93 dup.d, 5 mld), proces - verbal de compensare nr. 10276/03.02.1999 ( 123 dup 4, 20 mld rol), anexa nr. 10276/3.02.1999 ( 121 dup 4 privind modalitatea de plată), procesul- verbal de compensare din 03.02.1999 privind sumele de Il mld, 6 mld și 3 mld ( 14,16,18 dup 4).
In baza art. 191 al. 2.Cod Penal a fost obligat fiecare inculpat, inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC SRL la plata a câte 75.000.000 rol cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 1353/A/21.12.2005 a Tribunalului București Secția a II-a penală au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, inculpații - G, -, partea civilă SC SA și partea responsabilă civilmente prin lichidatori, împotriva sentinței penale nr. 892/30.03.2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
A fost desființată în parte sentința penală atacată și rejudecând, în fond, s-a dispus în temeiul art. 334.C.P.P. schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 248 și art. 248 ind. 1.Cod Penal rap. la art. 258.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal în infracțiunile prev. de art. 26 rap. la art. 248 și art. 248 ind. 1.Cod Penal, 26 rap. la art. 289 cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, și art. 291.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a
Cod PenalIn baza art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 248 ind. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 9 ani închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit a, b și c pe Cod Penal o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
In baza art. 26 rap. la art. 289 cu aplicarea art 41 al. 2.Cod Penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
In baza art. 33 lit a și 34 lit b au Cod Penal fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b c pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 în ref. la art 64 lit. a și b
Cod PenalIn baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore din data de 17.1 0.2001 și a arestării preventive de la 20.12.2001 la 01.04.2003.
In baza art. 71.Cod Penal, s-a interzis inculpaților - G și pe durata executării pedepselor de 14 ani închisoare, respectiv 11 ani închisoare, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit a și b
Cod PenalIn baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din durata de 11 ani închisoare aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 20.12.2001 la 18.08.2003.
In baza art. 88.C.P.P. rap. la art. 346.C.P.P. au fost obligați inculpații - G și, în solidar, inculpatul în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC International SRL (prin lichidatori) către partea civilă SC SA la plata sumei de 15 miliarde rol cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 27.01.1999 până la data achitării integrale a debitului, cu tilu de daune materiale.
In baza art. 14.C.P.P. rap. la art. 346.C.P.P. au fost obligați în solidar inculpații - G, și, în solidar, ultimul în solidar și cu partea responsabilă civilmente, către partea civilă SC SA la plata sumei de 76 miliarde rol cu dobânda legală aferentă calculată de la 03.02.1999 până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale.
A fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, prin ordonanța din 21.03.2001.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin decizia penală nr. 669/12.05.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II - a penală și pentru cauze cu minori și de familie au fost admise recursurile inculpaților, - G și și al părții civile SC SA împotriva deciziei penale nr. 1353/A/21.12.2005 a Tribunalului București -Secția a II-a civilă și a sentinței penale nr. 892/30.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 B, au fost casate ambele hotărâri și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Sectorului 1
S-a reținut în considerentele deciziei instanței de recurs că, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1342/27.12.2001, publicată în nr. 47/23.01.2002, Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice " "SA s-a reorganizat, fiind divizată în 8 societăți comerciale Filiale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice, fiecare având personalitate juridică și care potrivit art. 45 din menționată HG, au preluat toate drepturile și sunt ținute de toate obligațiile " SA" și s-au subtituit în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu tertii, inclusiv în litigiile în curs.
În raport de această dispoziție legală și de împrejurarea că reorganizarea SC SA a precedat judecata în primă instanță și în apel, s-a reținut în considerentele deciziei de casare că, calitatea de parte civilă în cauză nu o mai avea SC SA, ci una, unele sau toate din cele 8 SC nou înființate, dar care nu au fost citate.
Procedând la reanalizarea materialului probator administrat, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
In perioada 1998- 1999 în cadrul Companiei Naționale de Electricitate a fost instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie, modificată prin Legea nr. 151/1997, ca modalitate de plată, compensarea fără numerar, între două sau mai multe persoane juridice, până la nivelul cel mai mic al datoriilor și creanțelor reciproce.
Metodologia de utilizare a acestei proceduri a fost aprobată prin nr. 135/1998 privind aprobarea Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadență al agenților economici din industrie și metodologia privind compensarea reciprocă a datoriilor, aprobată, pentru sistemul Companiei Naționale de Electricitate, de inculpatul, în calitate de director general adjunct al.
Această modalitate de compensare presupunea, în mod imperativ, ca inițiatorul circuitului compensator să fie un furnizor al SC SA, în mod obligatoriu stabilindu-se de asemenea ca participanții la circuitul compensator să doar obligații reciproce din perioada trecută, existente la un moment dat între părți și numai până la nivelul cel mai mic al datoriilor și creanțelor reciproce.
Inculpatul - a deschis un circuit compensator, înregistrat sub numărul 10195/1999, în cadrul căruia au fost întocmitetreiprocese verbale de compensare.
primul proces - verbal de compensare, nr. 10195/27.01.1999 ( 35 voI. IV dup), SC SA reprezentată prin inculpatul - G în calitate de director general, a cedat în favoarea SC International SRL, reprezentată prin inculpatul, în calitate de asociat unic și administrator, o creanță de 5 miliarde rol de la SC
Prin procesul verbal de compensare nr. 10195/27.01.1999 ( fila 51, voI. IV dup) inculpatul - G, în aceeași calitate de reprezentant al SC SA a cedat SC International SRL prin reprezentant, inculpatul, o creanță de 5 miliarde rol pe care le deținea asupra debitorului SC SA
Prin procesul verbal de compensare nr. -.02.1999 ( 93 voI.IV
dup) inculpatul - G în calitate de director general SA a cedat aceleiași societăți o altă creanță în sumă de 5 miliarde rol asupra aceluiași debitor, în condiții similare.
Instanța a retinut că acest circuit de compensare a fost inițiat și derulat cu încălcarea metodologiei instituite prin HG nr. nr. 135/1998 întrucât în mod evident SC International SA nu avea calitatea de furnizor al SC, în obiectul de activitate al acestei societăți nefiind inclusă și achiziționarea sau comercializarea de produse petroliere. In al doilea rând, instanța a constatat că această societate nu avea nici potența financiară de a derula aceste compensări și de a realiza efectiv această compensare, în condițiile în care forma de organizare a acesteia era societatea cu răspundere limitată,capitalul social fiind cel minim prevăzut de legislația comercială pentru acest tip de persoană juridică, respectiv 2.000.000 rol.
Procesele - verbale menționate mai sus au fost semnate de către inculpatul - G, în calitate de director general al SC SA, și de inculpatul, în calitate de reprezentant al SA International SRL, aspect recunoscut de altfel de inculpați.
Instanța a reținut că debitorii cedați nu au avut cunoștință despre o astfel de convenție, remarcând că acest aspect nu a fost însă de natură a afecta valabilitatea convenției încheiate între SC SA și SC International SRL.
Instanța a constatat că aprecierile instanței ce a judecat fondul cauzei în primul ciclu procesual cu privire la acest aspect își mențin valabilitatea, întrucât problema vicierii acestei convenții s-ar fi pus doar în condițiile în care debitorul cedat ar fi făcut cu bună. știință plata către creditorul cedent, fapt ce nu s-a realizat, și care, oricum nu ar fi avut relevanță în ceea ce privește vinovăția inculpaților.
Instanța a reținut că anterior încheierii acestor trei procese - verbale de compensare, astfel cum rezultă din referatul semnat de directorul general adjunct al SC SA, martora, aflat la filele 204-205 vol. I dup, aceasta a formulat obiecții și astfel a împiedicat derularea unei alte compensări între SC SA și SC SA, care nu îndeplinea condițiile legale pentru inițierea acestui circuit, mai exact condiția de a fi furnizor, și aceea de a prezenta garanții suficiente pentru valoarea debitului cedat, condiții care nu erau îndeplinite nici de către SC International SRL.
Cele trei procese-verbale au fost înregistrate sub numărul 10195/27.01.1999, conform metodologiei specificate mai sus, la această dată circuitul compensator fiind închis, cu consecința ieșirii din patrimoniul SC SA a titlurilor de creantă în cuantul total de 15 miliarde rol.
Instanța a reținut ca în nici un moment inculpatul nu a avut intenția de a intra în relații comerciale cu debitorii cedați, ci a urmărit prin încheierea acestei tranzacții în mod exclusiv un scop speculativ, valorificând în scurt timp aceste creanțe prin înstrăinarea lor către alte societăți comerciale.
In contul acestor creanțe, SC International SRL a preluat mărfuri de la SC SRL Bârlad, care a livrat SC SRL combustibil tip M în valoare de 2.466.489.494 rol, de la SC Trans SRL, care a livrat către SC International SRL în valoare de 4.909.266.174 rol, și de la SC SRL C, care a livrat societății inculpatului benzină în valoare de 5 miliarde rol.
Instanța a reținut că inculpatul a încasat în integralitate contravaloarea creanțelor cedate, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul urmăririi penale ( 126 și urm. vol, VI dup), fără a achita vreo factură către SC SA.
Ulterior închiderii acestui circuit de compensare, între SC SA și SC International SRL a fost încheiată o tranzacție similară, concretizată în circuitul compensator înregistrat sub numărul 10276/03.02.1999
Cu privire la acest circuit, instanța a constatat următoarele:
Inculpatul - G în aceeași calitate de director general al SC SA și inculpatul în calitate de reprezentant al SC International SRL au încheiat procesul-verbal de compensare ( 123 vol. IV dup), convenția ( 124 vol. IV dup) și anexa la convenție ( 121 vol. IV dup), toate înregistrate sub numărul 10276/3.02.1999, prin care s-a convenit preluarea unor creanțe în cu antum de 20 miliarde rol. Creanțele se aflau în patrimoniul mai multor SDEE din cadrul SC SA, având ca debitor. Conform anexei la contract, SC International SRL se angaja să achite contravaloarea creanțelor preluate asupra, în două rate.
Inculpatul a procedat și în acest caz urmărind un scop exclusiv speculativ, aspect relevat de faptul că în aceeași dată, de 3.02.1999, SC International SRL a întocmit un contract de cesionare cu SC SRL, la prețul de 16 miliarde rol, SC SRL cedând la rândul sau creanța către SC Trans SRL, la prețul de 16,8 miliarde rol.
Procesul - verbal, convenția și anexa la convenție au fost semnate de inculpații - G și, în calitățile arătate, fapt ce nu a fost contestat de aceștia.
Instanța a reținut că inculpații - G, și, cel din urmă în calitate de director general adjunct al SC SA, au semnat convenția ( 6 vol. IV dup), și anexa ( 7 vol. IV dup), prin care s-a convenit preluarea unei creanțe de 60 miliarde rol având ca debitor SA, cu trei termene de rambursare, a câte 20 miliarde rol, la 30 de zile, 60 de zile și 90 de zile. ntrucâtavea datorii numaifată de sucursalele din subordinea SC SA, jnculpații, G șiau întocmit de asemenea și următoarele acte, prin care a fost defalcată creanța cedată prin circuitul compensator închis la SC SA sub numărul 10276/03.02.1999: convenția și procesul-verbal de compensare ( 13-14 vol IV dup) conform căruia SC SRL a preluat creanțe în cu antum de 11 miliarde rol de la SDEE O, convenția și procesul - verbal de compensare ( 15-16 vol. IV dup) prin care SC SRL a preluat creanțe în sumă de 6 miliarde rol de la SDEE Tg. J, și convenția și porcesul - verbal de compensare ( 17-18 vol. IV dup) prin care SC SRL a preluat creanțe în cuantum de 3 miliarde rol de la SDEE Pitești.
Creanțele în cuantum de 60 miliarde rol au fost înstrăinate în scurt timp de inculpatul către SC SRL, pentru prețul de 48 miliarde rol.
Instanța a retinut că materialul probator administrat pe parcursul cercetărilor efectuate pe parcursul procesului penal, ce au avut un caracter amplu și extrem de laborios, relevă fără vreun dubiu existența faptelor și a vinovăției inculpaților în raport de acestea.
Cele două circuite de compensare ce au făcut obiectul cercetărilor au fost realizate în mod evident prin încălcarea, cu bună știință, a condițiilor imperative instituite de OUG nr. 10/1997 privind diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie, și a metodologiei aprobate prin HG nr. 135/1998 privind aprobarea Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadență al agenților economici din industrie și metodologia privind compensarea reciprocă, aprobată pentru sistemul Companiei Naționale de Electricitate la data de 02.02.1999 de chiar inculpatul, anume ca inițiatorul circuitului compensator nu putea fi decât un furnizor al, in al doilea rând participanții la circuit neputând stinge decât obligații reciproce, din perioada anterioară.
In mod evident,SC InternationalSRL, reprezentată prin inculpatul, nu era un furnizoral SCSA,nstanța reținând că această societatate nici u a avut lamomentu efectuării acestor compensări, în obiectul de activitate dreptul de a efectua oprerațiuni comerciale cu produse petroliere, ci doar ulterior încheierii proceselor verbale de compensare, prin încheierea Oficiului Registrului Comerțului nr. 528/20.05.1999 obiectul de activitate al societății fiind extins și cu privire la acest gen de tranzacții, prin încheierea menționată admițându-se cererea societății cu răspundere limitată privind completarea obiectului de activitate și cu comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și a produselor derivate.
SC Intenational SRL nu avea de altfel nici potența comercială pentru a garanta creanțele obținute, în măsura în care i-ar fi fost solicitate astfel de garanții înainte de încheierea celor două circuite de compensare.
Apărările inculpaților, în sensul că au încheiat aceste procese - verbale de compensare pentru a satisface pretinse revendicări ale minerilor și sub presiunea Ministrului Industriilor și Comerțului, sunt neîntemeiate, instanța apreciind că aceste împrejurări nu au fost dovedite de inculpați cu nici un mijloc de probă, formularea unei cereri de extindere a procesului penal cu privire la alte persoane neavând natura unei probe, ci relevând doar faptul că inculpații nu înțeleg să își asume răspunderea pentru faptele săvârșite.
Instanta a retinut că nici declaratiile martorului nu fac dovada unor astfel de condiții speciale, și nu dovedesc nici participarea frauduloasă a reprezentantului la efectuarea acestor operațiuni. De altfel, numitul a fost audiat în cursul urmăririi penale, cu referire la faptele ce fac obicetul cauzei, în calitate de inculpat, afirmațiile acestuia fiind astfel făcute pro causa.
In condițiile în care, imediat înaintea încheierii primului circuit compensator cu SC International SRL, fusese respinsă solicitarea unei alte societăți, SC SA, în același sens, urmare directă a referatului întocmit demartora, în calitate de director general adjunct executiv al SC SA ( 204- 205 vol. 1 dup), în care se arăta în mod expres cănu poate fi încheiatuncontract de cqmpensare cu societateaolicitantă înrucât aceasta nu are calitatea de furnizor al SC SA,ȘI nuprezenta nicio garanție pentru achitarea debitului cedat, instanța a retinut că inculpatul - Gaî ncheiat contractul de compensare cu SC Internațional SRL cunoscând caracterul fraudulos și ilegal al acestei tranzacții și asumându-și posibilele consecințe ale unei astfel de tranzacții.
Pentru aceleași argumente, instanța a înlăturat ca neîntemeiate și apărările inculpatului, reținând că motivația arătată de acesta, în sensul că a semnat procesele - verbale de compensare nedorind să "supere" pe furnizorul său principal de păcură nu pot fi acceptate, având în vedere că funcția deținută de inculpat în cadrul era semnificativă și implica și o apreciabilă putere de decizie, foarte diferită de poziția de "subordonat" pe care inculpatul o invocă în apărarea sa în acest moment.
Instanța a înlăturat de asemenea ca neîntemeiate și apărările acestui inculpat, în sensul că acțiunea sa s-a limitat doar la "vizarea" proceselorverbale de compensare, în cuantum de 60 miliarde rol, întrucât, astfel cum rezultă din chiar declarațiile acestui inculpat, semnătura sa era esențială pentru valabilitatea convențiilor de compensare ce depășeau un anumit plafon, fără aprobarea sa aceste convenții neputând produce efecte juridice.
Convențiile de cesiune de creanțe încheiate de cei trei inculpați au fost perfect valabile din punct de vedere juridic, au avut această natură juridică, și au avut drept consecință transferarea din patrimoniul SC SA în cel al SC International SRL a unor creanțe în cuantum total de 91 miliarde rol.
Aspectele reținute de instanța investită cu soluționarea prezentei cauze în primul ciclu procesual își păstrează pertinența și în urma reevaluării materialului probator administrat pe parcursul tuturor etapelor procesuale parcurse până în acest moment, motiv pentru care instanța le-a reluat prin prezenta sentință.
A retinut astfel, în consens cu considerentele sentinței nr. 892/30.03.2005, ca semnăturile celor trei inculpați erau suficiente pentru ca aceste convenții să producă consecințe juridice, întrucât inculpații - G și au acționat în calitate de director general al SC SA și respectiv director general adjunct al, având competența de a încheia, în calitate de reprezentanți legali, contracte comerciale și civile în numele și pe seama acestor societăți.
Sub aspectul răspunderii penale, nu prezintă vreo relevanță dacă acești inculpați au comunicat sau nu încheierea acestor acte membrilor consiliului de administrație sau altor persoane, întrucât acest aspect poate prezenta relevanță doar în ceea ce privește eventuala răspundere civilă a inculpaților față. de terți, fără vreo implicație cu privire la situația terților.
Faptul că operațiunile de înstrăinare a creanțelor nu au fost înregistrate în contabilitatea SC și SC, nu are nici o relevanță cu privire la aptitudinea acestor acte de a produce efecte juridice sau cu privire la valabilitatea acestora.
Cu privire la acest aspect, instanța a observat faptul că, atitudinea inculpați lor în urma declanșării procedurii de verificare asupra acestor operațiuni, de către Direcția de Combatere a din cadrul, relevă intentia acestora de a încerca disimularea prejudiciului în scopul de a se sustrage răspunderii penale.
Astfel cum în mod întemeiat s-a reținut și cu ocazia primei judecări în fond a cauzei, instanța a remarcat faptul că, după sesizarea din oficiu a Direcției de Combatere a Economice - Financiare din cadrul cu privire la această situație, inculpații au redenumit convențiile încheiate ca fiind "acorduri de principiu", procedându-se de asemenea, din acest moment, la purtarea unei corespondențe comerciale cu SC International SRL, fiind solicitate, abia în acest moment, garanții comerciale inculpatului. Astfel cum a reieșit din declarațiile inculpatului, acesta a solicitat expres inculpatului să prezinte garanții, file cec sau bilete la ordin, primind din partea acestuia un număr de 10 bilete la ordin.
Abia după câteva zile acest inculpat a remarcat că aceste bilete la ordin nu sunt andosate de bancă, expediind o scrisoare către SC International SRL prin care remarca, abia acum, că societatea administrată de inculpatul nu ar prezenta garanții solide, comuni când aceste societăți anularea convenției nr. 19276/1999, faptul că aceasta "nu se mai execută și se anulează".
Instanța a reiterat prin prezenta argumentele expuse de instanța investită cu judecarea fondului cauzei în primul ciclu procesual, remarcând astfel că această manifestare de voință a inculpatului nu era producătoare de efecte juridice, neavând din acest punct de vedere vreo consecință juridică, din moment ce, astfel cum s-a arătat mai sus, convenția fusese deja executată.
Cum rezoluțiunea contractelor se poate produce doar în temeiul manifestărilor de voință, concordante, ale ambelor părți, un denunț unilateral al unei convenții nu poate opera decât în cazul menționării, între cauzele contractuale, a unui pact comisoriu de gradul patru, ce ar exclude intervenția instanței de judecată, aspect ce nu se regăsește în speță, (în cazul pactelor de gradul 1, 2 și 3 rezoluțiunea contractului producându-se doar urmare a intervenției instanței de judecată, ce ar fi fost îndrituită să analizeze condiția nerespectării culpabile a obligațiilor de către cealaltă parte).
In același sens,a reținut că efectuarea operațiunii de stornare în contabilitatea SC International SRL a cesiunii de creanță în cuantum de 60 miliarde rol nu prezintă relevanță în ceea ce privește răspunderea penală a inculpaților și nici nu poate ridica dubii cu privire la existența prejudiciului, întrucât această operațiune s-a executat după ce convențiile fuseseră deja puse în aplicare.
Față de toate aspectele expuse mai sus, instanța a constatat că apărările inculpați lor, în sensul ca nu s-ar fi produs urmarea cerută de textul incriminator, anume producerea unui prejudiciu, sunt neîntemeiate, întrucât convențiile de cesiune de creanțe au fost valabile din punct de vedere juridic (întrunind condițiile generale pentru valabilitatea unui contract conform art. 946.civ. și nefiind necesare alte condiții speciale de validitate), iar menționarea sau nemenționarea acestor operațiuni în evidențele contabile reprezintă doar operațiuni subsecvente, cu consecințe numai din punctul de vedere al normelor edictate în domeniul contabilității.
Pentru aceleași motive, nu au fost primite nici apărările inculpatului - G în sensul că aceste convenții nu puteau deveni operabile decât prin semnăturile sucursalelor SC SA, întrucât aceste entități nu au personalitate juridică și astfel nu își pot exprima valabil un consimțământ care, de altfel, în speță, nici nu era necesar.
Neîntemeiate au fost și susținerile acestui inculpat, în sensul că pentru valabilitatea convențiilor era necesar a se identifica facturile emise pe seama sucursalelor SC, întrucât cesiunea de creanță s-a realizat în limita unei sume, și nu în considerarea unor obligații de plată strict identificate prin menționarea expresă a facturilor, acest aspect neconstituind o condiție de valabilitate a convențiilor în cauză și neafectând efectul translativ de drepturi al acestora.
Pentru aceleași motive, instanța nu putea reține nici apărările acestui inculpat, în sensul că efectele juridice ale circuitelor de compensare ar fi fost înlăturate prin adoptarea HG 981/1999, care prevedea că operațiunile de compensare nefinalizate până la sfârșitul anului 1999 deveneau nule, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, efectele juridice ale celor două circuite de compensare se produseseră deja.
B sau reaua credintă a administratorului SC SA, ultima beneficiară a acestor cesiuni, faptul că acesta a fost la rândul său subiectul unui dosar penal, sunt aspecte ce nu au relevanță cu privire la răspunderea penală a inculpați lor din prezenta cauză, instanța apreciind că nu există indicii față de materialul probator administrat, pentru a ridica problema unei erori de fapt, așa cum nu este incidență nici cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art. 46.pen, astfel cum s-a arătat mai sus.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72.pen.
A retinut că aspectele avute în vedere în procesul de individualizate realizat de instanța de fond ce a pronunțat sentința penală nr. 892/30.02.2005, sunt reconfirmate de materialul probator astfel cum a fost completat prin cercetarea judecătorească efectuată în urma reluării ciclului procesual, motiv pentru care prezenta instanță a avut în vedere, la rândul său, la stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, faptul că activitatea infracțională a inculpaților prezintă un grad de periculozitate socială extrem de ridicat, modalitatea practică de punere în aplicare a rezoluției infracționale fiind extrem de elaborată, și în mod obiectiv aptă de a îngreuna desfășurarea cercetărilor penale, începând cu descoperirea actelor ilicite până la finalizarea procesului.
Inculpații - G și aveau la momentul faptei calitatea de funcționari publici, în cadrul unor societăți a căror activitate comercială prezintă o importanță esențială pentru economia națională, activitatea lor ilicită fiind astfel de natură a afecta, în mod grav, atât valorile sociale patrimoniale ca subiect de protecție al legii penale, cât și cele ce implică prezervarea și garantarea încrederii destinatarilor de bună credință ai legii penale în probitatea, corectitudinea și moralitatea persoanelor investite cu calitatea de funcționar public.
Instrumentele financiare folosite au avut în sine un caracter complex, cu o aptitudine intrinsecă de a crea o aparență de legalitate faptelor ilicite, sporită de activitatea celor trei inculpați, care, imediat după descoperirea caracterului fraudulos al acestor transmisiuni de creanță, au încercat, prin toate mijloacele permise sau nu de lege (neînregistrarea în contabilitatea se SA, coroborată cu stornarea din contabilitatea SC, a operațiunilor frauduloase, precum și exprimarea intenției de denunțare unilaterală a contractului, inaptă, însă de a produce consecințe juridice), să se sustragă răspunderii penale, toate aceste aspecte relevând atitudinea psihică a inculpați lor de preordinare a activității infracționale.
Nu în ultimul rând a remarcat cuantumul extrem de ridicat al prejudiciului, de 95 miliarde rol, care nu a fost recuperat până în prezent, decât în limita modestei sume de 4 miliarde rol.
Inculpații au avut o atitudine nesinceră pe întreg parcursul procesului penal, negând săvârșirea faptelor și refuzând să își asume cel puțin răspunderea morală pentru producerea acestor urmări, și au invocat în mod constatat reaua credință a organelor de urmărire penală, apreciind, în mod vădit nejustificat, că acestora le-ar aparține, în exclusivitate, culpa pentru poziția procesuală de inculpați, în care se regăsesc în acest moment.
Impotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpatii - G, șicriticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, arătând în esență că, din întreg probatoriul administrat rezultă că inculpații, nu au săvârșit infracțiunile pentru care au fost condamnati, in cauză impunându-se în principal, achitarea conform disp. art. 10 lit. a C.P.P.( fapta nu există ). In principal, inculpații au criticat existența prejudiciului si au invocat gresita interpretrare a probatoriului administrat.
In sedința de la 5.11.2007, inculpatii - G și au dat declaratii in fața instanței de apel in prezenta apărătorilor aleși ( fila 115 vol. I apel).
Examinând legalitatea si temeinicia sentinței penale atacate, prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 381 teza finală C.P.P. Tribunalul a constatat că:
Instanța fondului, ca instanță de rejudecare, reinvestită prin decizia de casare nr. 669/ 12. 05. 2006 Curtii de APEL BUCUREȘTI, în considerarea disp. art. 385 ind.9 pct. 18 alin. 2.C.P.P. s-a conformat hotărârii instanței de recurs și a respectat limitele în care hotărârea a fost casată (pentru gresita soluționare a laturii civile în condițiile în care SC SA prin Hotărîrea Guvernului României nr. 1342 din27. 12. 2001, publicată în M Of. nr. 42 din 23 ian. 2002, s-a reorganizat in mai multe Filiale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice, fiecare cu personalitate juridică), intrucât situația de fapt avută în vedere a rămas neschimbată (prima sentință care a fundamentat condamnarea inculpaților fiind dată la30. 03. 2005ca urmare a rechizitoriului Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție Sectia de Combatere a Corupției și Organizate nr.319/PI2001 ).
In cauză s-a administrat un probatoriu testimonial amplu ( relevante fiind declaratiile sustinute de obiectiunile formulate în scris de martorii - director Directia Finante Patrimoniu la SC SA, declaratiile inițiale ale martorului ), au fost ridicate înscrisurile întocmite în vederea cedării, în mod nelegal, a titlurilor de creanță sub formă de procese-verbale de compensare care au stat la baza circuitelor închise sub nr. 1/0195 din 27 ian. 1999 și 10276 din 3 febr. 1999 inscrisuri ce poartă semnăturile inculpati lor - G- in calitate de director general al SC SA, - in calitate de director general adjunct al SC SA și asociat unic al SC INTERNATIONAL SRL B, s-au efectuat confruntări intre inculpați, s-au depus notele si procese-verbale de constatare incheiate de organele de cercetare in urma verificărilor efectuate cu privire la derularea contractelor economice 10195 din 27 ian. 1999 și 10276 din 3. 02. 1999 de către SC INTERNAȚIONAL SRL care a preluat in mod nelegal, de la SC SA creanțe in valoare de 95 miliarde lei pe care le-a cedat ulterior către alte societăți comerciale achitând in perioada 24. 03.-6. 04. 1999 către SC doar 4 miliarde lei. din declarațiile inițiale inculpatii si au recunoscut că au semnat actele privind compensarea, cu încălcarea normelor metodologice însă au încercat să-și atenueze, fiecare, partea de răspundere.
Expertiza contabilă efectuată în cauză ( dispusă la 13.10.2000 ) a asigurat inculpaților deplina exercitare a drepturilor procesuale pentru garantarea dreptului lor la apărare. Astfel, inculpații și și-au ales un expert parte, au dat lămuriri si au formulat obiecțiuni ( expertiza fiind completată succesiv pînă la data de 1.02.2001 ) inculpatul deși inițial nu a răspuns convocării, fiind respectate întocmai disp. art. 120.C.P.P. a formulat întrebări suplimentare cărora expertul le-a răspuns ( voI. VI ), concluziile formulate fiind lămuritoare sub aspectul stabilirii - dincolo de îndoială - a unui prejudiciu cert ca realitate si întindere de 91 miliarde lei (inițial comunicat de SC la 3. 04. 2001 cu adresa nr. 4037).
Este, de asemenea, evident că, în mod contrar normelor legale și metodologice ce erau instituite in privința modalității de plată a decontării prin compensare fără numerar si fără intermediul băncilor, în perioada 27.01.1999-3.02.1999, în virtutea funcțiilor pe care le dețineau, inculpații și au făcut posibilă cedarea unor creanțe in valoare de 95 miliarde lei reprezentând contravaloarea energiei electrice vândute de SC SA rafinăriilor SC SA O, SC SA O și - Sucursala către SC INTERNAȚIONAL SRL, societate deținută în calitate de asociat unic și administrator de inculpatul care nu îndeplinea condițiile pentru a deveni participant la un circuit compensator de datorii reciproce, nefiind furnizor al SC SA ( in actele în baza cărora i s-au transmis creanțele fiind atestată în mod nereal, existența unor datorii către acesta), neavând la data închiderii circuitul compensator, ca obiect de activitate dreptul de achiziționa și comercializa produse petroliere sau derivații acestora cu care debitorii cedați ar fi fost în măsură să realizeze compensările solicitate.
Probele administrate au fundamentat in mod legal și temeinic tragerea la răspundere penală a inculpaților în cauză, fiind dovedit că inculpatul - G - în calitate de director general al SC SA, în perioada 27. 01. 1999- 03. 02. 1999, prin încălcarea repetată a normelor OUG 10/1997 și art. 1 alin.2 din HG nr. 135/18.03. 1998 raportat la Metodologia privind compensarea reciprocă a datoriilor emisă de Compania Națională de Electricitate a prejudiciat patrimoniul SC SA cu 91 miliarde lei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în forma calificată prev. și ped. de art. 248 rap. la art. 248/1 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal
Totodată, este, de asemenea, dovedit că, în exercitarea atribuțiilor sale, același inculpat a menționat în mod nereal și în scopul producerii de consecințe juridice, în procesele verbale de compensare incheiate cu SC INTERNAȚIONAL SRL - prin inculpatul - că se procedează la compensarea datoriilor reciproce, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev și ped. de art. 284.Cod Penal cu aplic. art.4l alin. 2.Cod Penal
In fine, fapta aceluiași inculpat de remite inscrisurile astfel întocmite către SC SRL care a înstrăinat creanțele cedate întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal
In același mod, este dovedit că inculpatul, în calitate de director general adjunct al SC SA, prin încălcarea repetată a acelorași norme (la edictarea cărora a și luat parte) a prejudiciat patrimoniul SA cu 60 miliarde lei (în cadrul circuitului compensator nelegal cu nr. 19276 din 3. 02. 1999 ) faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată, prev. și ped. de art. 248 rap. la art. 248/1 cu Cod Penal aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal
Totodată, în același mod, în exercitarea atribuțiilor sale, a menționat în mod nereal, și în scopul producerii de consecințe juridice și se procedează la compensarea datoriilor reciproce (în raport cu SC INTERNAȚIONAL) faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. și ped. de art. 289.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal
In același mod, remiterea înscrisurilor astfel întocmite către inculpat către SC SRL- prin inculpatul care, a efectuat operatiuni comerciale pe baza lor, înstrăinând mai departe creanțele, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. și ped. de art.291 cu aplic. art.41 alin. 2.Cod Penal
Este dovedit în cauză că inculpatul a semnat procesele-verbale de compensare încheiate de inculpații și prin încălcarea atribuțiilor de serviciu iar participarea la activitatea de înstrăinare ilicită a creanțelor apartinând SC SA întrunește elementele constitutive ale in fracțiunii de participație în forma complicității la infracțiunea de abuz în serviciu în forma calificată, prev. și ped. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 248 rap. la art. 248/1 cu Cod Penal aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal ( în speță, fiind vorba de două circuite de compensare ).
In același mod, inculpatul a sprijinit abuzul săvârșit de ceilalți doi coinculpați prin semnarea înscrisurilor care permiteau înstrăinarea nelegală a creanțelor SC SA si a uzat de aceste înscrisuri pentru a înstrăina creanțele fraudulos cedate către alte societăți, imediat după preluarea lor, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 rap. la art.289 cu Cod Penal aplic. art.41 alin. 2 și art. 291 cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal
Cu privire la infracțiunile de fals retinute în sarcina inculpaților, instanța de fond a retinut în mod corect, aplicarea disp. art. 124 rap. la art. 122 lit. d pen. retinând că a intervenit - în raport cu data ultimului act material, 03. 02. 1999 - prescripția specială a răspunderii penale penale ca impediment legal și obiectiv pentru tragerea la răspundere penală a inculpați lor.
Sub aspectul realității prejudiciului, Tribunalul a retinut că instanța fondului a acordat fiecăreia din părtile civile ce au exercitat în cauză acțiunea civilă, sumele cu care s-au înregistrat ca debite, preluate din patrimoniul inițial al societății mamă, SC SA.
Reținând că, în cauză, au fost analizate toate probele legal administrate - situația de fapt fiind concordantă cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul acestora, așa cum prevăd disp. art. 63 alin. 2.Cod Penal, art. 4.C.P.P. iar încadrarea juridică este exactă, Tribunalul cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor constată:
Este adevărat că, în procesul individualizării judiciare a pedepsei se parcurg, într-adevăr, câteva etape succesive care au criterii speciale de apreciere ca: (exemplificativ) faptă, amploarea prejudiciului cauzat, metodele folosite pentru săvârșire, gradul de organizare, conduita socială până la faptă, antecedentele penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare ori înlăturarea sau ameliorarea efectelor infracțiunii, pericolul social concret rezultat din natura infracțiunii, perseverența infracțională - criterii indicate ca atare de lege ( art. 72.Cod Penal).
Totodată, ceea ce trebuie luat în considerare în stabilirea unui tratament penal adecvat este ansamblul criteriilor care dau gravitate faptei săvârșite și persoana inculpaților.
In speță, este de necontestat că, inculpații aveau calitatea unor importanți funcționari publici în cadrul unor societăți a căror activitate este de importanță esențială pentru economia națională - că au uzat - în activitatea infracțională pentru care au fost găsiți vinovați - de mijloace nelegale cu aptitudinea de a genera consecințe juridice (tocmai prin atestarea acestora, în calitatea avută de funcționari publici) că au produs o pagubă importantă, rămasă neacoperită și apoi au uzat de mai multe manopere de eludare a operațiunilor nelegale pe care le-au generat.
Tribunalul a apreciat că, în raport cu limitele pedepsei - de la 5 la 15 ani - orientarea acesteia către maximul general ( 14 ani pentru inculpatul, 11 ani pentru inculpatul căruia i se retine un prejudiciu de 60 miliarde lei; și 9 ani pentru inculpatul - acesta din urmă având o contribuție "secundară" în raport cu a celorlalți doi inculpați pedepsele aplicate sunt prea aspre și nu sunt de natură a realiza prevenția specială a inculpaților în acord cu cerințele art. 52.Cod Penal, care sunt totuși persoane ce sau bucurat de onorabilitate si probitate până la condamnarea lor, sunt la o vârstă la care pot să-și asume exemplaritatea pedepsei primite, au tăcut posibil un important prejudiciu însă nu în folosul lor imediat aspecte ce pot fi avute în vedere la dozarea pedepsei.
Ca o consecință a reducerii cuantumului pedepsei principale Tribunalul a procedat la înlăturarea pedepsei complementare a degradării militare aplicată inculpaților - G și.
Drept pentru care, prin decizia penală nr. 601/22.09.2008 Tribunalul, în temeiul disp. art.379 pct.2 lit.a a C.P.P. admis apelurile declarate de inculpații - G, și împotriva sentinței penale nr.1310/15.05.2007 a Judecătoriei Sectorului 1
A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond, redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art.248 rap. la art.248/1 cu Cod Penal aplic. artAl al.2 de Cod Penal la 14 ani închisoarela 10 ani închisoare.
În temeiul disp. art.65 alin.2 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b și dreptul de a ocupa funcția de director al unei societăți comerciale pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei principale.
A înlăturat aplicarea pedepsei complementară a degradării militare prev. de art.67 alin.2
Cod PenalA redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art.248 rap. la art.248/1 de Cod Penal la 11 ani închisoare la8 ani închisoare.
În temeiul disp. art.65 alin.2 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b și dreptul de a ocupa funcția de director al unei societăți comerciale pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. A înlăturat aplicarea pedepsei complementare a degradării militare prev. de art.67 alin.2
Cod PenalA redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art.26 rap. la art.248 rap. la art.248/1 cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 de Cod Penal la 9 ani închisoare la6 ani închisoare.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul disp. art.192 al.2 a C.P.P. obligat fiecare apelant inculpat la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și inculpații - G, și.
În motivarea recursului declarat de MINISTERUL PUBLIC se invocă cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14.C.P.P. apreciindu-se că pedepsele aplicate inculpaților de instanța de apel sunt greșit individualizate, soluția corectă fiind cea dispusă de prima instanță, Judecătoria Sectorului 1 B, atât cu privire la cuantumul pedepsei, cât și la durata pedepsei complementare și pedeapsa degradării militare care ar trebui înlăturată, solicitându-se menținerea hotărârii primei instanțe, Judecătoria Sectorului 1
Inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 9,10,17,18 C.P.P. arătând că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, nu a analizat fiecare dintre motivele de apel invocate de inculpați, s-a încălcat prezumția de nevinovăție, iar hotărârea nu conține motivele pe care se întemeiază soluția.
Se invocă împrejurarea că instanța a respins cererea de audiere a 4 martori formulată de apărare, precum și cererea de efectuare a unei expertize financiar-contabile, există la dosar înscrisuri noi asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, respectiv adresa nr. 2546/4.05.1999 a, din care rezultă că acea compensare nu a fost operată, și de aici necesitatea expertizei.
Inculpatul arată că este incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18.C.P.P. întrucât s-au cesionat creanțe, conform procedurii compensării, datoriile fiind certe, nu prin bancă, originalele acestor înscrisuri nu s-au găsit deși au fost ridicate de organele de urmărire penală, nu s-a putut efectua expertiza grafoscopică și lipsesc semnături, ștampile, numere de înregistrare. Se mai arată că sumele din procesele verbale se compensează și fără existența unor facturi fiscale, nu reprezintă titluri de creanță, se solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță sau la instanța de apel pentru a se respecta ultima decizie a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Inculpatul - G solicită reținerea cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 10, 18, 21.C.P.P. deoarece judecata a avut loc fără citarea legală a părților civile, este incident și punctul 10 deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat pe probele solicitate în cauză, din verificarea balanțelor pe 2002 rezultă că nu există un prejudiciu în patrimoniul SC SA, abia în 2004 SC SA a susținut că există un prejudiciu, iar asemenea creanțe trebuiau preluate de AVAS și acesta citat în calitate de parte civilă, au fost comise abuzuri de directorii de filiale care au semnat cererile de constituire de parte civilă, fără a avea aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, a fost respectată metodologia pentru compensare, aceste procese verbale de compensare nu reprezentau titluri de creanță, neavând menționate sume certe, deci nu puteau fi înscrise la plată, motive pentru care solicită achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.a
C.P.P.Inculpatul solicită a se reține cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 9,10,18 C.P.P. deoarece, în esență, cercetarea judecătorească a fost complet inutilă, s-au preluat concluziile rechizitoriului, iar probele trebuia să facă obiectul analizei instanței, prejudiciul este artificial, se existența acestuia, motiv pentru care se solicită casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
În motivarea scrisă a recursului, inculpatul arată că instanța de apel a preluat motivarea primei instanțe, nu a avut în vedere înscrisurile depuse la primul ciclu procesual, care ar fi condus la o soluție de achitare, existând suspiciunea că aceste probe în favoarea inculpatului au fost în totalitate ignorate. Instanța de fond a ignorat decizia pronunțată în recurs, introducând în cauză în mod pur formal cele 8 societăți comerciale.
Examinând recursurile formulate în cauză Curtea constată că recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC este fondat, în parte, numai cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului, iar recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.
Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859pct. 21.C.P.P. inculpații afirmă că nu au fost citate societățile comerciale create ca urmare a reorganizării și privatizării sucursalelor, deoarece acestea au personalitate juridică și ar fi trebuit citate de prima instanță. Se susține că instanța de rejudecare nu a respectat hotărârea pronunțată în recurs prin care s-a dispus citarea acestora.
Examinând dosarul cauzei Curtea constată, pe de o parte, că inculpații nu pot invoca în recursul formulat de ei greșita citare a unei alte părți, respectiv greșita citare a părților civile, iar pe de altă parte, că aceste susțineri ale inculpaților referitoare la greșita citare a părților nu sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 3859pct. 21.C.P.P. hotărârea este supusă casării când judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate.
Or, în cauză aceste persoane juridice la care fac referire inculpații - și pe care, de altfel, nu le-au indicat în concret - nu au calitatea de părți întrucât nu s-au constituit părți civile în cauză. Constituirea de parte civilă se face, potrivit art. 15.C.P.P. până la citirea actului de sesizare.
În condițiile în care anterior prin decizia de casare instanța de recurs a dispus citarea în cauză a societăților succesoare în drepturi ale părților civile constituite inițial în cauză, Curtea constată că prima instanță s-a conformat întrutotul deciziei pronunțate în recurs, și a procedat la citarea societăților succesoare în drepturi ale părților civile inițial constituite în cauză.
Faptul că, ulterior acestui moment procesual, societățile comerciale ar fi fost din nou reorganizate, nu justifică reluarea judecății nici de la prima instanță nici de la cea de apel, întrucât cadrul procesual creat prin decizia instanței de recurs a fost respectat, instanța s-a pronunțat cu privire la solicitările formulate de părțile civile și chiar dacă nu ar fi făcut-o, inculpații nu pot invoca aceste aspecte în recursul declarat de ei.
Pe de altă parte, în măsura în care și aceste societăți comerciale ar fi reorganizate și ar exista societăți succesoare în drepturi ale acestora, după rămânerea definitivă a hotărârii acești succesori au posibilitatea de aop une în executare, în această calitate, de succesori ai persoanei juridice ce a avut calitatea de parte civilă, hotărârea penală fiind titlu executoriu. Cu alte cuvinte, împrejurările invocate de inculpați reprezintă chestiuni ce țin de executarea hotărârii, pe latură civilă, iar nu de cadrul procesual al cauzei, stabilit deja în ciclurile procesuale anterioare.
Reluarea judecății numai pentru că unele dintre părțile civile persoane juridice s-au reorganizat în timpul scurs de la trimiterea spre rejudecare a cauzei este absolut nejustificată; reorganizarea persoanei juridice nu determină trimiterea perpetuă spre rejudecare a cauzei pentru stabilirea cadrului procesual, iar o astfel de soluție nu ar face decât să tergiverseze soluționarea definitivă a cauzei, cu atât mai mult cu cât inculpații înșiși au învederat în concluziile formulate în fața instanței de apel împrejurarea că au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe motiv că judecata în cauză se tergiversează.
În aceste condiții, cu atât mai mult solicitarea inculpaților de a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru a se cita eventualele societăți comerciale, succesoare în drepturi ale părților civile, apare ca nejustificată.
S-a mai susținut că, în cazul privatizării unora dintre aceste societăți comerciale era necesar să fie citat în cauză AVAS, care se putea constitui parte civilă, și că directorii acelor persoane juridice au comis un abuz în serviciu, deoarece nu puteau semna cererea de constituire de parte civilă fără aprobarea Adunării Generale a Acționarilor.
Cu privire la aceste susțineri, Curtea constată că nu se bazează pe nici un text de lege, nu există dispoziție legală în acest sens, iar afirmația cu privire la nelegala semnare de către directorii societăților comerciale a cererilor de constituire de parte civilă nu are nici un suport legal, deoarece constituirea de parte civilă, chiar pentru un prejudiciu ipotetic, atâta vreme cât cauza nu a fost soluționată definitiv, reprezintă un act de conservare a patrimoniului societății iar nu un act de dispoziție care să necesite aprobarea Adunării Generale a Acționarilor.
Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9.C.P.P. prin care se invocă împrejurarea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, Curtea constată că nu este incident în cauză, deoarece instanța de apel a motivat soluția pe care a pronunțat-o, cu privire la apelurile declarate de inculpați, așa cum se poate observa la o simplă analiză a deciziei penale. Mai mult, decizia Tribunalului București este favorabilă inculpaților, din punctul de vedere al cuantumului pedepsei aplicate, instanța de apel apreciind că pedepsele aplicate de prima instanță de judecată sunt prea mari, în raport de circumstanțele personale ale inculpaților.
Cu privire la cazul de casare prev. de art. 3859pct. 10.C.P.P. Curtea constată că nici acesta nu este incident în cauză.
În cererea de recurs inculpații au reiterat solicitările formulate în apel.
La o simplă lectură a deciziei penale, se poate observa că instanța de apel a răspuns solicitărilor inculpaților, formulate în motivarea apelurilor.
Instanța de apel a precizat de ce apreciază că prima instanță s-a conformat deciziei pronunțate în recurs, referitor la citarea altor persoane în cauză în calitate de părți civile, a arătat că expertiza contabilă efectuată în cauză a asigurat inculpaților deplina exercitare a drepturilor procesuale, inculpatul a formulat întrebări suplimentare la care expertul a răspuns, astfel că se poate reține concluzia acestei expertize contabile în sensul că a fost produs un prejudiciu de 91.000.000.000 ROL în patrimoniul SC SA.
Tribunalul a răspuns susținerilor inculpaților și cu privire la aspectul realității prejudiciului produs, constatând că instanța fondului a acordat fiecăreia dintre părțile civile ce au exercitat în cauză acțiunea civilă, sumele cu care acestea s-au constituit părți civile.
Din practicaua încheierii de amânare a pronunțării în apel rezultă că inculpatul - Gas olicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.a C.P.P. deoarece nu există prejudiciu în cauză, aspect analizat de instanța de apel.
Inculpatul a solicitat achitarea sa, susținând că nu a fost decât un intermediar iar sumele au fost încasate nu de el ci de patronul SC SA, inculpatul fiind un simplu "țap ispășitor" și trebuia trase la răspundere și alte persoane.
Cu privire la aceste considerații, precum și la altele, făcute de apărătorul inculpatului, în care se invocă vina unor demnitari, Curtea constată că instanța de apel nu le putea analiza, aspectele cu caracter politic, precum și vinovăția altor persoane - în speță patronul SC SA, numitul - nefăcând obiectul cauzei penale de față, aceste afirmații excedând cadrului procesual, astfel că în mod corect instanța de apel nu a făcut referire la ele în cuprinsul hotărârii penale.
Inculpatul susține în motivele de apel că expertiza contabilă pleacă de la o premisă greșită, aceea că procesele verbale de compensare sunt acte de cesiune de creanță, ceea ce nu este adevărat, iar prejudiciul pentru care este condamnat inculpatul este reținut în mod greșit de 80 de miliarde ROL, ci de 60 miliarde ROL, iar dosarul 39/P/1999 arată o altă situație de fapt. Se mai arată că sumele reprezentând prejudiciu, distribuite "aleatoriu" la 8-10 societăți în care s-a divizat SC SA nu pot constitui un prejudiciu cert, lichid și exigibil, astfel că acest prejudiciu nu există.
Inculpatul prin apărător afirmă că există o complicitate a SA și SC SA, au fost protejați niște demnitari, au fost mituiți miniștri, senatori și deputați, s-au dat dispoziții să se livreze produse petroliere, iar acest lucru rezultă din declarațiile martorului -. Se invocă influența asupra organelor statului și a vieții politice din România în anii 2000-2002 care sunt de notorietate publică.
Curtea constată că nici aceste afirmații nu puteau fi analizate de instanța de apel, întrucât au, de asemenea, caracter politic, iar pretinsa vinovăție a altor persoane decât inculpații nu poate face obiectul cauzei de față, în raport de dispozițiile art. 317.
C.P.P.Singurul motiv de apel care nu a fost analizat de Tribunal este cel privind caracterul juridic al proceselor verbale de compensare și cuantumul prejudiciului de 60 miliarde lei, însă Curtea constată că nu este oportun și justificat a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, numai pentru ca instanța de apel să efectueze o analiză a acestor susțineri ale apărării, susțineri care, în esență, au legătură tot cu existența sau nu a unui prejudiciu, aspect analizat, chiar dacă pe scurt, de instanța de apel.
A dispune trimiterea spre rejudecare a cauzei, în condițiile în care de la data comiterii infracțiunii au trecut nu mai puțin de 10 ani, este o măsură nejustificată, care mai degrabă încalcă dreptul inculpaților la un proces echitabil, și care, mai ales, nu ar avea nicio finalitate practică, în condițiile în care susținerile la care face referire inculpatul au fost reiterate și în recurs, în cadrul motivării incidenței art. 3859pct. 18.C.P.P. astfel că urmează a fi analizate și de instanța de recurs.
În ce privește cazul de casare prev. de art. 3859pct. 17.C.P.P. Curtea constată că, deși a fost invocat de inculpatul, acesta nu a indicat în ce constă greșita încadrare juridică a faptei și care ar fi încadrarea juridică corectă a acesteia, motiv pentru care Curtea se află în imposibilitate de a analiza acest caz de casare, nefiind motivat de inculpat.
De asemenea, în ce privește încadrarea juridică a faptelor, se arată că inculpatul - G nu l-a cunoscut pe inculpatul până la momentul semnării înscrisurilor, care fuseseră deja semnate și de, iar în condițiile în care prejudiciul nu este înregistrat cu certitudine și nu s-a înregistrat în evidențele contabile ale SC, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, faptei lipsindu-i în afara prejudiciului și latura subiectivă, pentru că inculpatul - G și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, fără a urmări un beneficiu material în interes personal.
Aceste afirmații nu pot fi avute în vedere de instanța de recurs la analiza cazului de casare invocat, întrucât nu tind la schimbarea încadrării juridice a faptei, ci la dovedirea faptului că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, astfel că vor fi analizate ca motive de recurs privind cazul de casare prev. de art. 3859pct.18
C.P.P.Referitor la incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct.18 C.P.P. invocat de toți cei trei inculpați, Curtea trebuie să analizeze existența unei erori grave de fapt, adică a unei evidente contradicții între probatoriul administrat și soluția pronunțată de instanță.
Curtea constată că prima instanță și cea de apel au apreciat în mod corect probatoriul administrat în cauză, reținând vinovăția inculpaților, neexistând nicio contradicție între situația de fapt rezultată din probatoriul administrat și soluția de condamnare pronunțată de instanță.
Inculpatul susține că probele cu privire la care instanța de fond și cea de apel nu s-au pronunțat sunt următoarele:
- decizia nr. 926/22.06.2001 a Ministerului d e Finanțe.
- Nota de constatare din 12.11.1999 a Ministerului d e Finanțe
- Contestația nr. 30266/8.02.2000 a SC SA
- Adresa nr. 4024/23.08.2000 a către SC SA
- Declarațiile date în cauză de inculpați și martori, la care instanța nu face absolut nicio referire, cu toate că luarea acestor declarații a durat mai mulți ani, și au clarificat chestiuni esențiale privind latura obiectivă latura subiectivă, inexistența prejudiciului etc.
- Actele contabile și corespondența între părțile în proces.
Se susține inexistența prejudiciului, faptul că soluțiile de condamnare sunt profund nedrepte, date ca urmare a unor acțiuni de selectare a probațiunii.
Curtea constată că la dosarul cauzei a fost depusă adresa nr. 7195/15.05.2003 a SC SA în care se fac precizări cu privire la prejudiciul în valoare de 91 miliarde lei și în care se arată că, urmare a înregistrării în contabilitate de către a celor două convenții înregistrate sub nr. 10276 prin care SC International SRL a preluat de la SC SA creanțe ale acesteia față de în sumă de 80 de miliarde lei, a refuzat să mai plătească datoriile pe care le avea față de SC SA pentru energia electrică consumată și evidențiate în facturile din anexă. De asemenea, ca urmare a cedării creanțelor în sumă totală de 15 miliarde lei către SC International SRL, în baza convenției nr. 10195/1999, SC SA are de recuperat suma de 11 miliarde lei conform facturilor prezentate în aceeași anexă.
Se observă că în cuprinsul anexei sunt menționate facturi datând din 1.02.1999, 29.01.1999 și 31.12.1998 pentru SDEE B, care se coroborează cu procesul verbal de compensare 10276/1999 în care se face referire la SC SA O și SC O, sume pentru care SC International nu a mai achitat nimic SC SA încă de la acea dată, februarie 1999.
De asemenea, în cuprinsul anexei sunt înscrise facturi scadente începând cu data de 31.07.2000, data de la care, conform adresei nr. 4024/23.08.2000 emisă de, a refuzat să mai achite contravaloarea energiei electrice furnizate de sucursalele SC SA.
Se susține că nota de constatare din 12.11.1999 a Direcției Generale a Controlului din Ministerul Finanțelor concluzionează în sensul că "în urma verificării datoriilor pe care sucursalele le aveau față de sucursalele SC SA (datorii care au făcut obiectul cesiunii de creanță) organele de control au constatat că facturile emise de către SDEE -urile locale aferent energiei electrice livrate pe luna ianuarie 1999 și prezumat pe luna februarie 1999 au fost achitate de către sucursalele SA prin ordine de compensare, începând cu data de 12.02.1999, după încheierea contractelor de cesionare (3.02.1999). Acest fapt reiese din comunicările făcute de către sucursale SA." Se susține că în aceeași notă la punctul 6 se arată modalitatea în care a fost operată stingerea datoriilor între și SC SA în contabilitate.
Inculpatul susține că din nota de control din 12.11.1999 rezultă că încheierea contractelor de cesiune între SC, SC și ar fi trebuit să opereze în sensul că SC a devenit noul creditor al, urmând să achite prețul energiei electrice pe lunile ianuarie și prezumat februarie 1999 către SC, după vânzarea produselor petroliere; în aceeași situație, trebuia să livreze produsele petroliere aferente energiei electrice către SC conform convențiilor de cesiune dar, în același timp, să refuze livrarea acestor produse către SC SA pe lanțul compensator tradițional - SC - SC - ) energie contra produse petroliere. acceptă însă livrarea produselor petroliere către SC (prin SC, care a preluat creanțele) sub forma stingerii unei datorii mai vechi a SC, dar pe de altă parte continuă livrarea produselor petroliere către SC pe circuitul compensator tradițional.
Se susține că aceasta constituie o plată dublă, pe de o parte, livrează produse de 80 de miliarde către SC pentru aceeași energie, aferentă lunilor ianuarie și februarie 1999; procesul compensator continuă nestingherit până la data efectuării controlului din 12.11.1999 și, după această dată, pe formula energie contra petrol, dar acceptându-se totodată plata către SC ().
Aflându-se în situația de a fi realizat două plăți pentru aceeași energie electrică, către SC și către SC SA, în contabilitatea apare un prejudiciu de 80 de miliarde de lei, care este rostogolit de la lună la lună până în luna august 2000, când prin adresa nr. 4024/23.08.2000 refuză să achite energia aferentă lunii anterioare și prezumat august către SC SA, transferând în mod artificial, pur contabil, prejudiciul către această societate.
Adresa nr. 4024/23.03.2000 se referă la "Regularizarea sumei de 80 de miliarde lei înregistrată la ca plată în avans pentru consumul de energie electrică al sucursalelor sale, urmare documentelor de cesiune creanțe încheiate" și reflectă modul în care oficialii au înțeles întreaga situație privind convențiile de cesiune ce fac obiectul prezentului dosar.
Se menționează în această adresă că "deși documentele mai sus prezentate (convențiile de cesiune nr. 10276/1999) au fost legal încheiate, nici până la această dată SDEE-urile nu au operat stingerea obligațiilor sucursalelor, care au făcut obiectul cesiunilor de creanță în cauză. Întrucât această situație nu mai poate fi amânată, considerăm că în luna august 2000 s-au stins obligațiile de plată curentă ale cu suma de 80 de miliarde de lei, plătită în avans în luna februarie 1999 în condițiile mai sus prezentate."
Curtea constată că, deși afirmațiile inculpatului referitoare la dubla plată sunt exacte, prejudiciul există și a fost creat prin activitatea infracțională a inculpatului.
Este evident că între SC SA și plățile se efectuau prin ordine de compensare, iar nu prin plăți efective, ambele societăți livrându-și reciproc produse.
Prin încheierea procesului verbal de compensare din data de 3.02.1999, cu nerespectarea condițiilor de legalitate, s-a creat premisa producerii prejudiciului în dauna SC SA.
Astfel, a continuat să livreze produse către SC SA iar SC SA către. Facturile aferente lunii ianuarie și lunii februarie 1999 au fost achitate de prin ordine de compensare, conform procedurii obișnuite, însă în același timp, în baza așa zisului proces verbal de compensare, și a "cesiunilor" ulterioare, a livrat SC SA produse petroliere, fără ca acestea să fie achitate.
Procesul verbal de compensare a fost cesionat, în mod nelegal, ca și o cesiune de creanță, de către inculpatul în calitate de reprezentant al SC SA către SC SRL, care la rândul său l-a înstrăinat SC SA, care a primit produsele petroliere de la Sucursala.
SC SA a vândut aceste produse petroliere, a achitat o sumă de bani către SC SRL, care la rândul ei a achitat SC SRL iar inculpatul a încasat sumele de bani fără a achita nimic SC SA, deși ar fi trebuit să procedeze astfel. În acest mod inculpatul a obținut, fără niciun temei și fără o bază legală, suma de 91 miliarde lei, sumă care rezultă, printr-un calcul extrem de simplu, și din expertiza contabilă efectuată în cauză.
Se susține că din această adresă - nr. 4024/23.03.2000 - rezultă că consideră convențiile de cesiune între SC SA și SC, precum și între SC și SC SRL legal încheiate, dar pe de altă parte, consideră fără nici un temei că ar fi existat o "plată în avans" realizată de către SC, cu toate că a livrat produsele petroliere către SC iar nu către. Acest raționament, de invocare a unei plăți în avans între cele două companii de stat, în condițiile în care plățile în avans nu sunt posibile în cazul contractelor de compensare, reprezintă artificiul prin care eventualul prejudiciu a fost transferat de la la SC printr-o formulă pur contabilă fără nicio legătură cu realitatea.
Se susține că nu există nicio convenție anterioară între și SC care să fi dovedit existența vreunei plăți în avans. De fapt, nu putea să își asume un eventual prejudiciu deoarece facturile de energie la SDEE-uri fuseseră achitate din februarie 1999 până în august 2000 prin ordine de compensare de către adică prin plata energiei electrice prin compensare cu produse petroliere prin SC, (în calitate de producător al energiei) - SC (în calitate de distribuitor al energiei) și (în calitate de consumator) - SC, (în calitate de consumator de produse petroliere).
Cu toate acestea Curtea constată că, la un moment dat, respectiv în luna august 2000, a refuzat să mai achite energia electrică cu ordine de compensare, întrucât a constatat existența acestei plăți duble, astfel că SC SA a furnizat energie electrică fără a fi plătită nici măcar prin ordine de compensare.
Prejudiciul nu a fost "transferat" în mod artificial de la la SC SA, ci a apărut în momentul în care a refuzat plata contravalorii energiei electrice, constatând dubla plată, prin ordine de compensare către SC SA și prin livrarea de produse petroliere către SC SA.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar să existe fapta ilicită, un prejudiciu, și să existe legătură de cauzalitate între fapta inculpaților și acesta. Or, activitatea inculpaților - G și de semnare și aprobare a încheierii unei convenții civile, sub forma procesului verbal de compensare, cu nerespectarea cu bună știință a condițiilor prevăzute de lege, constituie factorul care a declanșat apariția prejudiciului în patrimoniul SC SA, astfel că există legătura de cauzalitate între activitatea inculpaților și prejudiciul cauzat.
De asemenea, activitatea inculpatului, de transmitere în mod nelegal a drepturilor create prin procesul verbal de compensare a cauzat prejudiciul în mod direct. Reaua sa credință este dovedită prin simplul fapt că operațiunea de transmitere a acestor drepturi către SC SRL a avut loc în aceeași zi, 3.02.1999, în care s-a încheiat și procesul verbal de compensare nr. 10276/3.02.1999.
Martorul - a declarat că, întrucât avea datorii la SC SA, a cedat aceste datorii SC SRL, iar la data de 4.08.1999 au încunoștințat SA cu privire la faptul că nu mai au datorii către aceștia.
Se arată că SC a susținut constant că convențiile de cesiune nu au fost puse în aplicare, nefiind însoțite de defalcările de energie pe SDEE-uri sucursale de distribuție, și de facturile emise de aceste SDEE-uri, aferente acestor convenții.
Or, în această situație, SC invocă, practic, propria culpă, și chiar vinovăția inculpaților, care nu au solicitat aceste înscrisuri absolut necesare încheierii compensării, susținând în mod nejustificat că procesele verbale de compensare nu au fost puse în aplicare.
Inculpații ignoră împrejurarea că, ab initio, asemenea procese verbale de compensare nu puteau fi legal încheiate, pentru că SC SRL nu avea calitatea cerută de lege, aceea de furnizor al celor două societăți, astfel că, prin simpla semnătură a inculpaților - G și, cu sau fără viza și semnătura martorului -, încheierea proceselor verbale este nelegală. Toate susținerile inculpaților în sensul că inițiativa încheierii proceselor verbale de compensare a aparținut martorului -, reprezentantul, nu au relevanță în cauză, atâta vreme cât inculpații cunoșteau faptul că nu puteau încheia procese verbele de compensare cu persoane juridice ce nu au calitatea de furnizor al SC SA.
Se susține că au fost ignorate alte înscrisuri:
- hotărârea nr. 2/26.01.2000 a Ministerului Finanțelor, Direcția Generală a Controlului;
- Contestația nr. -/8.02.2000 a SC împotriva Hotărârii nr. 2/26.01.2000
- Decizia nr. 926/22.06.2001 a Ministerului d e Finanțe privind soluționarea contestației nr.30226/8.02.2000
- Hotărârea nr. 15 din 26.11.2002 a CA al SC SA.
Se susține că prin hotărârea 2/26.01.2000 a Ministerului d e Finanțe SC este obligată să-și înregistreze în contabilitate prejudiciul de 80 de miliarde de lei rezultat în urma încheierii convențiilor de cesiune cu SC. Se arată că situația este vădit nelegală, încălcându-se legea contabilității, deoarece nici un agent economic nu poate fi obligat să-și înregistreze în contabilitate situații patrimoniale la comanda unor autorități de stat.
Curtea constată că, în ipoteza în care SC SA considera că măsura luată de organele financiare nu era legală, o putea contesta, lucru pe care l-a și făcut, întrucât hotărârea este atacată de SC prin contestația nr. 30266/8.02.2000 iar prin decizia nr. 926/22.06.2001 a Ministerului d e Finanțe se suspendăsoluționarea acestei contestațiipână la finalizarea procesului penal și evident suspendă și înregistrarea în contabilitate a prejudiciului.
Prin hotărârea nr. 16/26.11.2002 a CA al SC SA se suspendă înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de cedare a creanțelor și de recuperare a debitului de la SC până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
Curtea apreciază că, împrejurarea că, în consiliul de administrație al SC SA s-a decis ca înregistrarea acestor operațiuni în contabilitate să fie efectuată după pronunțarea unei hotărâri definitive în cauza de față, precum și suspendarea soluționării contestației de către Ministerul Finanțelor Publice - ANAF, nu poate constitui un argument în sensul inexistenței prejudiciului, așa cum susțin inculpații.
Instanța de judecată are a analiza dacă procesele verbale de compensare au fost încheiate în mod legal, dacă au produs efecte juridice și care sunt acestea, dacă s-a produs vreun prejudiciu și dacă inculpații se fac vinovați de comiterea acestuia.
Este evident că inculpații - G și au încheiat procesele verbale de compensare cu încălcarea legii, ceea ce a permis inculpatului să le utilizeze fără nicio bază legală și să obțină, prin intermediul altor societăți comerciale, sume de bani fără nicio justificare economică.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 10/1997, în scopul achitării obligațiilor de plată, se poate conveni compensarea datoriilor nerambursate la scadență, ale regiilor autonome, precum și ale societăților comerciale înființate în conformitate cu prevederile cap. III din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările ulterioare, potrivit dispozițiilor art. 1.143 - 1.153 din Codul civil.
Potrivit art. 2 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 10/1997, prin compensare fără numerar se înțelege stingerea obligațiilor reciproce între doi sau mai mulți agenți economici, până la concurența obligației celei mai mici, prin ordine de compensare, iar prin compensarea succesivă deschisă - modalitatea de stingere a obligațiilor din operațiuni economice între doi sau mai mulți agenți economici pentru datorii certe existente, înregistrate în contabilitate, cu excepția celor pentru care s-au introdus acțiuni la instanțele judecătorești.
Rezultă că la încheierea procesului verbal de compensare nr. 10195/1999 și a procesului verbal de compensare nr. 10276/1999 nu au fost respectate aceste dispoziții legale - nu se cunoaște care erau datoriile certe existente și înregistrate în contabilitate, pentru care aceste compensări trebuia să opereze.
Se susține că în scopul stabilirii și localizării prejudiciului la SC s-a dus un adevărat război instituțional, care nu a avut nimic comun cu realitățile juridice în cauză, care nu puteau fi soluționate decât de instanța comercială, iar organele de anchetă, parchetul și instanțele inferioare au realizat, de asemenea, presiuni pentru localizarea prejudiciului la SC, ignorând probe, respingând administrarea altor probe, realizând presiuni deschise împotriva părții civile pentru a recunoaște prejudiciul.
Curtea constată că pe tot parcursul procesului penal partea civilă SC SA, prin reprezentanți, s-a apărat cu rea-credință, încercând să ofere probe în apărare inculpaților și să-i protejeze pe aceștia, împotriva propriilor interese.
Astfel, partea civilă a formulat obiecțiuni la expertiza contabilă efectuată în cauză, afirmând că, în fapt, semnăturile și ștampilele aplicate de inculpați se referă doar la vizarea înscrisurilor iar nu la punerea lor în mod expres în aplicare, aspect cu privire la care experții desemnați au arătat că nu poate fi luat în considerare, deoarece întreaga sumă a creanțelor cedate a fost acoperită prin livrări de produse de către sucursala în baza convenției de cedare a creanțelor prezentate de SC SA.
De asemenea, expertiza precizează că nu există motive pentru ca SC SA să nu înregistreze în contabilitate convenția cu nr. 10276/1999 din moment ce a înregistrat o convenție similară, cu nr. 10195/1999 - fila 130 vol I dup.
În final, inculpatul invocă încălcarea art. 6 al.1 din CEDO, pentru că instanțele au refuzat să ia în considerare orice probe care ar fi putut servi apărării.
Or, instanțele de judecată, în procesul analizării probelor, pot reține anumite probe sau le pot înlătura, motivat, în vederea stabilirii situației de fapt, aspect ce nu poate fi interpretat ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Instanța de apel s-a pronunțat asupra utilității probelor solicitate de inculpați, iar împrejurarea că a respins cererea de administrare a acestora nu poate constituie o încălcare a art. 6 par.1 din CEDO.
Inculpatul - susține că instanța de fond și cea de apel nu s-au pronunțat asupra mijloacelor de probă administrate pe parcursul cercetării judecătorești în ce privește localizarea prejudiciului și întinderea sa - note scrise din data de 3.12.2007, note de probe din data de 19.05.2008, concluzii din data de 8.09.2008, prin care ar fi fost atestată plata prin compensare a contravalorii energiei electrice consumate de.
Inculpatul susține și că nu au fost avute în vedere raportul privind verificarea și certificarea bilanțului contabil din 1.12.2002 la SC, protocoalele financiare dintre SC și SC urmare a HG nr. 627/2000 de desființare a SC, în care nu există menționat prejudiciul de 80 de miliarde de lei, rapoartele întocmite de comisia de cenzori de la SC SA în perioada 2000-2003, rapoartele întocmite de auditori independenți, pentru anul 2003 și 2004 la SC SA, aprobate în AGA și CA de la SC SA în 29.04.2004 și 23.05.2005, ordonanța de urgență nr. 37/19.06.2004 modificată și completată prin Legea nr. 507 din 17.11.2004 care prevede că, creanțele comerciale se preiau prin protocol în vederea recuperării de către AVAS și dacă ar fi existat creanțe ale SC SA acestea erau predate la AVAS și AVAS trebuia să se constituie parte civilă; metodologia SA privind compensarea reciprocă a datoriilor, înscris care a fost transmis la SC SA cu nr. 1528/2.02.1999 și înregistrată la SC SA cu nr. 6607/3.02.1999 în care se precizează că Regulamentul de compensare aprobat prin HG 135/1998 nu are condiții de aplicare.
Referitor la aceste susțineri, Curtea constată că, atâta vreme cât prin chiar hotărârea CA al SC SA s-a stabilit ca înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de compensare și de recuperare a debitului să fie suspendată până la soluționarea cauzei penale, invocarea ca argument a conținutului raportului privind verificarea și certificarea bilanțului contabil din 1.12.2002 la SC, protocoalele financiare dintre SC și SC urmare a HG nr. 627/2000 de desființare a SC, în care nu există menționat prejudiciul de 80 de miliarde de lei, rapoartele întocmite de comisia de cenzori de la SC SA în perioada 2000-2003, rapoartele întocmite de auditori independenți, pentru anul 2003 și 2004 la SC SA, aprobate în AGA și CA de la SC SA în 29.04.2004 și 23.05.2005, ordonanța de urgență nr. 37/19.06.2004 modificată și completată prin Legea nr. 507 din 17.11.2004 nu poate fi primită. Este evident că, odată ce s-a dispus ca aceste operațiuni să nu fie înregistrate în contabilitate, nu vor avea cum să apară în bilanțul contabil, rapoarte de audit sau să fie preluate de AVAS, nefiind operațiuni înregistrate.
Curtea constată că operațiunea de înregistrare în contabilitate a compensării era una extrem de simplă, și se efectua, potrivit anexei nr.1 la normele metodologice de aplicare a OUG 10/1997 prin înscrierea în contul nr. 401 "Furnizori" = cu contul nr. 411 - "Clienți" cu valoarea datoriilor nerambursate la scadență, compensate cu creanțele.
Se susține că înscrisurile cu nr. 10195/1999 au fost inițiate de SC International și au fost înregistrate la acest nr. la SC SA în registrul de corespondență al societății pentru evidență și verificare. Agenții economici precizați în înscrisuri erau furnizori de combustibili pentru SA și au semnat înscrisurile. SC se angaja să facă plata în numerar în numele acestora prin valorificarea produselor petroliere cumpărate de la aceste societăți.
Curtea constată că nici acest proces verbal, nr. 10195/1999, nu îndeplinea condițiile cerute de lege, întrucât în cuprinsul său nu se precizează numărul, data și valoarea facturilor de energie electrică/produse petroliere pentru care se produce compensarea, așa cum a stabilit și inspectorul din cadrul Controlului Financiar
Înscrisurile cu nr. 10195/1999 s-au înregistrat în registrul contabil al SDEE B care gestiona facturile de energie electrică certe, lichide și exigibile pe baza cărora trebuiau să se facă plățile de către și O, conform legii 82/1991 și a normelor de aplicare emise de Ministerul Finanțelor Publice. După semnarea de către B, ca ultim participant, a acestor înscrisuri și deci înregistrarea lor în contabilitate, sucursala a încasat în perioada martie - aprilie 1999, 4 miliarde ROL de la SC International, urmând ca acesta să plătească și restul de 11 miliarde ROL. Conform angajamentului, sarcina de a încasa această sumă revenea SDEE B și Direcției Finanțe Patrimoniu a SC conform sarcinilor de serviciu precizate în regulamentul de organizare și funcționare.
Cu alte cuvinte, se invocă faptul că inculpatul - G nu este vinovat de situația creată, întrucât inculpatul este cel care a inițiat procedura de compensare, pe care a înregistrat-o la registratura generală a SC SA, iar ulterior plățile trebuia verificate de SDEE B și Direcției Finanțe Patrimoniu a SC conform sarcinilor de serviciu precizate în regulamentul de organizare și funcționare.
Cu privire la aceste aspecte, Curtea constată că, indiferent cui a aparținut inițiativa întocmirii procesului verbal de compensare, inculpatul - G trebuia, dacă ar fi fost de bună credință, să verifice dacă înscrisurile pe care le semnează în calitate de director al SC SA îndeplinesc condițiile de legalitate, iar dacă inculpatul a înregistrat din proprie inițiativă cererea la registratura generală, este greu de crezut că ea nu ar fi fost inițial verificată de alți angajați ai SC SA și abia ulterior prezentată conducerii acesteia.
Inculpații se prevalează de împrejurarea că acest proces verbal de compensare, nr. 10195/1999, a fost înregistrat în contabilitatea SDEE B, iar SC International SRL a achitat suma de 4 milarde lei, pentru a susține că și pentru procesul verbal de compensare nr. 10276/1999 trebuia urmată aceeași procedură. Or, nu rezultă din niciun înscris obligația SC SRL de a "determina" vreo sucursală a să înscrie în contabilitate procesul verbal de compensare, rezultând astfel că, la momentul la care procesul verbal cu nr. 10276/1999 a fost întocmit și semnat, nici măcar inculpații nu au determinat în vreun mod care este datoria SC pe care o aveau în vedere pentru compensare, la care dintre sucursale era înregistrată aceasta ci pur și simplu au fost menționate în procesul verbal sume conform înțelegerii frauduloase între cei trei inculpați.
Se susține că SC SRL a folosit nelegal înscrisurile cu nr. 10195/1999 în relații cu alți agenți economici și acest aspect privește direct pe inculpatul, inculpatul - G neavând nicio culpă. Curtea constată, încă o dată, că inculpații - G și au încheiat procesele verbale de compensare cu încălcarea legii, ceea ce a permis inculpatului să le utilizeze fără nicio bază legală și să obțină, prin intermediul altor societăți comerciale, sume de bani fără nicio justificare economică.
Se susține că SC SA a fost de acord cu solicitarea ca valoarea de 20 miliarde lei din înscrisurile nr. 10276/1999 să constituie stingerea datoriilor sucursalelor sale către SDEE Tg. J, SDEE O și SDEE Pitești, cu condiția plății întregii sume până la 31.03.1999, iar SC International avea obligația de a obține semnăturile de la cele trei SDEE-uri pentru înregistrarea în contabilitate a solicitării însă societatea nu și-a îndeplinit această obligație.
Această afirmație nu este susținută de nicio probă și este lipsită de logică. Atâta vreme cât SDEE-urile aveau personalitate juridică, nu există nicio logică în sensul că ar fi fost necesară o aprobare "de la centru" a solicitării inculpatului și nu rezultă din niciun înscris obligația SC International de a obține semnăturile reprezentanților celor 3 SDEE-uri.
La dosarul cauzei s-a depus copia unui proces verbal de compensare, înregistrat la "SC SA - Director general", deci la cabinetul inculpatului - G sub nr. 10276/3.02.1999, și la sub nr. 2410/18.02.1999 proces încheiat între SC International, SC și SDEE Pitești, având aplicate ștampila și semnătura reprezentantului SDEE Pitești, a și a SC SA. Se poate observa că ștampila SDEE Pitești poartă data de 19 (nu se știe exact ce lună, nefiind lizibil).
Toate aceste detalii nu pot duce decât la concluzia unei totale lipse de legalitate a operațiunii. Curtea observă că, deși operațiunea de compensare și procesul verbal se încheie între SDEE Pitești, unitate cu personalitate juridică, aceasta a fost înregistrată, fără nicio justificare, la data de 3.02.1999 mai întâi la directorul general al, adică direct la cabinetul inculpatului - G, fără nicio bază economică, fără nici un document din care să reiasă existența vreunei datorii la SDEE Pitești și nici cuantumul acesteia de 3 miliarde lei.
Curtea apreciază că, simplul fapt că două asemenea procese verbale de compensare poartă același număr de înregistrare, nr. 10276/1999, creează suspiciunea unor operațiuni nelegale.
Se invocă faptul că instanțele de fond și apel au respins solicitarea de a se efectua o nouă expertiză contabilă, fără a exista o motivare convingătoare, și nu au fost audiați martorii și, ale căror depoziții puteau contribui la aflarea adevărului.
Cu privire la audierea celor doi martori, Curtea constată că, în concluziile scrise depuse la data de 19.05.2008, inculpatul - G nu a precizat care sunt motivele pentru care solicită reaudierea acestor martori, susținând doar existența unor contradicții între declarațiile acestora și declarațiile celorlalți martori, precum și existența unor înscrisuri. Mai mult, instanța de apel a respins, motivat această solicitare, constatând faptul că și prima instanță a dispus aplicarea art. 327 al.3 C.P.P. deoarece a constatat imposibilitatea audierii acestor martori, iar solicitarea de reaudiere vizează opinia acestor martori cu privire la înscrisuri noi depuse la dosar. În aceste condiții, Curtea constată că instanța de apel a procedat în mod corect la respingerea cererii de reaudiere a acestor martori.
Se mai susține că obiecțiunile formulate de inculpații și și în mod special de SC SA au fost ignorate.
Curtea constată că inculpații au formulat obiecțiuni, inculpatul a solicitat și i s-a admis cererea de participare a unui expert parte, organul de urmărire penală a dispus ca experții contabili desemnați să răspundă întrebărilor formulate de inculpatul, de inculpații - și de inculpatul, precum și de partea civilă SC SA - a se vedea ordonanța din data de 15.03.2001, fila 126 vol I dup precum și lămuririle suplimentare aflate la fila 127.
Cu privire la faptele ce formau obiectul dosarului nr. 379/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în care erau cercetați, și - G se arată că prin ordonanța din 11.05.2001 s-a dispus, după efectuarea unei expertize financiar contabile, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului - G pentru infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 al.1,3,5 reținându Cod Penal-se că procesele verbale de compensare și contractele nr. 10195/1999 și 10276/1999 au fost semnate de - G în modalitățile reglementate de lege și în virtutea îndatoririlor de serviciu.
Curtea constată că inculpatul a fost scos de sub urmărire penală sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în dauna SA, ceea ce presupune faptul că nu a înșelat reprezentanții acestei societăți la data întocmirii proceselor verbale de compensare, neexistând o inducere în eroare a reprezentanților, dar acest fapt, respectiv lipsa inducerii în eroare, nu conduce automat la concluzia lipsei de vinovăție a inculpatului și sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, după cum susține inculpatul.
Se arată că nu s-au adus la dosarul cauzei exemplarele originale ale înscrisurilor depuse în copie la dosar și considerate "false" în actul de sesizare a instanței, iar prin prezentarea acestor înscrisuri s-ar fi dovedit că semnarea acestor documente de către inculpații - G și s-a realizat numai după ce semnase convenția, în calitate de debitor al SC.
Curtea constată, din nou, că împrejurarea că inculpatul sau ar fi avut inițiativa încheierii procesului verbal de compensare nu are relevanță asupra vinovăției inculpaților, care au semnat un înscris încheiat în condiții evidente de nelegalitate.
În ce privește originalele proceselor verbale de compensare, atâta vreme cât inculpații nu că le-ar fi semnat, ci susțin numai că ar fi conținut și semnătura martorului - precum și ștampila, lipsa acestora nu influențează soluția pronunțată în cauză.
Astfel, în declarația dată la data de 15.12.2001 - fila 140 vol.I dup - inculpatul - G arată că a semnat procesele verbale, semnate în prealabil de, că procesul verbal i-a fost adus "într-un număr oarecare" de exemplare și că nu a verificat dacă pe toate se află semnătura și ștampila. Inculpatul declară că în aceste procese verbale de compensare trebuia să figureze SDEE-urile la care se compensau datoriile reciproce, precum și numerele facturilor avute în vedere la compensare, însă a semnat în lipsa acestor elemente și știind că SC International SRL nu este furnizor deoarece a constatat că aceste procese verbale, nr. 10195 și 10276/1999 erau deja semnate de inculpatul și de aceea a acceptat să le semneze.
Se arată că dacă s-ar fi efectuat o expertiză contabilă, s-ar fi stabilit că în fapt se efectua o preluare de creanțe de către SC cu acordul explicit al, înscrisurile urmând a fi semnate, ștampilate și completate ulterior de SDEE cu numărul și valoarea facturii, evidențiate în registrele lor contabile, numai astfel ele devenind operaționale, însă aceste cereri ale inculpaților au fost respinse.
Curtea constată că în mod întemeiat a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize contabile, întrucât o asemenea expertiză nu ar fi lămurit și nu putea stabili condițiile legale în care ar fi trebuit încheiate procesele verbale, deoarece asemenea condiții sunt prevăzute de lege iar nu determinate printr-o expertiză contabilă. Mai mult, natura juridică a operațiunii efectuate de inculpați poate fi stabilită de instanța de judecată iar nu de expertul contabil.
De altfel, experții au precizat, în același sens, că cele 20 de obiective suplimentare, solicitate de inculpatul, reprezintă în marea majoritate "chestionare juridice" care se referă la acte normative și nu au legătură cu convențiile și procesele verbale de compensare - fila 152 vol.I dup.
Inculpatul solicită efectuarea unei noi expertize contabile și în raport de lipsa facturilor care au stat la baza pretinselor circuite compensatorii; or, această împrejurare a fost avută în vedere cu prilejul efectuării primei expertize contabile, iar inculpatul invocă, practic, propria vinovăție pentru a justifica administrarea acestei probe.
Se arată că HG nr. 135/1998, invocată în rechizitoriu că a fost încălcată de inculpați, stipula în art. 12 că prevederile din pct. 2.1. din OUG nr. 10/1997, care stătea la baza HG nr. 481/1997 nu se aplică în cazul datoriilor nerambursate la scadență ale agenților economici din industrie.
Curtea constată că, potrivit art. 2.1. din normele metodologice de aplicare a OUG nr. 10/1997, aprobate prin HG 481/1997, la art. 3 lit. a) din lege, care se referă la compensare, se precizează că, "Compensarea datoriilor nerambursate la scadență se va realiza pe bază de contract încheiat între părți, în care vor fi înscrise, în mod obligatoriu, valoarea, numărul și data facturilor pentru care se face compensarea.
Contractul se încheie de către conducerile executive ale părților, pe baza mandatului primit de acestea de la consiliul de administrație al regiilor autonome sau al societăților comerciale care intră sub incidența ordonanței".
Inculpatul face o confuzie, în sensul că acest text de lege nu se aplică, într-adevăr, în cazul datoriilor nerambursate la scadență ale agenților economici din industrie, dar prevederea legală trebuie interpretată nu în sensul că nu este necesar să se precizeze valoarea, numărul și data facturilor pentru care se face compensarea, ci în sensul că nu este necesară încheierea unui contract, procesul verbal de compensare fiind suficient. Este evident că în cuprinsul unui asemenea act de compensare, indiferent sub ce formă ar fi încheiat acesta, trebuie menționată datoria ce se compensează, ceea ce presupune indicarea acesteia prin factură, dată și valoare.
Cu privire la incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18.C.P.P. inculpatul - G arată că s-a reținut o greșită calificare juridică a înscrisurilor incriminate, în sensul că acestea nu sunt titluri de creanță ci materializează cesiuni succesive de datorii ale participanților la circuitul de compensare și care ar fi trebuit să se desfășoare numai între participanții precizați în aceste înscrisuri, nr. 10195/1999 și 10276/1999, dacă SC nu ar fi cesionat fraudulos, fără acordul SA și SC, altor agenți economici.
Curtea constată că vinovăția inculpaților - G și constă tocmai în încheierea proceselor verbale de compensare fără îndeplinirea condițiilor legale, activitate ce a constituit situația-premisă ce i-a permis inculpatului să inițieze așa zisa cesiune de creanță, fără nicio bază legală, astfel că vinovăția acestui inculpat constă în complicitatea acordată inculpaților - G și de a încheia procesele verbale de compensare, iar activitatea sa ulterioară a fost cea care a generat prejudiciul, în concret.
Inculpatul - G arată că înscrisurile cu nr. 10276/3.02.1999 erau nefinalizate la 31.12.1999, fiindcă SC International SRL nu obținuse semnăturile sucursalelor aparținând SC SA și ca atare SC SA le-a considerat fără valabilitate. Se susține că inculpatul a preluat în original înscrisurile sub nr. 10195/1999 și 10276/1999 pentru a obține ulterior, în calitate de inițiator, semnăturile și ștampilele inclusiv alte date obligatorii, valoare și dată de la ceilalți participanți la circuitele compensatorii.
Afirmațiile inculpatului nu pot fi luate în considerare, atâta vreme cât întocmirea înscrisurilor a produs efecte, chiar fără înregistrarea în contabilitate și fără semnăturile reprezentanților sucursalelor, efectul constând în transmiterea lor succesivă, cu aparență de legalitate, către alte persoane juridice și obținerea de sume de bani și produse în baza acestora. De altfel, din punct de vedere juridic, inculpatul nu a precizat care este semnificația termenilor utilizați în concluziile scrise, în ce măsură înscrisurile "nu au fost finalizate" și de unde rezultă obligația pe care SC International SRL se susține că și-ar fi asumat-o, aceea de a obține semnăturile reprezentanților sucursalelor SC SA.
Se afirmă că înscrisurile au fost vizate și semnate pentru că în circuit erau furnizori ai, SC O, SC O fiind respectată precizarea din metodologia emisă de. Aceste înscrisuri au fost înregistrate în contabilitatea SDEE B în lunile martie-aprilie 1999, fiind încasată de la SC International SRL suma de 4 miliarde lei. Diferența de 11 miliarde lei de încasat trebuia urmărită de sucursală și directorul economic al SC SA ca sarcini curente de serviciu. în acest sens este adresa nr. -.05.1999 a către prin care atestă că pentru procesele verbale de compensare înregistrate la cu nr. 576/1999 (20 miliarde lei) și nr. 1021/1999 (60 miliarde lei) a ridicat ordine de compensare de la filiala SC SA.
Curtea constată că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă că în circuitul compensator ar fi fost incluși și furnizori ai, iar referirea la SDEE B și SC SA O privește procesul verbal de compensare nr. 10195/1999 - fila 155 și următoarele vol. I dup iar nu procesul verbal de compensare nr. 10276/1999. Și cu privire la acest proces verbal, nr. 10195/1999, inspecția Controlului Financiar Bac onstatat că nu respectă prevederile legale, respectiv pct.2.1. din HG 481/1997 de aprobare a HG 10/1997, deoarece nu sunt menționate valoarea, numărul și datele facturilor pentru care se face compensarea - fila 162 vol. I dup.
Inculpatul arată că proiectul de convenție înregistrat la Registratura generală a SC SA sub nr. 10276/3.02.1999, vizat de SA prin director genereal -, SC SA prin director general -, și SC SA prin director adjunct și depus de el în original nu se mai regăsește la dosar și nici celelalte exemplare originale, în număr de 7, care susține că au fost ridicate de organele de poliție. Susține că la dosar au apărut variante în copii xerox cu scris și conținut diferit de cel original, din care lipsește semnătura și ștampila. Se susține că apar aplicate prin contrafacere vizele și SC SA și semnătura sa și a inculpatului G, iar inițiativa încheierii contractului a aparținut și nu SC SA și SA. S-a încercat substituirea frauduloasă a SDEE-ului nenominalizat cu un SDEE inexistent - SDEE.
Curtea constată că afirmațiile inculpatului sunt contrazise chiar de declarațiile coinculpatului - G, care nu contestă existența semnăturii sale și a coinculpatului pe exemplarele originale ale proceselor verbale de compensare. De asemenea, inculpatul recunoaște, implicit, că pe exemplarul original, SDEE-ul avut în vedere nu era nominalizat, ceea ce constituie o nelegalitate.
Inculpatul însuși recunoaște că nenominalizarea adevăraților creditori semnifică faptul că aceste înscrisuri nu îndeplineau condițiile de validitate ale convenției prev. de art. 948. civil și afirmă că nu puteau produce niciun fel de efecte juridice, ceea ce echivalează cu recunoașterea faptului că înscrisurile nu au fost legal întocmite. Curtea constată însă, contrar celor afirmate de inculpat, că aceste procese verbale au produs efecte juridice, arătate anterior, însă inculpatul încearcă prin susținerile sale să transfere vinovăția integral asupra inculpatului.
Inculpatul arată că, compensarea nu a mai avut loc deoarece lipseau semnătura și parafa directorului SDEE și numărul și valoarea facturilor ce trebuia stabilite de cele trei părți; reprezentanții SC nu s-au prezentat la nici un SDEE pentru a identifica și achita în locul facturile în valoare de 60 de miliarde lei, nu a putut fi înregistrat în contabilitate, iar procesul verbal de compensare nu mai apare în original ci în variante contrafăcute.
Inculpatul recunoaște, prin aceste concluzii, împrejurarea că procesele verbale încheiate nu au avut la bază facturi, astfel că nu există nicio dovadă a sumelor și datoriilor reciproce pentru care s-a făcut compensarea, sumele fiind stabilite de cei trei inculpați, fără niciun document contabil la dispoziție, printr-o simplă înțelegere, în mod evident frauduloasă.
Inculpatul susține, în declarația dată la data de 5.02.2001 că, convenția nr. 10276/1999 a fost inițiată de SC SA și SC SRL care i-au prezentat-o semnată de reprezentanții lor și de cei ai. Această declarație intră în contradicție cu depoziția inculpatului - G, care susține, dimpotrivă, în declarația dată la data de 15.12.2001 - fila 140 vol.I dup - că a semnat procesele verbale, semnate în prealabil de, că procesul verbal i-a fost adus "într-un număr oarecare" de exemplare și că nu a verificat dacă pe toate se află semnătura și ștampila. Inculpatul - G declară că în aceste procese verbale de compensare trebuia să figureze SDEE-urile la care se compensau datoriile reciproce, precum și numerele facturilor avute în vedere la compensare, însă a semnat în lipsa acestor elemente și știind că SC International SRL nu este furnizor deoarece a constatat că aceste procese verbale, nr. 10195 și 10276/1999 erau deja semnate de inculpatul și de aceea a acceptat să le semneze.
Inculpatul afirmă că a depus la dosarul nr. 39/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești notificarea adresată în luna aprilie 1999 către SC SA prin care aducea la cunoștința societății imposibilitatea de a pune în aplicare convenția, anexa la convenție și procesul verbal de compensare înregistrat la SA sub nr. 10276/3.02.1999.
Curtea constată că această atitudine a inculpatului nu îl absolvă de vină și nu este de natură a conduce la o altă soluție decât cea de condamnare, atâta vreme cât abuzul în serviciu s-a produs, s-a consumat, la momentul semnării de către inculpat a procesului verbal de compensare.
Inculpatul arată că a avizat iar nu aprobat procedura deoarece a văzut în aceasta posibilitatea de a procura lichidități prin plata consumului de energie electrică de către SC SRL în locul, care nu a plătit decât prin compensare. Procedura nu s-a finalizat, aspect ce reiese din împrejurarea că cele 8 exemplare originale nu au fost semnate și parafate de SDEE-uri, de părți, nu au fost consemnate facturile achitate de SC SRL în locul și înscrisurile ar fi fost înregistrate în registrul special de procese verbale de compensare iar nu la registratura generală SA.
Inculpatul încearcă să își minimalizeze vina, afirmând că a avizat, iar nu aprobat efectuarea compensării, aspect nesusținut prin înscrisuri și nici prin vreo dispoziție legală care să fi permis o asemenea "avizare".
De altfel, inculpatul a depus la dosarul de urmărire penală o serie de înscrisuri în copie xerox, afirmând că acestea nu conțin ștampila și semnătura sa. Curtea constată că unele dintre înscrisuri conțin ștampila, altele nu, însă Curtea constată că la o simplă analiză a acestora, conținutul ridică suspiciuni. Astfel, anexa pe care inculpatul a notat cu pixul 1.3. nu conține numărul contractului sau al actului la care este anexă, dar are aplicată ștampila SC SA cu nr. 10276/3.02.1999. Deși este vorba despre un proces verbal de compensare, la semnături se precizează "Creditor" și "Debitor cedat".
Un alt proces verbal de compensare, purtând același număr, 10276/3.02.1999 se referă la compensarea sumei de 60.000.000 lei, și este încheiat între, SC International SRL și un SDEE nenominalizat, însă poartă "vizele" Sc SA și SC SA și semnăturile inculpaților - G și. Chiar și o asemenea avizare este suficientă pentru a se reține vinovăția inculpatului, deoarece avizarea presupune existența unui document care să conțină toate mențiunile necesare, pentru ca acel care îl avizează să fie în cunoștință de cauză, iar nu o avizare mai înainte de stabilirea SDEE-ului participant la compensare.
Curtea constată că, în mod corect susține inculpatul că procesele verbale de compensare nu reprezintă titluri de creanță și nu pot fi înstrăinate către terți din afara circuitului compensator, însă acest fapt nu diminuează vinovăția inculpatului ci o demonstrează pe cea a inculpatului, care, după ce a contribuit la încheierea în mod nelegal a proceselor verbale de compensare, a avut o activitate de transmitere a drepturilor cuprinse în acestea, transmitere prin care s-a produs prejudiciul.
Se face referire în concluziile scrise la împrejurarea că, în mod netemeinic a fost scos de sub urmărire penală inculpatul sub aspectul infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (art. 215 al.1,2,3, 5.Cod Penal) deoarece acesta ar fi intrat în posesia titlurilor de creanță sub formă de procese de compensare asupra debitorului SA, fără a fi utilizat un mijloc amăgitor față de SC SRL la încheierea contractelor de cesiune de creanță cu aceasta, iar procurorul a omis să cerceteze împrejurările în care SC SRL a mai participat la acest circuit compensator, de vreme ce societatea înstrăinase acele înscrisuri către SC SRL și care era datoria, reală, certă și exigibilă, pe bază de facturi, pe care acesta o avea către SC SRL, pentru a putea intra în acest circuit compensator în condițiile stabilite de OG 10/1997 și normele metodologice de operare a compensatorilor.
Curtea nu poate analiza aceste aspecte, în condițiile în care activitatea și persoana martorului nu fac obiectul cauzei de față, iar scoaterea de sub urmărire penală a acestei persoane, cercetate sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 al.1,2,3, 5.Cod Penal, duce la concluzia că acesta ar fi intrat în posesia titlurilor de creanță sub formă de procese de compensare asupra debitorului SA, fără a fi utilizat un mijloc amăgitor față de SC SRL deci prin înțelegere cu aceasta. Acest fapt nu influențează asupra existenței vinovăției inculpaților, ci dimpotrivă, demonstrează că inculpatul a urmărit obținerea unor foloase materiale, altele decât simpla compensare și obținerea de lichidități.
Se arată că și numitul -, în calitate de director al a fost implicat, deși procurorul reține în mod eronat că acesta nu a avut nicio implicare. Este invocată declarația acestuia, dată în calitate de martor, în care arată că l-a cunoscut pe în luna februarie 1999 când i-a fost prezentat de dl. deputat, ambii solicitându-i să efectueze compensări între SA, SC SRL și alți agenți economici, cerându-i ca să cedeze creanțe către și martorul a fost de acord, deoarece era însoțit de deputatul. Martorul precizează că în perioada respectivă SC avea datorii mari către Sucursala, iar printre soluțiile amiabile propuse pentru acoperirea sumelor restante a fost aceea de cedare în favoarea Sucursalei a datoriei către.
Inculpatul invocă declarația martorei, șef serviciu compensări la SA care arată că în luna februarie 1999 numitul, reprezentantul SC SRL s-a prezentat la biroul compensări și a solicitat înregistrarea unui proces verbal de compensare pentru livrarea de produse petroliere, în baza cesiunii de creanță între SC SA și SRL. Martora susține că i-a spus acestuia că este necesară confirmarea SC SA și defalcarea sumei pe SDEE-uri, semnarea proceselor verbale de către reprezentanții SDEE-urilor județene, însă acesta nu a mai venit cu sumele defalcate pe județe. Inculpatul consideră că, în raport de aceste declarații, organele de urmărire penală trebuia să efectueze cercetări cu privire la modul de înregistrare în contabilitatea SC SRL.
Curtea constată, încă o dată, că asemenea susțineri nu pot fi avute în vedere, întrucât faptele și persoanele la care se face referire în concluziile formulate de inculpat nu fac obiectul cauzei de față, iar judecata poate privi numai faptele și persoanele trimise în judecată prin rechizitoriu, conform art. 317.C.P.P.
Se susține, referitor la expertiza financiar - contabilă, că în mod greșit au fost calificate cele trei înscrisuri (convenție, anexa la convenție și procesul de compensare) ca fiind în mod cert cesiuni de creanțe din patrimoniul SC SA și că, pornind de la aceste premise false, au fost fixate în mod greșit obiectivele expertizei contabile. Susține inculpatul că expertiza ar fi trebuit să explice dacă cele trei înscrisuri îndeplineau condițiile legale de validitate și erau apte de a produce consecințe juridice, în situația în care nu erau semnate de toate părțile menționate în act, să explice dacă SC SRL era în drept să utilizeze acele înscrisuri incomplete, nesemnate de SDEE-uri, fără a fi menționate facturile și să le înstrăineze către o terță persoană. De asemenea, susține că nu s-a verificat dacă în contabilitățile SC SRL, SRL, SRL, Sucursala și SA B au fost înregistrate aceste operațiuni și sub ce formă.
Curtea constată că în mod întemeiat a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize contabile, întrucât o asemenea expertiză nu ar fi lămurit și nu putea stabili condițiile legale în care ar fi trebuit încheiate procesele verbale, deoarece asemenea condiții sunt prevăzute de lege iar nu determinate printr-o expertiză contabilă. Mai mult, natura juridică a operațiunii efectuate de inculpați poate fi stabilită de instanța de judecată iar nu de expertul contabil. Nu este necesară efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili că operațiunea juridică de transmitere a proceselor verbale de compensare este nelegală, fiind contrară scopului pentru care compensarea creanțelor reciproce a fost instituită de lege, aceea de evitare a blocajului financiar între anumite societăți comerciale prevăzute de lege.
Faptul că operațiunea, nelegală, de transmitere a proceselor verbale de compensare, a fost calificată de organele judiciare ca o cesiune de creanță nu influențează asupra soluției pronunțate în cauză; procesele verbale de compensare au produs efecte juridice, prin activitatea inculpatului iar verificările privind contabilitatea SC International SRL și SC SA exced obiectului cauzei de față.
Susținerile și criticile inculpatului din concluziile scrise cu privire la primul ciclu de judecată nu pot fi avute în vedere de C, în condițiile în care prin decizia penală nr. 669/21.05.2006 instanța de recurs a admis recursurile declarate de inculpatul și de partea civilă SC SA și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Se susține că, în al doilea ciclu de judecată, instanța nu s-a conformat dispozițiilor instanței de recurs, deoarece nu au fost audiați martorii în apărare, nu s-a făcut nici un demers în obținerea înscrisurilor originale, nu s-au discutat obiectivele expertizei financiar contabile și nu s-a desemnat un expert, nu au fost reaudiați martorii solicitați ca urmare a atașării dosarului 39/P/1999.
Cu privire la martorii G, și -, inculpatul susține că instanța a refuzat audierea acestora, apreciind că cererea este o suplimentare a probei testimoniale deși au învederat că această probă testimonială, ca și cea cu expertiza, au fost admise încă de la primul ciclu procesual și începutul cercetării judecătorești.
Curtea constată că, prin încheierea din data de 16.06.2008, instanța de apel a respins această solicitare, reținând în mod corect că, în esență, se tinde a se dovedi cu martori aptitudinea unor înscrisuri de a genera efecte juridice și nu fapte sau împrejurări noi relevante aflării adevărului.
Se mai arată că, deși s-a admis solicitarea apărării de a se comunica, de către părțile civile, facturile care au stat la baza operațiunii de compensare, părțile civile nu le-au comunicat, iar judecătorul fondului a abandonat această solicitare. Curtea constată că, din nou, inculpatul invocă propria vinovăție în apărare, aceea că la data întocmirii proceselor verbale de compensare nu a avut în vedere asemenea facturi, consemnând în procesele verbale sume fără nicio bază economică și legală.
Cu privire la afirmația inculpatului, în sensul că sentința este nemotivată, fiind preluată motivarea din rechizitoriu, Curtea constată că prima instanță a răspuns apărărilor invocate de fiecare dintre inculpați, astfel că nu se poate susține că prima instanță nu și-a motivat soluția pronunțată.
Se afirmă că instanța de apel a ignorat cererea de administrare a unor probe în apărare precum și notele de ședință de la termenul din data de 21.04.2008.
Curtea constată că, la termenul din data de 19.05.2008 instanța de apel a pus în discuție cererile de probatoriu, formulate în apel d e fiecare dintre inculpați, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată. La solicitarea reprezentantului Ministerului Public cauza a fost amânată pentru ca acesta să își poată exprima punctul de vedere, iar prin încheierea din data de 19.06.2008 instanța de apel s-a pronunțat asupra probatoriului propus de inculpați.
În aceste condiții, Curtea constată că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare invocate de inculpați și nici un alt caz de casare, care să poată fi invocat din oficiu de instanța de recurs.
Cu privire la motivele de recurs invocate de MINISTERUL PUBLIC, Curtea constată că sunt întemeiate în parte.
În mod greșit a apreciat instanța de apel că pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță este prea mare.
Curtea constată că inculpatul este cel care a inițiat activitatea infracțională și a beneficiat de pe urma acesteia, determinând comiterea infracțiunii de către ceilalți doi inculpați, care nu au dobândit vreun avantaj material. Inculpatul este cel care s-a folosit de procesele verbale de compensare pentru a obține foloase materiale și în acest mod s-a produs prejudiciul în patrimoniul SC SA, astfel că apreciază contribuția acestuia la comiterea infracțiunii determinantă, chiar dacă sub forma complicității, situație care impune o majorare a pedepsei, cuantumul stabilit de prima instanță fiind cel just.
Cât privește pe ceilalți doi inculpați, Curtea constată că pedepsele aplicate acestora corespund scopului punitiv și preventiv prev. de art. 52.
Cod PenalInstanța de apel a reținut corect faptul că inculpații aveau calitatea de înalți funcționari publici, în cadrul unor societăți a căror activitate este de importanță esențială pentru economia națională; că au uzat, în activitatea infracțională de mijloace nelegale cu aptitudinea de a genera consecințe juridice, tocmai prin atestarea acestora, în calitatea avută de funcționari publici, că au produs o pagubă importantă, rămasă nerecuperată și apoi au uzat de mai multe manopere de eludare a operațiunilor nelegale pe care le-au generat.
De asemenea, instanța de apel a reținut în mod corect că activitatea ilicită a acestor inculpați a fost de natură a afecta în mod grav valorile sociale patrimoniale ca subiect de protecție a legii penale, cât și cele ce implică prezentarea și garantarea încrederii publicului în probitatea, corectitudinea și moralitatea persoanelor investite cu calitatea de funcționar public.
Cu toate acestea, susținerile Ministerului Public în sensul că pedepsele nu sunt corect individualizate, din punctul de vedere al cuantumului acestora, nu sunt întemeiate.
Instanța de apel a stabilit în mod just că o pedeapsă în cuantum de 10 ani închisoare pentru inculpatul - G și 8 ani închisoare pentru inculpatul este suficientă, în raport de contribuția fiecărui inculpat la comiterea infracțiunii și de prejudiciul provocat prin comiterea infracțiunii.
Curtea apreciază că o pedeapsă într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de instanța de apel ar fi exagerată, în condițiile în care pedeapsa aplicată inculpatului - G este medie, iar pedeapsa aplicată inculpatului este îndreptată spre mediu, minimul special al pedepsei prevăzut de lege fiind de 5 ani închisoare iar maximul 15 ani.
MINISTERUL PUBLICa susținut că inculpații au folosit instrumente financiare cu caracter complex, cu aptitudine intrinsecă de a crea o aparență de legalitate a faptelor ilicite, sporită de activitatea celor trei inculpați, care, imediat după descoperirea caracterului fraudulos al acestor transmisiuni de creanță au încercat, prin toate mijloacele permise de lege, sau cu aparență legală, să se sustragă răspunderii penale, toate aceste aspecte relevând atitudinea psihică a inculpaților de preordinare a activității infracționale.
Curtea apreciază că această împrejurare a fost avută în vedere de instanța de apel atunci când a stabilit cuantumul pedepselor pentru cei doi inculpați, astfel că i s-a dat eficiența juridică la individualizarea pedepsei pentru inculpați.
Cu privire la durata pedepsei complementare; Curtea constată că instanța de apel a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b, c Cod Penal, pentru o durată de 6, respectiv 5 ani, în privința inculpaților și - G, perioadă pe care Curtea o apreciază suficientă, având în vedere limitele minime și maxime prevăzute de lege în art. 53 pct.2 precum Cod Penal și durata pedepsei închisorii aplicate fiecărui inculpat.
Cât privește pedeapsa degradării militare, aplicată acelorași inculpați, Curtea constată că, în condițiile în care pedepsele aplicate inculpaților au fost reduse la 10, respectiv 8 ani închisoare, rămâne la aprecierea instanței aplicarea pedepsei complementare a degradării militare. Or, în măsura în care infracțiunea pentru care au fost condamnați inculpații nu are legătură cu activitatea militară, Curtea apreciază, ca și instanța de apel, că aplicarea unei asemenea pedepse complementare nu se impune.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează a admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC, a casa decizia penală și a majora pedeapsa închisorii aplicată inculpatului, în cuantumul stabilit în mod corect de prima instanță.
Pentru motivele expuse, Curtea urmează a respinge recursurile declarate de recurenții - inculpați - G, și, ca nefondate.
În baza art. 38515pct.2 lit.d va C.P.P. admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva nr. 601A/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. -/2006.
Va majora pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 2481.Cod Penal cu aplic. art. 41 al.2 de Cod Penal la 6 ani la 9 ani închisoare.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art. 38517al.4 rap. la art. 383 al.2 va Cod Penal deduce din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive de la data de 20.12.2001 la 1.04.2003 pentru inculpatul - G, de la data de 20.12.2001 la 18.08.2003 pentru inculpatul și reținerea de la 17.01.2001 și arestarea preventivă de la 20.12.2001 la 1.04.2003 pentru inculpatul.
În baza art. 38515pct.1 lit.b va C.P.P. respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați - G, și împotriva aceleiași decizii penale.
În baza art. 192 al.2 va C.P.P. obliga pe fiecare recurent la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza 192. al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recursul Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În opinie majoritară:
În baza art. 38515pct.2 lit.d admite C.P.P. recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva nr. 601A/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. -/2006.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 rap. la art. 248 rap. la art. 2481.Cod Penal cu aplic. art. 41 al.2 de Cod Penal la 6 ani la 9 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În baza art. 38517al.4 rap. la art. 383 al.2 deduce Cod Penal din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive de la data de 20.12.2001 la 1.04.2003 pentru inculpatul - G, de la data de 20.12.2001 la 18.08.2003 pentru inculpatul și reținerea de la 17.01.2001 și arestarea preventivă de la 20.12.2001 la 1.04.2003 pentru inculpatul.
În baza art. 38515pct.1 lit.b respinge C.P.P. ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-inculpați - G, și împotriva aceleiași decizii penale.
În baza art. 192 al.2 obligă C.P.P. pe fiecare recurent la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza 192. al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recursul Ministerului Public rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
escu
GREFIER
-
Red. RM
2 ex./30.04.2009
Trib.. a II-a Pen
Jud.,
Opinie separată
a judecătorului
Constat că apelanții-inculpați au solicitat achitarea, în temeiul art.11, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera a, Cod procedură penală, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formele autoratului, calificată și continuată, prevăzută de art.248, Cod penal, raportat la art.248/1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, pentru inculpatul --G, în formele autoratului și calificată, prevăzută de art.248, Cod penal, raportat la art.248/1, Cod penal, pentru inculpatul -, și în formele complicității, calificată și continuată, prevăzută de art.26, Cod penal, raportat la art.248, Cod penal, coroborat cu art.248/1, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2, Cod penal, pentru inculpatul, invocând o serie de înscrisuri.
Constat, însă, că instanța de apel nu a răspuns, în mod concret, la motivul de apel invocat, ci s-a limitat la afirmații generice, precum evidența care decurge din probe, fără a le indica și analiza. În această situație, în lipsa unui răspuns coerent la motivul de apel al nelegalității sentinței penale de condamnare, instanța de recurs nu poate cenzura decizia penală din apel, prin prisma motivelor de recurs care privesc fondul. Apreciez că dreptul la o cale de atac, consacrat, de altfel, de art.129 din Constituția României, trebuie să fie efectiv, și nu formal, astfel că instanța de control judiciar trebuie aibă, în primul rând, certitudinea că instanța de judecată, a cărei hotărâre judecătorească este atacată, a efectuat o cenzură efectivă, care rezultă doar dintr-o motivare corespunzătoare. Ori, lipsa unei motivări serioase are ca efect privarea părții de calea de atac prevăzută de legea procesual penală. Consider că este de neacceptat ca, în aceste condiții, inculpații să aibă la îndemână doar o singură cale de atac ordinară, respectiv recursul, care, spre deosebire de apel, are un caracter devolutiv limitat doar la cazurile de casare prevăzute, în mod expres, de art.3859, alin.1, punctele 1-21, Cod procedură penală.
Prin urmare, constatând existența motivului de recurs prevăzut de art.385/9, alin.1, punct 10, Cod procedură penală, apreciez că ar fi trebuit să se dispună următoarele:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera c, teza I, Cod procedură penală, admite recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de recurenții-intimați-inculpați --G, - și împotriva Deciziei penale nr.601/A/22.IX.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în totalitate, decizia penală și dispune trimiterea cauzei, spre rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță de judecată, respectiv la Tribunalul București.
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.III.2009.
JUDECĂTOR,
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu
