Abuzul de încredere (art. 213 cod penal). Decizia 688/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 688

Ședința publică de la 12 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Silviu Anti

JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 3: Monica Vadana

*

GREFIER - -A -

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentant de

PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursului declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr.636 din 6.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-revizuient.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Instanța a pus în discuție excepția privind inadmisibilitatea recursului, având în vedere că decizia pronunțată de Tribunalul Bacău este definitivă.

Recurentul-revizuient, având cuvântul, a arătat că în cauză este vorba de un furt între soți și că, contestă decizia penală pronunțată în cauză cu care nu este de acord. A precizat că dorește anularea deciziei penale recurate.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, acesta fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Sub nr- s-a înregistrat la Curtea de APEL BACĂU recursul declarat de recurentul-revizuient împotriva deciziei penale nr.636/6.10.2009 a Tribunalului Bacău prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de același recurent împotriva sentinței penale nr. 758/6.04.2009 a Judecătoriei Bacău.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 758/6.04.2009 a Judecătoriei Bacăus -a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul, privind sentința nr. 1606/4.07.07 pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor de furt între soți și abuz de încredere.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul revizuient, recurs care a fost respins de către Tribunalul Bacău prin decizia penală nr. 636/6.10.2009

Împotriva acestei decizii definitive a declarat un nou recurs revizuientul.

Recursul declarat de recurent este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României,împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385. proc. pen. sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Conform art. 385/1 lit. d/1 sentințele C.P.P. dispuse în cazul plângerilor formulate la plângerea prealabilă a persoanei pot fi atacate doar cu recurs. Infracțiunile de furt între soți și abuz de încredere fac obiectul unor sentințe apte a fi atacate doar cu recurs, aceeași cale de atac urmând a fi avută și în cazul căii extraordinare de atac a revizuirii.

Totodată art. 417 Cod pr.penală cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În cauză Secția Penală a Curții de Apel Bacau fost sesizată cu un nou recurs declarat de recurentul împotriva deciziei penale nr. 636/6.10.2009 a Tribunalului Bacău, deși cauza a fost soluționată definitiv, cu autoritate de lucru judecat.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus Curtea, în conformitate cu prevederile art. 385/15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II proc. pen. combinat cu art. 385/1 proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul .

Potrivit art. 192 alin. (2) proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală, respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul împotriva deciziei penale nr.636 din 6.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

a

Red.sent.

Red.dec.recurs tribunal - Gh./ /

Red.dec.recurs curte -

Tehnored. - 2 ex.

24.11.2009

Președinte:Silviu Anti
Judecători:Silviu Anti, Bogdan Adrian, Monica Vadana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Abuzul de încredere (art. 213 cod penal). Decizia 688/2009. Curtea de Apel Bacau