Actul sexual cu un minor (art. 198 cod penal). Decizia 238/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 238
Ședința publică din data de 27 martie 2009
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Paul
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de partea vătămată, domiciliată în comuna, județul B și reprezentații legali ai acesteia și, cu același domiciliu și inculpatul, fiul lui - și, născut la 08.07.1942, domiciliat în comuna, sat, județul B, împotriva deciziei penale nr. 209 din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr. 470 din 30.05.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 27 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța având nevoie de timp pentru analiza materialului din dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 01.04.2009, adoptând următoarea soluție.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 2425/2006 a Judecătoriei Buzău inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile disp. art. 86/1 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 198 alin. 2 Cod penal.
Pe latură civilă inculpatul a fost obligat la 50.000 lei daune morale către partea vătămată.
Prin decizia penală nr. 107/2007 a Tribunalului Buzău au fost admise apelurile declarate de inculpatul și partea vătămată, a fost desființată în parte sentința penală, a fost înlăturată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și au fost reduse daunele morale la 20.000 lei.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs ambele părți, iar prin decizia penală 987/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI acestea au fost admise, au fost casate ambele hotărâri și trimisă cauza spre rejudecare la prima instanță.
În considerentele instanței de casare s-a apreciat că instanțele fondului nu au făcut o eficientă cercetare judecătorească în scopul aflării adevărului și nu au solicitat cereri esențiale, neverificând în concret susținerile părților pentru a înlătura orice dubiu sau contradicție și pentru a elucida împrejurări neclare rezultate din probatoriul administrat.
Prin sentința penală nr. 470/2008 a Judecătoriei Buzău în urma rejudecării, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 198 alin. 2 Cod penal și obligat la 50.000 lei daune morale către partea vătămată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că partea vătămată locuiește în comuna, județul B, în aceeași localitate cu inculpatul, care este fratele bunicului patern al acesteia.
Părinții părții vătămate, și, au casa în aceeași C cu a părinților, și.
În anul 2003 părinții părții vătămate au plecat în Italia, în vederea efectuării unui transplant de măduvă pentru unul din frații părții vătămate.
În perioada când părinții părții vătămate au fost plecați în Italia, aceasta a rămas în grija bunicilor paterni.
Între inculpat și familia părții vătămate existau relații foarte apropiate, venind frecvent în vizită în casa bunicilor și a părinților părții vătămate, astfel că minora avea încredere în inculpat.
În luna septembrie 2005 inculpatul a venit în domiciliul părții vătămate și a găsit-o numai pe aceasta în casă.
De menționat este faptul că în această perioadă tatăl părții vătămate revenise în țară pentru o perioadă de timp.
Inculpatul a intrat în locuința părții vătămate împreună cu aceasta, iar acolo i-a cerut minorei să întrețină un raport sexual oral cu el.
Partea vătămată a refuzat, iar inculpatul a apucat-o de păr, a așezat-o în genunchi și ținând-o a întreținut raport sexual oral cu aceasta.
După aceea, a așezat-o cu spatele pe o măsuță situată lângă fereastră și a întreținut un act sexual normal cu ea, ținând-o de gură pentru a nu țipa.
În momentul în care se consuma actul sexual, în curtea casei a intrat martorul, agent comercial care aducea marfă pentru magazinul tatălui minorei.
În timp ce martorul a bătut în geam, inculpatul s-a îmbrăcat în grabă, i-a cerut același lucru și părții vătămate, atrăgându- atenția să nu spună nimănui despre cele întâmplate pentru că în caz contrar "o să facă pușcărie".
În aceeași zi, inculpatul a cerut părții vătămate să meargă cu el la cules de prune, acolo unde se aflau și bunicii acesteia.
Inițial minora a refuzat, dar la îndemnul tatălui său l-a însoțit pe inculpat.
La sfârșitul lunii septembrie, minora a plecat din țară cu tatăl său și a revenit la data de 11.12.2005.
În ziua de 17.01.2006, inculpatul a venit din nou la domiciliul părții vătămate, când părinții acesteia nu erau în țară și a avut mai întâi o discuție cu, bunica minorei.
Sub pretextul că dorește să vadă un aparat video adus din Italia, inculpatul a chemat-o pe minoră în casă, iar aici a dezbrăcat-o de pantaloni în scopul de a întreține un raport sexual normal cu aceasta. Întrucât partea vătămată se afla în perioada menstruației, a intenționat să aibă un contact anal cu aceasta, dar a renunțat în momentul când a observat că bunica minorei se îndreaptă spre casă.
La data de 19.01.2006, într-o discuție pe care a avut-o cu bunica maternă, i-a povestit acesteia că îi este frică să mai doarmă singură deoarece inculpatul "vine peste ea". În continuare, minora i-a relatat bunicei cel întâmplate, care la rândul ei a povestit bunicilor paterni ai minorei, iar aceștia au sesizat organele de poliție.
Chiar dacă în privința datelor când faptele au fost comise sunt unele neconcordanțe, toți martorii din acte au susținut cu certitudine că faptele au fost comise de inculpat.
Deși partea vătămată nu a recunoscut comiterea acestor fapte, ele sunt dovedite prin declarația părții vătămate care se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză.
Din probele administrate rezultă că în luna septembrie 2005 inculpatul a comis fapta reținută în rechizitoriu.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 58/13.02.2006, rezultă că partea vătămată nu a prezentat leziuni traumatice la cap, trunchi și membre și a prezentat o deflorare mai veche de 10 zile.
din declarațiile părții vătămate se datorează intelectului limitat al acesteia, peste care s-a suprapus trauma psihică generată de faptele inculpatului.
Pe acest fond confuz, minora nu a relatat părinților săi cele întâmplate decât cu mare întârziere. Acesteia i-a fost teamă de reacțiile celor apropiați, dar, în același timp, i-a fost rușine de cele întâmplate.
În ceea ce privește fapta din 07.01.2006, inculpatul a susținut că a mers la domiciliul părții vătămate în scopul de a felicita pe bunicul minorei cu ocazia zilei onomastice a acesteia, dar văzând-o pe minoră a rugat-o să-i arate un aparat video.
Martorii audiați în cauză au relatat că partea vătămată avea un comportament corect, nu lipsea din domiciliu și nu mergea la discotecă - susțineri făcute de colegele părții vătămate.
În drept, faptele inculpatului, de a întreține raporturi sexuale genitale și orale și de a încerca să întrețină raporturi genitale și orale cu minora în vârstă de 15 ani, neobținând consimțământul acesteia, abuzând de influența și autoritatea sa asupra victimei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu o minoră.
Reținându-se vinovăția inculpatului în comiterea acestor infracțiuni, instanța în baza art. 198 alin. 2 teza finală, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a condamnat inculpatul la 5 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 Cod penal, inculpatului i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit a, teza a II- și lit. b,d,e Cod penal.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei daune morale.
Având în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, consecințele produse de aceste fapte, instanța a apreciat cererea părții vătămate ca întemeiată și a obligat inculpatul la 50.000 lei daune morale către partea vătămată.
În baza art. 193 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la 4852 lei cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, și care, prin decizia penală nr. 209/2008 a Tribunalului Buzăua fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului rezultă din probe concludente, respectiv declarația și plângerea părții vătămate prin care a descris modalitatea în care inculpatul a determinat-o să accepte să întrețină cu el raporturi sexuale, probe care se coroborează cu raportul de constatare medico legală din care rezulta că partea vătămată prezenta defloare mai veche de 10 zile, cu declarațiile martorului care a confirmat că într-o zi din luna septembrie 2005 a bătut în geam iar din casă au ieșit în același timp inculpatul și partea vătămată precum și declarațiile martorilor, și, cărora partea vătămată le-a relatat fapta inculpatului.
Pe de altă parte martorii, fratele inculpatului și au declarat că sunt convinși că inculpatul a săvârșit această faptă datorită comportamentului său anterior, care în calitate de sofer de autobuz obișnuia să facă avansuri la multe persoane de sex feminin.
Din declaratiile martorilor rezultă că și tatăl inculpatului a fost convins de vinovația acestuia interzicându-i acestuia să-l mai viziteze.
In consecință, tribunalul a apreciat că vinovăția inculpatului a fost temeinic dovedită iar individualizarea pedepsei aplicate s-a făcut cu respectarea dispozitiilor prev.de art.72 din codul penal.
Astfel instanta de fond în mod temeinic și legal a dat eficiență pericolului concret al faptei săvărșite de inculpat rezultat în principal din relația de rudenie dintre inculpat și partea vătămată, de diferența foarte mare de vârstă dintre ei și de situația că partea vătămată era o persoană cu un intelect la limita inferioară având un 75.
De asemenea, tribunalul a stabilit că instanța de fond a apreciat corect și cuantumul daunelor morale, făcând aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art 998, 999 cod civil și art.14 Cod procedură penală, la judecarea acțiunii civile formulată de partea vătămată.
Este evident că din actele și lucrările dosarului rezultă că partea vătămată a suferit în urma infracțiunii săvârșită de către inculpat un prejudiciu moral care este just acoperit cu o despăgubire de 50.000 lei vechi.
Văzând și art. 191 și art 193 p Cod Penal apelantul a fost obligat la 1000 lei cheltuieli judiciare către intimata și la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât inculpatul cât și partea vătămată.
În motivarea scrisă a recursului inculpatul a aratat că el nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, condamnarea sa se bazează pe declarația părții vătămate și pe declarația unor martori subiectivi, dar care nu au constatat direct faptele reclamate. Declarațiile părții vătămate sunt totodată și contradictorii, deoarece afirmă că ar fi fost agresată de inculpat, după care revine asupra acestor afirmații. La fel se afirmă și cu privire la numărul raporturilor sexuale avute cu inculpatul.
Se mai arată de către recurentul inculpat că nici martorul nu a afirmat cu certitudine fapta imputată inculpatului mai ales că partea vătămată locuia efectiv cu bunicul patern (martorul ).
Un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că instanțele fondului nu au administrat probele solicitate de inculpat respectiv: audierea martorilor și pentru a demonstra starea conflictuală între familia părții vătămate și inculpat.
Toate aceste aspecte conduc la aplicarea principiului "in dubio pro reo" cu consecința achitării inculpatului pentru faptele reținute în rechizitoriu.
Un alt motiv de recurs se referă la individualizarea și aplicarea pedepsei precum și modalitatea de executare a acesteia, neținându-se seama de circumstanțele personale ale inculpatului.
Recursul părții vătămate vizează doar latura civilă a cauzei, întrucât instanțele anterioare nu au acordat plata integrală a cheltuielilor de transport, bonuri de carburant, cheltuieli de judecată în sumă de 1000 eur. și 1570 lei.
Examinând decizia atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate în recurs, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385/9 Cod procedură penală, Curtea va constata următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, și care este contestată de către recurent, Curtea, apreciază că aceasta a fost corect reținută de instanțele fondului, pe baza probelor administrate.
Este adevărat că aceste probe, pe care recurentul le consideră neverosimile sunt probe indirecte, dar și acestea pot fi luate în considerare în situațiile în care se coroborează cu alte probe, chiar indirecte. Se cunoaște faptul că reținerea unei situații de fapt și vinovăția infractorului poate avea suport și pe baza unor probe indirecte, întrucât nu în toate cazurile există posibilitatea de a administra probe directe de vinovăție.
În cazul de față există declarațiile părții vătămate date în ambele faze ale procesului penal, unde a arătat destul de detaliat cum au avut loc de fiecare dată, relațiile sexuale la care a fost supusă de către inculpatul ( 18 9971/2007), 28 dosar 5244/2006, 18-24 ).
Aceste declarați a unei persoane minore (15 ani la data faptelor - 16-17 ani în momentul luării declarațiilor) instanțele fondului le-au considerat verosimile, mai ales că aspectele explicate de partea vătămată se coroborează cu declarațiile martorilor audiați (probe indirecte), precum și în parte cu a inculpatului.
Faptul că inculpatul nu recunoaște decât momentele de întâlnire, în diferite locuri din imobilul fratelui său (bunicul părții vătămate) cu partea vătămată, este de înțeles deoarece el a fost văzut de bunica paternă a părții vătămate când ieșea din casa acestora unde se afla și minora.
De asemenea, există și martori ce nu sunt rude cu părțile, respectiv care a declarat faptul că inculpatul se află în casă împreună cu minora când a venit la bunicii acesteia pentru a aduce marfă la magazin. Sunt veridice declarațiile părții vătămate întrucât acestea se coroborează și cu declarațiile bunicii materne numită și ale martorilor, și, cărora părtea vătămată le-a povestit cele întâmplate cu inculpatul.
În aceste condiții toate argumentele motivelor de recurs ce vizează vinovăția inculpatului nu pot fi luate în considerare.
Chiar dacă, așa cum s-a arătat probele în acuzare, sunt probe indirecte, acestea coroborându-se, conduc la concluzia trasă de instanțele fondului.
Mai mult decât atât chiar legea (art. 75.C.P.P.) prevede că și declarația părții vătămate poate servi la aflarea adevărului dacă se coroborează cu alte probe administrate în cauză, ceea ce este cazul în speța de față.
Astfel, cazul de casare prev.de art.385/9 pct.18 nu C.P.P. are incidență deoarece se referă la o eroare gravă de fapt, adică la reținerea unei situații de fapt contrară probelor, iar nu la aprecierea lor.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată și modalitatea de executare a acesteia, Curtea apreciază că instanțele fondului au făcut o corectă apreciere a disp. art. 72 Cod penal, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în timp ce limitele de pedeapsă pentru infracțiunea comisă sunt de la 3 - 10 ani închisoare.
Deși se susține că inculpatul are o vârstă înaintată (67 ani ), nu are antecedente penale, faptele și modul în care le-a comis, asupra nepoatei sale din partea fratelui, sunt de o gravitate deosebită putând avea consecințe nefaste asupra comportamentului viitor al părții vătămate, ceea ce nu justifică nici reducerea pedepsei, nici aplicarea disp. art. 86/1 Cod procedură penală și deci aplicarea cazului de casare invocat (pct.14).
Nici cazul de casare prev. de pct.10 nu poate fi reținut, întrucât instanța s-a pronunțat asupra probelor solicitate de inculpat ( 44 dos.fond,35 dos. apel).
În legătură cu daunele morale acordate părții vătămate, Curtea consideră, într-adevăr, că acestea sunt prea mari față de situația materială a părților și fapta comisă și nu poate constitui decât o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit, iar nu o sursă de îmbogățire, astfel că, sub acest aspect se va admite recursul și va fi redus cuantumul daunelor morale de la 50.000 lei la 20.000 lei.
În ceea ce privește recursul părții vătămate, Curtea observă că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, iar prin decizia dată în apel nu s-a modificat cu nimic dispozitivul hotărârii primei instanțe, astfel că potrivit art. 385/1 alin. 4 recursul C.P.P. părții vătămate este inadmisibil și va fi respins ca atare.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admis recursul declarat de inculpatul fiul lui - și, născut la data de 8.07.1972, domiciliat în comuna, sat, jud.B, împotriva deciziei penale 209/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr. 470/30.05.2008 a Judecătoriei Buzău pe care le casează în parate în latură civilă și rejudecând, reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat acesta în favoarea părții vătămate la 20.000 lei.
Menține restul dispozitilor hotărârilor recurate.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de partea vătămată.
Obligă recurenta parte vătămată la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
2 ex/17.04.2009
Red.
Tehnored.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul
