Actul sexual cu un minor (art. 198 cod penal). Decizia 85/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 85/
Ședința ne publică de la 11 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu
JUDECĂTOR 3: Irina președinte secție
Judecător: - - - vicepreședintele Curții de Apel
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpatul, partea vătămată - și reprez. legal -, împotriva deciziei penale nr. 10 din 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat, - apărătorul recurentului - inculpat, lipsă, în baza delegației nr. 2309 din 14.05.2009 eliberată de Baroul Galați din oficiu, recurenta - partea vătămată -, personal, recurenta - reprezentanta legală a părții vătămate - și reprezentantul legal al părții vătămate -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a arătat că la data de 9.06.2009 s-au trimis la dosar relațiile solicitate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, după care:
Instanța pune în discuție declararea ședinței nepublice, având în vedere obiectul infracțiunii,precum și vârsta părții vătămate.
Reprezentanta Ministerului Public este de acord.
Apărătorul inculpatului recurent este de acord.
Instanța declară ședință nepublică și dispune evacuarea persoanelor străine de cauză, din sala de ședință.Nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității recursului părții vătămate, care nu a declarat apel. Precizează că în apel s-a modificat doar situația inculpatului în ce privește reducerea cuantumului pedepsei complementare.
Apărătorul inculpatului recurent lasă la aprecierea instanței excepția inadmisibilității recursului părții vătămate.
Reprezentanta legală a părții vătămate consideră că recursul pe care l-a făcut este admisibil, inculpatul este vinovat și trebuie să fie pedepsit. Solicită a fi avute în vedere motivele scrise și lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul inculpatului recurent arată că prin sentința penală 898/2008 Judecătoria Galația dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 198 Cod penal.A declarat apel atât Parchetul, cât și inculpatul, iar prin decizia penală nr.10/2009, Tribunalul Galația admis în parte apelul parchetului și al inculpatului, cu privire la disp.art.64 Cod penal
Inculpatul a rămas cu aceeași pedeapsă aplicată de către Judecătoria Galați. În apelul declarat, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct.2 lit.a cu ref.la art.10 lit.a Cod pr.penală.
De altfel, la baza relațiilor dintre oameni ar trebui să stea binele, dragostea,prietenia și nicidecum astfel de fapte care duc implicit la apariția fenomenului de rău și de o parte și de alta. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni și susținut că de fapt minora de 11 ani ar fi fost de acord cu întreținerea relațiilor sexuale.
În apărarea inculpatului, ar spune că, pe undeva se fac oarecum vinovați în egală măsură ca și inculpatul și părinții minorei.
Inculpatul în recursul său solicită, de asemenea, achitarea, în baza art. 11 pct.2 lit.a cu ref.la art.10 lit.a Cod pr.penală, însă față de probele care s-au administrat în cauză, de gradul de pericol social al infracțiunii, de declarațiile contradictorii ale părții vătămate - pentru că aceasta i-a permis într-un fel inculpatului să considere că nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni -, lasă la aprecierea instanței admiterea recursului declarat de inculpat.
Cu privire la recursul părții vătămate, prin reprezentantul legal, lasă la aprecierea instanței. Reprezentantul Ministerului Public are dreptate, dar lasă la aprecierea instanței.
Reprezentanta legală a părții vătămate -, cu privire la recursul declarat de inculpat, arată că acesta este vinovat și că și în ziua de azi îi amenință.Solicită să fie pedepsit.
Partea vătămată recurentă arată că inculpatul este vinovat. La întrebarea instanței, precizează că locuiește la tatăl său.
Reprezentanta Ministerului Public consideră că recursul formulat de către inculpat este nefondat.În mod corect instanțele au reținut vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.198 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 și art. 37 lit.b Cod penal.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere probele administrate, în principal declarația martorului care încă de la urmărirea penală a precizat că i - a surprins pe inculpat și pe partea vătămată în timp ce întrețineau relații sexuale și le-a povestit părinților ce se întâmpla când tatăl lor era plecat la serviciu în de noapte. Ulterior au fost sesizate și organele de cercetare penală. Se coroborează aceste declarații și cu declarațiile date de către partea vătămată, care, o perioadă, în fața instanței de fond a avut o poziție oscilantă și a negat cele afirmate în cursul urmăririi penale, dar acestea au fost înlăturate, avându-se în vedere și faptul că a relatat și în fața psihologului faptele existente care, dacă nu ar fi fost adevărate, în primele declarații nu ar fi avut cum să le cunoască, cu privire la săvârșirea faptei.
Pe de altă parte la dosar mai sunt și raportul de constatare medico-legală, referatul de evaluare psihologică efectuat în cauză în prezența psihologului, când partea vătămată a relatat cele întâmplate.
Consideră că vinovăția inculpatului a fost dovedită și în ce privește individualizarea pedepsei, apreciază că în mod corect s-a stabilit încă un an peste minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, având în vedere și forma continuată de săvârșire și starea de recidivă postexecutorie reținută în încadrarea juridică infracțiunii, astfel încât solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat.
Cu privire la recursul declarat de partea vătămată prin reprezentant legal, solicită respingerea ca inadmisibil. Pe fond, solicită respingerea ca nefondat a recursului. Consideră că în ce privește vinovăția inculpatului, deja acesta a fost condamnat, pedeapsa a fost stabilită, iar constituire de parte civilă nu a fost.
Reprezentanta legală a părții vătămate - arată că inculpatul este vinovat și trebuie să plătească.
Recurenta parte vătămată arată că inculpatul este vinovat.
Reprezentantul legal al vătămate G arată că legea trebuie să facă dreptate. Precizează că a fost amenințat cu moartea, că stă cu teamă cât timp este la serviciu. Cu privire la recursul părții vătămate, arată că nu știe dacă aceasta a fost sau nu mulțumită, iar cu privire la recursul inculpatul, urmează ca instanța să decidă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.898/23.05.2008 a Judecătoriei Galațis -a dispus condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de actul sexual cu un minor prevăzută de art.198 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit. b Cod penal (fapte săvârșite în perioada iunie-octombrie 2006).
În baza art. 65 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani.
În baza art.71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a,b,c Cod penal.
În baza art.191 al.1 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Martorii și G, părinții parții vătămate, au fost căsătoriți până in anul 1977, când au divorțat.
Prin hotărârea de divorț, minorii și au fost încredințați spre creștere și educare tatălui -
După rămânerea definitivă a hotărârii de divorț, G s-a mutat cu cei doi copii minori în comuna din județul G, fiind vecini cu inculpatul, în vârstă de 26 ani.
Până la sfârșitul anului 2006, relațiile dintre familia și inculpat au fost apropiate, aceștia vizitându-se reciproc și petrecând mult timp împreună.
Având încredere în inculpat, martorul G l-a rugat să-i supravegheze pe cei doi copii minori, în vârsta de 13 ani și, in vârsta de 11 ani, pe timpul cât era plecat la serviciu, în special când lucra în schimbul trei.
Pe parcursul anului 2006, începând din luna ianuarie, profitând de faptul că tatăl celor doi minori era plecat la serviciu în de noapte, inculpatul a întreținut, în repetate rânduri, relații sexuale cu minora, partea vătămată.
Inculpatul a întreținut relații sexuale cu minora, având acordul acesteia.
Pentru a întreține relații sexuale cu minora, inculpatul îl trimitea pe fratele acesteia, martorul la o consignație pentru a cumpăra dulciuri.
La sfârșitul anului 2006, martorul i-a surprins pe inculpat și pe partea vătămată în timp ce întrețineau relații sexuale și le-a povestit părinților săi ce se întâmpla când tatăl lor G era plecat la serviciu în de noapte.
Inițial, partea vătămată nu a recunoscut faptul că ar fi întreținut relații sexuale cu inculpatul, ulterior a recunoscut acest lucru.
În aceste condiții martora a sesizat organele de urmărire penală.
Prin Ordonanța nr.1959/P/2006 din data de 07.06.2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația dispus neînceperea urmăririi penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, deoarece partea vătămată și-a dat acordul pentru a întreține relații sexuale cu inculpatul.
Audiat în cursul urmăririi penale (filele 59,60,61,64 ), precum și in fața instanței de judecată (fila 16), inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei.
Cu ocazia cercetării judecătorești inculpatul a fost asistat de avocat ales cu delegație la dosar (fila 12) av., iar partea vătămata de avocat din oficiu, av. (fila 11).
Din declarația dată în fața organelor de urmărire penală, partea vătămata, a arătat că în timp ce întreținea relații sexuale cu inculpatul a fost surprinsă de fratele său, martorul. În declarațiile date de martorul în cursul urmăririi penale (filele 43 verso si fila 46) și în fața instanței de judecată (fila 29) acesta arată în mod constant, că i-a văzut pe partea vătămată și pe inculpat în timp ce întrețineau relații sexuale. Din raportul de constatare medico-legal efectuat in cauză (fila 24 dosar ) rezultă faptul că este posibil raportul sexual fără deflorare. Din raportul de evaluare psihologică efectuat în cauză (fila 25 dosar ), în prezenta psihologului, partea vătămatî a arătat ă are cunoștințe legate de viața intimă, a expus cu lux de amânunte ceea ce sa întâmplat cu inculpatul, iar cele relatate nu sunt simple ficțiuni. Deși audiată in fața instanței (fila 17), partea vătămată a negat cele afirmate în cursul urmăririi penale, arătând că a fost forțată de mama sa, martora să declare împotriva inculpatului, totuși aceasta nu a putut preciza de unde cunoștea cele relatate psihologului, iar atitudinea sa în fata instanței poate fi interpretată că aceasta nu dorește sa-i facă rău inculpatului.
Inculpatul a fost de acord cu efectuarea testului poligraf (filele 68-75 dosar ), iar din concluziile acestuia rezultă faptul că acesta a manifestat un comportament simulat la întrebările relevante la care a fost supus (întrebarea nr.4) ascunzând adevărul în dorința de a nu fi tras la răspundere penală pentru fapta săvârșită.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probele administrate în cauza: plângerea părții vătămate prin reprezentant legal, declarațiile parții vătămate, raportul de constatare medico-legală, raportul de evaluare psihologică a părții vătămate, procesul -verbal de recunoaștere din grup, testul poligraf, declarațiile martorilor G, și și chiar cu declarațiile inculpatului.
Împotriva sentinței penale nr. 898/23.05.2008 a Judecătoriei Galați, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, deoarece prima instanță în mod greșit a interzis inculpatului toate drepturile prev. de art.64 pen.
Instanța de judecată ar fi trebuit să dispună doar interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. teza II, lit. b,d și e pen. și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii acelorași drepturi prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b,d și e pen.
În motivarea apelului declarat, inculpatul, prin avocat, a învederat instanței faptul că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost cercetat și trimis în judecată și solicită în acest sens achitarea sa în conformitate cu disp.art.11 pct.2 lit. a în referire la art.10 lit. a din pr.pen.
Prin decizia penală nr. 10/A/16.01.2009 a Tribunalului Galați, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul au fost admise.
S-a desființat în parte sentința penală nr. 898/23.05.2008 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare, s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară și pedeapsă accesorie doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal.
Apărările inculpatului în sensul că nu a săvârșit faptele pentru care este cercetat, sens în care a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2 lit. a în referire la art.10 lit. a Cod proc.penală (fapta nu există) au fost înlăturate deoarece din conținutul ansamblului probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu minora.
În acest sens este relevantă declarația părții vătămate, minora care a recunoscut că a fost văzută în timp ce întreținea relații intime cu inculpatul de către fratele său, martorul, declarațiile martorului care a susținut că i-a surprins în repetate rânduri pe inculpat și pe partea vătămată în timp ce întrețineau relații sexuale, declarația dată în prezența psihologului prin care partea vătămată a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu inculpatul, Raportul de constatare medico-legală nr. 28/E/09.01.2007 care nu exclude posibilitatea că minora parte vătămată nu ar fi întreținut raport sexual și raportul de constatare tehnico - științifică nr. - din 08.02.2007 care concluzionează faptul că, la testarea poligraf, inculpatul - a prezentat modificări psihofiziologice semnificativ-caracteristice reactivității emoționale, care conduc la concluzia detecției comportamentului simulat al subiectului. În timpul urmăririi penale, minora parte vătămată l-a indicat pe planșa fotografică pe inculpatul -, ca fiind cel cu care a întreținut relații intime.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul - și partea vătămată -, prin reprezentant legal.
Prin memoriul depus la dosar, partea vătămată prin reprezentant legal, a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 3 miliarde lei noi cu titlul de daune morale.
Recursul declarat de partea vătămată, prin reprezentant legal, este inadmisibil deoarece aceasta nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond și în apel situația acesteia nu a fost agravată.
Inculpatul - nu și-a motivat în scris recursul, așa cum prevăd dispozițiile art. 38510Cod proc. penală, s-a prezentat in instanță la termenul din14.05.2009, când a solicitat amânarea judecății pentru a-și angaja avocat, după care nu s-a mai prezentat în instanță pentru a-și susține oral motivele de recurs.
Recursul declarat de inculpatul - este nefondat.
Analizând hotărârile penale recurate prin prisma motivelor de casare care, potrivit art. 3859alin. 3 Cod proc. penală, pot fi luate în considerare din oficiu, se constată că ambele instanțe, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, au reținut, în mod corect faptele săvârșite de inculpatul - cu vinovăție și au dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, din declarațiile date de partea vătămată - rezultă cu certitudine că în perioada ianuarie - octombrie 2006, aceasta a întreținut, în mod repetat relații sexuale cu inculpatul -. Este de observat că, deși la judecarea cauzei în fond, în ideea de a-l salva pe inculpat de la răspunderea penală, partea vătămată a revenit și a negat existența faptelor, cu ocazia judecării cauzei în recurs a recunoscut că inculpatul este vinovat.
Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului care a declarat în mod constant că i-a surprins în repetate rânduri pe inculpat și pe partea vătămată întreținând relații sexuale.
Declarațiile părții vătămate - și ale martorului se coroborează cu declarațiile martorilor G și, care au relatat că atât partea vătămată, cât și martorul le-au spus că partea vătămată a întreținut relații sexuale cu inculpatul.
Relevant cu privire la existența faptelor și a vinovăției inculpatului este și raportul de evaluare psihologică ce concluzionează că minora a relatat cu lux de amănunte modul în care faptele au fost săvârșite, că partea vătămată cunoștea foarte multe lucruri legate de viața intimă, cum ar fi anatomia organelor genitale, poziții sexuale, metode contraceptive, etc. și că toate aspecte relatate de partea vătămată sunt reale și nu simple ficțiuni.
Se constată că prima instanță a efectuat și o judicioasă operațiune de individualizare atât atunci când a stabilit cuantumul pedepsei cât și atunci când a stabilit modalitatea de executare. Sub acest aspect s-a avut în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, vârsta părții vătămate dar și circumstanțele personale ale inculpatului care este recidivist și a negat săvârșirea faptelor.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit, a și b și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - ( fiul lui și, născut la data de 13.02.1980 în G, CNP - -, domiciliat în G,-, -. 29, județul G și fără forme legale în comuna, județul G ) și ca inadmisibil recursul declarat de partea vătămată -, domiciliată în comuna, județul G - prin reprezentant legal, CNP -, domiciliată în G,-, -. 2, județul G, împotriva deciziei penale nr. 10/16.01.2009 a Tribunalului Galați ( sentința penală nr. 898/23.05.2008 a Judecătoriei Galați ).
În temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală,obligă pe inculpatul - la plata sumei de 300 lei și pe partea vătămată - prin reprezentant legal la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 11.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud.
Jud.apel -
Jud.fond
Tehnored.CG/2 ex./23.06.2009
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Irina