Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR.101

Ședința publică din 21 februarie 2008

PREȘEDINTE: Ghertner Arthur

JUDECĂTOR 2: Rusu Maria

JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda

Grefier C -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 11.02.2008 a Tribunalului Suceava dosar - -.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent asistat de avocat ales, inculpat intimat asistat de apărătorii aleși și, inculpat intimat asistat de avocat ales, inculpat intimat G asistat de avocat ales -, inculpat intimat asistat de avocat oficiu, inculpat intimat asistat de avocat ales, inculpat intimat asistat de avocat ales, inculpat intimat asistat de apărătorii aleși și, inculpat intimat asistat de avocat ales G, inculpat intimat asistat de avocat ales și inculpat intimat asistat de avocat ales, precum și interpretul de limbă rusă, pentru inculpatul din partea firmei de traducători SC - SRL

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând că pe rolul instanței la termenul de astăzi, se află dosarul nr.000-, având același obiect și privind aceleași părți, a dispus conexarea acestuia la prezenta cauză.

Analizând cererile de scutire a amenzii formulate de avocat și avocat, instanța le-a constatat întemeiate, sens în care a dispus admiterea cererilor, în temeiul disp. art. 199 al. 3 Cod procedură penală, după care:

Avocat G, pentru inculpatul intimat, a invocat excepția rămânerii fără obiect a recursului declarat de parchet, dat fiind faptul că prin încheierea din 11 ianuarie 2008 măsura arestării preventive a inculpaților a fost prelungită până la data de 12 februarie 2008, când, la ora 24, încetat de drept potrivit art.188 rap. la art.140 alin.1 lit.a Cod pr.pen. pentru că recursul care nu era suspensiv de executare nu a fost soluționat în acest interval de timp. A mai arătat că recursul procurorului vizează măsura arestării preventive, ori o măsură a arestării preventive care a încetat de drept nu mai poate fi menținută întrucât aceasta nu mai există, considerând totodată că prin admiterea acestui recurs ar însemna practic luarea unei noi măsuri de arestare preventivă, fapt imposibil din două motive și anume că nu au intervenit elemente noi care să facă necesară privarea de libertate a inculpaților așa cum cer dispozițiile art.160 alin.4 Cod pr.pen. o nouă arestare neputând fi dispusă direct în recurs, aceasta privând inculpații de un grad de jurisdicție și de o cale de atac. A solicitat admiterea excepției și respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet.

Întrebate fiind părțile dacă mai sunt chestiuni prealabile:

Avocat, apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul în dosarul nr.000- ce a fost conexat la prezenta cauză, a arătat că delegația sa în urma conexării dosarului a încetat solicitând instanței să întrebe inculpatul dacă dorește să-și angajeze apărător sau este necesară efectuarea unei noi adrese pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Avocat a arătat că este angajat de inculpatul doar în dosarul care privește recursul procurorului și nu în cel ce privește revocarea măsurii preventive declarat ulterior de acesta, considerând că are dreptul la angajarea unui apărător, în caz contrar încălcându-i-se dreptul la apărare.

Procurorul a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei chestiuni, considerând totodată că inculpatului recurent nu i s-ar încălca dreptul la apărare.

Instanța, a reiterat părților și în special inculpatului că s-a pronunțat asupra cererii formulate de acesta, de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător ales, întrucât la termenul din data de 18 februarie 2008 solicitat conexarea dosarului în care avea calitatea de recurent la prezentul dosar tocmai pentru a fi reprezentat de apărător ales.

Avocat, a arătat că îl va asista pe inculpatul și în recursul declarat de acesta, depunând în acest sens delegația avocațială la dosarul cauzei.

În aceste condiții instanța a unit excepția invocată de avocat G cu fondul, acordând totodată cuvântul reprezentantului parchetului în susținerea recursului.

Procurorul a solicitat instanței să se pronunțe, în condițiile în care Ministerul Publica declarat recurs în termenul legal, asupra cauzelor care au pus în imposibilitate parchetul de a susține acest recurs, și însușind excepția invocată de avocat G, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea prezentei căi de atac.

Avocat, pentru inculpatul, având cuvântul cu privire la recursul declarat de parchet, a solicitat respingerea acestuia ca rămas fără obiect, o nouă măsură preventivă nemaiputând fi luată în cauză.

Avocat și avocat, pentru inculpatul, având pe rând cuvântul, au arătat că-și însușesc excepția invocată, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de parchet.

Avocat, pentru inculpatul, a achiesat la excepția invocată de avocat G, solicitând respingerea recursului declarat de parchet.

Avocat -, pentru inculpatul G, a solicitat admiterea excepției invocate în cauză și respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat.

Avocat, pentru inculpatul, a achiesat la excepția invocată de avocat G, solicitând respingerea recursului declarat de parchet.

Avocat, pentru inculpatul, a solicitat respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat.

Avocat, pentru inculpatul G, a solicitat admiterea excepției invocate în cauză și respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat.

Avocat și avocat, pentru inculpatul, având pe rând cuvântul, au arătat că-și însușesc excepția invocată, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de parchet.

Avocat G, pentru inculpatul, a solicitat admiterea excepției și respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat.

Avocat, pentru inculpatul, a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului declarat de parchet.

Avocat, pentru inculpatul, a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, o nouă măsură preventivă nemaiputând fi luată în cauză.

Avocat, având cuvântul în susținerea recursului declarat de inculpatul, depune la dosarul cauzei un set de 7 fotografii din care rezultă, pe de o parte, ce însemna termenul "găleți" așa cum au interceptat anchetatorii, precum și o înmormântare a unui văr la care a fost nevoit să participe inculpatul în Republica Ucraina, pentru a fi avute în vedere la soluționarea prezentei cauze, arătând totodată că acesta a formulat recurs împotriva încheierii din data de 11 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava pe care a considerat-o atât nelegală cât și netemeinică cu privire la interdicția pe care a primit-o de a nu părăsi țara. Cercetând cu atenție textele la care face trimitere încheierea, respectiv art.1451Cod pr.pen. raportat la art.145 Cod pr.pen. care la rândul său se raportează la art.143 Cod pr.pen. s-a ajuns la situația luării unei măsuri preventive numai pe considerentul că există probe sau indicii temeinice că s-ar săvârși o faptă de natură penală. Este de reținut faptul că în cauză s-au administrat probe de către parchet, care a șantajat oameni, rude ale inculpaților, cu amenințarea arestării pentru a da declarații împotriva acestora. Prin urmare, în afară de probele în apărare care au fost respinse, nu mai este nimic de făcut în acest dosar, parchetul având posibilitatea să solicite instanței o nouă prelungire și nu să investească instanța cu rechizitoriu, fiind clar că parchetul nu a avut alte probe de administrat. În această perspectivă buna desfășurare a procesului penal, în sensul de administrare obiectivă a probelor care sunt împotriva inculpatului este garantată până în acest moment întrucât acesta nu a influențat și nici nu va influența aceste mijloace de probă. Dintr-o altă perspectivă inculpatul nu are pe cine să influențeze în dosar pentru că nu există martori, părți vătămate, nu există persoane asupra cărora să facă presiuni, întrucât majoritatea probelor sunt desprinse din mijloacele de probă ale interceptărilor telefonice. Prin urmare, ca scop generic pentru inculpat nu se poate reține intenția de a părăsi țara pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, și mai mult decât atât nu se poate susține niciodată că inculpatul s-ar fi sustras de la judecată, câtă vreme a fost prezent, atât în stare de arest preventiv cât și în libertate, la fiecare termen. Având în vedere că prin rechizitoriu trimis instanței inculpatul a fost scos de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, cea care ar fi reprezentat obiectul principal al acuzațiilor, care de altfel ar fi format și obiectul grupului infracțional organizat, în sarcina inculpatului a fost reținută infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată care s-ar fi constituit de altfel în obiectul grupului infracțional organizat. Concluzionând, a arătat că nu există nici un temei legal pentru care să-i fie instituită această interdicție întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art.143 alin.1 Cod pr.pen. și nici scopul generic din prevederile art.136. O altă problemă de procedură o reprezintă situația creată de instanța de fond prin luarea măsurii interdicției, măsură care intră în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii. Arată că nu se poate institui o altă măsură preventivă la termenul de astăzi întrucât de orice fel ar fi fost a încetat în cele 60 de zile. A solicitat admiterea recursului și analizarea cu atenție a aspectului de legalitate cum că astăzi, la ora vorbirii, se mai poate vorbi de vreo măsură care de altfel nu există.

Procurorul apreciază că opinia apărătorului inculpatului nu este rezultatul silogismului judiciar pe care a încercat să-l prezinte, impunându-se respingerea recursului, motivat de faptul că la ora vorbirii inculpatul nu se află sub imperiu vreunei măsuri preventive.

Avocat, având cuvântul în replică, arată că reprezentantul parchetului a scăpat din vedere teza de la art.145 Cod pr.pen. unde se arată că trebuie să existe probe sau indicii temeinice, pe care nu a avut unde să le caute decât în rechizitoriu.

Avocat și avocat, pentru inculpatul, având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea recursului declarat de inculpat cu extinderea efectelor și asupra celorlalți inculpați intimați.

Avocat, pentru inculpatul, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Avocat -, pentru inculpatul G, a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat.

Avocat, pentru inculpatul, a achiesat la concluziile apărătorului inculpatului recurent.

Avocat, pentru inculpatul, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului

Avocat, pentru inculpatul G, a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat.

Avocat și avocat, pentru inculpatul, având pe rând cuvântul, au arătat că-și însușesc concluziile apărătorului inculpatului recurent, solicitând admiterea recursului.

Avocat G, pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursului.

Avocat, pentru inculpatul, a solicitat admiterea recursului.

Avocat, pentru inculpatul, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului

Inculpatul recurent, și inculpații intimați, G, și, având pe rând ultimul cuvânt, au achiesat la concluziile apărătorilor lor.

Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio,

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 februarie 2008 dată de Tribunalul Suceava în dosarul penal nr.-, în temeiul art.3001Cod pr.pen. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive ce a fost luată față de inculpații, G, și.

Constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, în temeiul art.139 alin.1, 35raportat la art.136 alin.1 lit.c Cod pr.pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații anterior menționați, cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev. de art.1451Cod pr.pen. dispunând punerea lor în libertate.

În baza art.1451alin.2 Cod pr.pen. raportat la art.145 alin.11, 12din nr.60/07.09.2006 pentru modificarea și completarea Codului d e procedură penală, s-a dispus ca inculpații pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să se supună următoarelor obligații:

a) să se prezinte la Tribunalul Suceava - Secția penală, la termenele de judecată stabilite și ori de câte ori sunt chemați

b) inculpatul să se prezinte la Poliția comunei, jud. S, inculpatul la Poliția mun. S, jud. S, inculpatul la Poliția comunei, jud. S, inculpatul G la Poliția mun. R, jud. S, inculpatul la Poliția comunei, jud. S, inculpatul la Poliția comunei, jud. S, inculpatul la Poliția comunei de, jud. S, inculpatul la Poliția comunei, jud. S, inculpatul la Poliția mun. R, jud. S, inculpatul la Poliția mun. S, jud. S, inculpatul la Poliția orașului G H, jud. S, desemnate de către instanță cu supravegherea lor,conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție menționate sau ori de câte ori sunt chemați;

c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței (inculpatul având obligația de a comunica instanței de judecată,cât și organului desemnat cu supravegherea în termen de maxim 24 de ore locuința aleasă pe raza comunei, jud. S);

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu ia legătura între ei, să nu se apropie de ceilalți inculpați din prezenta cauză, respectiv, -, Carcea, și de martorii:, -, -, și și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut, cu privire la înlocuirea măsurii preventive, că în cauză, temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat din moment ce prin rechizitoriu față de inculpații, G și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiuni de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, infracțiuni ce au fost avute inițial în vedere la luarea și prelungirea duratei arestării preventive. Față de ceilalți 6 inculpați arestați, procurorul și-a schimbat poziția doar în ce privește cuantumul prejudiciului reținut în sarcina fiecăruia.

Cum urmărirea penală a fost finalizată, iar temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive inițiale s-au schimbat, fără a exista probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, instanța de fond în temeiul art.139 alin.1, 35Cod pr.pen. rap. la art.136 alin.1 lit.c Cod pr.pen. a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a interdicției de a părăsi țara.

Împotriva încheierii din 11 februarie 2008 Tribunalului Suceava au declarat recurs Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul.

Procurorul a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică arătând că în mod greșit instanța de fond a considerat că prin scoaterea de sub urmărire a unora dintre inculpați pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, s-ar fi schimbat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive. A susținut că temeiurile subzistă și în prezent, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică în contextul celorlalte infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată. Cu ocazia dezbaterilor s-a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a prezentei căi de atac.

Inculpatul a criticat hotărârea ca nelegală și netemeinică sub aspectul luării măsurii interdicției de a nu părăsi țara. S-a motivat că nu există nici un temei legal care să justifice luarea acestei interdicții, nefiind îndeplinite condițiile art.143 alin.1 Cod pr.pen. și nici prevederile art.136 Cod pr.pen.

Examinând recursurile se constată că sunt nefondate.

Prin rechizitoriul Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava din 07 februarie 2008, s-a dispus printre altele și trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaților:

1., zis "" fiul lui și, născut la data de 20.08.1969 în localitatea, jud. S, cu domiciliul în localitatea, nr. 110, com., CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada 2006 - decembrie 2007, împreună cu inculpații, și făptuitorii și - cetățeni ucraineni au constituit o grupare infracțională organizată, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada octombrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice în forma de participație a autoratului ( fapta din 13/14 decembrie 2007 - când a divulgat membrilor grupării posibilitatea ca aceștia să treacă țigări în zona în care își efectuau serviciul de patrulare împreună cu inculpatul - ) sau a instigării (faptele din datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007, 30.10.2007 și 15.12.2007) i-a determinat pe agenții poliției de frontieră ce își executau serviciul în, respectiv inculpații (la datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007 și 15.12.2007) și (la data de 30.10.2007), personal sau prin intermediul lucrătorului vamal să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și să permită intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 15 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 54A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

2., zis "", fiul lui și, născut la 17.08.1977 în com., jud. S, cu domiciliul în mun. S,-, -. A,. 12, jud. S, posesor al seria -, nr. -, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "constituire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada 2006 - decembrie 2007, împreună cu inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni au constituit o grupare infracțională organizată, având ca scop săvârșirea infracțiunii de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată".

- "instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada octombrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice (faptele din datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007, 30.10.2007 și 15.12.2007) i-a determinat pe agenții poliției de frontieră ce își executau serviciul în, respectiv inculpații (la datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007 și 15.12.2007) și (la data de 30.10.2007), personal sau prin intermediul lucrătorului vamal sau prin asigurarea securității căilor de comunicație să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și să permită intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S, și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 15 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 46A, a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

3., fiul lui și, născut la data de 13.08.1967 în com., jud. S, cu domiciliul în com., sat, nr. 12, jud. S, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "constituire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada 2006 - decembrie 2007, împreună cu inculpații, zis "", zis"", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni au constituit o grupare infracțională organizată, având ca scop săvârșirea infracțiunii de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată".

- "complicitate la abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada octombrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice (faptele din datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007, 30.10.2007 și 15.12.2007) i-a ajutat pe agenții poliției de frontieră ce își executau serviciul în, respectiv inculpații (la datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007 și 15.12.2007) și (la data de 30.10.2007), prin asigurarea securității căilor de comunicație să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și să permită intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S, și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 15 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 47A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

4. G, zis "", fiul lui și, născut la data de 14.10.1972 în com., jud. S, cu domiciliul în mun. R,-,. A,. 1,. 4, jud. S, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "aderare la un grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada septembrie - 15 decembrie 2007, aderat și s-a integrat în gruparea constituită de inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada octombrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice (faptele din datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007, 30.10.2007 și 15.12.2007) i-a determinat pe agenții poliției de frontieră ce își executau serviciul în, respectiv inculpații (la datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007 și 15.12.2007) și (la data de 30.10.2007), prin intermediul lucrătorului vamal să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și să permită intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 15 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 51A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

5., fost, zis "", fiul lui și, născut la data de 21.07.1972 în com., jud. S, cu domiciliul în comuna, nr. 716 jud. S, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "aderare la un grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, și art. 37 lit. "b" Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada septembrie - 15 decembrie 2007, aderat și s-a integrat în gruparea constituită de inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. "b" Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada octombrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice (faptele din datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007, 30.10.2007 și 15.12.2007) i-a determinat pe agenții poliției de frontieră ce își executau serviciul în, respectiv inculpații (la datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007 și 15.12.2007) și (la data de 30.10.2007), prin intermediul lucrătorului vamal să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și să permită intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 15 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 50A, a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

6., născut la data de 01.04.1975 în Ucraina, posesor al pașaportului seria -, nr. -, emis de autoritățile ucrainene, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "constituire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada 2006 - decembrie 2007, împreună cu inculpații, zis "", zis"", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni au constituit o grupare infracțională organizată, având ca scop săvârșirea infracțiunii de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "complicitate la abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada octombrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice (faptele din datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007, 30.10.2007 și 15.12.2007) prin determinarea lucrătorilor de grăniceri și vamali din - Ucraina, punct omolog să permită ieșirea din Ucraina a transporturilor de țigări, iar la data de 15 decembrie 2007, asigurat securitatea căii de comunicație, pe ruta -, jud. S, i-a ajutat pe agenții poliției de frontieră ce își executau serviciul în, respectiv inculpații (la datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007 și 15.12.2007) și (la data de 30.10.2007), să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și să permită intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S, și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 15 miliarde ROL ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 49A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

7., zis "", fiul lui și, născut la data de 22.04.1972 în comuna de, jud. S, cu domiciliul în comuna de, nr. 80, jud. S, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada septembrie - 15 decembrie 2007, sprijinit gruparea infracțională oranizată, constituită de inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni, sprijinită și de inculpații, și la care au aderat și inculpații și, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada septembrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice, i-a ajutat pe membrii grupării să valorifice însemnate cantități de țigări, cunoscând că au fost introduse ilegal în țară, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către lucrătorii din, acțiuni ce au cauzat o perturbare deosebit de gravă a activității S și un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 15 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 45A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

8., zis "", fiul lui, născut la data de 16.06.1970 în com. Straja, jud. S, cu domiciliul în com., sat de, nr. 676 CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "aderare la un grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada noiembrie - 15 decembrie 2007, aderat și s-a integrat în gruparea constituită de inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada noiembrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice (faptele din datele de 30.10.2007 și 15.12.2007) l-a ajutat pe agentul poliției de frontieră care la data de 30 octombrie 2007, neîndeplinidu-și atribuțiile de serviciu a permis intrarea din Ucraina în România a unui microbuz cu țigări, pe care inculpatul l-a ascuns la locuința învinuitului, zis "", iar la data de 15 decembrie 2007, prin aranjamentele inculpatului, l-a determinat pe inculpatul - agent al poliției de frontieră să permită cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului, intrarea în țară a două microbuze cu țigări (unul condus de inculpatul și unul condus de inculpatul ), iar în urma unei înțelegeri anterioare i-a determinat pe agenții poliției de frontieră - și să-i comunice în noaptea de 19/20 noiembrie 2007, orele la care ar fi putut trece cantitățile de țigări peste frontiera dintre România și Ucraina, fapte ce au cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 15 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 48A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

9., fiul lui și, născut la data de 09.11.1976 în mun. R, jud. S, cu domiciliul în mun. R,-,.. 1, jud. CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- "sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, faptă constând în aceea că, în perioada septembrie - 15 decembrie 2007, inculpatul a sprijinit gruparea infracțională organizată constituită de inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni, la care au aderat și inculpații G, zis "" și, fost, zis """, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată".

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 53A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

10., fiul lui și, născut la data de 08.01.1984 în mun. S, cu domiciliul în mun. S,-,. 109,.C,.3. 7, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003. faptă constând în aceea că, în perioada septembrie - 15 decembrie 2007, inculpatul a sprijinit gruparea infracțională organizată constituită de inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni, la care au aderat și inculpații G, zis "" și, fost, zis """, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, faptă constând în aceea că, la data de 30 octombrie 2007 nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și a permis intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 5 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal și art. 9 alin. 2 din Legea nr. 39/2003;

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 52A a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

și

11., fiul lui, născut la data de 15.10.1984 în localitatea G H, jud. S, cu domiciliul în orașul G H, str. -,.9,. B,.5, jud. S, CNP:-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003. faptă constând în aceea că, în perioada septembrie - 15 decembrie 2007, inculpatul a sprijinit gruparea infracțională organizată constituită de inculpații, zis "", și făptuitorii și - cetățeni ucraineni, la care au aderat și inculpații G, zis "" și, fost, zis """, având ca scop săvârșirea de infracțiunilor de "instigare sau complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, în formă calificată" și

- "abuz în serviciu în formă calificată", prev. de art. 248 Cod penal rap. la art. 2481Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, faptă constând în aceea că, în perioada octombrie - 15 decembrie 2007, acționând în realizarea unei rezoluții infracționale unice (faptele din datele de 08.10.2007, 12.10.2007, 16.10.2007 și 24.10.2007 și 15.12.2007), nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului și a permis intrarea în țară a unora dintre membrii grupării cu diferite cantități de țigări, faptă ce a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră și a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de peste 10 miliarde ROL, ambele cu aplic. art. 33 lit. "a" Cod penal și art. 9 alin. 2 din Legea nr. 39/2003.

La data de 16.12.2007, Tribunalul Suceava și-a însușit propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului sus menționat, formulată de T - Serviciul Teritorial Suceava și, pe cale de consecință, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 44 a dispus arestarea preventivă a celui în cauză, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 16 decembrie 2007 până la data de 13 ianuarie 2008, inclusiv măsura privativă de libertate fiind prelungită ulterior, prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 4PA din data de 11 ianuarie 2007, pronunțată de această instanță, pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 14 ianuarie 2008 până la data de 12 februarie 2008.

La primirea dosarului, în temeiul art.3001Cod pr.pen. Tribunalul Suceavaa verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și constatând că temeiurile inițiale s-au schimbat, în baza art.139 alin.1 și 35Cod pr.pen. art.136 alin.1 lit.c Cod pr.pen. a înlocuit măsura arestării preventive cu interdicția de a nu părăsi țara prevăzută de art.1451Cod pr.pen. dispunând punerea în libertate a inculpaților.

După cum rezultă din lucrările dosarului, față de inculpații intimați s-a luat măsura arestării preventive începând cu data de 16 decembrie 2007, ulterior prelungită până la data de 12 februarie 2008. La această dată, ca urmare a încetării de drept a măsurii, organele de cercetare penală au dispus punerea în libertate a inculpaților.

Potrivit art.160 alin.4 Cod pr.pen. față de inculpatul care a fost anterior arestat în aceeași cauză, măsura arestării se poate dispune doar dacă au intervenit elemente noi, care fac necesară privarea sa de libertate. Art.160 alin.2, 3 Cod pr.pen. condiționează punerea în libertate a inculpatului arestat de inexistența unor temeiuri noi, sau menținerea arestării lui de existența unor temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Cum recursul procurorului vizează greșita înlocuire a măsurii arestării preventive, măsură ce a încetat de drept, fără a exista noi temeiuri în sensul celor anterior menționate, instanța constată că prezenta cale de atac a rămas fără obiect și drept urmare nu poate decât să o respingă ca nefondată.

Celelalte solicitări ale Parchetului nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual întrucât ele nu vizează nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii atacate.

Referitor la recursul promovat de inculpatul este de menționat că potrivit art.139 alin.1, 35Cod pr.pen. o măsură preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, înlocuirea arestării preventive putând fi făcută cu una dintre măsurile prevăzute de art.136 alin.1 lit.b și c Cod pr.pen. Scopul luării măsurilor preventive, după cum rezultă din prevederile art.136 alin.1 Cod pr.pen. este de asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Pentru a se putea lua măsura preventivă a interdicției de a nu părăsi țara, așa cum reiese din prevederile art.1451alin.2 Cod pr.pen. și art.145 alin.1 Cod pr.pen. este necesar a fi întrunite condițiile prev. de art.143 alin.1 Cod pr.pen. adică să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Art.681Cod pr.pen. definește indiciile temeinice ca fiind date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana a săvârșit fapta.

Ori în cauză există astfel de date, respectiv procese-verbale de transmitere a convorbirilor telefonice, procese-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, cantități importante de țigări și sume de bani identificate și ridicate, declarații de martori, declarații ale coinculpaților, diverse înscrisuri, etc.

Apoi măsura luată este justificată și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, știut fiind că și în faza cercetării judecătorești se pot administra probe atât în acuzare cât și în apărare cu atât mai mult cu cât pe parcursul urmăririi penale inculpatul recurent s-a prelevat de prevederile art.70 alin.2 Cod pr.pen. refuzând să dea declarație.

Așa fiind, cum motive de casare din oficiu nu s-au constatat, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.pen. recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2, 3 Cod pr.pen, și art.190 Cod pr.pen. referitoare la sumele cuvenite interpretului,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava și de inculpatul împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 11.02.2008 a Tribunalului Suceava dosar - -. Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 240 lei cheltuieli judiciare din recurs, din care 40 lei onorar avocat oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției către

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 40 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpatul intimat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către

Dispune plata sumei de 220 lei către SC " " SRL S reprezentând onorariu interpret, din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2008.

Președinte Judecători Grefier

Red.

Thred.

2 ex.26.02.2008

Președinte:Ghertner Arthur
Judecători:Ghertner Arthur, Rusu Maria, Frunză Sanda

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 101/2008. Curtea de Apel Suceava