Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 104/

Ședința publică din 31 ianuarie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Milan Danilov

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat, și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Apărătorul inculpatului recurent, avocat arată că de la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și până în prezent au trecut aproximativ 2 ani de zile, timp în care nu s-a stabilit în concret infracțiunea reținută în sarcina inculpatului. Depune la dosar decizia penală nr. 1287/R din 13 decembrie 2007, pronunțată în dosar nr-. Arată că prelungirea măsurii arestării preventive peste durata rezonabilă se transformă dintr-o măsură preventivă într-o pedeapsă definitivă. Pentru toate acestea solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatul în stare de libertate.

Apărătorul inculpatul recurent -avocat arată că pericol pentru ordinea publică nu mai există astfel că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare a nu se mai menține măsura arestării preventive a inculpatului și a se dispune judecarea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara.

Apărătorul inculpatului recurent- avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii iar în rejudecare a nu se mai menține măsura arestării inculpatului și a se dispune înlocuirea acesteia cu obligația de a nu părăsi țara, considerând că temeiul prev. de art. 148 lit. f Cpp nu mai există, alte temeiuri noi nu au mai apărut,iar durata arestului preventiv trebuie să fie una rezonabilă, orice persoană având dreptul de a fi judecat în stare de libertate, ca atare menținerea în continuare în stare de arest este nejustificată.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca fiind temeinică și legală, susținând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri se mențin în continuare. Apreciază că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive, respectiv pericol social concret al faptei există în continuare.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, arată că la data de 05.06.2006 s-a prezent împreună cu avocatul său la DIICOT pentru a afla ce s-a întâmplat și de ce i-au fost blocate conturile. La data de 07.06.2006 a fost luat de acasă cu mascații și dus la sediul DIICOT pentru audiere. La ora 12³⁰-13 i s-a luat prima declarație, iar la ora 14 i s-a făcut rău și a fost dus la spital, astfel că declarația nu este semnată de el. Depune la dosar copia articolului din ziarul România Liberă. Arată că ordinul de arestare purta ora 17, când el se afla în spital. I-a fost luat telefonul mobil, cu care a avut convorbiri telefonice cu soția sa și avocatul, era păzit de polițiști la ușă și geam, iar de pe telefonul mobil i-au fost șterse convorbirile telefonice. Între orele 13-21 nu apare nici o convorbire telefonică. Depune la dosar listingurile cu convorbirile telefonice efectuate. Pentru toate acestea solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea sa în stare de libertate, întrucât este nevinovat, are familie, doi copii minori; arată că a avut relații de colaborare cu 44 firme.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință, din 25 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția nulității absolute a urmăririi penale efectuată în dosarul nr. 142/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Arad și cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de apărătorii inculpatului

A menținut starea de arest a inculpatului.

A respins cererile formulate de apărătorii inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat următoarele:

Potrivit art. 1.Cod Penal, legea penală apără, între altele, persoana, drepturile libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.

, în Codul d e procedură penală sunt prevăzute regulile după care urmează a se desfășura urmărirea penală și judecata, drepturi ce le au persoanele față de care se desfășoară activitatea de urmărire penală și judecata. Respectarea tuturor acestor reguli constituie garanția unui proces echitabil și în spiritul aflării adevărului.

În acest sens, în partea generală a Codului d e procedură penală, sunt arătate regulile de bază ale procesului penal, care se aplică pe întreg parcursul procesului penal, indiferent de faza în care se găsește, printre care se regăsește și garantarea dreptului la apărare. Încălcarea acestui drept este sancționată cu nulitatea absolută conform art. 197 alin. 2.

C.P.P.

Prin Decizia nr. 1086/ 20.11. 2007 Curții Constituționale, s-a admis excepția de neconstituționalitate a disp. art. 172 alin. 1 teza I și C.P.P. s-a constatat că prevederea " care implică audierea sau prezența învinuitului sau inculpatului căruia i se asigură apărarea" cuprinsă în acest text este neconstituțională, decizie care este definitivă și general obligatorie.

Referitor la susținerile procurorului privind efectele pentru viitor ale Deciziilor Curții Constituționale, tribunalul reține că disp. art. 11 alin.3 din Legea nr. 47/1992, republicată, sunt în consens cu art. 147 alin.4 din Constituția României revizuită și sintagma " au putere numai pentru viitor" înseamnă că acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub puterea lucrului judecat, ci numai în cauzele ce se vor soluționa în viitor, aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor ori cu care acestea vor fi investite ulterior publicării deciziei.

Ca atare, tribunalul a apreciat că decizia susmenționată este aplicabilă în cauză.

Procedând însă, la verificarea încălcării dreptului la apărare al inculpatului, prin prisma acestei decizii de neconstituționalitate, tribunalul a constatat că în cauză nu s-au încălcat dispozițiile legale privind dreptul la apărare al inculpatului.

Aceasta pentru că, în prezenta cauză, prin rezoluțiile din, 23.03.2006,24.05.2006 și 25.06.2006, a început urmărirea penală împotriva inculpatului și prin ordonanța din 8.06. 2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru infracțiunile descrise în rechizitoriu. Conform art. 172 alin. 1.C.P.P., apărătorul inculpatului are dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală, drept pe care la- exercitat corespunzător. Astfel, la data de 17.05.2006, la dosarul cauzei s-a depus de către apărătorul inculpatului, avocat, delegația de reprezentare. Urmare acestui fapt, acesta a fost încunoștințat despre audierile ce urmează a se face în prezenta cauză, la unele dintre acestea participând, dovadă înscrisurile de la filele 62,71,133,136,138,140,148 și 150 col I, iar altele respectiv declarațiile martorilor, deși încunoștințat nu s-a prezentat. Din înscrisurile de la filele 19-23, 41-43, 46, 49-53, 69-94, 110, 134-136, 164-172, 189-191, 206-210, 214,217, 223-227,281,295-303,309-332, reiese că dreptul la apărare al inculpatului, a fost garantat și exercitat de către apărătorii aleși ai acestuia. Înscrisurile la care s-a făcut referire anterior, cele aflate la volumul VII dosar dovedesc că și în cazul celorlați inculpați, din prezenta cauză, respectiv, și, dreptul la apărare a fost respectat. De asemenea, diferitele cereri formulate de inculpatul, personal sau prin avocații săi, aflate în același volum, au fost soluționate, în conformitate cu dispozițiile legale. În privința declarațiilor martorilor, tribunalul a reținut că ascultarea acestora s-a făcut în faza actelor premergătoare, efectuate înaintea începerii urmăririi penale.

În privința susținerilor apărătorilor inculpatului, privind efectuarea de către procurorul, a unor acte de urmărire penală, după care în calitate de procuror ierarhic superior a vizat rechizitoriul nr. 142/D/P/2005 al DIICOT - Biroul Teritorial Arad, tribunalul a reținut că acestea sunt nefondate urmând a fi respinse întrucât eventualele acte de delegare ale acestuia nu echivalează cu acte de urmărire penală și nu exclud posibilitatea confirmării actului de acuzare pentru a atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 197 alin. 2.

C.P.P.

În consecință, tribunalul, în baza art. 302.C.P.P. a respins excepția nulității absolute a urmăririi penale efectuată în dosarul nr. 142/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Tertiorial A, și cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de apărătorii inculpatului.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpatul conform disp. art. 160^bC.P.P. prin examinarea coroborată a condițiilor criteriilor avute în vedere la luarea acesteia sub aspectul legalității, instanța a constatat că potrivit disp. art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penale și în cauză au fost respectate disp. art. 143.C.P.P., art. 148 și art. 149¹.C.P.P. în concordanță cu dispozițiile susmenționate, existând presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată.

Cu privire la temeiul juridic avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cel prev. de art. 148 lit. f C.P.P. în noua renumerotare, tribunalul a considerat că acesta este întemeiat. Aceasta pentru că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. realității faptul că numai gravitatea faptelor pretinse a fi fost comise de către inculpatul nu poate fi socotită ca reprezentând pericol pentru ordinea publică dar nici nu poate fi ignorat faptul că acestea prezintă o gravitate sporită, faptele pretins săvârșite având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoana asupra căreia planează astfel de acuzații este judecată în stare de libertate. În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport și cu persoana inculpatului, care este cercetat și trimis în judecată și în alte dosare împreună cu alți inculpați, fiind acuzat în unul dintre acestea de comiterea unor fapte de violență, iar în cel conexat în prezenta cauză este acuzat de comiterea unor infracțiuni economice de natura celor ce fac obiectul prezentului dosar, fiind de necontestat prezumția de vinovăție de care acesta se bucură dar conturează persoana acestuia. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, asemenea fapte, ca cele deduse judecății și pretinse a fi comise de către inculpat, neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Deși, anterior instanța a considerat că pericolul pentru ordinea publică, în privința inculpatului s-a diminuat, iar rezonanța socială a pretinselor fapte comise în perioada 2002-2003 este îndepărtate, față de considerentele deciziei de casare a Curții de APEL TIMIȘOARA, tribunalul a considerat că pericolul pentru ordinea publică este dovedit și impune menținerea în continuare a stării de arest a inculpatului.

Susținerile apărătorilor inculpatului privind menținerea nejustificată a măsurii arestării preventive care a depășit 1 an și 6 luni sunt neîntemeiate și au fost înlăturate întrucât CEDO a stabilit în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă cu analizarea circumstanțelor fiecărui caz în parte, complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile instanței de a lămuri toate aspectele de fapt. Pe de altă parte, instanța este datoare să administreze toate probele necesare stabilirii adevărului judiciar chiar dacă aceasta presupune o prelungire de timp a procesului.

Pornind de la toate aceste considerente, tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, și pe cale de consecință a respins cererile formulate de apărătorii inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea încheierii și judecarea sa în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara.

Recursul este nefondat.

Verificându-se legalitatea și temeinicia încheierii supuse recursului, prima instanță a constatat corect că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent, astfel că în baza art. 300²rap.la art. 160 Cpp, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și pe cale de consecință a respins cererea formulată privind revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu obligația de a nu părăsi țara.

Instanța a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege și art. 148 lit. f Cpp, În sensul că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și pentru care sunt indicii că le-a săvârșit acesta, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și că existe probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Această din urmă condiție rezidă din gravitatea faptelor pretinse a fi comise de inculpat, aceste fapte având o rezonanță în rândul opiniei publice, pericolul concret pentru ordinea publică urmează a fi reținut și în raport de persoana inculpatului, care este cercetat și trimis în judecată în alte dosare, împreună cu alți inculpați, fiind acuzat și de infracțiuni de violență, cât și infracțiuni economice cu prejudicii mari. Fiind stabilit că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin și în continuare, prima instanță în mod corect a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, iar motivul de recurs invocat este neîntemeiat în baza art. 385¹⁵pct. 1, lit. b Cpp va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 al.2 Cpp,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵, pct.1, lit. b Cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul recurent la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 31.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. MD / 14.04.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 14.04.2008

Prima instanță: