Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.106/

Ședința publică din data de 20 August 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 3: Daniela

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpata, în prezent deținută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, în stare de deținere, personal și asistată de avocat, apărător ales.

Procedura este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că este primul termen de judecată, după care;

Recurenta-inculpată, prin apărător, depune motive scrise de recurs și set de inscrisuri în susținerea recursului formulat. Nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit dispozițiilor art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Avocat, apărător ales al recurentei-inculpate, critică încheierea de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Arată că pentru a susține instanța de fond că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică ii revine obligația să dovedească că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă s-ar dispune punerea în libertate a acesteia.

În conformitate cu art.136 Cod procedură penală, organul judiciar trebuie să țină cont de scopul măsurii preventive, de pericolul social al infracțiunii și alte situații, precum: conduita generală a inculpatei, atat înainte cat și după săvârșirea faptei, experiența sa de viață, lipsa unui loc de muncă.

În ceea ce privește conduita inculpatei după producerea infracțiunii, precizează că în declarația dată inculpata a arătat că după ce a internat copilul în spital a mers acasă, unde a pus foarfecul intr-o, după care, în jurul orei 1-2 noaptea l-a aruncat la gunoi, în timp ce fapta a fost petrecută în jurul orelor 17-18.

Referitor la conduita inculpatei anterior săvârșirii faptei precizează că aceasta este la primul impact cu Legea penală, de la nașterea copilului și până în prezent nu au mai avut loc asemenea incidente, inculpata a avut un comportament de mamă devotată, petrecându-și tot timpul alături de copilul său.

Susține că instanța de fond a preluat în totalitate motivarea propunerii Parchetului.

Consideră că din actele și lucrările dosarului nu rezultă, pe baza unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați și punerea în libertate a inculpatei.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că încheierea de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați este legală și temeinică, în mod corect s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatei este legală și s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și subzistă temeiul prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, față de împrejurările și modalitatea în care inculpata a săvârșit infracțiunea, aruncând cu un foarfece către fiul său, nemulțumită fiind de atitudinea sa necuviincioasă. Pe de altă parte, în mod corect s-a apreciat că ulterior săvârșirii faptei inculpata nu a procedat în mod corespunzător, nu a chemat ambulanța, motivul real ascuns, anunțând inițial doar o vecină.

Consideră că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică și solicită să fie respins ca nefondat recursul declarat.

Recurenta -inculpată, personal, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.3 Cod procedură penală, solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că a avut o decepție, insă nu a intenționat să facă rău copilului său, pe care il iubește și regretă greșeala făcută.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin încheierea de ședință din 11.08.2009 a Tribunalului Galați, în baza art.160 alin.2 Cod procedură penală în ref. la art.3001Cod procedură penală s-a constatat ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a acesteia.

Totodată, s-a respins ca nefondată cererea de revocare a măsurii arestării preventive.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin ordonanța nr.762/P/2009 din 18.07.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galațis -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal în ref. la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal, reținându-se în sarcina acesteia că în seara zilei de 16.07.2009, în jurul orelor 19,30-20,00, a aruncat cu un foarfece către fiul său, în vârstă de 8 ani, cauzându-i o plagă înțepat tăiată stânga penetrantă, cu plagă cardiacă ventricul drept, hemopericard și hemotorax stâng, leziuni ce au pus în primejdie viața părții vătămate.

Prin încheierea de ședință din 18.07.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosar -, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați si, în baza disp art.149 ind.1 alin. 9,10 Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru o perioada de 29 de zile, de la 18.07.2009 până la 15.08.2009 inclusiv.

A fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 85 din 18.07.2009.

S-a reținut că inculpata se află în situația prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar din împrejurările și condițiile concrete în care a fost comisă fapta rezultă date certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr.762/P/2009 din 07.08.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal în ref. la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.

Examinând actele și lucrările dosarului îndeplinite până la 11.08.2009, instanța de fond a apreciat că rezultă indicii temeinice, în sensul art.143 Cod procedură penală, de natură a crea presupunerea că inculpata a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În acest sens au fost reținute: procesele verbale de cercetare la fața locului, de investigare și verificare, raportul de constatare medico - legală, procesul verbal de conducere în teren a inculpatei, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatei care în faza de urmărire penală a recunoscut săvârșirea faptei adusă ca învinuire.

Totodată, având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunii presupus a fi săvârșită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura relațiilor sociale cărora li se aduce atingere, natura relațiilor dintre inculpată și partea vătămată, modalitatea și împrejurările concrete în care se reține că a fost săvârșită fapta (inculpata, nemulțumită de faptul că minorul ar fi avut o atitudine necuviincioasă, a aruncat spre acesta din urmă cu un foarfece), urmarea produsă și nu în ultimul rând atitudinea inculpatei (aceasta inițial nu a recunoscut comiterea faptei, prezentând diferite variante privitoare la circumstanțele în care partea vătămată ar fi fost lezată și a încercat să ascundă urmele infracțiunii), se apreciază că sunt întrunite cumulativ și cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală - lăsarea în libertate a inculpatei prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru considerentele expuse anterior, prima instanță a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă și acestea impun și în prezent privarea de libertate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în susținerea recursului promovat s-a arătat că din actele și lucrările dosarului nu rezultă probe certe că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică întrucât inculpata e la primul impact cu legea penală iar de la nașterea copilului și până în prezent nu au mai avut loc asemenea incidente, inculpata având un comportament de mamă devotată, petrecându-și tot timpul alături de copilul său.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 11.08.2009 și punerea în libertate a inculpatei.

Recursul formulat e nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că în mod corect prima instanță a aprecat că se impune menținerea stării de arest a inculpatei.

Considerăm că față de inculpați se mențin și la acest moment temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală întrucât:

- infracțiunea pentru care inculpata este cercetată, respectiv cea prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 alin.1 Cod penal în ref. la art.175 alin.1 lit.c Cod penal e prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani;

- la dosar există probe administrate în faza urmăririi penale (procesele verbale de cercetare la fața locului, de investigare și verificare, raportul de constatare medico - legală, procesul verbal de conducere în teren a inculpatei, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatei care în faza de urmărire penală a recunoscut săvârșirea faptei adusă ca învinuire) din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cea din urmă condiție rezultă și din gravitatea faptei comise, împrejurările în care a fost săvârșită (inculpata, mama părții vătămate în vârstă de 8 ani, aruncă spre acesta cu un foarfece, nemulțumită de faptul că fiul său ar fi avut o atitudine necuviincioasă), din relațiile sociale încălcate (ce ocrotesc viața minorului), urmarea produsă precum și din atitudinea inculpatei după comiterea faptei (aceasta inițial nerecunoscând săvârșirea faptei).

Considerăm, totodată, că menținerea inculpatei în stare de arest e necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal în sensul art.136 Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatei iar în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata (fiica lui și, născută la data de 14.01.1971 în comuna, județul G, domiciliată în G,-, - 3,. 56, CNP -, în prezent deținută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din 11.08.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe recurenta-inculpată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

- -

Grefier,

Red. /21.08.2009

Tehnored. / 2 ex./04.09.2009

Fond:

Președinte:Liviu Herghelegiu
Judecători:Liviu Herghelegiu, Marcian Marius Istrate, Daniela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Galati