Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.110/R/2009
Ședința publică din 06 martie 2009
PREȘEDINTE: Soane Laura JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,născut la 13.07.1968, din Penitenciarul Oradea, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, potrivit art.160/b din Codul d e procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de apărătorul acestuia av. I, în baza împuternicirii avocațiale nr.1351 din 05.03.2009, emisă din oficiu de Baroul Bihor și interpret de limbă maghiară,.
HGMinisterul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul numit din oficiu pentru inculpatul recurent solicită instanței admiterea recursului, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a se dispune revocarea măsurii arestului preventiv și punerea inculpatului în stare de libertate, arătând că această măsură nu se mai impune, a stat în detenție 5 luni, a avut o conduită corespunzătoare și nu i s-a întocmit nici un raport cu privire la disciplina acestuia.
Reprezentantul parchetului solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, apreciind că în raport de fapta reținută în sarcina inculpatului se justifică menținerea măsurii arestului preventiv.
Inculpatul recurent, prin interpret, solicită punerea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, s-a dispus, în baza art.300/2 și art.160/b Cod procedură penală, menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, născut la data de 13.07.1968, fiul lui și, deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr.36 din 24.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.49 din 24.10.2008.
A respins cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în cauză nu există nici un temei pentru a considera că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs penal inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.
Examinând încheierea recurată, prin prisma recursului declarat în cauză cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin. 1 și 3 Cod procedură penală cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecință.
Astfel, în mod corect prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, deoarece temeiurile care au stat la baza arestării acestuia subzistă în continuare.
Prima instanță a procedat legal și motivat la arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. și ped. de art.192 al.2 Cod penal, omor deosebit de grav, prev. și ped. de art.174 - 176 lit.d Cod penal și tâlhărie, prev. și ped. de art.211 al.2 lit.c Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și sunt probe și indicii temeinice că inculpatul a comis aceste infracțiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani.
Cum nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile care au stat la baza arestării preventive, în mod just s-a păstrat inculpatul în stare de arest.
Totodată măsura corespunde exigențelor art.5 paragraf I lit.c din CEDO ratificată de România prin Legea nr.30/1994, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei onorariu pentru avocat din oficiu I, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13 iulie 1968, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 24 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu I, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 06 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
red.dec.- /13.03.2009
jud.fond
tehnored.3ex./13.03.2009
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Condrovici Adela, Munteanu Traian