Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 111/2008
Ședința publică de la 07 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
Judecător - -
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recV. declarat de inculpatul - împotriva Încheierii penale din 5 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent Inculpat - personal în stare de arest în Penitenciarul M și asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La întrebarea instanței dacă dorește să dea o declarație, inculpatul recurent - arată că își rezervă dreptul de a nu da nici o declarație în fața instanței de recurs.
Reprezentanta parchetuluiinvocă excepția de necompetență materială a Tribunalului Hunedoara de a menține măsura arestării preventive luată față de inculpat, susținând că în prezent este în ființă măsura de menținere a arestării dispusă de către Curtea de APEL ALBA IULIA în data de 2 octombrie 2008, astfel că Tribunalul Hunedoara nu este îndrituit să se pronunțe, în speță fiind vorba de un concurs de încheieri care vizează această măsură.
Apărătorul ales al inculpatului recurent,avocatarată, că Curtea de Apel s-a pronunțat cu privire la recursul declarat de inculpat, și a suspendat cauza pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate și apreciază că măsura arestării preventive trebuia discutată și nu are importanță cine a menținut măsura.
Reprezentanta parchetului apreciază că termenul de astăzi nu se poate discuta cu privire la recursul declarat de inculpat, pentru că în prezent cauza nu se află pe rolul Tribunalului Hunedoara.
Reprezentanta parchetului și apărătorul inculpatului arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recV.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat solicită admiterea recV. declarat de inculpat, apreciind că Tribunalul Hunedoara trebuia să se pronunțe cu privire la măsura arestării preventive numai începând cu data de 2 octombrie 2008 când a fost menținută de către Curtea de Apel, însă astăzi Curtea de Apel nu poate să refuze soluționarea recV. declarat de inculpatul -.
În susținerea recV. arată că urmărirea penală în acest dosar este făcută defectuos și cineva va răspunde pentru acest lucru. Cu privire la menținerea măsurii arestării preventive apreciază că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 160 /b alin. 2 cod pr. penală care conține trei fraze, una din ele fiind aceea că măsura arestării preventive trebuie să fie legală, în speță această măsură a încetat în data de 25 februarie 2008, când recursul a fost soluționat după expirarea termenului, respectiv în data de 26 februarie 2008, dată la care un membru al completului de judecată a avut o opinie separată,și având în vedere recV. în interesul legii care prevede arată că recursul trebuie soluționat întotdeauna înainte de expirarea acestui termen, care este un termen imperativ, nu de recomandare.
Susține că din punct de vedere juridic inculpatul este liber, întrucât măsura arestării preventive a expirat încă din data de 26 februarie 2008, dar inculpatul este ținut în mod nelegat în stare de arest, și trebuie pus de îndată în libertate conform art. 140 cod pr. penală.
Cu privire la temeiurile care au determinat arestarea preventivă, acestea nu mai există, întrucât încheierea din data de 26 februarie 2008 este nelegală fiind motivată printr- interpretare care ignoră legea penală și nu ține seama de apariția recV. în interesul legii.
Mai susține că această măsură poate fi înlocuită cu o altă măsură, mergând pe interpretarea textelor de lege și o atare cerere este întemeiată.
În concluzie susține că inculpatul recurent - din data de 26 februarie 2008 este liber, există text de lege clar în acest sens, astfel temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri au dispărut și nu sunt alte temeiuri noi care să ducă la menținerea măsurii arestării preventive, motiv pentru care solicită admiterea recV. casarea încheierii atacate și punerea inculpatului de îndată în stare de libertate.
Reprezentanta parchetului susține că aveam o situație atipică și solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 303 al.6 cod pr. penală cu privire la suspendarea judecății, care au un caracter de normă de excepție, nu generală, și în mod corect Curtea de Apel a menținut măsura arestării preventive, deci această încheiere este legală și putea fi atacată în 24 de ore, dar care a rămas definitivă. Instanța de fond menținând măsura arestării preventive excede cadrului legal, deci prin urmare această încheiere este nelegală.
Solicită admiterea recV. casarea încheierii atacate și a se constata că menținerea măsurii arestării preventive luată de Tribunalul Hunedoara este nelegală și a se constata că arestarea preventivă este menținută în baza încheierii pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
În replică avocat, arată că a înțeles ideea exprimată astăzi de reprezentanta parchetului, în sensul că inculpatul - ar trebui să fie arestat până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.
Reprezentanta parchetului susține, că atâta timp cât prezenta cauză este suspendată de către Curtea de APEL ALBA IULIA, această instanță trebuie să se pronunțe cu privire la măsura arestării preventive până când procesul își va relua cursul.
Inculpatul recurent -, având ultimul cuvânt arată că nu are nimic de spus.
CURTEA DE APEL
Asupra recV. penal de față;
Constată că prin încheierea penală pronunțată la 5 2008 în dosar nr-, Tribunalul Hunedoara - Secția penală a dispus în baza disp. art. 160/b și 300/2 din Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului născut la data de 1 martie 1969, în T, jud. T, fiul lui și, aflat în Penitenciarul d e Maximă Siguranță M-
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de fond că inculpatul a fost trimis în judecată sub acuza comiterii infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) Cod penal, infracțiune pentru care a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/2007 emis în baza Încheierii penale nr. 69/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, apreciindu-se că sunt întrunite cerințele art. 143 și 148 lit. f) Cod proc. penală; că actele dosarului relevă că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza arestării inițiale nu au fost desființate, ci subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului; indiciile și probele avute în vedere în momentul arestării nu au fost înlăturate prin actele de cercetare judecătorească efectuate până în prezent.
În ce privește cererea inculpatului de a se constata că măsura preventivă a încetat de drept în data de 25.02.2008, s-a reținut de către prima instanță că cererea este neîntemeiată, cazurile de încetare fiind expres prevăzute de art. 140 Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs în termen, nemotivat în scris prin cererea de declarare a rec inculpatul -.
În susținerea orală a cererii de recurs inculpatul, personal și prin apărătorul ales, a criticat încheierea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că urmărirea penală în acest dosar este făcută defectuos, că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 160 /b alin. 2 cod pr. penală arestarea preventivă fiind nelegală, această măsură a încetat în data de 25 februarie 2008, când recursul a fost soluționat după expirarea termenului prevăzut de art. 159 Cod procedură penală și trebuie să se aibă în vedere recV. în interesul legii care prevede că recursul la prelungirea arestării preventive trebuie soluționat întotdeauna înainte de expirarea acestui termen, care este un termen imperativ, nu de recomandare; că trebuie verificată situația juridică a inculpatului sub aspectul arestării preventive încă de la data luării acestei măsuri.
Se mai susține că inculpatul recurent - din data de 26 februarie 2008 este liber, există text de lege clar în acest sens, raportat la recursul în interesul legii, astfel că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri au dispărut și nu sunt alte temeiuri noi care să ducă la menținerea măsurii arestării preventive, motiv pentru care se solicită admiterea recV. casarea încheierii atacate și punerea inculpatului de îndată în stare de libertate.
La termenul de judecată din 7 2008 reprezentantul parchetului a ridicat excepția de necompetență materială a tribunalului dea menține măsura arestării preventive luată față de inculpat, susținând că în prezent este în ființă măsura de menținere a arestării dispusă de către Curtea de APEL ALBA IULIA în data de 2 octombrie 2008, astfel că Tribunalul Hunedoara nu este îndrituit să se pronunțe, în speță fiind vorba de un concurs de încheieri care vizează această măsură.
Prealabil analizării motivelor de casare invocate de către inculpatul -, Curtea de apel urmează ca, potrivit art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, să analizeze ca motiv de casare, problema competenței materiale a tribunalului în verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în raport de dispozițiile art. 300/2 Cod procedură penală.
Potrivit art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Potrivit art. 300/2 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160/b din același cod.
Așadar, în cursul soluționării unei cauze de natură penală, în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, instanța are obligația de a verifica periodic, prin prisma dispozițiilor art. 160/b alin.1 din Codul d e procedură penală, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive dispuse în cauza respectivă față de inculpat.
Cu referire la excepția suspusă analizei, Curtea constată că, în cauză de față, instanța competentă să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului este tribunalul, ca instanță legal sesizată cu judecarea fondului cauzei.
În concret, la data de 6 iunie 2008 sub ds. nr. unic - s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara - Secția penală rechizitoriul nr. 74/P/2008 din 4 iunie 2008 al Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara prin care s-a dispus trimiterea în judecată a recurentului inculpat -, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. a) Cod penal.
Prin încheierea penală pronunțată la data de 24 septembrie 2008 instanța de fond a dispus respingerea cererii de restituire la procuror pentru refacerea urmăririi penale a cauzei privind pe inculpatul -, hotărâre recurată de către numitul inculpat.
Prin încheierea penală din data de 02.10.2008 pronunțată în ds. nr-, Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a constatat ca admisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 Cod procedură penală, excepție ridicată de inculpatul -, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. 4 din Codul d e procedură penală.
Totodată, prin aceeași încheiere penală s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 303 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, suspendarea judecării prezentei cauzei până la soluționarea excepției invocate iar în baza dispozițiilor art. 303 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 300/2 și art. 160/b) Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului -.
Așadar, Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția pentru cauze cu minori și de familie a fost învestită doar cu soluționarea unui recurs formulat împotriva unei încheieri penale pronunțată de tribunal, ca instanță de fond.
Tot astfel, prin încheierea penală pronunțată la data de 02.10.2008 în ds. nr-, această instanță a dispus, urmare a admiterii ca admisibilă a excepției de neconstituționalitate, excepție ridicată de inculpatul -, suspendarea judecării cauzei supuse analizei sale și inculpatul fiind arestat, instanța de recurs era obligată conform dispozițiilor art. 303 alin. 6 din Codul d e procedură penală să facă aplicarea dispozițiilor art. 300/2 Cod procedură penală.
Cât privește susținerile parchetului, în sensul că tribunalul în mod nelegal a pus în discuție din oficiu la data de 5 2008 legalitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului, în contextul în care această măsură a fost menținută prin încheierea penală din 2 octombrie 2008 Curții de APEL ALBA IULIA - Secția pentru cauze cu minori și de familie, se constată că aceasta nu este un motiv de nelegalitate, legiuitorul fixând în textul de lege indicat - art. 160/b, doar intervalul de timp ce nu poate fi depășit în verificarea măsurii, acela de 60 de zile, fără a face nicio distincție cu privire la verificarea măsurii înlăuntrul unei perioade de timp mai mici de 60 de zile.
Așa fiind, excepția de necompetență materială a tribunalului invocată de parchet, este nefondată urmând a fi respinsă ca atare.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate în raport de criticile invocate de inculpatul recurent, precum și din oficiu în conf. art. 385/6 Cod procedură penală, cu referire la art. 300/2 și 160/b Cod procedură penală, art. 143 și 148 din același cod, Curtea de apel constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 74/P/2008 din 4 iunie 2008, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a dispus trimiterea în judecată a recurentului inculpat -, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. a) Cod penal, reținându-se că, în perioada 04-12.12. 2007, cu premeditate, la locuința sa din loc. P jud. H, a strangulat-o pe victima, provocându-i decesul.
Măsura arestării preventive a fost dispusă în cursul urmăririi penale prin baza Încheierii penale nr. 69/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, apreciindu-se că sunt întrunite cerințele art. 143 și 148 lit. f) Cod proc. penală, fapta fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de instanța de judecată în baza dispozițiilor art. 155 și urm. Cod procedură penală și, respectiv, dispozițiile art. 300/1 și 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală
La termenul de judecată din 05.11.2008 instanța de fond a procedat, din oficiu, în temeiul art. 300/2 din Codul d e procedură penală la verificarea, din oficiu a legalității și temeiniciei arestării preventive a recurentului inculpat, dispunând, în baza acestui text de lege, precum și în baza disp. art. 160/b Cod procedură penală menținerea detenției provizorie a recurentului inculpat. Această încheiere penală este supusă actualului control de legalitate urmare a declarării recV. de către inculpatul -.
1.O primă critică invocată de inculpat se referă la obligativitatea instanței de judecată de proceda de fiecare dată la verificarea legalității și temeinicie măsurii arestării preventive cu ocazia prelungirilor și menținerilor ulterioare efectuate în cauză față de inculpat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 160/b din Codul d e procedură penală.
Curtea de apel nu poate împărtășii această opinie pentru motivele ce se vor expune.
În adevăr, potrivit art. 160/b alin. 2 Cod procedură penală, ca și cele ale art. 300/2 din același cod de procedură, instanța de judecată are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive, dar cu consecințe numai pentru viitor și fără posibilitatea de a se constata că măsura a fost nelegal sau netemeinic luată încă de la început ori a fost nelegal ori netemeinic prelungită în cursul urmării penale ori a judecății.
Curtea precizează în sprijinul acestei opinii că legalitatea și temeinicia luării/prelungirii măsurii arestării preventive a fost verificată, eventual, de instanța de recurs, la momentul inițial și că legalitatea și temeinicia s-a constatat cu autoritate de lucru judecat, așa cum este cazul în speță.
Mergând pe cele statuate anterior, Curtea observă că decizia penală nr. 60/2008 a acestei instanțe a fost pronunțată la data de 16 iunie 2008 anterior pronunțării decizie în interesul legii nr. 25 din 2 iunie 2008, situație în care nu se poate invoca nelegalitatea decizie penale nr. 60/2008, aceasta intrând în autoritate de lucru judecat.
2. Un alt motiv de casare se referă la împrejurarea că sunt întrunite în cauză exigențele dispozițiilor art. 160/b din Codul d e procedură penală, respectiv, arestarea este nelegală întrucât au dispărut temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, neexistând probe certe de vinovăție și probe certe că lăsarea în libertate a recurentului inculpat prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Curtea remarcă dintr-un început că ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului recurent a avut loc la data de 2 octombrie 2008, dată la care prin încheierea penală pronunțată în ds. nr-, Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 303 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 300/2 și art. 160/b) Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului -.
De la această dată în cauză nu au intervenit elemente noi care să atragă incidența vreunui caz dintre cele prevăzute de art. 160/b alin. 2 din Codul d e procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția (europeană) a drepturilor omului (denumită în continuare CEDO) și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Aspectele reținute de către instanța de fond în încheierea de ședință pronunțată, cum că în actualul stadiu procesual inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică și că subzistă în continuare temeiurile care au determinat arestarea inițială și care impun în continuare privarea de libertate, sunt însușite de către Curtea de apel, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei și corespund dispozițiilor legale în materia menținerii stării de arest preventiv a inculpatului.
Curtea de apel reține că infracțiunea pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată prezintă o gravitate deosebită de M, fapta de care este acuzat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.
Curtea are a aminti că în actualul stadiu procesual judecătorul este chemat doar să stabilească dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penal, dacă este incident vreunul dintre cazurile de arestare (art. 148 Cod proc. penală ) și dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive ( art. 300/2, 160/b Cod proc. penală ).
Așa fiind, în raport de obiectul cauzei - verificarea, din oficiu, a legalității și temeiniciei arestării preventive, judecătorul nu are competența de a verifica modul în care organele de anchetă au efectuat urmărirea penală, care este atributul exclusiv al acestora, astfel că criticile invocate de recurentul inculpat sub acest aspect nu pot fi însușite de instanța de recurs.
Nici susținerea că, în speță, lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică nu poate fi primită, cazul prev. de art.148 lit.f) Cod procedură penală continuă să subziste.
Pericolul concret pentru ordinea publică poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei, fie din circumstanțele personale ale inculpatului.
Astfel, raportat la natura infracțiunii imputate inculpatului, respectiv infracțiunea cea mai gravă care aduce atingere vieții persoanei, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că s-a comis fapta - suprimarea vieții unui minore de 17 ani, secționarea corpului victimei și abandonarea unor fragmente umane pe malul unui râu și în râu, duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumției dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul și pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârși o altă infracțiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeași curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție,menținerea în detenție a unui acuzat este legitimă (, 26 ianuarie 1993, c/, 13 iulie 1996, der Tang c/, 6 2003, Pantano c/ Italie), așa cum este cazul în speță.
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului și din perspectiva dispozițiilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenție, Curtea de Apel constată că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege, arestarea inculpatului - până la acest moment procesual fiind legitimă.
Conform art. 192 al.2 Cod procedură penală recurentul inculpat urmează a fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția de necompetență materială a tribunalului invocată de parchet.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva Încheierii penale din 5 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-.
Obligă pe numitul recurent inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
/ 2 ex./11 2008
Jud. fond.
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
Secția pentru cauze cu minori și de familie
Dosar nr-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR.111/2008
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția de necompetență materială a tribunalului invocată de parchet.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva Încheierii penale din 5 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală în dosar nr-.
Obligă pe numitul recurent inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
ss. - - - ss. - - ss. - -
Pentru conformitate,
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif
