Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 111

Ședința publică de la 08 Februarie 2008

PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Membri Valentina Trifănescu

- - - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva încheierii de la 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

Constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente.

Avocat pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate inculpatului; a arătat că nu subzistă temeiurile care au determinat arestarea.

Inculpatul a fost arestat în august 2007 iar în cadrul cercetării judecătorești au fost administrate probe, urmând să mai fie audiați doi martori.

Lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta pericolul social concret pentru ordinea publică iar inculpatul nu ar putea influența desfășurarea procesului penal.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat; a arătat că inculpatul a fost implicat într-un scandal la sediul IML și a avut asupra sa o armă, din probele administrate în cauză reieșind că inculpatul a tras cu arma, iar măsura arestării preventive nu a fost dispusă pentru o bună administrate a probelor sau pentru că inculpatul a încerca să influențeze martorii.

Măsura arestării a fost luată cu îndeplinirea condițiilor prev. de art. 136 alin. 8 cod pr.penală - în privința scopului măsurilor preventive și a naturii faptelor, pentru care este cercetat inculpatul.

A mai arătat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă și că există posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni.

Recurentul inculpat a arătat că își însușește concluziile apărătorului ales și că nu a folosit nici o armă; de asemenea, lăsarea sa în libertate i-ar permite să își continue studiile și că nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin încheierea de la 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul art. 3002rap. la art. 160 cod pr.penală, menținerea arestării preventive a inculpatului - fiul lui și -, născut la 20 octombrie 1987 în C, cu același domiciliu,-, județul D în prezent deținut în

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut în fapt că, la data de 18 septembrie 2007, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i cod penal cu aplic. art. 73 lit. b cod penal, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin.1 cod penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin.1 cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a cod penal.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, întrucât s-au conturat date certe în sensul că acesta a comis faptele pentru care este cercetat, iar martorii audiați până în prezent, au relatat că la data săvârșirii, avea asupra sa un și după un conflict anterior cu partea vătămată și celelalte persoane care-l însoțeau, a tras două focuri de armă în direcția acestora, rezultând astfel că, sunt indicii că inculpatul a săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate, arătând că nu subzistă temeiurile care au determinat arestarea, în cadrul cercetării judecătorești au fost administrate probe, urmând să mai fie audiați doi martori.

De asemenea, lăsarea în libertate a sa, i-ar permite să își continue studiile și că nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun, în continuare, privarea acestuia de libertate.

Probele administrate în cauză justifică presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere, natura și gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv, infracțiunile pre. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i cod penal, art. 279 și art. 321 alin.1 cod penal.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, va respinge recursul formulat ca nefondat, iar în temeiul art. 192 alin.2 cod pr.penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de la 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca nefondat.

Obliga recurentul-inculpat la 15 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 8 februarie 2008.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.GC.

IB/

11 februarie 2008,

C va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 15 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu, Membri Valentina Trifănescu, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Craiova