Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 111/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.111
Ședința publică din 17 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Monica Vadana
JUDECĂTOR 3: Ioana Vorniceasa
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Baf ost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații, împotriva încheierii din data de 11.02.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta - inculpat -, în stare de arest, asistată de apărător ales, avocat, recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții - inculpați - și -, având pe rând cuvântul, își însușesc recursurile declarate de apărătorii aleși.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentei - inculpat -, avocat, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din data de 11.02.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond să nu se mai mențină măsura arestului preventiv. În subsidiar, solicită înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi țara. Arată că inculpata a fost trimisă în judecată pentru că a introdus în țară două cantități de hașiș. Precizează că aceasta a avut de la început o conduită sinceră, recunoscând și regretând fapta. Susține că inculpata a acționat la instigarea coinculpatului, fiind prima dată când săvârșește astfel de fapte. Afirmă că la primul transport, inculpata nu a știut că acea substanță este drog. Învederează faptul că nu este de înțeles de ce inculpatul este în libertate și inculpații din prezenta cauză nu, în condițiile în care i-a instigat pe soții să aducă drogurile în țară. Arată că inculpata nu a valorificat drogurile și dacă ar fi făcut-o, ar fi folosit banii pentru a urma cursurile școlare. Precizează că perioada lungă de arest a făcut ca inculpata să conștientizeze gravitatea faptei. Apoi, inculpata este infractor primar. Susține că nu înțelege de ce aceleași motive au dus la punerea în libertate a inculpatului, nu și a inculpaților din cauză. Afirmă că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar zădărnici cercetarea penală, mai fiind de audiat doar martorii sub acoperire. Menționează că la fila 420 din dosarul tribunalului, la fila 7 încheierii atacate, când se motivează lăsarea în libertate a inculpatului, se vorbește de trafic de persoane, or în cauza de față este vorba despre trafic de droguri. Apoi, se mai vorbește despre "înșelăciuni asupra victimelor". Învederează faptul că inculpatul nu prezintă pericol public concret pentru societate și poate fi judecat în libertate. Solicită să se ia act că este apărător ales.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din data de 11.02.2010, casarea încheierii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Arată că tribunalul nu a tratat cu echitate situația inculpaților, comparativ cu cea a inculpatului. Precizează că motivele pentru care a fost eliberat sunt aceleași pe care le-a susținut pentru eliberarea inculpatului. Susține că s-a avut în vedere lipsa antecedentelor, vârsta tânără, că nu ar exista date și indicii că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, că nu există supoziție că lăsarea în libertate a inculpatului ar duce la zădărnicirea aflării adevărului. Or, inculpatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni decât inculpații și a fost pus în libertate iar Parchetul nu a mai declarat recurs, în condițiile în care la termenul anterior a formulat această cale de atac, considerând că este o lipsă de echitate. Afirmă că inculpatul a avut o conduită ireproșabilă, a recunoscut participarea la primul act material, cel din 15.04.2009, faptul că nu a mai adus droguri în țară, nu este consumator sau traficant și a acceptat cu ușurință propunerea inculpatului pentru situația materială precară; este infractor primar, nu a mai fost implicat în astfel de lucruri. Învederează faptul că pericolul social concret trebuie privit și prin prisma comportamentului inculpatului. Arată că cercetarea judecătorească este aproape de final și nu se poate spune că inculpatul mai poate influența martorii sau aflarea adevărului. Precizează că termenul rezonabil prevăzut de CEDO a fost depășit, inculpatul fiind arestat din data de 04.05.2009 și treptat ceilalți coinculpați au fost puși în libertate. Susține că motivarea instanței de fond s-a făcut pe infracțiunea de trafic de persoane, pe influența nefastă pe care ar avea-o asupra părților vătămate. Afirmă că se punea problema revocării sau înlocuirii măsurii, nu cea a unei infracțiuni de trafic de persoane. Solicită admiterea recursului și să se ia act că este apărător ales.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.385/15 pct.1 lit.b CPP, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de inculpați și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică, în ce privește menținerea arestului preventiv. Arată că, raportat la contribuția infracțională, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, pericolul social nefiind diminuat.
Recurenta - inculpat - arată că a recunoscut, regretă și nu prezintă pericol social solicitând judecarea în libertate.
Recurentul - inculpat solicită lăsarea în libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea de ședință din data de 11.02.2010, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău, s-a dispus respingerea cererii de revocare a masurii arestului preventiv formulata de inculpatii si prin aparatorii alesi.
A fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea formulata de inculpatul prin aparator ales.
În temeiul art. 160/b al. 3 cod pr. penală cu art. 300/2 cod pr. penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților.
În temeiul art.160balin 2.pr.pen rap la art.139 pr.pen. a fost înlocuită măsura arestului preventiv privind pe inculpatul, cu măsura obligării de a nu parasi tara.
În temeiul art.145 pct.1 indice 1 și 145 punctul 1 indice 2, s-a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi tara să respecte următoarele obligații:
1. sa se prezenta la organul de urmărire penală si instanta de judecata ori de câte ori este chemat;
2. să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului întocmit de supraveghetor și ori de câte ori este chemat;
3. să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar.
4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
5. să nu se apropie de persoanele împreună cu care este cercetat și nici de martori sau foști subalterni și să nu comunice cu aceștia nici direct sau indirect;
6. să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia se afla la data punerii în mișcare a acțiunii penale;
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării cu rea credință a obligațiilor prevăzute de art.145 alin.3 Cod procedură penală.
S-a dispus aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 145 alin. 2 indice 1 cod procedură penală.
S-a dispus punerea de îndata in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza, după rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a constatat că inculpații au fost asistați de avocați aleși.
În motivarea încheierii se arată că potrivit dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală, în cauzele în care inculpații sunt trimiși în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive, urmând ca, atunci când constată că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate, să mențină măsura arestării preventive.
Codul d e procedură penală român condiționează luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală; la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește verificarea legalității unei detenții preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit. Din această cauză, dar și ținând cont de poziția Curții, enumerarea limitativă a cazurilor de privare de libertate din art. 5 paragr. 1 al Convenției impun o interpretare restrictivă.
Din probele administrate pana la aceasta data, in cauza rezulta indicii temeinice ca inculpații sunt presupușii autori ai infracțiunilor pentru care au fost trimiși in judecata, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar pentru inculpații, exista date certe ca lăsarea lor in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica, așa încât judecarea acestora in stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise si la pericolul social concret al faptelor supuse judecății nu ar face decât sa impieteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Astfel desi:
Pentru inculpata se solicita inlocuirea cu alta masura neprivativa de libertate pe motiv ca a avut o atitudine sincera,nu a valorificat drogurile, a savarsit faptele pentru a-si continua studiile si ca este la prima abatere si a avut o pozitie procesuala buna.
Pentru inculpatul s-a solicitat in principal revocarea masurii arestului preventiv si in subsidiar inlocuirea masurii cu o alta masura, pe motiv ca la acesata data nu se mai impune cercetarea sa in stare de arest, a participat la un singur act material are un loc de munca stabil asa incat cercetarea sa in stare de libertatate nu ar impieta cu nimic desfasurarea procesului penal.
Pentru inculpatul s-a solicitat revocarea masurii arestului preventiv intrucat temeiurile care au stat la baza arestarii sale au incetat,implicarea sa infractionala nu impune si nu determina mentinerea starii de arest iar cele patru canditii care impun arestarea nu mai subzista.
Din probele administrate în dosar, până în momentul de față, rezultă că subzista si se mentin temeiurile care au sta la baza arestarii perventive doar a inculpatilor - și intre care exista strânse legături infracționale lasarea acestora in stare de libertate la acest moment procesual ar impiedica desfasurarea in bune conditii a procesului penal iar analiza celor trei conditii obligatorii la mentinerea arestului preventiv se regaseste doar in privinta acestora.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern - existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală - dar și din punctul de vedere al Convenției Europene - existența unor motive verosimile de a bănui că persoanele care au fost private de libertate au săvârșit o infracțiune - este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză.
A doua condiție: pentru faptele săvârșite, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este de asemenea îndeplinită, astfel, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, legea prevede pedeapsa închisorii - legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie - ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prev. de art. 148 Cod proced penală este de asemenea îndeplinită, în speță există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică -raportat la modul și împrejurările în care s-a desfășurat activitatea infracțională. La aprecierea stării de pericol instanța are în vedere natura faptei de care inculpații sunt suspectați, sfera relațiilor sociale lezate (patrimoniul și integritatea fizică a persoanei vătămate), circumstanțele concrete în care se presupune că s-au săvârșit faptele
Apărările formulate de cei doi inculpați prin apărătorii lor si care in principal sunt identice pentru fiecare termen in sensul ca nu exista probe care sa justifice menținerea arestării acestora nu pot fi primite de către instanța in contextul in care rezulta neechivoc condițiile concrete in care s-a desfășurat activitatea celor doi inculpați si mai mult decât atât, din actele dosarului reiese în mod indubitabil existenta si persistenta unor indicii grave de vinovăție, ce constituie conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie"; măsura arestării preventive a inculpaților fiind astfel conforma scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
Susținerile inculpaților si prin apărător in sensul ca se încălca durata termenului rezonabil nu constituie motive pentru punerea acestuia în stare de libertate,întrucât de durata soluționării cauzei nu se pune problema încălcării termenului rezonabil raportat la complexitatea cauzei,comportamentul autorităților si comportamentul parților.
În ceea ce privește dispozițiile art.5 din CEDO, privitoare la necesitatea"stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății",se impune a arăta că potrivit art.5 pct.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.5 paragraf 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr.ll, potrivit cărora"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", CEDO a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente(decizia CEDO din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). în această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat(decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului"cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a celor doi inculpați nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura menținerii măsurii arestului preventiv fiind conforme și cu aceste dispoziții.
Nici susținerea privind pozitia procesuala a celor doi inculpați ca temei pentru punerea acestora in libertate nu poate fi primita, la acest moment procesual se verifica datele si indiciile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, date si indicii care converg spre ideea ca inculpații, au lezat grav valorile sociale ocrotite de lege,a sfidat orice norma si regula privind siguranța si dreptul persoanelor la viata cunoscut fiind faptul ca traficul de droguri este o infracțiune cu un grad de pericol social extrem de ridicat iar împrejurarea ca unele persoane uzează de astfel de activitati pentru obținerea unor surse ilicite de câștig si de procurare a mijloacelor de trai releva cu prisosința acest lucru dar in același timp provoacă o tulburare însemnata in desfășurarea relațiilor de conviețuire sociala si constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte de același gen, aspect deosebit de grav in condițiile in care numărul persoanelor care comit astfel de infracțiuni este din ce in ce mai mare este din ce in ce mai mare.
In cauza dedusa judecații,tribunalul a apreciat la acest moment procesual, de aspectele prezentate mai sus, ca temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive subzista si in prezent,infracțiunile pentru care sunt trimiși in judecata inculpații sunt in măsura prin natura lor si consecințele produse sau car s-ar fi putut produce,sa releve un pericol cert pe care l-ar reprezenta inculpații pentru ordinea publica, faptele fiind presupuse a fi comise prin înșelăciune si amenințare asupra mai multor parți vătămate.
Alegerea si menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social infracțiunii, de împrejurările concrete in care se presupune ca s-a comis fapta,aspecte care se regăsesc cu prisosința in prezenta cauza. Mai mult decât atât gradul de pericol social al infracțiunii pentru care au fost trimiși in judecata inculpații trebuie privit si prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei cum ar fi: consecințele grave care le-au avut sau care le-ar fi putut avea asupra victimelor infracțiunilor de trafic de persoane,de frecventa infracțiunilor de același gen si de necesitatea unei prevenții generale, precum si de poziția procesuala a acestora de pana acum.
de toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat ca lăsarea inculpaților și, si.in stare de libertate in aceasta faza a procesului penal ar crea o stare de insecuritate sociala, prezentând un pericol social concret pentru ordinea publica si ca prin operațiunea logica a interpretării temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a,c, e si f pr.pen. trebuie examinate prin raportare la probele existente pana in momentul de in cauza si care conferă cu prisosința elemente in susținerea pericolului social concret pentru ordinea publica si pe cale de consecință, a respins cererea de revocarea masurii arestului preventiv formulata de inculpatul prin aparatorul ales; a respins cererea de inlocuire a masurii arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea formulata de inculpatul prin aparator ales, iar în temeiul art. 160/b al. 3 cod pr. penală cu art. 300/2 cod pr. penală a menținut măsura arestării preventive a inculpaților și.
Cat priveste pe inculpatul din probele administrate pana la aceasta data in cauza nu rezulta indicii temeinice si date certe ca lasarea acestuia in libertate prezinta pericol concret ptr. ordinea publica, asa incat judecarea acestora in stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise, persoana si conduita acestora nu este de natura sa impieteze desfasurarea in bune conditii a procesului penal.
Analiza detaliata a celor trei conditii nu-si gaseste aplicabilitatea in cazul inculpatului,cu privire la care in opinia instantei s-a incalcat de altfel si durata termenului rezonabil, astfel ca masura arestului la acest moment procesual apare ca nejustificata
Mai mult decat atat raportat la activitatea infractionala retinuta in sarcina acestuia comparativ cu cea retinuta in sarcina celor doi inculpati,respectiv, este vadit disproportionata atat ca intindere cat si continut asa incat si sub acest aspect apare inechitabil judecarea acestuia in stare de arest.
Mai mult decat atat pentru egalitate de tratament de natura infractiunilor retinute in sarcina acestuia, de implicarea sa in raport cu a celorlalti inculpati care sunt judecati in stare de libertate si care sunt cercetati pentru infractiuni mai numeroase decat a celorlalti inculpati tribunalul apreciaza ca acesta poate fi cercetat si in stare de libertate
Pentru acest inculpat tribunalul a apreciat ca au disparut temeiurile care au stat la baza arestarii sale, motivele invocate in aparare in sensul ca nu mai subzista temeiurile care au stat la baza arestarii lor, ca nu exista prezinta pericol pentru ordinea publica ca nu exista date din care sa rezulte ca incearca zadarniceasca aflarea adevarului au fost apreciate de instanta ca fiind intemeiate la acest moment procesual realitatea datelor si indiciilor existente in cauza confirmand acest aspect.
Lipsa antecedentelor penale, si intreg contextul infractional justifica judecarea acestuia in stare de libertate toate aceste aspecte fiind raportate la faptele pentru care sunt cercetati si la potentialul violent care l-ar putea reprezenta pentru intreaga ordine de drept si care pledeaza pentru judecarea acestora in stare de libertate.
De asemenea tribunalul a apreciat ca masura arestului preventiv nu mai este in concordanta si cu dispozitiile art. 5 din CEDO, respectiv ca masura a fost luata pe baza unor motive verosimile ca s-a savarsit o infractiune sau ca exista motive temeinice a crede in necesitatea de a impiedica sa se savarseasca o noua infractiune, fiind necesara astfel, apararea ordinii publice a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea in bune conditii a procesului penal,aceste motive nu subzista si la aceasta data.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ca temeiurile care au stat la baza masurii arestului preventiv nu mai subzista, s-au modificat au intervenit elemente noi care sa determine instanta sa inlocuiasca masura arestului preventiv cu masura obligarii de a nu parasi tara, sens in care, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat prin apărătorul ales, însă pentru considerentele expuse în temeiul art.160balin 2.pr.pen rap la art.139 pr.pen. a inlocuit masura arestului preventiv privind pe inculpatul, cu masura obligarii de a nu parasi tara.
Împotriva încheirii menționate, în termen legal au declarat recurs inculpații, aceștia solicitând, prin apărătorii aleși, revocarea măsurii sau înlocuirea cu obligarea de a nu părăsi țara, întrucât nu au știut conținutul coletului, au acționat la instigarea inculpatului și nu au antecedente penale. Totodată, perioada mare de arest a făcut ca inculpații să conștientizeze urmările faptelor lor, iar lăsarea lor în libertate nu ar influența cursul procesului.
Instanța de control judiciar, examinând încheierea atacată în baza art.385/14 CPP, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 CPP, constată următoarele:
Inculpații -, au fost arestați preventiv în cursul urmăririi penale prin încheierea pronunțată de judecător la data de 05.05.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Bacău. S-a reținut că sunt suficiente probe și indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 143 și 68/1 Cod procedură penală, că ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 2, alin.l, cu aplicarea art. 41, alin.2, art. 3, alin.l, cu aplicarea art. 41, alin.2 Cod penal, din Legea 143/2000 și art. 8 din Legea nr. 39/2003.
De asemenea, judecătorul a considerat că luarea măsurii preventive este întemeiată pe incidența temeiului de arestare prevăzut de art. 148, alin.l, lit. f Cod procedură penală, reținând că pericolul inculpaților pentru ordinea publică este mare. în ultimii ani în România, cât și în Baa vut loc o creștere însemnată a persoanelor ce consumă droguri, în special droguri de risc (cannabis, hașiș), cât și a numărului traficanților, traficanți ce sunt, de cele mai multe ori și consumatori de droguri, așa după cum arată statisticile cât și expunerea faptelor din această cauză penală, în care, cercetările penale inițiale au vizat trei consumatori de droguri. Ulterior, respectiv în decurs de 6 luni de investigații penale, s-a ajuns la identificarea și probarea activității infracționale a unei adevărate grupări de traficanți de droguri formată dintr-un număr însemnat de persoane, care își procură principalele venituri materiale prin săvârșirea acestui gen de infracțiuni.
cel mai căutat de consumatorii din B și traficat de această rețea este cannabis-ul, fie sub formă de hașiș, fie sub formă de fragmente vegetale. Conform studiilor de specialitate consumul acestor droguri induce o toxicomanie numită cannabis, care este destul de răspândită pe plan mondial, în special în rândul tineretului, cu consecințe dezastruoase asupra individului și societății.
Cu timpul, în cazul cannabis-ului se produc o serie de tulburări de ordin neuro-psihic (insomnii, stări de dezorientare, persistența halucinațiilor, o stare pasivă a subiectului față de viața de familie și socială), și digestive (anorexie, slăbire psihică), iar în final se ajunge la o slăbire fizică și o profundă alterare a psihicului.
Prin încheierea nr. 35 din data de 08.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Bacău, ca instanță de recurs, a confirmat cu efecte definitive luarea arestului preventiv, constatând-o ca legală și temeinică pentru aceleași motive arătate de prima instanță, arătând în plus că pentru luarea măsurii de prevenție a arestului preventiv a inculpaților trebuie realizate cumulativ următoarele condiții:
a)să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
Instanța analizând actele și lucrările dosarului din cele 7 (șapte) volume, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 149/1 și art.143 Cod procedură penală, în sensul că în cauză sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că recurenții-inculpați au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Potrivit dispozițiilor art.143 alin.l Cod procedură penală, pentru luarea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care să justifice trimiterea în judecată a inculpatului și cu atât mai puțin a celor care ar motiva o condamnare.
Cât privește expresia indicii temeinice, potrivit art.68/1 Cod procedură penală,sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.
Din examinarea acestui text rezultă în mod neîndoielnic că acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri sau bănuieli bazate pe deducții logice având ca premise datele existente în cauză.
Există indicii temeinice când din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei se desprinde presupunerea că cel față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta pentru care este cercetat.
În cauza dedusă judecății nu numai că sunt indicii temeinice, dar, așa cum prezentam mai sus, sunt probe temeinice din care rezultă, în mod necesar, presupunerea că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
Elocvente sub aspectul dovedirii presupunerii că recurenții au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt și procesul-verbal de prindere în flagrant, raportul de constatare tehnico-științifică, procesele verbale de consemnare a convorbirilor telefonice purtate de inculpații date și de celelalte persoane cercetate în această cauză.
b) să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală;
Din probele enunțate mai sus rezultă că inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 alin.l lit.f Cod procedură penală, în sensul că există presupunerea că inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și este în interesul urmăririi penale arestarea preventivă a acestora.
Alegerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii de deținerea de trafic de droguri, prevăzute de art.2 și 3 din Legea nr. 143/2000 și art.8 din Legea nr.39/2003 privind combaterea criminalității organizate, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, de caracterul transfrontalier al infracțiunilor, etc.
In aprecierea pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenților-inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența, care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o"tulburare a societății"de natură să justifice o detenție preventivă o anumită perioadă de timp.
În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de recurenții-inculpați trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi: cantitatea drogurilor traficate, numărul mare al actelor materiale de trafic, organizarea grupului infracțional, numărul mare al membrilor acestuia, perioada de timp în care se presupune că au fost comise faptele, care cu siguranță este mult mai mare decât cel al monitorizării grupului infracțional, de necesitatea descoperii tuturor membrilor grupului și a activității infracționale desfășurată de fiecare, caracterul transfrontalier al infracțiunilor, faptul că unii membri ai grupării sunt și acționează într-un al stat membru al Uniunii Europene și, nu în ultimul rând, sentimentul de insecuritate pe care îl trăiesc concetățenii, care își văd copii predispuși influenței acestor presupuși traficați de droguri, de frecvența infracțiunilor de același gen săvârșite în raza teritorială a organului de cercetare penală și în întreaga țară, traficul de droguri luând o amploare alarmantă și de necesitatea unei prevenții generale.
În anumite momente ale dezvoltării sociale, în raport de amploarea pe care o iau anumite infracțiuni, se impune o politică penală adecvată, de natură să reducă numărul și consecințele fenomenului infracțional, inclusiv prin luarea unor măsuri preventive.
Aspectele prezentate mai sus sunt valabile pentru toți recurenții-inculpați.
Probatoriul administrat în cauză demonstrează amploarea deosebită a activității infracționale a celor cinci inculpați, prin desfășurarea pe o perioadă îndelungată de timp și prin relațiile și conexiunile cu alte rețele infracționale care acționează pe același segment de crimă organizată, ceea ce dovedește pericolul acestora pentru ordinea publică.
Având în vedere implicațiile rețelei infracționale, dedusă și din numărul mare de consumatori aprovizionați de membrii acestei grupări și numărul mare de tranzacții efectuate zilnic de aceștia, Curtea constată că se impune privarea de libertate a recurenților-inculpați și ca o reacție promptă a autorităților pentru protejarea interesului general al societății la consecințele dezastroase ale consumului de droguri, care aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori sociale și anume sănătatea publică și nu în ultimul rând dreptul la viață.
Apoi, se impune a remarca faptul că din probele administrate rezultă că recurenții-inculpați își tăcuse o îndeletnicire din procurarea de la diferiți traficanți de droguri de droguri de risc și de comercializare a acestora către foarte multe persoane și aceste aspecte justificând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpații prin lăsarea lor în libertate în această fază a procesului penal.
Chiar și în condițiile în care s-ar reține poziția sinceră al unor dintre recurenții-inculpați, nu se poate trece, ca de altfel și pentru ceilalți recurenți-inculpați, peste impactul social deosebit pe care îl au asemenea infracțiuni în rândul populației, cu luarea în considerare a valorilor sociale ocrotite prin textul incriminator, astfel că și din acest punct de vedere lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să creeze o stare de insecuritate și neîncredere a colectivității față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate față de cei învinuiți de infracțiuni grave, cum sunt cele pentru care sunt cercetați recurenții.
Prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de 148 lit.f Cod de procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă administrate în cauză, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică și pe cale de consecință pentru luarea măsurii arestului preventiv a inculpaților,pericol care este real și actual.
În raport de aspectele mai sus arătate, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.l lit.f Cod procedură penală.
Odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea măsurii arestului preventiv s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraful 1 c) al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că pericol concret pentru ordinea publică rezultă și gradul însăși de pericol social al unor infracțiunii săvârșite de inculpați.
Referitor la condiția conformității dreptului intern cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie observat că dispozițiile art. 143 alin.3 Cod procedură penală, "să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală" se constată că aceste dispoziții sunt echivalente cu cele din art.5 & 1 c) din Convenție, respectiv"motive verosimile".
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii CEDO, rezultă că luarea măsurii arestului preventiv este conformă cu și aceste dispoziții.
Referitor la calificarea juridică, cu deosebire în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de Legea nr.39/2003, trebuie remarcat că în această fază a procesului penal, nu este necesar a fi stabilită în mod cert încadrarea juridică a faptelor săvârșite de recurenții-inculpați, acest lucru urmând a fi făcut, după administrarea tuturor probelor și finalizarea cercetărilor.
Cert este că în cauză sunt indicii temeinice din care rezultă presupunerea considerată rezonabilă că recurenții-inculpați au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Ulterior, privarea de libertate a fost prelungită succesiv cu câte 30 de zile, în baza art. 159 Cod procedură penală, până la trimiterea lor în judecată prin rechizitoriu în data de 25.06.2009, pentru faptele pentru care s-a dispus arestarea preventivă în cursul urmăririi penale, dar și pentru alte fapte urmărite penal.
La primirea dosarului de la procuror și în tot cursul judecății până în acest moment, în baza art. 160 Cod procedură penală raportat la art. 3001Cod procedură penală și art. 160 Cod procedură penală, instanța a verificat periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive, de fiecare dată dispunând, prin încheieri confirmate de instanța de recurs, menținerea măsurii, întrucât temeiul prevăzut de art. 148, alin.l, lit. f Cod procedură penală impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În același mod a procedat Tribunalul Bacău și prin încheierea atacată prin prezentul recurs, pronunțată la data de 11.02.2010, când a constatat că motivele arestării sunt legale, dar nu-și mai păstrează valabilitatea de la ultima verificare din 14.01.2010.
n dezacord cu prima instanță, dar, mai ales și cu motivarea generală și teoretică pe care o conține, Curtea de Apel Bacău, apreciază că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și se impune înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă.
În primul rând trebuie arătat că prin aceeași încheiere s-a dispus cu privire la starea de arest a inculpatului, considerându-se că nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Deși se face trimitere la aceleași considerente de ordin teoretic pentru toți inculpații, numai concluziile trase de prima instanță sunt diferite, fără a desluși, în concret, adevăratele temeiuri care pot susține soluțiile adoptate. Se consideră că poate fi lăsat în libertate, în condițiile în care acuzațiile care i-au fost aduse sunt mult mai grave, privesc o activitate infracțională mai îndelungată, pentru fapte multiple ce nu includ și pe recurenții din prezenta cauză. Mai mult, același inculpat apare și instigator al recurentei -, care ar fi fost ajutată la procurarea drogurilor de recurentul, soțul său.
Având în vedere datele dosarului astfel înfățișate, precum și soluția instanței de recurs la menținerea anterioară, apare ca surprinzătoare și nesusținută probator diferențierea pe care Tribunalul Bacăuo face între inculpații arătați, în condițiile în care toate elementele conduceau la o hotărâre total opusă.
La fel de surprinzătoare apare și poziția Ministerului Public, care, deși la termenul anterior, a formulat recurs împotriva încheierii de punere în libertate a inculpatului, indicând drept temei periculozitatea ridicată a acestuia, nu a mai atacat încheierea recurată de inculpații, în ceea ce-l privește pe, însă, în recursul de față, susține necesitatea menținerii stării de arest a acestora.
Și asta în condițiile în care acuzațiile formulate prin actul de sesizare sunt mult restrânse față de cele relevate de inculpatul, toți nemaiavând antecedente penale.
Deși inechitabil, tratamentul aplicat inculpaților de către prima instanță și poziția procurorului față de aceștia nu pot constitui în sine motive suficiente pentru a constata că nu mai subzistă temeiul juridic al arestării recurenților, dar, în același timp, nu se poate face abstracție de realitatea procesuală menționată.
Verificând pe fond încheierea recurată în privința celor doi recurenți, se observă că prima instanță în mod greșit a analizat prevederile art.148 lit.a,c,e și f CPP, din moment ce elemente noi nu au intervenit, iar inițial s-a dispus arestarea în baza art.148 lit.f CPP, așa cum s-a arătat mai sus.
Raportat la acest din urmă caz, Curtea de Apel apreciază că cei doi recurenți pot fi judecați în continuare în stare de libertate, o măsură preventivă mai puțin severă fiind de natură asigura buna desfășurare a procesului penal.
Astfel, de la data arestării au trecut mai mult de 9 luni, timp în care s-a administrat în mare parte probatoriul, recurenta - a recunoscut săvârșirea infracțiunii, iar recurentul s-a prevalat de dreptul la tăcere, contribuția reținută în sarcina sa fiind de complicitate la fapta la care este acuzată soția.
De asemenea, se constată că încheierea recurată nu conține mențiuni în ceea ce privește martorii cu identitate protejată, deși procurorul anunțase prezența a doi dintre ei la termen, iar alte motive de procedură legate de situația celorlalți coinculpați nu pot prelungi privarea de libertate a recurenților fără nicio limită.
În consecință, instanța de recurs consideră că din acest stadiu procesual buna desfășurare a judecății cauzei nu poate fi afectată prin înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură procesuală, ce oferă garanții rezonabile că se va realiza aflarea adevărului în dosar.
Ca urmare, în baza art. în baza art.38515, pct.2, lit.d pr.pen. va admite recursurile formulate de recurenții-inculpați - și împotriva încheierii pronunțată la data de 11.02.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.
Va casa încheierea penală recurată numai în ceea ce privește menținerea arestării preventive pentru recurenți și va reține cauza spre rejudecare.
În baza art.139, alin.l și 145 pr.pen. va dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În baza art.1451, alin.2 pr.pen. raportat la art.145, alin.1pr.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații vor fi obligați să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată
ori de câte ori sunt chemați;
b) să se prezinte la Poliția Municipiului B, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție arătat sau ori de câte ori sunt chemați;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
în baza art.1451, alin.2 pr.pen. raportat la art.145, alin.2pr.pen. impune inculpaților următoarele obligații:
a) să nu se apropie de celelalte persoane judecate în cauză, de martorii din cauză sau de experți, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
În baza art.1451, alin.2 pr.pen. raportat la art.145, alin.21pr.pen. va dispune comunicarea prezentei hotărâri administrației locului de deținere, Poliției Municipiului B, Poliției Comunitare B, IPJ B- Serviciul Pașapoarte și IGPR- Poliția de Frontieră.
În baza art.145, alin.22pr.pen. va atrage atenția inculpaților cu privire la nerespectarea obligațiilor impuse de instanță.
Va constata că inculpații au fost asistați de apărători aleși.
În baza art. 192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515, pct.2, lit.d pr.pen. admite recursurile formulate de recurenții-inculpați - și împotriva încheierii pronunțată la data de 11.02.2010, în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.
Casează încheierea penală recurată numai în ceea ce privește menținerea arestării preventive pentru recurenți și reține cauza spre rejudecare.
În baza art.139, alin.l și 1451pr.pen. dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În baza art.1451, alin.2 pr.pen. raportat la art.145, alin.1pr.pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații sunt obligați să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată
ori de câte ori sunt chemați;
b) să se prezinte la Poliția Municipiului B, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție arătat sau ori de câte ori sunt chemați;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.1451, alin.2 pr.pen. raportat la art.145, alin.2pr.pen. impune inculpaților următoarele obligații:
a) să nu se apropie de celelalte persoane judecate în cauză, de martorii din cauză sau de experți, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
În baza art.1451, alin.2 pr.pen. raportat la art.145, alin.21pr.pen. dispune comunicarea prezentei hotărâri administrației locului de deținere, Poliției Municipiului B, Jandarmieriei, Poliției Comunitare B, IPJ B- Serviciul Pașapoarte și IGPR- Poliția de Frontieră.
În baza art.145, alin.22pr.pen. atrage atenția inculpaților cu privire la nerespectarea obligațiilor impuse de instanță.
Constată că inculpații au fost asistați de apărători aleși.
În baza art. 192 al.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2010, în prezența inculpaților.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI - - - -
- -
GREFIER
- - -
Red.înch.
Red.
Tehnored.
Ex.3
18.02.2010
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Monica Vadana, Ioana Vorniceasa
