Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 112/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZI APENALĂ NR. 112/R/2010
Ședința publică din 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Munteanu Traian
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale de ședință din 21 februarie 2010.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul său ales. av., din cadrul Baroului de Avocați
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa fost reprezentat de procuror.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat și casarea încheierii, în principal în sensul revocării măsurii arestării preventive a inculpatului, iar în subsidiar în sensul înlocuirii acesteia cu o altă măsură, mai puțin restrictivă de libertate.
În motivarea recursului a arătat că, față de momentul la care s-a dispus arestarea preventivă, au intervenit noi împrejurări, care pun sub semnul întrebării vinovăția inculpatului recurent. Astfel, a făcut referire la faptul că inculpatul a fost localizat, în ziua comiterii faptei, la ora 3,30, în locuința sa, ca urmare a convorbirii telefonice pe care a purtat-o, iar apoi la 4,20, victima s-a întâlnit cu un coleg de-al său, taximetrist. De asemenea, a mai făcut referire la declarația martorei, potrivit căreia, la ora 5,30, mașina nu era la locul la care a fost ulterior găsită și a precizat că, în prezent mai există o singură probă care să-l lege pe inculpatul recurent de faptă și să poată demonstra o eventuală vinovăția a acestuia, respectiv expertiza efectuată de un laborator criminalistic al IGPR, privind prelevarea, de pe un bețișor cu care s-au luat, de la fața locului probe, a -ului inculpatului recurent. A precizat, sub acest aspect, că s-a cerut efectuarea unei contraexpertize.
Procurorul a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a încheierii recurate. A arătat că, din probele administrate până în prezent, rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpatul recurent a solicitat să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 21 februarie 2010, Tribunalul Bihor, arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 26 iunie 1985, în O, jud. B, cu domiciliul în mun. O,-, -. A,. 9, jud. B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, măsură dispusă prin încheierea nr. 17/2009 a Tribunalului Bihor în baza căruia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 23/20.03.2009.
Prin aceeași încheiere s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat pentru infracțiunile de omor deosebit de grav prev. de art. 174-176 lit. d Cod penal și tâlhărie prev. de art. 211 al.2 lit. b și alin. 21lit. b Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. Starea de fapt reținută constă în aceea că în data de 11.02.2009, în jurul orelor 04,20 - 04,30 inculpatul l-a ucis prin împușcare pe - taximetrist, după care a târât și abandonat cadavrul victimei sub un pod rutier, sustrăgându-i apoi autoturismul, portmoneul și telefoanele mobile.
Pentru a dispune arestarea, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală și art.148 lit."f" Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele descrise mai sus, iar pe de altă parte că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică s-a avut în vedere reacția publică la comiterea unor infracțiuni de omor și sentimentul de insecuritate socială pe care l-ar crea lipsa de reacție a organelor judiciare.
Făcând o evaluare a temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, tribunalul a reținut că acestea nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, în cauză există probe suficiente care să justifice bănuiala rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunile reținute în sarcina sa. Temeiurile inițiale nu s-au schimbat, dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală continuă să fie aplicabile pentru aceleași considerente arătate în încheierea de arestare preventivă.
În cauză există probe care să facă verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcina sa.
Tribunalul a reținut că, așa cum s-a arătat și în încheierile anterioare, examinarea temeiniciei acestor probe prin raportare la eventualele contradicții cu probele administrate în apărare, precum și analiza eventualelor vicii intervenite în administrarea acestora excede fazei procesuale actuale.
S-a mai reținut că, poziția inculpatului recurent - de negare a comiterii faptelor precum și de contestare validității unor probe - nu reprezintă element nou, care să ducă la concluzia unei modificări a condițiilor cerute de art. 143 Cod procedură penală. Nici una din probele administrate până în prezent - probe administrate de altfel și în faza de urmărire penală - nu relevă vreun element de noutate să producă o modificare în sensul dorit de inculpat. De altfel, inculpatul în permanență a negat comiterea faptelor, poziția sa fiind constantă în acest sens și cunoscută instanței chiar din momentul luării măsurii arestării preventive. La fel, a fost cunoscută instanței și atitudinea sa față de procesul penal pendinte, aspectul că în perioada cât a fost în libertate după expirarea măsurii arestării sale ca învinuit și arestarea sa ca inculpat. Aceste aspecte necoroborate cu elemente noi nu pot justifica singure punerea sa în libertate.
S-a arătat că, gravitatea și natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului coroborată cu rezonanța și impactul lor social justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Aceste infracțiuni și în special infracțiunea de omor sunt de natură a determina o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.
Un astfel de impact, imediat și mediatic, există categoric în rândul opiniei publice și impune o reacție promptă a autorităților, care să conducă la arestarea preventivă a inculpatului, precum și menținerea acesteia o perioadă adecvată pentru înlăturarea temeri colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituțiile statului acționează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.
De asemenea, s-a arătat că, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive poate fi dispusă, potrivit art. 139 Cod procedură penală, dacă temeiurile care au stat la baza acestei măsuri nu mai subzistă ori s-au modificat, însă instanța de fond nu a constatat că ar fi intervenit o modificare a acestora.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia, în principal în sensul revocării măsurii arestării preventive, iar în subsidiar în sensul înlocuirii acestei măsuri cu o altă măsură, mai puțin restrictivă de liberate, respectiv cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În motivarea recursului inculpatul recurent a reiterat argumentele din fața instanței de fond, atât de la termenul de judecată la care s-a dat încheierea recurată, cât și la anterioarele termene de judecată, făcându-se referire punctual la unele probe administrate în cauză, care, coroborate, ar demonstra faptul că inculpatul recurent nu a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Examinând încheierea prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefundat și va fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, în raport de dispozițiile art. 300 alin. 2 raportat la art. 160/b Cod procedură penală, având în vedere pericolul social ridicat al faptelor săvârșite, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În cauză nu a intervenit niciun element de natură să determine schimbarea sau încetarea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, iar menținerea acesteia se impune în conformitate cu dispozițiile art. 136 Cod procedură penală.
În această fază procesuală, nu pot fi analizate apărările inculpatului recurent făcute pe fondul cauzei, respectiv susținerile privind nevinovăția sa, ele putând fi avute în vedere doar de instanța învestită cu judecarea fondului cauzei.
Se mai impune a fi făcută precizarea că, până în prezent, la dosarul cauzei, există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul recurent a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, condiții în care se va constata că, în mod corect prima instanță a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent.
Sub acest aspect se impune precizarea că, pe lângă normele procesual penal, jurisprudența CEDO consacră dreptul la libertate și siguranță, ca drept fundamental, de o importanță deosebită, iar cazurile și condițiile în care este permis să se deroge de la acest principiu sunt enumerate exhaustiv în art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și se referă în special la asigurarea ordinii publice, asigurare ce impune reprimarea infracțiunilor.
În acest context, al principiilor care guvernează dreptul la libertate și siguranță, suveran în aprecierea modului în care, în circumstanțele unei cauze, se pot pune în discuție cauzele în care se poate deroga de la principiul dreptului la libertate, este judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, care trebuie să țină seama de ansamblul elementelor situației date și anume, dacă există motive verosimile de a bănui că cel suspectat a comis fapta, iar dacă da, dacă acesta prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât justul echilibru dintre apărarea drepturilor individuale și apărarea societății împotriva infracțiunilor să nu fie afectat.
Astfel, se pune problema dacă este posibil de reținut, în contextul faptic și prin prisma infracțiunilor pe care se prezumă că le-a comis inculpatul, existența indiciilor rezonabile pentru că, dacă acestea nu există, este inutilă analiza pericolului concret pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.
Principalul criteriu aplicabil articolului 5 lit. c din Convenție este plauzabilitatea. CEDO, în cauzaErdagoz Turcieia precizat că, pentru o privare de libertate, în temeiul unei suspiciuni concrete, statutul nu este obligat să stabilească culpabilitatea și nici existența unor probe suficiente pentru a inculpa suspectul la momentul arestării sale sau în primele stadii ale anchetei, fiind suficient ca arestarea să se bazeze pe fapte care consolidează cel puțin suspiciunea că o infracțiune a fost comisă și că cel deținut prezintă o legătură suficientă cu această comitere.
Or, în speță, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei și-a motivat menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent, apreciind, pe baza probelor administrate până în prezent, că există motive verosimile de a bănui că acesta a comis faptele reținute în sarcina sa și pentru care a fost trimis în judecată.
De asemenea, ținând seama de natura faptelor, de modalitatea de comitere a acestora, este evident că lăsarea în libertate a inculpatului recurent ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel fiind, curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul inculpatului urmând ca, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, acesta să fie obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent -, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 21 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
red. decizie -
jud. fond
tehnored. 2 rex. 3.03.2010, pc
Președinte:Țarcă GabrielaJudecători:Țarcă Gabriela, Pătrăuș Mihaela, Munteanu Traian
