Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 113/

Ședința publică din 21 Februarie 2008

Curtea compusă din:

Președinte:dr. - -

JUDECĂTOR 1: Dumitru Diaconu

JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 07 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, potrivit delegației de la dosar emisă de Baroul

Procedura este legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Curtea acordă posibilitatea avocatului ales să ia legătura personal cu recurentul-inculpat.

Părțile prezente arată că nu au cereri prealabile de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, curtea acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat ales, având cuvântul,solicită admiterea recursului, casarea încheierii, solicitând judecarea recurentului-inculpat în stare de libertate, apreciind că nu sunt probe concrete în dosar din care să rezulte vinovăția acestuia. Mai precizează că într-adevăr recurentul-inculpat are cazier, însă acest lucru nu obligă ca recurentul-inculpat să fie judecat în stare de arest.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală și temeinică încheierea tribunalului, considerând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Recurentul-inculpat, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al recursului.

CURTEA

Prin încheierea din 07.02.2008, Tribunalul Argeșa constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul și a menținut-o în continuare, constatând în esență că în cauză subzistă și nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, justificându-se astfel pe deplin menținerea ei.

În termen legal, împotriva încheierii mai-sus arătate formulat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa de îndată în libertate.

În motivarea recursului inculpatul, prin apărător, a arătat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, astfel încât menținerea acestei detenții nu se mai justifică.

Examinând încheierea recurată din oficiu și prin prisma motivelor invocate conform art.3856al.3 Cod procedură penală, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, pentru următoarele motive:

Curtea constată că prin încheierea din 07.02.2008, Tribunalul Argeșa menținut măsura arestării preventive, reținându-se de către judecător că sunt îndeplinite atât condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală, cu privire la existența unor probe și indicii temeinice, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetată, cât și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, existând probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală, Curtea reține că, deși inculpatul a negat comiterea infracțiunii, până în prezent s-a administrat un probatoriu care duce la concluzia unei bănuieli legitime, în sensul art.5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că acesta a comis fapta de care este acuzat.

Astfel, sunt indicii temeinice că inculpatul, împreună cu alte persoane, racolat-o prin amenințare pe partea vătămată, a cazat-o și exploatat-o sexual prin amenințare în vederea obținerii de foloase materiale

Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, se reține că acesta rezidă din gravitatea deosebită a faptei ( trafic de persoane ), de natură să creeze o stare de insecuritate socială în comunitate, având în vedere circumstanțele reale ale cauzei.

Curtea apreciază că detenția preventivă se justifică în continuare, existând indicii precise în sensul unei necesități reale de interes public de a menține privarea de libertate inculpatului, măcar o perioadă rezonabilă.

Față de considerentele expuse, Curtea în temeiul dispozițiilor mai sus arătate va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatului împotriva încheierii de ședință din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul - inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 17 iulie 1972, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 07 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Pt.

aflată în, semnează Grefier,

PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu

Red.

Tehnored.

2 ex/7.03.2008

Președinte:Dumitru Diaconu
Judecători:Dumitru Diaconu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Elena Minodora Rusu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Pitesti