Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1134/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1134
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
Judecător G -
Grefier - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații, A și împotriva încheierii nr.60/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nmr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, și A -, asistați de avocat ales, asistat de avocat ales, asistat de avocat oficiu și, asistat de avocat oficiu în substituirea avocatului.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, apărătorii inculpaților depun la dosar împuterniciri avocațiale, au fost audiați inculpații, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate separat la dosar, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul inculpaților și A -, avocat, a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și în urma rejudecării, respingerea ca nefondată a propunerii de arestare preventivă. În motivare a arătat că în propunerea de arestare preventivă, procurorul nu a motivat în detaliu faptele pentru care s-a solicitat arestarea, indiciile și probele nu sunt clare, iar la percheziția domiciliară efectuată la inculpatul nu s-a găsit nici o substanță. În ceea ce îl privește pe inculpatul nu s-a probat în nici un fel infracțiunea de trafic de droguri. Referitor la persoana inculpaților a arătat că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar A este student în anul III la Facultatea de Vest din
Avocat, apărătorul inculpatului, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, respingerea propunerii de arestare preventivă cu consecința punerii în libertate a inculpatului. În motive a arătat că nu există probe și indicii care să conducă la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei, inculpatul este student în anul II, provine dintr-o familie d e intelectuali, nu prezintă pericol public și nu se impune arestarea preventivă, cu atât mai mult cu cât, practica instanțelor pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc,este aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată. În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Apărătorul din oficiu pentru inculpatul, avocat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul C S și continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate.
Apărătorul din oficiu pentru inculpatul, avocat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul C S și punerea inculpatului în stare de libertate.
Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt: - recunoaște și regretă fapta; solicită să fie cercetat în stare de libertate; solicită admiterea recursului, arătând că probele nu sunt temeinice, nu prezintă pericol pentru societate, a recunoscut că a cumpărat droguri pentru consum propriu și nu este real că a obținut venituri din vânzarea acestora; A solicită să fie pus în libertate pentru a-și continua studiile cu precizarea că doar a consumat droguri; solicită să fie admis recursul, cu precizarea că la domiciliul său și în autoturism nu s-au găsit droguri, iar cele găsite la domiciliul unei alte persoane nu îi aparțin.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor declarate constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 60/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul C severin în dosar nr-, s-a admis propunerea formulată de DIICOT -Biroul Teritorial C S și s-a dispus arestarea preventivă a incupaților, A și, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 13 2009, orele 19,40, până la data de 11 decembrie 2009, orele 19,40, inclusiv.
Au fost respinse cererile formulate de inculpații, A - și, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-S, s-a propus arestarea preventivă a inculpaților, A - și, pentru săvârșirea infracțiunilor de "deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept", faptă prevăzută și pedepsită de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000, "trafic de droguri de risc", faptă prevăzută și pedepsită de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și "introducere în țară de droguri de risc", faptă prevăzută și pedepsită de art.3 al.1 din Legea nr.143/2000 (această din urmă infracțiune doar pentru inculpatul ), constând în aceea că inculpații dețin în vederea consumului propriu, fără drept, și distribuie droguri de risc, respectiv hașiș și cannabis, pe raza municipiului Reșița, iar inculpatul a introdus în țară droguri de risc, respectiv hașiș, din care a distribuit la diverse persoane, printre care și inculpații,. La data de 31.01.2008, inculpatul a vândut contra sumei de 50 lei fragmente vegetale, cannabis, investigatorului acoperit și colaboratorului. În data de 19.05.2008, același inculpat a vândut contra sumei de 50 lei fragmente vegetale de cannabis investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia Trana. În data de 09.07.2009 inculpatul a vândut contra sumei de 100 lei hașiș investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia -. În data de 09.10.2009 inculpatul a vândut contra sumei de 50 lei hașiș investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia.
În baza autorizațiilor de percheziție nr.47-62/10.11.2009, emise de Tribunalul C-S, în data de 12.11.2009 s-a procedat la efectuarea unor percheziții domiciliare și asupra unor autoturisme ale inculpaților. Cu această ocazie, inculpatul a predat o foaie de hârtie conținând două bucățele de substanță vegetală de culoare maroniu-verzuie, despre care a declarat că este hașiș. De asemenea, de la domiciliul inculpatului au fost ridicate mai multe fragmente vegetale de culoare -oliv, despre care acesta a declarat că este cannabis.
Aspectele referitoare la deținerea și distribuirea de droguri de către inculpați rezultă și din declarațiile date de aceștia, precum și de învinuiții, și, precum și din procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, tribunalul a reținut că prin Ordonanțele Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C- din 03.08.2009, respectiv 09.11.2009 s-a început urmărire penală, iar la data de 12.11.2009, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, și A - pentru săvârșirea infracțiunilor de "deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept", faptă prevăzută și pedepsită de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000, "trafic de droguri de risc", faptă prevăzută și pedepsită de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de "deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept", faptă prevăzută și pedepsită de art.4 al.1 din Legea nr.143/2000, "trafic de droguri de risc", faptă prevăzută și pedepsită de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 și introducere în țară de droguri de risc", faptă prevăzută și pedepsită de art.3 al.1 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că constând în aceea că inculpații dețin în vederea consumului propriu, fără drept, și distribuie droguri de risc, respectiv hașiș și cannabis, pe raza municipiului Reșița, iar inculpatul a introdus în țară droguri de risc, respectiv hașiș, din care a distribuit la diverse persoane, printre care și inculpații,. La data de 31.01.2008, inculpatul a vândut contra sumei de 50 lei fragmente vegetale, cannabis, investigatorului acoperit și colaboratorului. În data de 19.05.2008, același inculpat a vândut contra sumei de 50 lei fragmente vegetale de cannabis investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia Trana. În data de 09.07.2009 inculpatul a vândut contra sumei de 100 lei hașiș investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia -. În data de 09.10.2009 inculpatul a vândut contra sumei de 50 lei hașiș investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia.
În baza autorizațiilor de percheziție nr.47-62/10.11.2009, emise de Tribunalul C-S, în data de 12.11.2009 s-a procedat la efectuarea unor percheziții domiciliare și asupra unor autoturisme ale inculpaților. Cu această ocazie, inculpatul a predat o foaie de hârtie conținând două bucățele de substanță vegetală de culoare maroniu-verzuie, despre care a declarat că este hașiș. De asemenea, de la domiciliul inculpatului au fost ridicate mai multe fragmente vegetale de culoare -oliv, despre care acesta a declarat că este cannabis.
Aspectele referitoare la deținerea și distribuirea de droguri de către inculpați rezultă și din declarațiile date de aceștia, precum și de învinuiții, și, precum și din procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză.
Infracțiunile pentru care se solicită arestarea preventivă a inculpaților, A - și este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani. Prin ordonanțele emise de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-S la data de 12.11.2009, față de inculpați s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, respectiv: începând cu orele 15,00 față de inculpatul; începând cu orele 15,30 față de inculpatul; începând cu orele 16,30 față de inculpatul; începând cu orele 17,00 față de inculpatul A; începând cu orele 19,40 față de inculpatul.
Tribunalul a apreciat că în cauză există indicii temeinice în sensul că, din datele dosarului, rezultă presupunerea rezonabilă că persoanele față de care se efectuează acte de urmărire penală - inculpații, A - și - au săvârșit faptele menționate în cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă formulat de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-S (în acest sens declarațiile inculpaților, a învinuiților, și, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, precum și fragmentele vegetale ridicate de la inculpații și cu ocazia efectuării perchezițiilor).
S-a apreciat că luarea măsurii preventive a arestării preventive față de inculpați se impune pentru următoarele considerente:
Inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe în sensul că lăsarea în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, existând probe certe în acest sens, la dosarul cauzei.
În altă ordine de idei, pericolul concret pentru ordinea publică semnifică o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generat de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația de săvârșire a unor infracțiuni de o gravitate ieșită din comun sunt cercetate în stare de libertate.
În cauză există atât probe, cât și indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților - art.148 al.1 raportat la art.143 al.1 Cod procedură penală.
De asemenea, conform prevederilor art.136 al.1 Cod procedură penală, scopul ce determină luarea unei măsuri preventive constă și în asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, iar alegerea măsurii ce urmează să se ia s-a făcut ținându-se cont de scopul acesteia și de gradul de pericol social al infracțiunii.
Împotriva încheierii nr. 60/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații, A și, solicitând casarea acesteia și cercetarea în stare de libertate.
În motivarea recursurilor, inculpații A și au solicitat casarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea ca nefondată a propunerii de arestare preventivă, susținând că nu sunt întrunite dispozițiile imperative ale art. 148 alin. 1.C.P.P. În acest sens, s-a învederat că procurorul nu a motivat în ce constă infracțiunea de trafic de droguri, iar prima instanță s-a substituit procurorului încercând să deducă și să demonstreze care ar fi faptele pentru care urma să fie arestat; că nu există nici o probă care să-i incrimineze și prin care să se demonstreze, fără nici un dubiu, că ar fi oferit cuiva droguri fie gratuit, fie contra cost, neputându-se decât specula că anumiți termeni din convorbirile telefonice interceptate ar putea face trimitere la cannabis sau hașiș; că nu s-a avut în vedere poziția sinceră în fața organului de urmărire penală și instanței de judecată, unde au recunoscut că au deținut și consumat droguri. Totodată, s-a arătat că inculpații nu reprezintă un pericol social, că nu au antecedente penale, că inculpatul A - este student, anul III, la din cadrul Universității de Vest T, respectiv că organul de urmărire penală nu a putut să arate în ce măsură judecarea acestora în libertate poate crea un sentiment de insecuritate și nesiguranță cetățenilor din municipiul în care locuiesc și trăiesc.
Inculpații, și nu au motivat în scris recursurile declarate, ci doar cu ocazia susținerii orale a acestora, aspectele invocate fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursurile fiind nefondate pentru următoarele considerente:
În ce privește susținerile inculpaților A și în sensul că propunerea de arestare preventivă nu ar fi fost motivată în raport cu infracțiunile de trafic de droguri, instanța de recurs constată că acestea sunt nefondate, referatul nr. 8D/P/2009 din 13.11.2009 al DIICOT - Biroul Teritorial C - S indicând suficiente elemente privind aceste infracțiuni și completându-se cu datele din dosarul de urmărire penală.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv: inculpatul, și A - în ce privește infracțiunile de "deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept" prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și "trafic de droguri de risc" prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, iar inculpatul în ce privește infracțiunile de "deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept" prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și "trafic de droguri de risc" prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc prev. de art. 3 al. 1 din Legea nr. 143/2000. temeinice privind comiterea faptelor rezultă din declarațiile inculpaților și învinuiților, și, procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice interceptate, precum și fragmentele vegetale ridicate de la inculpații și cu ocazia efectuării perchezițiilor. Aceste indicii sunt după cum urmează: pentru inculpatul - declarația sa seria -/12.11.2009 în care arată că "hașișul l-am consumat și am scos o parte din bani vânzând din acesta pentru, după cum îmi spusese", precum și afirmația inculpatului din declarația seria -/12.11.2009 în sensul că "de aproximativ 7-8 luni păstrez relații strânse cu numitul, zis "Honda" de la care am primit în repetate rânduri hașiș, interceptările telefonice; pentru inculpatul A - - interceptările telefonice, declarația inculpatului seria -/12.11.2009 care arată că "faze de acest gen s-au repetat de vreo două - trei ori, eu luând câte 5- 10 grame de hașiș de la prietenul lui, acel A, și mai o dată de la direct", iar din declarația inculpatului A - seria -/12.11.2009 rezultă că el este prietenul lui la care s-a făcut referire; pentru inculpatul - declarația inculpatului, interceptările telefonice, declarațiile martorului a seria -/12.11.2009 care arată că "după mai multe insistențe, mi-a spus că Cipi lucrează în Spania și i-a adus o cantitate de hașiș, cantitate ambalată în folie transparentă. Într-o zi chiar mi-a arătat pachetele cu hașiș pe care le ținea ascunse într-o unitate PC", declarația învinuitului seria -/12.11.2009, care arată că "prima dată când l-am cunoscut pe Cipi (în primăvară), acesta mi-a adus în apartamentul meu vreo 4-5 bucăți de hașiș Din cantitatea adusă în primăvară, o parte s-a consumat la mine în apartament (în jur de 30 de grame), iar restul a fost luată de CIPI, personal sau prin intermediul lui A ( sau )"; pentru inculpatul - conținutul interceptărilor telefonice, declarația seria -/12.11.2009 în care arată că "personal nu am vândut la nimeni droguri dar am participat de 2 ori la o intermediere a unor tranzacții cu droguri", "cu acești prieteni obișnuiam să consum droguri, bazându-ne pe reciprocitate, în sensul că obișnuiam să ne oferim unul altuia droguri în mod gratuit"; pentru inculpatul - convorbirile telefonice, declarația inculpatului, procesul verbal de percheziție din 12.11.2009. Totodată, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine la acest moment procesual. În acest sens, s-a pronunțat chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Murray împotriva Regatului Unit, statuând că articolul 5 paragraful 1 lit. c din Convenție nu impune ca autoritatea care dispune arestarea să fi adunat probe suficiente pentru a formula o acuzare completă în momentul arestării sau în timpul reținerii.
În cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile de trafic de droguri aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătății persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similarși cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea personală și chiar viața, neputând fi omis nici caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp.
În ce privește lipsa antecedentelor penale, respectiv calitatea de student a inculpatului A -, acestea nu pot conduce la o diminuare a pericolului pentru ordinea publică la un asemenea nivel încât o altă măsură preventivă să fie suficientă, în condițiile în care tocmai o persoană cu o aparență de seriozitate și integrată în societate are un potențial mai mare de a atrage în rândul consumatorilor de droguri persoanele din mediul său social.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, A și împotriva încheierii nr. 60/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. văzând culpa procesuală a inculpaților în declararea unei căi de atac nefondate, îi va obliga pe aceștia la plata a câte 160 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, A și împotriva încheierii nr.60/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nmr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă fiecare inculpat recurent la plata a câte 160 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
Grefier,
- -
red.LB /24.11.09
tehnored AJ/2 ex/26.11.09
prima instanță: Trib. - G
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Bogdan, Gheorghe Bugarsky