Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 114/
Ședința publică din data de 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 2: Marius Epure
JUDECĂTOR 3: Adriana Ispas
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanțaa fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din 20.02.2009, pronunțată de tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 297 cod procedură penală se prezintă recurentul inculpat, personal, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr. 1195/25.02.2009 emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 176 - 181 cod procedură penală.
Fiind întrebat, recurentul inculpat precizează că menține recursul declarat.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și judecarea inculpatului în stare de libertate. Să fie avute în vedere circumstanțele personale ale acestuia, împrejurarea că recunoaște și regretă fapta comisă și anterior săvârșirii acesteia avea loc de muncă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive subzistă, ele nu s-au schimbat și nu au intervenit elemente noi în favoarea inculpatului. Inculpatul a fost condamnat și, chiar dacă hotărârea nu este definitivă, față de modalitatea de săvârșire a faptei, consideră că se justifică menținerea în continuare a măsurii arestării preventive.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.30 pronunțată la data de 09.01.09, Judecătoria Constanțal -a condamnat pe inculpatul, CNP -, la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de "furt calificat" prev. de art.208 alin.(1,4)-art.209 alin.(1) lit.e),g),i) cod penal cu aplic. art.74 -art.76 cod penal și infracțiuni la regimul circulației rutiere prev. de art.86 alin.1 și art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002.
Hotărârea a fost atacată cu apel d e procuror și inculpat.
Până la soluționarea apelurilor, prin încheierea din 22.02.09, pronunțată în dosarul cu nr. unic nr-, Tribunalul Constanțaa dispus:
"În baza art.3002rap.la art.160 alin.3 Cpp, menține măsura arestării preventive a inculpatului.
Măsura se comunică locului de deținere.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2009."
Pentru pronunțarea încheierii, instanța a constatat:
Motivele care au atras privarea de libertate a inculpatului subzistă în continuare, prin aceea că sunt îndeplinite condițiile impuse de art.143 Cod de procedură penala, iar în cauză lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Mai exact, în sarcina inculpatului se reține, în principal, săvârșirea a două infracțiuni de "furt calificat" constând în sustragerea de autoturisme parcate în locuri publice, pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite, precum și a două infracțiuni de "conducere a unui autoturism pe drumurile publice, fără permis", fapte care în modalitatea descrisă prin actul de sesizare prezintă un grad ridicat de pericol social.
Pericolul infracțiunilor săvârșite decurge din circumstanțele reale de fapt, din atingerea adusa relațiilor sociale ce ocrotesc patrimoniul persoanelor fizice, ca și din atingerea adusă siguranței traficului rutier, pe fondul recrudescenței acestui fenomen și sentimentului de insecuritate produs în rândul colectivității.
De asemenea, pericolul pentru ordinea publică rezultă și din faptul că inculpatul a condus unul din autoturisme după ce a consumat băuturi alcoolice, în sarcina acestuia reținându-se și infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, republicată, ceea ce dovedește lipsa de respect pentru valorile ocrotite de legea penală și neasumarea posibilelor consecințe negative care s-ar fi putut produce.
În condițiile în care inculpatul a săvârșit faptele deduse judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, fără a înțelege beneficiul suspendării condiționate și clemența organelor judiciare, prioritate față de o valoare cum este libertatea persoanei o imperativul protejării ordinii publice, fără ca durata arestării preventive să depășească un termen rezonabil.
Față de toate aceste considerente, măsura arestării se impune a fi menținută, potrivit art. 3002rap. la art.160 alin.3 Cod de procedură penală.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii și sa în stare de libertate față de circumstanțele personale, de împrejurarea că recunoaște și regretă fapta comisă și anterior săvârșirii acesteia avea loc de muncă.
Criticile sunt neîntemeiate.
Potrivit art.3002cod procedură penală cu ref. la art.160 alin.3 cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.
În cauză, sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în sensul art.681Cod procedură penală că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care se desfășoară judecata în apel și pentru care a și fost condamnat la pedepse privative de libertate (chiar nedefinitive)- declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului cu planșele foto, declarațiile martorilor, dovezile de restituire a bunurilor, declarațiile inculpatului.
Conform art.160 alin.3 Cod procedură penală, când instanța constată că temeiurile care au stat la baza arestării impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, se menține arestarea preventivă.
Probele administrate și anterior prezentate (pe baza "pipăielii acestora", analiza aprofundată nefiind permisă decât cu examinarea pe fond), alături de cazierul inculpatului, constituie date că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Mai mult, gravitatea infracțiunilor reținute în condițiile persistenței inculpatului în activitatea infracțională, conduce la concluzia că ordinea publică este pe mai departe amenințată așa încât privarea de libertate continuă să fie legitimă, nedepășind o durată rezonabilă în sensul explicitat de către Curtea europeană a drepturilor omului, art.5 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, nu s-au modificat, nu au încetat, impunându-se menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului conform art.160 alin.3 Cod procedură penală.
În concluzie, negăsind niciun caz de nulitate a hotărârii atacate, recursul este nefondat și, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală, va fi respins.
Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 300 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă, conform "Protocolului" cu, onorariu pentru asistența juridică acordată din oficiu de avocat și se va plăti, în baza art.189 cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală respinge recursul formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din 20.02.2009, pronunțată de tribunalul Constanța în dosarul penal nr- - ca nefondat.
Obligă recurentul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 300 lei - din care suma de 100 lei - onorariu avocat oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2009.
Președinte de complet, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud.fond.:,
Red.. Jud.: A -
Tehnored.gref.: -
Ex. 2/27.02.09
Președinte:Lucia DragomirJudecători:Lucia Dragomir, Marius Epure, Adriana Ispas