Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1140/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 1140
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul recurent G împotriva încheierii penale din 30.10.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul recurent solicită acordarea unui alt termen de judecată pentru a-și angaja apărător ales.
Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată de inculpatul recurent, motivat de faptul că acestuia i s-a garantat dreptul la apărare fiind acordat un termen pentru a-și angaja apărător ales.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii recurate și în rejudecare, punerea în stare de libertate a inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș ca temeinică și legală.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și continuarea judecății în stare de libertate, arătând că este arestat preventiv de 2 ani și 2 luni, subzistând prezumpția de nevinovăție, iar perioada petrecută în detenție este excesivă. A mai arătat că pentru elucidarea cazului a solicitat în repetate rânduri efectuarea unei expertize contabile și disjungerea cauzei în ce privește societățile comerciale aflate în alte județe, cereri care i-au fost respinse. Are trei copii minori și întrucât și soția sa se află în arest preventiv, aceștia, din luna aprilie 2009 au fost dați în plasament.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din 30.10.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-, n temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpații G, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 94/07.11.2007 emis de Tribunalului Timiș, A, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 98/16.11.2007 emis de Tribunalul Timiș și A, arestată preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 99/23.11.2007 emis de Tribunalului Timiș,
S-a menținut starea de arest preventiv a acestora, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 indice 1.C.P.P. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi țara, formulate de inculpații G, personal, și A, prin apărător, iar conform art. 139 alin. 2.C.P.P. s-au respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații G și.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă și în prezent, iar măsura arestării preventive a fost luată și menținută cu respectarea dispozițiilor legale, fiind îndeplinite, atât condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, cât și cele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, de la ultima verificare a măsurii arestării preventive și până în prezent, neintervenind nicio modificare sau schimbare în ceea ce privește temeiurile arestării preventive.
În ceea ce privește durata privării preventive de libertate, plecând de la criteriile ce rezultă din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, tribunalul considerat că, față de complexitatea deosebită a cauzei și comportamentul autorităților judiciare, care nu au manifestat, în nici un moment, pasivitate în instrumentarea cauzei, aceasta se înscrie în limite rezonabile. În același sens, tribunalul este obligat să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, și interesul public, de protecție, a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, precum și din consecințele acestora.
De asemenea, tribunalul constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să justifice fie încetarea, fie modificarea temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpați, astfel încât, în temeiul art. 300 ind. 2 Cpp raportat la art. 160 ind. b Cpp, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de nu părăsi țara, formulate de inculpatul G, personal și de către inculpatul A, prin apărător, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 indice 1.C.P.P. au fost respinse ca fiind neîntemeiate pentru considerentele expuse mai sus.
Cu privire la cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de inculpații G și, apreciind că temeiurile în baza cărora a fost luată măsura arestării preventive nu s-au schimbat, tribunalul, în baza art. 139 aliniat 2.C.P.P. le-a respins ca fiind neîntemeiate.
Împotriva încheierii penale din 30.10.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs inculpatul G înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 12.11.2009, sub nr-.recursul nu a fost motivat în scris.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru patrimoniul cetățenilor.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptelor reținute în sarcina acestuia.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol patrimoniul cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că prelungirea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Nu au fost analizate apărările inculpatului cu privire la vinovăția acestuia raportat la faptele imputate, încuviințarea probei cu expertiză, deoarece aceste aspecte pot fi puse în discuție la soluționarea acțiunii penale și nu cu ocazia soluționării menținerii măsurii arestării preventive.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent G împotriva încheierii penale din 30.10.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recurent G împotriva încheierii penale din 30.10.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 alin.2 p Cod Penal obligă pe inculpatul recurent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - G
Grefier,
Red.CM/20.11.09
Tehnored AJ/2 ex/26.11.09
Prima instanță: Trib. T -
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Anca Nacu, Gheorghe
