Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1179/

Ședința publică din 03 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Codrina

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale de ședință din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-intimat în stare de arest, asistat de avocați aleși și din cadrul Baroului

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, este reprezentat de procuror.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 385¹³Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Procurorul solicită admiterea recursului, încheierea penală atacată fiind netemeinică, întrucât printr-o interpretare eronată a materialului probator a fost înlocuită măsura arestării preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Precizează că din materialul probator rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pentru ordinea publică, din cuprinsul actelor de urmărire penală rezultând faptul că inculpatul a acționat cu intenție, a avut reprezentarea scopului urmărit când și-a atras victima cu mijloace dolozive. Mai arată că inculpatul nu a depus diligențe pentru a convinge victima de seriozitatea ofertei. De asemenea, se arată că nu se poate susține că lăsarea inculpatului nu ar avea impact negativ asupra colectivității din care face parte atât el cât și victima și membrii familiei sale, fiind greu de crezut că acesta nu va zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor și a victimei. Se mai face precizarea că prejudiciul a fost recuperat de inculpatul. Solicită a se avea în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării nu s-au schimbat, că inculpatul a avut o contribuție majoră la săvârșirea infracțiunii, nu și-a recunoscut faptele și nu a colaborat cu organele de anchetă.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat solicită respingerea recursului și menținerea încheierii Tribunalului Timiș. Precizează că prejudiciul a fost recuperat de inculpați prin contribuția tuturor inculpaților, iar partea vătămată nu se mai constituie parte civilă în cauză și nu se simte amenințată. Mai arată că menținerea stării de arest a inculpatului apare ca inechitabilă și solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, este căsătorit și are copii minori.

Apărătorul ales al inculpatului-intimat, avocat, solicită respingerea recursului și menținerea încheierii pronunțate de tribunal, precizând dă inculpatul nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, timpul diminuând pericolul social. Se mai arată că inculpatul are familie și copii minori, iar menținerea măsurii arestării preventive nu este justificată.

Inculpatu-intimat, având ultimul cuvânt, arată că a colaborat cu procurorul, a colaborat de asemenea la recuperarea prejudiciului și nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Solicită respingerea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din data de 27.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 indice 1.C.P.P. a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul, prin apărător ales.

S-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 02.12.1977 în T, domiciliat în T, str. - -, bloc 303,. 2,. 11, jud. T, CNP- -, administrator persoană juridică, fără antecedente penale, studii medii), în prezent reținut în Penitenciarul Timișoara, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 145¹alin. 2 Cpp raportat la art. 145 alin. 1¹și alin. 1²lit. c Cpp, a fost obligat inculpatul ca, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată, respectiv Tribunalul Timiș, ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază - desemnat cu supravegherea, respectiv T, jud. T, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timiș;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de partea vătămată, martori, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 2²Cpp, conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 52/24.06.2009, emis de Tribunalul Timiș, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

S-a dispus comunicarea unei copii a prezentei încheieri către inculpat, poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.

Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 25/P/2009 din 01.09.2009 au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații, G și în stare de libertate inculpata, reținându-se în sarcina acestora săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 alin. 1.pen. art. 215 alin. 1, 2, 3, 5.pen și art. 23 lit. b, c din Legea 656/2002 cu aplicarea art.33.lit.a constând în aceea că au constituit un grup organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni și în scopul obținerii unui beneficiu material, au indus în eroare pe partea vătămată prin folosirea mai multor mijloace frauduloase, au deținut și ascuns adevărata natură și situarea banilor obținuți în mod fraudulos.

S-a reținut că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpatul prin încheierea nr. 90/CC din 24.06.2009, reținându-se că sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f pr.pen

În ceea ce privește cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f C.P.P. pentru a putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, iar ulterior pentru ca această măsură să fie prelungită ori menținută, raportat la acest motiv, instanța este obligată ca, pe lângă indiciile sau probele cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, să constate că pedeapsa aplicabilă pentru acea infracțiune este închisoarea mai mare de 4 ani și, în același timp, să constate existența unor probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care subzistă și ulterior, măsura fiind legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.

Referitor la prima condiție, s-a reținut de către prima instanță până în această fază procesuală, prin încheierea de arestare preventivă și ulterior prin încheierile de prelungire a măsurii arestării preventive, că în cauză sunt suficiente probe care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală, faptă pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar.

Raportat la cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f însă C.P.P. tribunalul a reținut că, în momentul de față, aceasta nu mai este îndeplinită în prezenta cauză.

Astfel s-a reținut că inculpatul, împreună cu ceilalți inculpați, au achitat prejudiciul părții vătămate.

Tribunalul a apreciat ca în prezent, după trecerea unei perioade de timp, acea amenințare la adresa ordinii publice ce rezultă din însăși gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului, s-a diminuat. Totodată, prima instanță a reținut că, la administrarea probelor ce urmează a se efectua în faza de judecată, inculpații nu pot avea vreo influență (inculpații au fost audiați, partea vătămată a fost audiată, de asemenea o parte din martori). S-a considerat că lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că infracțiunile reținute în actul de inculpare nu sunt infracțiuni comise cu violență sunt elemente care arată că persoana acestuia nu este o amenințare pentru societate.

Față de aceste considerente, Tribunalul Timișa apreciat ca in prezent s-au schimbat temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive si acum nu se mai justifica menținerea acesteia.

S-a reținut faptul că măsurile preventive au un caracter de constrângere, prin ele încercându-se împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Această caracteristică a măsurilor preventive rezultă chiar din dispozițiile art.136 C.P.P. unde se arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.

Deși s-a apreciat ca nu exista riscul sustragerii inculpatului de la proces, prima instanță a stabilit însă că este justificată înlocuirea măsurii arestării preventive cu alta măsura restrictivă de libertate, respectiv interdicția de a părăsi țara, pentru a se asigura prezența acestuia la organele judiciare si un control judiciar asupra acestora, tocmai placând de la gravitatea infracțiunii in sine. În consecință, a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de apărătorii aleși ai inculpatului, și, in baza art. 139 alin. 1.pr.pen raportat la art. 145 indice1 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 145 alin. 1 ind. 1.C.P.P. și art. 145 alin. 1 ind. 2.C.P.P. a fost obligat inculpatul ca, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată, respectiv Tribunalul Timiș, ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timiș;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de partea vătămată, martori, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

S-a dispus de către prima instanță punerea în libertate a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 52/24.06.2009, emis de Tribunalul Timiș, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Împotriva încheierii penale din data de 27.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând casarea acesteia și menținerea stării de arest a inculpatului.

În motivarea recursului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a susținut că încheierea este netemeinică deoarece printr-o interpretare eronată a materialului probator, a pericolului social și a prevederilor legale a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța dispunând punerea în libertate a acestuia cu respectarea obligațiilor prev. de art. 145¹alin. 2.C.P.P. raportat la art. 145 alin. 1 pct. 1 și alin. 1 pct. 2 lit. c În C.P.P. acest sens, s-a arătat că din materialul probator al dosarului rezultă că lăsarea în libertate prezintă un real pericol atât pentru ordinea publică, cât și pentru buna funcționare a regulilor statului de drept; că din cuprinsul actelor de urmărire penală rezultă fără nici un dubiu faptul că inculpatul a fost perfect intenționat, având reprezentarea scopului urmărit atunci când și-a atras victima cu mijloace dolozive, pe care le-a zugrăvit în termenii cei mai atractivi; că inculpatul a avut reprezentarea faptului că scopul final este obținerea sumei de 150.000 euro, mult peste prețul pieței prin înșelarea părții civile. Totodată, s-a învederat că inculpatul nu este la prima sa activitate infracțională de acest gen, ci este implicat în comiterea aceluiași gen de fapte, cu același obiect și în dauna părții vătămate, dosar înregistrat la DIICOT -Serviciul Teritorial Timișoara sub numărul 186/D/P/2009 din data de 23.09.2009. S-a mai subliniat că nu se poate susține că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar avea un impact negativ puternic în colectivitatea din care fac parte atât el, cât mai ales victima și membrii familiei ei; că faptul că unul dintre inculpați, în persoana inculpatului G, a recuperat prejudiciul nu reprezintă un element din care să rezulte că lăsarea lui în libertate nu mai prezintă pericol public, ci un element de circumstanțiere a pedepsei, care a fost avut în vedere la întocmirea actului de inculpare.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, conform art. 385⁶alin. 3.C.P.P. instanța constată că aceasta este netemeinică pentru următoarele considerente:

Prima instanță a apreciat în mod eronat că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara apare ca oportună prin raportare la faptul că inculpatul, împreună cu ceilalți inculpați, a achitat prejudiciul părții vătămate; că după trecerea unei perioade de timp amenințarea la adresa ordinii publice s-ar fi diminuat; că inculpații nu ar mai putea avea nici o influență asupra probelor ce urmează a fi administrate; lipsa antecedentelor penale; respectiv, împrejurarea că infracțiunile reținute în actul de inculpare nu sunt infracțiuni comise cu violență întrucât nu a avut în vedere contribuția ce se prefigurează a fi avută de inculpat în comiterea faptelor penale, împrejurarea că prejudiciul fost recuperat de un alt inculpat, convorbirile telefonice purtate de inculpat cu partea vătămată.

Instanța de recurs constată că din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual rezultă că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților și părții vătămate, audiați în cauză. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 68¹.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, implicare inculpatului, conduita ulterioară comiterii infracțiunii). Astfel, prin rechizitoriul înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr-, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1.p, art. 215 alin. 1,2,3,5, art. 23 lit. b, c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, reținându-se că împreună cu inculpații, G și au constituit un grup în vederea săvârșirii de infracțiuni și în scopul obținerii în mod direct a unui beneficiu material, de a induce în eroare pe partea vătămată prin folosirea mai multor mijloace frauduloase (scrisoare de intenție, extras de CF vechi, plan de detaliu cu terenul inclus în, faptul că terenul este inclus în, că are construcții în vecinătate, că este de formă pătrată, că este în intravilan, că este cu două căi de acces), de a deține și a ascunde adevărata natură și situarea banilor obținuți în mod fraudulos. Din cuprinsul rechizitoriului și probele administrate în cursul urmăririi penale, care nu au fost contrazise de declarațiile părții vătămate și inculpaților din fața instanței rezultă presupunerea rezonabilă cu privire la o mai mare implicare/contribuție a inculpatului în comiterea faptelor imputate, sens în care atât inculpatul G (fila 130 dosar Tribunalul Timiș ), cât și inculpatul (fila 131 dosar Tribunalul Timiș ) au susținut că acesta i-a comunicat că vrea să vândă terenul în speță și că a spus celui interesat de achiziționare "prețul așa cum mi-a spus ", respectiv că inculpatul l-a contactat telefonic și a trebuit, între altele, să-i promită că va insista pe lângă reprezentantul cumpărătorului, aspect care se conturează și din redarea interceptărilor telefonice. Mai trebuie avut în vedere și aspectul că în cadrul convorbirii telefonice pe care inculpatul a purtat-o în data de 16.04.2009 cu partea vătămată, acesta folosește o serie de amenințări, după cum urmează: "te rupeam în bătaie", "ce bătaie îți dădeam de nu te mai recunoștea nimeni", "te rupeam cu bătaia în două", ceea ce conturează o conduită violentă și agresivă de care ar putea fi inculpatul în raport cu cei care nu-i servesc interesele. În ce privește recuperarea prejudiciului, pe de o parte, aceasta s-a efectuat de la inculpații G și, partea vătămată declarând în faza de urmărire penală că a recuperat de la aceștia suma de 150.000 euro în urma rezoluțiunii voluntare a contractului, nefiind deci implicat și inculpatul; iar, pe de altă parte, acest fapt nu conduce la înlăturarea pericolului social concret în contextul în care nu reflectă regretul faptelor, ci dorința de a obține clemența organelor judiciare. În acest sens, este relevant că (așa cum rezultă din interceptările telefonice menționate anterior), fiind contactat de partea vătămată, anterior plângerii penale, pentru recuperarea pagubei, inculpatul nu a făcut altceva decât să o amenințe cu agresiunea fizică. Aspectele anterior expuse, manoperele ilicite efectuate pentru atingerea scopului, perioada de timp în care acestea s-au desfășurat și existența suspiciunii că inculpatul ar fi comis o faptă similară (sens în care există plângerea penală înregistrată sub nr. 186/D/P/2009), conturează un anumit profil psihologic și un anumit mod de percepere a acestuia de către terțe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin convingerea terților de buna credință pentru a-și atinge scopuri injuste, o anumită perseverență infracțională ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică să-și mențină caracterul de actualitate. Durata arestului preventiv nu este în speță un element care conduce la concluzia că trecerea timpului a diminuat starea de temere și pericolul pentru ordinea publică în așa măsură încât garanțiile oferite de obligarea de a nu părăsi țara să fie suficiente pentru a asigura liniștea și sentimentul de securitate al cetățenilor, inculpatul fiind arestat în baza mandatului nr. 52/24.06.2009 emis de Tribunalul Timiș. Pe de altă parte, considerentele instanței de fond în sensul că inculpatul nu ar mai prezenta pericol social concret pentru ordinea publică întrucât nu ar fi comis o infracțiune cu violență nu pot fi însușite de către instanța de recurs întrucât pericolul pentru ordinea publică nu se reduce numai la ipoteza în care inculpatul comite fapte caracterizate prin violență.

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea imputată inculpatului prin actul de sesizare a instanței aduce atingere sentimentului de încredere în buna credință care trebuie să guverneze actele juridice, în securitatea circuitului civil, cu impact social deosebit într-o economie de piață, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a drepturilor persoanelor, măsuri rezonabile și adecvate. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează patrimoniul și prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Pe de altă parte, susținerile părții vătămate în sensul că nu se simte amenințată de posibilitatea ca inculpatul să se afle în stare de libertate nu sunt suficiente pentru a aprecia că pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat într-un asemenea grad încât s-ar impune o măsură mai puțin restrictivă de libertate întrucât acest aspect se raportează la mai multe criterii, care în speță au fost mai sus analizate.

Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicate inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport cu aceste criterii, precum și cu aspectele anterior analizate, instanța de recurs constată că măsura arestării preventive își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru siguranța publică.

Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 385¹⁵alin. 1, pct. 2, lit. d C.P.P. va fi admis recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale de ședință din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Va fi casată încheierea penală recurată și rejudecând, va fi respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpatul având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsi țara.

Se va menține în rest încheierea casată.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 385¹⁵alin. 1, pct. 2, lit. d C.P.P. admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale de ședință din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează încheierea penală recurată și rejudecând, respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul având ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsi țara.

Menține în rest încheierea casată.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 03 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

Grefier,

Red.-09.12.2009

Tehnored. -10.12.2009

Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș

Președinte:Laura Ani Bogdan
Judecători:Laura Ani Bogdan, Ion Dincă, Codrina

#Judecator Laura Ani Bogdan

Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Timisoara