Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1189/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 1189/

Ședința publică din 9 decembrie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Florin Popescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale din 4.12.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul intimat personal, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Procurorul menține concluziile puse în ședința publică din data de 7 decembrie 2009 privind admiterea recursului formulat de - Serviciul Teritorial Timișoara, casarea încheierii atacate și menținerea arestului preventiv al inculpatului.

Apărătorul ales al inculpatului intimat, avocat, de asemenea, menține concluziile puse în ședința publică din 7 decembrie 2009, în sensul respingerii recursului declarat de - Serviciul Teritorial Timișoara.

Inculpatul intimat arată că nu are nici o legătură cu grupul infracțional și cu banii falși.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 4.12.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-, în baza art. 139 alin.1 a C.P.P. dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul - născut la 10.03.1983 în T, deținut în Arestul IPJ T, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 12.06.2009, emis de Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În baza art. 145 alin.1 ind. 1.C.P.P. inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că temeiurile care au impus luarea și menținerea acestei măsuri nu mai subzistă.

Pentru această fază procesuală se impuneau probe evidente că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este învinuit, însă dosarul cauzei cuprinde doar indicii cu caracter general.

De aceea, vinovăția s-au nevinovăția inculpatului urmează a fi cercetată de către instanță cu inculpatul în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există nici un element din care să rezulte că acesta ar putea tulbura în mod real ordinea publică.

Neexistând probe evidente în sensul vinovăției inculpatului la infracțiunile reținute în sarcina sa și nici elemente care să ducă la concluzia că prin cercetarea sa în stare de libertate s-ar tulbura ordinea publică, respectiv punerea în primejdie a funcționării normale a instituțiilor statului, perturbarea liniștii cetățenilor, tribunalul a dispus înlocuirea măsura arestării preventive a inculpatului cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, obligându-l să respecte dispozițiile prev. de art. 145 alin. 1 ind. 1.

C.P.P.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara, arătându-se în motivele de recurs că încheierea penală recurată este netemeinică prin prisma motivelor avute în vedere pentru dispunerea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul.

S-a mai arătat că în sarcina inculpatului s-a reținut că în cursul anului 2008 aderat la un grup criminal organizat care a falsificat bancnote românești și le-a plasat ulterior pe teritoriul României, aceste fapte fiind grave, prezentând un grad ridicat de pericol social, cu atât mai mult că s-au menținut temeiurile care au condus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.

Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 3856alin. 3.C.P.P. instanța constată că recursul formulat de către de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara este fondat, pentru următoarele considerente:

Din examinarea întregului material probator aflat la dispoziție, se observă că subzistă în continuare temeiurile care au condus la luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, existând suficiente elemente care să conducă la ideea că sunt indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lui de către organele de urmărire penală, respectiv în rechizitoriu, faptele penale fiind pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptelor așa cum au fost ele descrise în actul de sesizare al instanței, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod proc.penală.

Instanța de fond a motivat soluția pe care a adoptat-o prin faptul că în opinia sa nu ar exista probe evidente în sensul vinovăției inculpatului cu privire la infracțiunile reținute în sarcina sa, dar nici elemente care să conducă la concluzia că prin cercetarea inculpatului în stare de libertate s-ar tulbura ordinea publică.

Curtea apreciază că aceste argumente nu pot fi primite, în condițiile în care din examinarea atentă și coroborarea tuturor probelor existente la dosarul cauzei, inclusiv dosarul de urmărire penală, rezultă o serie de indicii, probe care să conducă la ideea implicării inculpatului în săvârșirea unor fapte de natură penală care au fost reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, fapte cu caracter grav, săvârșite într-o modalitate organizată (în grup infracțional organizat).

Argumentul că nu ar exista în cauză nici un element din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea tulbura ordinea publică, este contrazis prin motivarea ideii de mai sus, deoarece pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării inculpatului în libertate rezultă tocmai din faptul că acesta este acuzat de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, comise într-un grup infracțional organizat, fiind acuzat de falsificarea, respectiv plasarea bancnotelor românești pe teritoriul României, fapte care pot pune în primejdie funcționarea normală chiar a instituțiilor statului, deci pot crea o tulburare a ordinii publice, cetățenii având sentimentul de nesiguranță și de neîncredere în organele statului.

În aceste condiții, se impune judecarea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv, această măsură fiind singura cu caracter preventiv care poate asigura buna desfășurare a procesului penal, fiind prioritar interesul general de apărare a ordinii publice față de interesul particular al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate.

Văzând că argumentele aduse de Tribunalul Timiș nu sunt convingătoare raportat la materialul probator existent în cauză, dispunând în mod greșit înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale din 4.12.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

Va casa încheierea recurată și rejudecând, în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 va C.P.P. menține starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.

Văzând și disp. art. 192 alin. 3.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 2 lit. d admite C.P.P. recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale din 4.12.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

Casează încheierea recurată și rejudecând, în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 menține C.P.P. starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. Gh./23.12.2009

Tehnored./2 ex./23.12.2009

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 11 decembrie 2009

CĂTRE,

TRIBUNALUL TIMIȘ

SECȚIA PENALĂ

Vă restituim alăturat dosarul dvs. nr-, privind pe inculpatul, nemaifiindu-ne necesar, dosarul având termen de judecată la instanța dvs. la data de 13 ianuarie 2010.

Dosarul, cusut și numerotat, conține 56 file și are atașat dosarul de urmărire penală nr. 5/D/P/2009 al DIICOT T, vol. I - 286 file.

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 1189/R din 09.12.2009, pronunțată în dosarul nr-, definitivă, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale din 4.12.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

A fost casată încheierea recurată și rejudecând, în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpatului - născut la 10.03.1983, deținut în Penitenciarul Timișoara, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.

PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 9 decembrie 2009

CĂTRE,

PENITENCIARUL TIMIȘOARA

- BIROUL EVIDENȚĂ -

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 1189/R din 09.12.2009, definitivă, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, Curtea de APEL TIMIȘOARAa hotărât următoarele:

"În baza art. 38515pct. 2 lit. d admite C.P.P. recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale din 4.12.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

Casează încheierea recurată și rejudecând, în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 menține C.P.P. starea de arest a inculpatului - născut la 10.03.1983, deținut în Penitenciarul Timișoara, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9.12.2009."

Urmează ca dvs. să luați măsurile care se impun conform celor dispuse prin hotărârea mai sus arătată.

JUDECĂTOR, GREFIER,

G - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 1189/

Ședința publică din 9 decembrie 2009

În baza art. 38515pct. 2 lit. d admite C.P.P. recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale din 4.12.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.

Casează încheierea recurată și rejudecând, în baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 menține C.P.P. starea de arest a inculpatului, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată în termenul legal de 60 de zile.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G - - - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Florin Popescu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1189/2009. Curtea de Apel Timisoara