Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 12/MF/
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Dan Anton
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului penal, având ca obiect " menținere arest preventiv" promovat de inculpatul recurent, fiul lui și, născut la data de 03 iulie 1975, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I împotriva încheierii de ședință din data de 23 ianuarie 2009, Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul penal nr-.
Conform disp. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este primul termen de judecată, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Interpelat fiind, inculpatul recurent, dacă își menține recursul promovat, acesta răspunde că "DA".
Nemaifiind de formulat cereri, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului promovat de inculpat.
Avocat, pentru inculpatul recurent, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii atacată și, rejudecând cauza să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate.
Este adevărat că fapta comisă de către inculpat este gravă dar, solicită a se avea în vedere că acesta a recunoscut și regretă această infracțiune, iar la momentul comiterii faptei era într-o stare avansată de ebrietate. Apreciază apărarea că judecarea lui în stare de libertate nu ar împiedica cu nimic buna continuare a judecății. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, încheierea atacată fiind legală și temeinică.
Apreciază procurorul că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, subzistă și justifică în continuare menținerea acestei măsuri preventive.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, regretă sincer fapta și este de acord cu concluziile apărătorului.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare și în deliberare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din 23. 01. 2009, Tribunalului Iașis -a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, conform art. 300 ind. 1 al. 3, Cod proc. penală, acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de "viol".
Instanța de fond a reținut că temeiurile care au stat la baza luării inițiale a arestării preventive nu s-au schimbat, subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În termen legal această încheiere a fost atacată cu recurs de către inculpat și criticată ca fiind netemeinică și nelegală solicitând prin apărătorul său judecarea în stare de libertate cu motivarea că:
- nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu va fi afectată buna desfășurare a procesului penal;
- chiar dacă infracțiunea este gravă, el a recunoscut și regretat aceasta și era în stare de ebrietate când a comis- Solicită să se țină cont de aceste împrejurări.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, din următoarele motive:
Inițial, arestarea preventivă a fost luată față de inculpat cu motivarea că sunt indicii și chiar probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală în sensul prevederilor art. 143 Cod procedură penală, faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum prevăd disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Aceste temeiuri nu s-au schimbat, subzistă și în prezent, așa încât impun în continuare privarea de libertate, în scopul bunei desfășurări a procesului penal.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din modul și împrejurările prin care se presupune că s-a comis fapta, din natura relațiilor sociale presupus a fi lezate și își mai găsește expresia și prin starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul societății, de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, ar fi judecate în stare de libertate.
Circumstanțele, de care amintește inculpatul vor putea fi analizate de instanța de fond când va analiza pe bază de probe dacă se face sau nu vinovat de comiterea faptei imputate.
Și instanța de recurs reține că se impune în continuare menținerea stării de arest preventiv a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 23.01.2009, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
Red.
Tehnored.
02 ex.
05.02.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Dan Anton, Claudia Susanu