Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 126/

Ședința publică de la 05 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Daniela Liliana

Grefier:

Ministerul Publica fost reprezentat de ciafalon - procuror șef serviciu

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

- Serviciul Teritorial Galați -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul ( "", fiul lui - și, născut la data de 14.09.1980 în G, domiciliat în G,-, - 11,. 57, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ), împotriva încheierii de ședință nr- din 28.09.2009 a Tribunalului Galați.

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind, inculpatul arată că își menține recursul declarat.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului arată că a declarat recurs întrucât a observat că în dosar au fost puși în libertate o parte dintre cei 4 inculpați, iar situația inculpatului, deși este un pic mai diferită, raportat la activitatea sa infracțională, care este mai vastă decât cea a inculpaților puși în libertate, a formulat acest recurs, înțelegând să invoce egalitatea de tratament juridic care s-ar impune în acest dosar. Inculpatul nu a mai avut probleme cu legea, fiind la primul impact cu legea penală, iar perioada cât a stat arestat a fost în măsură a-l determina să tragă concluzii cu privire la consecințele faptei sale.

Reprezentantul Ministerului Public arată că prin încheierea de ședință din 28.09.2009 pronunțată de Tribunalul Galațis -a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, întrucât s- considerat că și la acest moment subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.Solicită respingerea recursului declarat de inculpat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul recurent solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 28.09.2009 a Tribunalului Galați, în baza disp. art. 3002.pr.penală în referire la art. 160 pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpaților și.

Totodată, s-au respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive și înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații și.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

S-a constatat că inculpații și au fost cercetați și trimiși în judecată în stare de arest preventiv întrucât au săvârșit infracțiuni la legea specială, infracțiuni de un real pericol social, reținându-se la încadrarea juridică a infracțiunii comise agravantele prev. de art. 41 al. 2 și 75 al. 1 lit. c din Codul penal. S-a precizat că pericolul social este deosebit, faptele săvârșite au o rezonanță deosebită în mediul social, fiind comise frecvent cu impact negativ în special în rândul tinerilor, inculpații nu sunt audiați, nefiind începută cercetarea judecătorească. De asemenea, s-a constatat că până la acest moment nu au intervenit elemente noi ce nu au fost avute în vedere, care să fie favorabile inculpaților și care să determine instanța să revoce sau să înlocuiască măsura arestării preventive cu o altă măsură preventivă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând hotărârea pe motive de netemeinicie.

Astfel, s-a susținut că menținerea sa în stare de arest nu se mai justifică, invocând egalitatea de tratament juridic, având în vedere că în acest dosar au fost inculpați care au fost puși în libertate. Inculpatul a arătat că e la primul impact cu legea penală, iar perioada cât a stat arestat a fost în măsură a-l determina să tragă concluzii cu privire la consecințele faptei sale.

Recursul formulat e nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpatului.

Considerăm că se mențin și la acest moment temeiurile avute în vedere la luarea arestării preventive, respectiv dispozițiile art.148 lit.f Cod pr. penală, întrucât:

- infracțiunile presupus a fi săvârșite de inculpat ( prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.75 al.1 lit.c Cod penal, de art.13 al.1,2 și 3 teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.75 alin.1 lit.c Cod penal) sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani;

- la dosar există probe administrate până în prezent din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Această condiție rezultă și din gravitatea infracțiunilor presupus a fi comise, împrejurările săvârșirii acestora, importanța deosebită a valorilor sociale lezate, starea de neliniște și nesiguranță generată în rândul cetățenilor, dacă organele judiciare nu ar acționa eficient.

Nu se poate vorbi de egalitate de tratament, așa cum a invocat apărătorul inculpatului cu ocazia susținerii recursului, în condițiile în care inculpatul are cea mai vastă activitate infracțională, fiind cercetat pentru trei infracțiuni, în timp ce inculpatul, cel căruia i-a fost înlocuită măsura la data de 24.08.2008, e cercetat pentru o singură infracțiune..

Circumstanțele personale ale inculpatului (faptul că e la primul impact cu legea penală) nu pot fi privite disociat de cele în care se reține că s-au săvârșit faptele și nu vin să diminueze pericolul pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsat în libertate.

Văzând și dispozițiile art.136 Cod pr.penală, considerăm că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea inculpatului în stare de arest.

Față de cele de mai sus, se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul.

Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cod pr.penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul ( "", fiul lui - și, născut la data de 14.09.1980 în G, domiciliat în G,-, - 11,. 57, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul Galați împotriva încheierii de ședință nr- din 28.09.2009 a Tribunalului Galați.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 05.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.dec.jud. /06.10.2009

Jud.fond

Tehnored.CG/2 ex./07.10.2009

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Daniela Liliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Galati