Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1295/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 2222/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1295
Ședința publică din data de 23 septembrie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 2: Veronica Cîrstoiu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Iordache
GREFIER: - -
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurentul - inculpat zis " " împotriva Încheierii de ședință din data de 4 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I-a penală, în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat, în stare de arest și asistat juridic de apărător ales - dna. avocat, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat consideră că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă și nu au apărut temeiuri noi care să justifice ori să impună menținerea stării de arest preventiv. Solicită să se constate în baza art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu subzistă și să dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului. Subliniază că, la dosarul cauzei, nu există indicii temeinice cu referire la vinovăția inculpatului ori care să susțină temerea că, dacă ar fi pus în libertate s-ar sustrage de la judecată. Conduita inculpatului a fost constant sinceră. Solicită să se rețină că inculpatul este comerciant de textile, tată a doi copii minori, aceștia având nevoie de prezența tatălui. Nu sunt probe care să dovedească pericolul concret pentru ordinea publică și nici date care să justifice temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar putea impieta bunul mers al cercetării judecătorești.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere ca legală și temeinică a încheierii atacată, având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia, în raport cu pericolul concret al faptei, complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, și de modalitatea de săvârșire a acesteia. Susține că, întrucât inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, perseverența sa infracțională este vădită.
Pentru considerentele arătate, solicită respingerea recursului ca nefondat având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a acestuia, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Față de cele expuse solicită să fie consideră ca nefondată și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
Apărătorul ales al inculpatului solicită să se ia act că recurează încheierea atacată în integralitatea sa, în sensul că critică și respingerea cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată în subsidiar.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul consideră că recursul motivat pe critica formulată împotriva dispoziției de respingere a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive este inadmisibil.
Recurentul-inculpat solicită judecarea sa în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Susține că se va prezenta la toate termenele care vor fi acordare în cauză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data 4 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală (dosar nr-), în baza art.3002proc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților:, și, iar în baza art. 160 al.3 C.P.P. a fost menținută starea de arest a celor trei inculpați.
Prin aceeași încheiere, a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că, în cauză, există probe și indicii temeinice, în sensul precizat de art.681Cod procedură penală, care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta pentru care au fost trimiși în judecată.
Astfel, s-a reținut că prin rechizitoriul nr.291D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost trimis în judecată (arestarea preventivă fiind dispusă în lipsă), alături de alții, inculpatul, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc și complicitate la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prevăzute de art.26 Cod penal, raportat la art.2 alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000 și art.26 Cod penal, raportat la art.3 alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
-a reținut că, în data de 17/18.03.2008 inculpatul a deținut și transportat pe calea rutieră Turcia (Istanbul) Bulgaria - România (punctul de trecere a frontierei G) cantitatea de aproximativ 3 kilograme de heroină, pe care a introdus-o pe teritoriul României, droguri care i-au fost predate la Istambul de un cetățean, prin intermedierea inculpatului (și a altor inculpați), care urma să recepționeze aceste droguri pe raza municipiului B și care l-a ajutat pe inculpatul să dețină și să transporte cantitatea de heroină mai sus menționată.
S-a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și față de prevederile art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme se fondează pe motive pertinente și suficiente aoj ustifica, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 136.proc pen. asigurând buna desfășurare a procesului penal. S-a reținut că declarațiile inculpaților sunt contradictorii, atât comparativ una cu cealaltă, dar se identifică neconcordanțe chiar în cuprinsul fiecăreia, aspecte ce pot duce la concluzia că ar putea fi nesincere. Aceste aspecte vor fi lămurite pe parcursul procesului penal. Starea de boală nu justifică prin ea însăși revocarea măsurii.
Asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul, instanța de fond a arătat că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. 1 și 2.C.P.P. măsura preventivă luată sa înlocuiește cu o altă măsură preventivă, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
A arătat instanța de fond că este vorba așadar fie despre modificarea temeiurilor de fapt ori a celor drept care au existat la momentul luării măsurii preventive, modificare ce a intervenit ulterior acestui moment, pe parcursul desfășurării urmăririi penale, fie de încălcarea prevederilor legale la luarea măsurii preventive respectiv de dispariția temeiurilor care au justificat luarea măsurii.
Având în vedere exigențele acestui text de lege, Tribunalul a reținut următoarele:
La luarea măsurii arestării preventive s-a reținut incidența cumulativa a condițiilor prevăzute de art. 143 și 148 lit.f Cod de procedură penală, condiții pe care tribunalul le-a apreciat și în prezent ca subzistând și impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, ținând cont și de dispozițiile art.136
C.P.P.Față de exigențele art. 143.C.P.P. cu referire la art. 68/1 C.P.P. s-a constatat că din datele existente in cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecata, aspect ce denotă o periculozitate extremă.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că lăsat în libertate nu va împieta desfășurarea procesului penal.
Analizând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a textelor de lege incidente cauzei, Curtea, reține și constată următoarele:
Măsura arestării preventive, prin raportare la prevederile art.5 paragraf 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, se impune a fi luată și menținută câtă vreme se fondează pe motive pertinente aoj ustifica.
Pornind de la aceste repere, Curtea constată că, la data de 17 aprilie 2008, când față de recurentul inculpat a fost luată măsura arestării preventive, au fost avute în vedere temeiurile consacrate de dispozițiile art.148 literele a și f din Codul d e procedură penală.
Prin încheierea recurată, s-a apreciat că aceste temeiuri subzistă în continuare, în ceea ce-i privește pe toți cei trei inculpații din cauza de față, fără a se face vreo deosebire între aceștia, instanța de fond referindu-se la toți trei într-o singură frază, fără a evidenția situația concretă în care se află fiecare dintre cei trei inculpați.
O astfel de abordare ar fi determinat pe judecătorul fondului să remarce situația diferită a inculpatului din perspectiva pericolului concret pentru ordinea publică, pe care acesta l-ar prezenta, al temerii că acesta - odată lăsat în libertate - ar constitui o amenințare pentru ordinea publică, ce ar putea fi expusă riscului comiterii - de către acest inculpat - a unor noi infracțiuni.
De altfel, sintagma "pericol pentru ordinea publică" desemnează, în primul rând, o stare ce ar putea periclita pe viitor normala desfășurare a relațiilor sociale protejate, iar gravitatea faptei și limitele de pedeapsă (aspecte la care instanța de fond face trimitere atunci când se referă la toți cei trei inculpați împreună), nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra unui asemenea pericol.
Cât îl privește pe inculpatul, Curtea nu poate să nu remarce faptul că acesta - încă de la începutul cercetărilor - a avut o poziție constantă, context în care a explicat în ce a constat gradul său de implicare în activitatea ilicită a celorlalți inculpați, iar declarațiile sale nu sunt infirmate de declarațiile date de aceștia din urmă.
Dimpotrivă, din cuprinsul declarației pe care inculpatul a dat-o în fața instanței de fond, la data de 21 noiembrie 2008 nu rezultă că inculpatul s-ar fi ocupat vreodată cu traficul de droguri (și nici nu există vreo dovadă în acest sens), această afirmație fiind în măsură a crea dubii, cel puțin cu privire la preexistența (înainte de fapta dedusă judecății) a unei atare preocupări din partea acestui inculpat.
Această împrejurare coroborată și cu faptul că între declarațiile inculpaților există anumite neconcordanțe, conduc la concluzia că gradul și forma de implicare a inculpatului la săvârșirea faptelor ce i se rețin în sarcină nu sunt suficient de conturate pentru a justifica privarea de libertate a inculpatului pe parcursul desfășurării procesului penal.
În plus, se impune a se da eficiență principiului - ce-și are sorgintea în prezumția de nevinovăție - potrivit căruia, în cursul desfășurării procesului penal, cel acuzat trebuie să fie cercetat în libertate și, numai în cazuri excepționale, în stare de deținere.
Având în vedere totuși, că fapta pentru care este cercetat inculpatul este o faptă penală gravă, iar împrejurările comiterii ei trebuie să fie lămurite pe deplin, Curtea apreciază că, în speță, este oportună înlocuirea celei mai drastice măsuri preventive, cu una mai blândă pentru inculpatul, respectiv obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în cauză fiind incidente disp.art.139 alin.3/5 rap.la art.136 alin.1 lit.b Cod procedură penală.
Astfel fiind, pentru aceste argumente, în temeiul art.38515, pct.2, lit.d Cod procedură penală, Curtea va admite recursul promovat de inculpat, va casa încheierea atacată și, rejudecând, va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul
Totuși, pentru o bună desfășurare a procesului penal, pe durata acestei măsuri, Curtea va impune inculpatului respectarea unor obligații și va atrage atenția acestuia că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua măsura arestării preventive.
Va dispune punerea - de îndată - în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În majoritate:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 4 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală (dosar nr-).
Casează încheierea din 04 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală, în dosarul nr- și, în baza art. 139 alin. 1 și 3 cod de procedură penală raportat la art. 145 Cod de procedură penală, înlocuiește măsura arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu respectiv municipiul
În baza art. 145 alin. 11Cod de procedură penală, pe durata măsurii, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
-să se prezinte la organul de poliție în a cărui circumscripție își are locuința sau ori de câte ori va fi chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată care a dispus măsura;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
-să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
Pune în vedere dispozițiile art.145 alin. 22Cod de procedură penală și atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua măsura arestării preventive.
Dispune punerea - de îndată - în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-
OPINIE SEPARATĂ
În soluționarea prezentului recurs am înțeles să formulez opinie separată, în sensul respingerii căii de atac exercitate de recurentul inculpat, în virtutea considerentelor ce urmează:
Inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr.291/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, pentru complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.2 alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000 și respectiv complicitate la infracțiunea de trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.3 alin.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin încheierea de ședință de la data de 4 septembrie 2009 (dosar nr-), Tribunalul București - Secția I-a Penală - procedând la verificarea privind arestarea inculpatului în cursul judecății, în temeiul dispozițiilor art.3002raportat la art.160 alin.1 și alin.3 Cod procedură penală - a apreciat că se impune menținerea acestei măsuri și a respins, prin aceeași încheiere, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul.
Măsura privativă de libertate a fost dispusă inițial la 17 aprilie 2008, în temeiul art.148 lit.a și f din Codul d e procedură penală, ulterior, starea de arest preventiv a recurentului inculpat fiind prelungită, respectiv menținută, în urma evaluării asupra subzistenței temeiurilor avute în vedere la luarea acestei măsuri, în contextul reglementat de art.148 lit.f Cod procedură penală.
Concluzia la care a ajuns Tribunalul București, în urma analizei asupra necesității menținerii stării de arest a inculpatului, este - în opinia mea - îndreptățită, iar persistența temeiurilor constatate la luarea acestei măsuri evidentă.
Astfel, art.5, paragraful 1, lit.c al CEDO prevede că arestarea preventivă se poate dispune atunci când există motive verosimile de bănuială legitimă că persoana a săvârșit o infracțiune.
Este evident că art.148 lit.f Cod procedură penală instituie o garanție în plus, în favoarea inculpatului, care nu poate fi arestat preventiv pentru săvârșirea oricărei infracțiuni, chiar dacă există indicii temeinice, ci numai atunci când pedeapsa prevăzută pentru acea infracțiune este mai mare de 4 ani, iar inculpatul prezintă pericol social pentru ordinea publică. Se poate afirma prin urmare că prevederile dreptului intern în materia arestării preventive sunt mai restrictive decât cele din CEDO.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca și trăsătură esențială a infracțiunii.
Aceasta nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracție de la gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta - între altele - și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unei fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unei astfel de fapte.
În cauza de față, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni caracterizate de un ridicat grad de pericol social, mai ales din perspectiva consecințelor asupra stării de sănătate fizică și psihică, pe care consumul de droguri le poate avea, precum și o rezonanță negativă asupra climatului social, a efectelor dăunătoare, uneori iremediabile, pe care traficul de droguri le determină.
Precizez - în acest context - că temeiurile prevăzute în art.143 și art.148 Cod procedură penală - în cauza prezentă, cu referire incidentă la art.148 lit.f Cod procedură penală - sunt examinate prin raportare la probele ce se administrează prin intermediul mijloacelor de probă, probe ce conferă elemente concrete în susținerea temeiurilor inițiale privind arestarea preventivă.
Ținând cont de faptul că inculpatul a fost arestat preventiv la 17 aprilie 2008, consider necesar a analiza justețea menținerii măsurii privative de libertate și din prisma respectării caracterului rezonabil.
Curtea Europeană a drepturilor omului a admis în numeroase cauze (cu titlu de exemplu - Letellier Franței) că în măsura în care dreptul național prevede, pentru gravitate deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pentru un termen limitat.
Pericolul concret are o existență legată de timp, de regulă, trecerea timpului putând conduce la limitarea pericolului până la dispariție, iar lipsa lezării ordinii publice echivalând cu dispariția acestui pericol.
Se pune, astfel, problema limitei rezonabile a detenției preventive a inculpatului, Curtea trebuind să aprecieze dacă termenul scurs până în prezent a depășit - la un moment dat - limitele rezonabile, adică acelea ale sacrificiului, care în circumstanțele cauzei, ar putea fi în mod rezonabil să fie impus unei persoane prezumate a fi nevinovate.
În acest sens, art.5, paragraf 3 din Convenția Europeană - normă la care urmează a mă raporta în analiza efectuată - a reglementat instituția termenului rezonabil al arestării preventive, prevăzând că "orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.c din prezentul articol, -, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Durata rezonabilă a detenției, în lumina art.5, paragraf 3 din CEDO, se apreciază in concreto, instanțelor naționale revenindu-le obligația de a argumenta cu probe motivele menținerii detenției.
În cauza de față, alături de persistența motivelor plauzibile, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat recurentul inculpat, în opinie separată, apreciez ca fiind îndeplinită și cerința protejării ordinii publice, în contextul în care, punerea în libertate a recurentului ar fi de natură și în măsură să afecteze ordinea publică.
Din această perspectivă, am în vedere că aprecierea asupra necesității menținerii stării privative de libertate, în cursul judecății, este susținută și prin elemente de fapt ce dau relevanță informativă asupra cauzei penale, deci inclusiv cu referire la măsura arestării preventive, întrucât, prin operațiunea logică a interpretării, temeiul prevăzut în art.148 lit.f Cod procedură penală este examinat prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, pe parcursul cercetării judecătorești.
Așadar, menținerea arestării preventive justificată inițial de motivul pericolului concret pentru ordinea publică își păstrează - în opinie separată - caracterul legitim, păstrând echilibrul între dreptul la libertate individuală și la prezumția de nevinovăție, pe de o parte, și scopul legii - asigurarea ordinii publice, pe de altă parte.
Deși de la data arestării recurentului inculpat a curs o perioadă de timp semnificativă, în concepția opiniei separate, ordinea publică este - încă - efectiv amenințată; deținerea preventivă impunându-se a se prelungi pentru neliniștea creată în rândul comunității de asemenea infracțiuni, precum cele de care este acuzat inculpatul.
Considerentele expuse se constituie în tot atâtea temeiuri în vederea respingerii cererii formulate de inculpat, în vederea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu precizarea că - în cauză - temeiul ce a fundamentat privarea de libertate nu s-a schimbat.
Pentru aceste argumente, apreciez că se impune respingerea recursului promovat de inculpatul.
JUDECĂTOR,
- -
Președinte:Liliana BădescuJudecători:Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu, Magdalena Iordache
