Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 133/2009

Ședința publică de la 24 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif

JUDECĂTOR 3: Dana

Grefier Creța

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 09.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- recurent Inculpat - personal și asistat de avocat, din oficiu.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 385 ind. 14 alin 1/1 Cod procedură penală și art. 70 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dreptul de a fi ascultat de instanța de recurs sau de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lui.

Inculpatul arată că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs și că își rezervă dreptul la tăcere.

La întrebarea instanței arată că a formulat recurs de aproximativ o săptămână dar nu își amintește exact.

Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului formulat în cauză.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea ca tardiv a recursului întrucât i s-a comunicat încheierea la data de 10.09.2009 și respectiv 22.09.2009 și a formulat recurs după comunicarea celei de-a doua încheieri.

Reprezentanta din oficiu a inculpatului față de împrejurarea că există recurs declarat în cauză solicită admiterea acestuia întrucât nu este tardiv declarat.

Inculpatul având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin încheierea penală din 09.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr- s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b Cod pr. pen. menținerea arestării preventive a inculpaților și.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea penală 10/A/14.03.2009 Judecătoria Mediașa dispus arestarea preventivă a inculpatului minor pe o durată de 19 zile și arestarea preventivă a inculpatului major pe o durată de 29 de zile, inculpați față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat în formă continuată (inculpatul minor) și respectiv a două infracțiuni de furt calificat în formă continuată. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, ei recunoscând de altfel comiterea acestora. În ce-l privește pe inculpatul minor s-a reținut că el prezintă pericol pentru ordinea publică întrucât mai este cercetat în două dosare pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie și respectiv de furt și în plus, a încălcat cu rea-credință măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de el în octombrie 2008.

Această soluție a rămas definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Sibiu la data de 17.02.2009, reținându-se că nu se impune luarea față de cei doi inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g și i Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 99 alin. 3.Cod Penal (3 infracțiuni) și a unei infracțiuni de complicitate la furt calificat prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g și i Cod Penal, cu aplicarea art. 99 alin. 3.Cod Penal și cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 34.Cod Penal, iar inculpatul pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c Cod Penal(2 infracțiuni) și a unei infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a,e, g și i Cod Penal, cu aplicarea art. 75 lit. c și Cod Penal cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 34.

Cod Penal

Prin sentința penală nr. 212/2009, Judecătoria Mediaș, reținând vinovăția celor doi inculpați în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, l-a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, iar pe inculpatul la o pedeapsă de 8 luni închisoare, fiind menținută starea de arest a acestora.

În apelul formulat de inculpatul arestat și de alți doi inculpați judecați în stare de libertate, Tribunalul a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în baza art. 3002.C.P.P. constatând că temeiurile ce au dus la luarea acesteia subzistă și în prezent.

Într-adevăr, cei doi inculpați au mai săvârșit fapte de furt calificat și chiar tâlhărie (inculpatul minor) și dată fiind vârsta lor fragedă, este evident că există pericolul ca fiind puși în libertate să continue cu infracțiunile contra patrimoniului. În plus de aceasta, este evident că, cel puțin în ce-l privește pe inculpatul minor, el nu a înțeles clemența manifestată de instanța care a luat față de el inițial o măsură mai puțin intruzivă și anume măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin urmare, s-a apreciat că, în acest moment, în scopul protejării ordinii publice și asigurării bunei desfășurări a procesului penal, se impune judecarea celor doi inculpați în stare de arest preventiv. Chiar dacă pedepsele aplicate nu sunt mari, și durata arestului preventiv se apropie de durata pedepselor aplicate, în situația în care va fi cazul instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 350 alin. 6.

C.P.P.

În plus, s-a reținut față de dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a, că măsura lipsirii de libertate este legală atunci când persoana este deținută pe baza unei condamnări pronunțate de către un tribunal competent.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs, nemotivat în scris inculpatul.

Prealabil analizării pe fond a recursului, Curtea urmează a analiza excepția tardivității recursului prin prisma dispozițiilor art. 385/3 alin. 1 Cod pr. comb.p. cu art. 160/b alin. 4 rap. la art. 160/a alin. 2 Cod pr.

p.

Astfel, potrivit art.160/b alin. 4 rap. la art. 160/a alin. 2 Cod pr.p. încheierea prin care se dispune menținerea măsurii arestări preventive a inculpatului în cursul judecăți poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore și curge de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare pentru cei lipsă.

În speță, inculpatului minor i s-a comunicat încheierea penală de menținere a arestării preventive la data de 10.09.2009, conform procesului - verbal de comunicare aflat la dosar - 64 ds. apel. Calea de atac a recursului a exercitat-o la data de 22. 09.2009, după expirarea termenului de 24 de ore prevăzut de lege.

În contextul în care inculpatul nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului la recurs, sancțiunea este decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen( art. 185 Cod pr.p. ).

Față de aceste considerente, Curtea în baza disp. art.385/15 pct. 1 lit. a) Cod pr.p. va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 09.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr-, cu consecința obligării recurentul să plătească statului suma de 180 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform disp. art. 192 alin. 2 Cod pr.p.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 09.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr-.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi. 24 2009

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Creța

Red.

Tehnored. /25.09.2009

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Minuta deciziei penale nr. 133/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 09.09.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr-.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi. 24 2009

Președinte, Judecător, Judecător,

Pentru conformitate,

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Alba Iulia