Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1339/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 8590/2/2009
2164/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1339
Ședința publică din 01 octombrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurenta-inculpată împotriva încheierii din data de 02.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că a fost atașat dosarul de fond nr- al Tribunalului București - Secția a II a Penală.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu desemnat recurentei-inculpate, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, criticând-o sub aspectul nelegalității si netemeiniciei și, pe fond continuarea procesului penal cu inculpata în stare de libertate, apreciind ca temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai impun privarea acesteia de libertate.
Solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră manifestată de inculpată, precum și circumstanțele personale ale acesteia, faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, are patru copii minori în întreținere și avea loc de muncă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Consideră că instanța de fond a reținut și a cenzurat în mod corect circumstanțele personale ale inculpatei, însă a avut în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina acesteia și modalitatea de comitere, cantitatea de droguri traficată și numărul de persoane implicate în săvârșirea faptei.
Precizează că, deși inculpata nu a mai fost condamnată anterior, a mai fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, ceea ce dovedește perseverența infracțională a acesteia.
Apreciază că sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prev. de art. 148 lit. f C.P.P. lăsarea inculpatei în stare de libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică, astfel că se impune menținerea acesteia în stare de arest.
Recurenta - inculpată, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 2 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-), a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea formulată de inculpatul de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în temeiul artt.3002raportat la art.160 Cod procedură penală, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților:, și.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că măsura arestării preventive este pe deplin justificată, din datele existente la dosarul cauzei existând cel puțin indicii temeinice în sensul prevederilor art.143 Cod procedură penală, în cauză fiind îndeplinite și cerințele art.148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri a măsurii arestării preventive.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, constată că recursul inculpatei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Se reține că, la data de 17.02.2009, urmare înțelegerii avute cu inculpatul, recurenta s-a întâlnit cu acesta pe raza Municipiului B, de la care a primit două kilograme de heroină, ambalate în două pachete paralelipipedice de dimensiunile de 28/21/2 cm, bandă adezivă de culoare maro identice ca formă, dimensiuni și aspect cu cele două pachete în care a fost descoperită, la data de 15.02.2009 cantitatea de 1748,9 grame heroină asupra inculpatului, care a adus heroina din Turcia la cererea inculpatului.
Temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a fost cel prevăzut de art.148 lit.d, f Cod procedură penală, întrucât inculpata a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din împrejurările și modalitatea de comitere a infracțiunii, amploarea activității infracționale a membrilor acestei rețele de traficanți de droguri, ce a dus la câștigarea unor sume impresionante de bani în urma tranzacțiilor ilicite încheiate, modul de operare al acestei rețele, toate acestea impunând folosirea unor mijloace specifice de investigație (interceptarea a numeroase convorbiri telefonice, pe o perioadă mare de timp, efectuarea unei livrări supravegheate de droguri), penetrarea informativ operativă a acestei grupări fiind deosebit de dificilă și anevoioasă.
Aceste temeiuri, avute în vedere la data de 17 februarie 2009, când față de inculpata din cauză a fost luată cea mai gravă măsură preventivă - subzistă și în prezent, astfel cum corect a apreciat și instanța de fond.
Astfel, îndeplinirea condiției privind cuantumul pedepsei este neîndoielnică, iar pericolul concret pentru ordinea publică este evidențiat, în principal, de natura și gravitatea faptei, precum și datele personale ale inculpatei - care a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune - existând riscul ca lăsată în libertate, inculpata să-și reia activitatea infracțională, pentru a obține veniturile necesare traiului de zi cu zi, creând, în mod real, o tulburare a ordinii publice.
În plus, în condițiile în care există indicii temeinice că recurenta a săvârșit fapta pentru care a fost trimisă în judecată și având în vedere împrejurarea că fenomenul infracțional, în general, și faptele de genul celor pentru care este cercetată inculpata, în special, cunosc o creștere îngrijorătoare, apărările invocate în favoare nu pot fi primite.
Prin urmare, soluția adoptată de prima instanță, corespunde exigențelor consacrate de textele de lege precitate, așa încât - în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală - Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpata.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicația dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatei declarat împotriva Încheierii din 02.09.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (dosar nr-).
Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție si Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
-
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Lefterache LaviniaJudecători:Lefterache Lavinia, Ion Tudoran Corneliu Bogdan