Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 14

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Florin Popescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 914/R/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații recurenți în stare de arest preventiv, asistați de avocat oficiu.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța pune în discuție admisibilitatea recursurilor și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul din oficiu a solicitat admiterea în principiu a recursurilor și în rejudecare, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Timiș și menținerea încheierii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Procurorul susține inadmisibilitatea recursurilor, având în vedere că inculpații au promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive.

Inculpații recurenți, având pe rând ultimul cuvânt, a solicitat să fie pus în libertate, întrucât este arestat de 9 luni și a comis fapta sub influența alcoolului, solicitând menținerea încheierii Judecătoriei Timișoara ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că nu i s-a comunicat hotărârea primei instanțe pentru a putea declara recurs, astfel că i s-a încălcat dreptul la apărare. A mai arătat că recursul este admisibil, a executat 9 luni de arest preventiv ca pedeapsă anticipată pentru fapta comisă, din anul 2004 nu a mai comis alte infracțiuni, fapta reținută în sarcina sa a comis-o fiind sub influența băuturilor alcoolice și nu i s-a dat șansă de către societate să se reabiliteze.

CURTEA

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 914/R/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 38515pct. 2 lit. d C.P.P. s-a admis recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA T, împotriva încheierii penale din data de 14.12.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.

A fost casată încheierea atacată și rejudecând cauza, în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160balin. 3.C.P.P. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv a inculpatilor, și, și s-a menținut starea de arest preventiv a acestora, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurilor preventive să fie verificate din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 15.02.2010.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Prin incheierea penala din data de 14.12.2009 pronuntata de Judecatoria T in dosarul nr-, in temeiul art. art.139 alin. 1 și alin.3 ind. 5.C.P.P. raportat la art. 145. proc. pen, a fost înlocuita măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 31/AP/16.04.2009, emis de Judecătoria Timișoara pe numele inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 136 alin.1 lit.b și art. 145.C.P.P. s-a stabilit față de inculpatul măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea organului judiciar.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat în vederea continuării procesului;b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza dispozițiilor art.145 al.22C.P.P. a atras atenția inculpatului că trebuie să respecte obligațiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a respectivelor obligații se poate lua față de acesta măsura arestării preventive.

În temeiul art. art.139 alin. 1 și alin.3 ind. 5.C.P.P. raportat la art. 145. proc. pen, a fost înlocuita măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 32/AP/16.04.2009, emis de Judecătoria Timișoara pe numele inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 136 alin.1 lit.b și art. 145.C.P.P. s-a stabilit față de inculpatul măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea organului judiciar.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat în vederea continuării procesului;b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza dispozițiilor art.145 al.22C.P.P. a atras atenția inculpatului că trebuie să respecte obligațiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a respectivelor obligații se poate lua față de acesta măsura arestării preventive.

Organul de poliție desemnat de instanță, și anume Poliția Municipiului T, verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpați, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanța de judecată.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a constatat ca măsura a fost dispusă prin încheierea penală nr. 33/AP/16.04.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara. La momentul luării măsurii s-a avut în vedere de către instanță temeiul prevăzut de art. 148 lit. f proc. pen. iar în motivare s-a arătat că în privința fiecăruia dintre cei doi inculpați planează pericolul de săvârșire de noi infracțiuni similare, întrucât din analiza fișei de cazier judiciar se reține împrejurarea că au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii și cu toate acestea au mai comis fapte de aceeași natură, astfel că sancțiunile penale nu și-au atins finalitatea preconizată.

Potrivit art. 139.C.P.P. măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar potrivit alin. 35 măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin.1 lit. b și c, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara.

Prima instanta a constatat constată că la acest moment procesual nu mai subzistă temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.

Astfel, deși din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 alin. 6. proc. pen. și art. 143 alin. 1. proc. pen. prima instanța reținut că în prezent nu mai este îndeplinită cea de-a treia condiție obligatorie pentru luarea măsurii preventive, prevăzută de art. 148 alin. 1. proc. pen.

Dacă la momentul arestării preventive a inculpaților, în cursul urmăririi penale, s-a avut în vedere pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă aceștia, în prezent, după 8 luni de arestare preventivă, ecourile faptei antisociale comise de inculpați s-au diminuat, cu consecința încetării stării de pericol concret pentru ordinea publică. Nici chiar antecedentele penale ale inculpaților nu justifică în prezent menținerea față de aceștia a celei mai severe dintre măsurile preventive reglementate de Codul d e procedură penală, în condițiile în care starea de arest trebuie să aibă caracter excepțional și nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că va fi ulterior computată din eventuala pedeapsă ce va fi aplicată inculpaților. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, așa cum s-a statuat în practica CEDO.

Așa cum a decis în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, menținerea inculpaților în stare de detenție preventivă, în scopul protejării ordinii sociale, se justifică doar în măsura în care există probe că punerea lor în libertate ar aduce atingere în mod real și efectiv acestei valori. Deși în cauza de față persistă motivele plauzibile de a crede că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, la acest moment după 8 luni de la momentul la care s-a dispus măsura arestării preventive acestea nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate, în condițiile în care, în raport de probele existente la dosarul cauzei, nu se justifică presupunerea că lăsarea lor în libertate ar fi de natură să ordinea publică în cadrul comunității.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 1. proc. pen. scopul măsurii preventive este acela de a asigura buna desfășurarea a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. În prezenta cauză instanța constată că scopul măsurii preventive, astfel cum este definit de acest text de lege, a fost atins, procesul aflându-se în faza de judecată, etapa cercetării judecătorești, iar inculpații fiind audiați, astfel încât nu există pericolul sustragerii acestora de la urmărire penală sau de la judecată.

Astfel, prima instanța a apreciat că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați nu mai îndeplinește condiția temeiniciei, urmând ca, în scopul garantării bunei desfășurări a procesului penal și asigurării prezenței acestora în fața organelor judiciare ori de câte ori va fi necesar, s-a dispus în baza art. 139 alin. 1 și alin. 35raportat la art. 145. proc. pen, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă obligării de a nu părăsi localitatea.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații și, sunt obligați, în temeiul art. 145 alin. 11să respecte următoarele obligații:a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat în vederea continuării procesului;b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza dispozițiilor art.145 al.22C.P.P. inculpaților li s-au atras atenția că trebuie să respecte obligațiile impuse mai sus, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a respectivelor obligații se poate lua față de aceștia măsura arestării preventive.

Impotriva acestei incheieri a declarat recurs, in termenul prevazut de lege, Parchetul de pe langa Judecatoria T, cererea fiind inregistrata pe rolul Tribunalului T la data de 16.12.2009 sub numarul de dosar -.

În motivarea recursului s-a arătat că încheierea Judecătoriei Timișoara este netemeinică sub aspectul greșitei înlocuiri a măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați.

Procurorul a arătat că la evaluarea pericolului pentru ordinea publică trebuie luate în considerare datele privind persoana inculpaților, și cele referitoare la infracțiunea de săvârșirea căreia sunt învinuiți. În prezenta cauză, lăsarea în libertate a inculpaților ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare. Nemenținerea arestului preventiv creează în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social, în condițiile în care inculpații au fost surprinși de organele de poliție la locul comiterii infracțiunii.

Instanța trebuia să aibă în vedere pericolul social al inculpaților determinat de atitudinea acestora, prin care au recunoscut doar parțial comiterea faptei și aceasta doar pentru faptul că au fost surprinși de organele de poliție imediat după ce au pătruns în locuința părții vătămate.

De asemenea, instanța trebuia să aibă în vedere antecedentele penale ale ambilor inculpați, cei doi fiind anterior condamnați pentru infracțiuni similare.

În sfârșit, procurorul a menționat că prin înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, doar li se oferă inculpaților șansa de a mai comite și alte infracțiuni, în condițiile în care este evident că aceștia manifestă persistență în comiterea faptelor antisociale.

Examinând încheierea recurată atât prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856alin.3 C.P.P. tribunalul a constatat că recursul este fondat, încheierea Judecătoriei Timișoara fiind neîntemeiată sub aspectul înlocuirii măsurii arestului preventiv față de cei doi inculpați.

Potrivit dispozițiilor art.139 alin.1 măsura C.P.P. preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia.

Or, analizând probele existente la dosar, instanța de recurs constată că aceste temeiuri nu s-au schimbat.

Este adevărat faptul că starea de libertate este starea normală a unei persoane, aspect reiterat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff împotriva Germaniei. Însă, în momentul analizei stării de arest a inculpaților, prima instanță trebuia să țină seama de eventualele consecințe ale acestei măsuri, astfel încât să existe un echilibru just între interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general al societății de a fi descoperite faptele antisociale și sancționate persoanele responsabile de comiterea acestora.

În momentul în care a fost dispusă măsura preventivă față de inculpați, judecătorul a apreciat că în privința fiecăruia dintre cei doi inculpați planează pericolul de săvârșire de noi infracțiuni similare, întrucât din analiza fișei de cazier judiciar s-a reținut împrejurarea că au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii și cu toate acestea au comis fapte de aceeași natură. Judecătorul a mai considerat că inculpații prezintă în concret un pericol pentru ordinea publică, conduita acestora fiind de natură a periclita relațiilor sociale privind patrimoniul persoanelor, ocrotite de către legiuitor, datorită modului de operare: de mai multe persoane, cu o pregătire prealabilă folosindu-se de anumite obiecte special transportate, pe timp de noapte și prin efracție.

Or, analizând actele existente la dosar, se poate constata că aceste aspecte nu s-au modificat, continuând să justifice privarea de libertate a celor doi inculpați. Într-o societate democratică, dreptul oricărei persoane la integritatea patrimoniului reprezintă una dintre valorile fundamentale care trebuie protejate. În acest context, neluarea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în condițiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în mod repetat în încălcarea gravă a unuia dintre drepturile prin care se exprimă personalitatea umană (dreptul de proprietate), ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiție, consecință incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.

Pe de altă parte, este adevărat faptul că, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Însă, raportat la trecutul infracțional al celor doi inculpați, nu se poate trage concluzia că scurgerea unei perioade de timp de 8 luni din momentul arestării, ar fi suficientă pentru a aprecia că cei doi inculpați nu mai prezintă nici un pericol pentru ordinea publică. Sub acest aspect, tribunalul reține că anterior ambii inculpați au suferit condamnări privative de libertate, fără a dovedi faptul că s-au îndreptat, continuând să persiste în comiterea unor fapte cu un vădit caracter antisocial.

În consecință, raportându-se la datele existente în dosarul de urmărire penală, precum și la modalitatea în care au acționat cei doi inculpați (pe timp de noapte, prin efracție, după o prealabilă pregătire a activității infracționale), la urmarea care s-a produs și care s-ar fi putut produce, instanța de recurs a apreciat că toate aceste împrejurări reprezintă tot atâtea elemente că lăsarea în libertate a inculpaților va contribui doar la sporirea sentimentului de temere și insecuritate pentru ceilalți cetățeni, situație incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.

Împotriva deciziei penale nr.914/R/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs inculpații și, recursuri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 7.01.2009.

Analizând legalitatea și temeinicia decizie penale recurate din prisma motivelor de recurs precxum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că recursul declarat de inculpați este inadmisibil,pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Inculpații au atacat decizia penală pronunțată de instanța de recurs prin care s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a casat încheierea penală recurată și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților.

Potrivit art.141 pr.pen împotriva încheierii penale pronunțate de prima instanță prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură mai puțin restrictivă se poate exercita calea de atac a recursului, la instanța ierarhic superioară. Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa uzat de această cale de atac prevăzută de lege, iar Tribunalul Timiș, în compunerea legală de trei judecători a pronunțat decizia penală prin cre a apreciat că măsura arestării preventive față de cei doi inculpați se impune a fi menținută și în continuare. Legea procesual penal consacră principiul unicității căii de atac ceea ce presupune că utilizarea unei căi de atac exclude posibilitatea formulării unei noi asemenea căi de atac la instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat primul recurs, astfel încât Curtea apreciază inadmisibil demersul promovat de inculpați.

Astfel, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. teza a II-a C.P.P. se vor respinge recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 914/R/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Văzând și prevederile art. 192 alin.2 C.P.P.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. teza a II-a p Cod Penal respinge recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 914/R/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă fiecare inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 08 Ianuarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

G

Grefier

Red.AN/11.01.2010

Tehnored AJ/2 ex/12.01.2010

Prima instanță: Jud. T-

Recurs: Trib. T -,

12 Ianuarie 2010

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Gheorghe Bugarsky, Florin Popescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Timisoara