Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALA NR.141/

ȘEDINȚA PUBLICĂ din 10 MARTIE 2008

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate JUDECĂTOR 2: Mița Mârza Mariana

JUDECĂTORI - - -

-

GREFIER - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de

PROCUROR - codiță

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul-,în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva Încheierii de ședință din 20.02.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a menținut măsura arestării preventive.

La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocați aleși: în baza împuternicirii avocațiale din 10.03.2008 și, în baza împuternicirii nr.47060 din 10.03.2008.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Curtea constată că apărător ales pentru inculpat este dl avocat care nu este prezent la acest termen de judecată.

Inculpatul declară că este de acord să fie asistat numai de avocații prezenți la acest termen.

Apărătorii inculpatului și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului, avocat, susține că recursul vizează nelegalitatea încheierii pronunțate. Instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, că dosarul este complex și există indicii temeinice că inculpatul ar fi comis infracțiunile reținute. De asemenea, nu este suficient să se facă referire la limitele de pedeapsă. Apreciază că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Este arestat de 9 luni, nu există dovezi că ar fi încercat să influențeze vreun martor, nu are antecedente penale. Fără a antama fondul cauzei, susține că nu a fost corectă maniera în care s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de droguri. S-a reținut că un colaborator s-ar fi întâlnit cu inculpatul de 3 ori și i-ar fi înmânat 24 pastile de ecstasy, dar la nici una din întâlniri nu s-a realizat vreun flagrant pentru a se constata dacă s-au traficat acele pastile. Acel colaborator a fost doar o persoană care a încercat să obțină pentru o altă persoană aplicarea art.16 din lege. Inculpatul nu s-a întâlnit cu investigatorul, cu polițistul sub acoperire. Consideră că nu s-a făcut dovada pericolului public. Nu s-au găsit în corpul său sau a persoanelor audiate ca martori, urme străine, de droguri, nimeni nu a suferit vreun prejudiciu fizic sau moral. Scopul măsurii arestării preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la răspunderea penală. Nu s-a făcut dovada că ar fi încercat influențarea martorilor. Nu s-au arătat probele pe baza cărora s-a considerat că inculpatul prezintă pericol public. Pericolul trebuie dovedit.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii și în rejudecare să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea.

Apărătorul inculpatului, avocat, susține că instanța de fond a făcut o interpretarestrico senso, chiar exagerată a legii. S-a reținut că sunt suficiente indicii temeinice pentru a se menține măsura arestării, indicând procesele verbale întocmit de investigatorul sub acoperire. Inculpatul este arestat de 9 luni, s-a terminat administrarea probelor, fiind audiați aproape toți martorii. temeinice avute în vedere la luarea măsurii s-au modificat pe parcursul cercetării judecătorești. Toți martorii din lucrări și-au schimbat declarațiile date în cursul urmării penale, au arătat că nu au consumat droguri, pentru că în urma analizelor medicale efectuate, s-a constatat că nu au consumat droguri. Există buletinele de analiză toxicologică. La data încheierii proceselor verbale cu colaboratorul, s-a făcut dovada că inculpatul nici nu era în De asemenea, convorbirile telefonice nu au fost făcute cu tatăl său. S-a făcut dovada în acest sens cu înscrisuri. Perioada cât inculpatul a stat arestat depășește termenul rezonabil. Conform art.136 Cod procedură penală, la fiecare termen trebuie avut în vedere scopul acestei măsuri. Cauza nu este complexă, este un singur inculpat care ar fi încercat să procure 24 pastile de ecstasy. Pericolul public nu mai există, rezonanța publică s-a diminuat. Solicită a se dea eficiență dispozițiilor legale, pentru ca perioada de arestare preventivă să nu se transforme într-un început de executare a pedepsei. Să se aprecieze asupra înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura dea nu părăsi localitatea sau țara.

Procurorulsusține că în apărarea inculpatului s-au arătat mai mult aspecte ce țin de fondul cauzei. În recursul de față trebuie analizat dacă sunt indicii temeinice pentru menținerea arestării preventive. Instanța de fond, în mod corect, s-a limitat la arătarea indiciilor temeinice pentru că o analiză a probelor privind vinovăția inculpatului ar fi autopronunțare asupra fondului cauzei, potrivit art.63 Cod procedură penală, nici în măsura în care unii martori și-au modificat declarațiile. Dispozițiile art.136 Cod procedură penală prevăd că unul din scopul măsurii preventive este chiar și pentru executarea pedepsei.

Instanța a motivat amplu și justificat pentru ce a înlăturat apărarea cu privire la termenul rezonabil. Nu a arătat că este o cauză complexă, legea nu prevede o anumită cantitate de droguri pentru a se putea aprecia asupra măsurii arestării preventive pe o durată mai scurtă sau mai lungă de timp. S-a avut în vedere practica CEDO s-a invocat cazul Pandrea contra României și Philips contra Greciei.

Instanța nu s-a pronunțat asupra audierii colaboratorului sau a investigatorului, chiar unul din apărătorii inculpatului, care astăzi nu este prezent, susținând că va aprecia asupra oportunității audierii acestuia la finalizarea cercetării judecătorești.

Încheierea pronunțată este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile puse de apărătorii săi. Lasă la aprecierea instanței.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 20.02.2008, dată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului - conform dispozițiilor art.3002Cod procedură penală raportat la art.160 Cod procedură penală, constatându-se ca fiind temeinică și legală măsura preventivă luată împotriva inculpatului.

Totodată, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpat.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, prin apărătorii săi aleși, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-au invocat motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și în rejudecare să se dispună înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea.

Analizând încheierea atacată conform dispozițiilor Art.3856Cod procedură penală raportat la art.141 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele motive:

Inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se în sarcina sa că în cursul anului 2007 acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat a procurat, deținut, oferit spre consum și comercializat droguri de mare risc - comprimate ecstasy.

Existența indiciilor de vinovăție a fost analizată în concret atât la luarea efectivă a măsurii preventive cât și cu ocazia verificării temeiniciei și legalității acestei măsuri, în condițiilor art.3001alin.1 Cod procedură penală de către prima instanță care a constatat în mod corect că temeiurile avute în vedere subzistă și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, probatoriul administrat fiind elocvent în privința acestei stări de suspiciune că inculpatul ar fi săvârșit fapta penală pentru care este trimis în judecată.

Faptul că inculpatul este bănuit că a săvârșit infracțiunea dedusă judecății pentru care nu s-a finalizat cercetarea judecătorească nu îl privează de dreptul său inițial de a fi prezumat nevinovat până la momentul dovedirii vinovăției sale în condițiile legii.

Se constată așadar că în mod corect prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului raportându-se atât la datele care circumstanțiază infracțiunea reținută în sarcina sa cât și la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate, pericol care se regăsește în însăși natura și gravitatea infracțiunii pentru care legiuitorul a stabilit o sancțiune penală adecvată (închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi).

Pentru toate aceste considerente și având în vedere că măsura preventivă se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, recursul de față va fi respins ca nefondat, conform disp.art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.141 Cod procedură penală.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul -, fiul lui și, născut la 9.09.1985 în G, domiciliat în G,-, -/6,.25, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, CNP -, împotriva Încheierii de ședință din 20.02.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 10 martie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Pt. judedcător

plecat la seminar, semnează

Președintele Curții de APEL GALAȚI

Judecător Dr.

Grefier,

I

Red. - 14.03.2008

Tehnored. - 17.03.2008

2 ex

Fond:

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Mița Mârza Mariana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 141/2008. Curtea de Apel Galati