Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 147/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.147/
Ședința publică de la 28 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 3: Marius Cristian Epure
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1602/2008, emisă de Baroul
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Întrebat fiind, recurentul inculpat, arată că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Având cuvântul, av. pentru recurentul inculpat, critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Constanța și pe cale de consecință înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Învederează instanței că inculpatul este arestat de o perioadă de cinci luni, nu mai subzistă temeiurile inițiale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv cele referitoare la pericolul social pentru ordinea publică. Starea de recidivă nu atrage judecarea inculpatului în stare privativă de libertate, la fel nici soluția de condamnare pronunțată la instanța de fond.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită a se constata că instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, la pedeapsa închisorii de 4 ani. Apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală și solicită menținerea acesteia cu consecința respingerii recursului declarat de inculpatul, ca nefondat.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
- CURTEA -
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 25 martie 2008, în baza art.3002Cod procedură penală raportat la art.160 al.3 Cod procedură penale, a menținut arestarea preventivă a inculpatului:
fiul lui și, născut la data de 15.09.1982, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
În baza art.189 Cod procedură penală, a dispus avansarea sumei de 40 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că subzistă temeiurile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, față de modalitatea în care se reține că sunt indicii că s-au comis faptele, respectiv amploarea activității infracționale, rezonanța socială și impactul negativ asupra comunității din care părțile fac parte, datele ce caracterizează persoana inculpatului.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul greșitei mențineri a măsurii arestării preventive.
Examinând cauza potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
În mod legal și temeinic, instanța care a pronunțat încheierea recurată, judecând ca instanță de apel, a hotărât menținerea arestării preventive a apelantului inculpat, în condițiile în care acesta, în mod nedefinitiv, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, în condițiile art.57 și art.71 Cod penal, apreciind subzistența actuală a temeiurilor inițiale și scopul bunei desfășurări a procesului penal.
Ca atare, întrucât nu se constată incidența niciunui motiv de casare, Curtea va respinge recursul ca nefondat, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală;
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva încheierii de ședință din data de 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
În temeiul art.189 Cod procedură penală;
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției, a onorariului apărătorului din oficiu, avocat, în sumă de 40 lei.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală;
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 80 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt.jud.
Conf.art.312 semnează
C.P.P.Președinte complet,
-
GREFIER,
Jud. fond.:
Red.dec.jud. -
Tehnored.gref.
2 ex./31.03.2008
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure