Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.174/2009
Sedința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marius Motolea JUDECĂTOR 2: Sanda Trif
- - -JUDECĂTOR 3: Dana Ghițoaică
- - - judecător
- - - grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Inculpatul, în motivarea orală a recursului învederează că solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât este arestat de 1 an, dorește să-și pregătească apărarea și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Mai precizează că a fost constând pentru a săvârși actele infracționale.
Apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv pericol pentru ordinea publică.
Susține și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată oral de către inculpat, învederând că acesta se va prezenta la termenele de judecată următoare.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată întrucât nu au apărut elemente noi care să justifice cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Învederează că într-adevăr inculpatul este arestat de 1an, însă cauza se află în stadiul procesual al apelului, iar instanța de fond l-a condamnat pe acesta la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni, cu aplicarea art.83 Cod penal. Mai arată că inculpatul are antecedente penale.
Solicită respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca nefondată.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate, întrucât dorește să-și pregătească apărarea, în sensul de a dovedi cine l-a constrâns să săvârșească faptele.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Constată că prin încheierea penală pronunțată la data de 23.11.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Alba - Secția penală s-a dispus, în temeiul art. 300 ind. 2.pr.pen. menținerea stării de arest a inculpatului, deținut în Penitenciarul Aiud.
Prin aceeași încheiere s-a dispus și respingerea cererii formulate de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cheltuielile judiciare avansate au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
S-a reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de furt calificat și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, fapte pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
S-a apreciat totodată că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de neliniște și insecuritate în rândul societății civile, datorită împrejurării că persoane asupra cărora planează acuzația săvârșirii unor infracțiuni de o gravitate sporită sunt cercetate în stare de libertate.
Mai mult, s-a arătat că pericolul concret pentru ordinea publică decurge și din faptul că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior tot pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat și atrăgând în sfera infracțională și un minor.
Având în vedere că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, nu există justificare pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea astfel că cererea inculpatului a fost respinsă.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs în termen, nemotivat, inculpatul.
Prin apărătorul desemnat din oficiu inculpatul recurent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea sa în stare de libertate.
În subsidiar se susține și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În motivarea recursului se arată că în speță nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv pericolul pentru ordinea publică.
Curtea de Apel examinând încheierea penală atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 6 al. 3.C.P.P. constată că recursul inculpatului este nefondat și va fi respins din următoarele considerente:
În mod corect Tribunalul a constatat că temeiurile care au fundamentat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și justifică în continuarea privarea de libertate a acestuia.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul recurent este închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică, prezentat de lăsarea în libertate a inculpatului, decurge din modalitatea comiterii faptelor, caracterul repetat al actelor materiale de furt, atragerea unui minor în câmpul infracțional, respectiv antecedentele penale ale inculpatului, condamnat anterior pentru fapte similare.
Aceste elemente justifică presupunerea că ordinea publică ar fi amenințată dacă s-ar proceda la lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul repetării unor asemenea fapte, fiind îndeplinite astfel condițiile stipulate de art. 148 lit. f
C.P.P.Mai mult, Curtea reține că menținerea măsurii este justificată și prin prisma prevederilor art. 5 CEDO, față de inculpat fiind adoptată o hotărâre, chiar nedefinitivă, de condamnare pentru faptele care au determinat arestarea.
Reținând totodată că menținerea stării de arest a inculpatului corespunde scopului reglementat de art. 136.C.P.P. fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, Curtea constată că nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea, astfel cum a solicitat inculpatul prin intermediul apărătorului.
Față de cele expuse, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b recursul C.P.P. inculpatului va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 al. 2.C.P.P. inculpatul va fi obligat la plata sumei de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul -.
Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi,26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 ex/27.11.2009
;-
Președinte:Marius MotoleaJudecători:Marius Motolea, Sanda Trif, Dana Ghițoaică