Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 176/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR nr-
Decizia penală nr.176
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și al lui, născut la 24 iunie 1989, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 19.02.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care în baza dispozițiilor art. 3002raportat la art.160 al. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător desemnat din oficiu de către Baroul Prahova, domnul avocat, potrivit delegației depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Cu acordul instanței și în temeiul disp. art. 172 alin.7 Cod proc. penală, domnul avocat a luat legătura cu recurentul - inculpat după care a învederat că alte cereri nu are de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că alte cereri nu are de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea a luat act de susținerile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul art.38513Cod procedură penală a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților în dezbateri.
Avocat pentru recurentul - inculpat, învederează instanței că acesta înțelege să critice încheierea instanței de apel prin care a fost menținută starea de arest preventiv a acestuia, pentru nelegalitate și netemeinicie.
Chiar dacă în dosarul primei instanțe se află emis mandatul de executare al pedepsei închisorii, pe numele inculpatului, din punctul său de vedere instanța fondului s-a pripit, apelul declarat de inculpatul împotriva hotărârii instanței de fond este legal, deoarece a formulat apel la data de 4.02.2010, înainte de a i se comunica mandatul de executare al pedepsei închisorii.
A susținut apărătorul recurentului - inculpat că, dosarul în prezent se află în al doilea grad de jurisdicție, în cauză fiind administrat întreg probatoriul, astfel că punerea în libertate a acestuia nu ar avea cum să influențeze negativ desfășurarea procesului penal, de asemenea nu există indicii că odată pus în libertate inculpatul ar săvârși alte fapte penale.
Prima instanță a pronunțat o condamnare aplicându-i recurentului inculpat o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu executare și apreciază că până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, recurentul - inculpat beneficiază de prezumția de nevinovăție.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, urmând ca acesta să fie cercetat în stare de libertate, iar în subsidiar, în situația în care instanța de control judiciar va aprecia că este imperios necesară luarea unei măsuri restrictive față de recurentul - inculpat, în temeiul disp. art. 139 alin.2 Cod procedură penală rap. la art. 145 Cod procedură penală, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii Tribunalului Dâmbovița, ca legală și temeinică, motivele invocate de recurentul - inculpat nu determină punerea acestuia în libertate, cerințele impuse de disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală fiind incidente în cauza de față.
Recurentul - inculpat, personal având ultimul cuvânt învederează instanței că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea din data de 19.02.2010 a Tribunalului Dâmbovița în baza dispozițiilor art. 3002raportat la art.160 al. 3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru a pronunța încheierea respectivă Tribunalul Dâmbovițaa reținut următoarea situație:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr. 1587/P/2009 din 28.10.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g Cod penal, reținându-se că în noaptea de 20/21.10.2009 a sustras din incinta brutăriei a SC SRL- P un malaxor de preparare a aluatului în valoare de 6.500 lei.
Prin încheierile de ședință pronunțate de Judecătoria Târgoviștes -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură menținută ulterior în condițiile art. 3001alin. 3 cod procedură penală și 3002cod procedură penală pe tot parcursul judecății.
La luarea măsurii arestării preventive s-au avut ca temeiuri prevederile art. 143 cod procedură penală, art. 148 lit. f cod procedură penală în sensul existenței unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă de natură penală, ca cea menționată mai sus, faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În aprecierea pericolului concret s-a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, astfel cum a fost reținută în actul de sesizare, amploarea socială fenomenului pe care îl presupune și îl dezvoltă aceste infracțiuni deosebit de grave asupra întreții colectivități.
Potrivit art. 3002cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive potrivit art. 160 cod procedură penală, iar conform alin. 3, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea acestora impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menținerea arestării preventive.
Potrivit acestor dispoziții legale se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, neintervenind alte motive care să conducă la concluzia că desfășurarea normală a procesului s-ar putea continua prin revocarea sau înlocuirea stării de arest preventiv.
Astfel, pericolul social concret prezentat inițial pentru ordinea publică nu a dispărut și nici nu s-a diminuat în timp, iar fapta pentru care există, conform probelor administrate până în prezent, presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit-o, prezintă un grad de pericol social ridicat neputându-se face o abstracție în aprecierea unui astfel de pericol de gravitatea faptelor.
Temeiurile subzistă câtă vreme a intervenit o hotărâre judecătorească chiar nedefinitivă ce constată vinovăția inculpatului pentru faptele pentru care a fost acuzat.
Nu în ultimul rând trebuie avute în vedere și date legate de persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere scopul procesului penal prevăzut de art. 1 din Codul d e procedură penală precum și jurisprudența constantă a CEDO care a statuat în mod constant că atunci când natura și gravitatea infracțiunii dar și circumstanțele personale ale inculpatului sunt de natură a contribui la tulburarea liniștii și ordinii publice, se apreciază că se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitatea și netemeinicie și învederând că cercetarea sa în stare de libertate nu ar avea cum să influențeze negativ desfășurarea procesului penal. De asemenea, nu există indicii că pus în libertate ar săvârși alte fapte penale.
Curtea, examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul este fondat însă sub un alt aspect decât cel învederat de recurent.
Astfel, se constată că a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 22 din 12.02.2010 a Judecătoriei Târgoviște, pentru considerentele expuse în respectiva hotărâre.
Dat fiind că inculpatul era arestat în cauza dedusă judecății, hotărârea respectivă de condamnare i s-a comunicat la Penitenciarul Mărgineni așa cum rezultă din actul de la fila 61 dosar nr- al Judecătoriei Târgoviște.
Din același act rezultă că persoana respectivă a primit copia dispozitivului sentinței penale nr. 22/2010 al Judecătoriei Ploiești la data de 20.01.2010 când a și semnat de primire și de luare la cunoștință.
În conformitate cu prevederile art. 363 alin.1 și 3 teza a-II-a Cod procedură penală acesta avea la dispoziție un termen de 10 zile de la data respectivă pentru a declara apel în cauză.
Cum până la data de 1 februarie 2010 (întrucât 30 ianuarie a căzut într-o zi de sâmbătă) inculpatul nu a declarat apel, în mod corect, la data de 2.02.2010 Judecătoria Târgoviștea emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr.39/2010 (în cauză nici partea civilă SC SRL P nedeclarând apel până la data de 1.02.2010), sentința penală nr.22/2010 din 12.01.2010 a Judecătoriei Târgoviște fiind rămasă definitivă prin neapelare - fila 69.
Așadar, chiar dacă la data de 4.02.2010 a declarat apel împotriva mai sus menționatei sentințe, el avea deja calitatea decondamnatîn prezenta cauză, fiind în executarea hotărârii definitive de condamnare.
Drept urmare, nu mai există nici un motiv pentru instanța de apel - Tribunalul Dâmbovița - ca aceasta să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive a respectivei persoane, procesul penal aflându-se deja în faza de executare a acestuia.
Evident că instanța de apel urmează să aprecieze asupra apelului declarat de condamnatul, verificând dacă acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 364 Cod procedură penală privind repunerea în termenul de apel.
Față de cele astfel reținute, Curtea, în baza art.38515alin.1 pct.2 lit. d Cod procedură penală, în cauză fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859alin.1 pct.171Cod procedură penală (neputându-se aprecia că s-ar fi agravat situația juridică a recurentului în propria cale de atac, cât timp dacă acesta n-ar fi declarat recurs împotriva încheierii Tribunalului Dâmbovița, s-ar fi reglementat situația acestuia în același fel pe calea unei contestații la executare) se va admite recursul, se va casa încheierea din 19.02.2010 a Tribunalului Dâmbovița și se va constata că recurentul se află sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 39/2010 emis de Judecătoria Târgoviște în data de 02.02.2010.
Având în vedere și disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul, declarat de recurentul, fiul lui și al lui, născut la 24 iunie 1989, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.
Casează încheierea din data de 19.02.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Constată că recurentul, fiul lui și al lui, născut la 24 iunie 1989, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, se află sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 39/2010, emis de Judecătoria Târgoviște în data de 02.02.2010.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2010.
Președinte Judecători
- - - - - - - -
Grefier
Red./DC
4.ex. 23.02.2010
f- - Judecătoria Târgoviște
G
a-
/
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3113/2006
comunicat recurentului 2 ex.
azi,
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran
