Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 19
Ședința publică de la 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Juverdeanu Tatiana
JUDECĂTOR 3: Anton Dan
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 06 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, prin care s-a dispus menținerea măsurii de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că inculpatul a luat cunoștință de conținutul încheierii instanței de fond la data de 12.01.2010 și a promovat recursul de față la data de 13.01.2010, așa cum este consemnat și în cuprinsul referatului întocmit și atașat la dosarul cauzei, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Președintele completului de judecată procedează la verificarea identității inculpatului recurent. Interpelat fiind, acesta precizează că își menține recursul formulat și nu are de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Av. pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului promovat de acesta, casarea încheierii instanței de fond și în rejudecare, punerea în libertate a inculpatului. În susținerea recursului solicită a se avea în vedere și starea de sănătate a inculpatului, poziția procesuală sinceră, regretul manifestat, precum și împrejurarea că prin punerea lui în libertate nu se poate aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră încheierea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fiind făcută o evaluare corectă a probatoriului administrat în cauză și constatându-se că temeiurile arestării inițiale subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Solicită respingerea recursului promovat de acesta.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior pronunțării,
Curtea,
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 06.01.2010 a Tribunalului Iași, în baza art. 300 ind.1 alin.1 pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul.
În baza art. 300 ind.1 alin.3 pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, fiul lui și, născut la 01.08.1966 în com. Cotnari, jud. I, CNP -, în prezent deținut în Arestul IPJ în baza mandatului de arestare preventivă nr. 136/ din data de 16.11.2009 emis de Tribunalul Iași și a constatat că termenul de judecată a fost stabilit aleatoriu la data de 02.02.2010.
Pentru a dispune astfel, instanța fondului a reținut că din analiza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, prin prisma legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive, se constată că față de inculpatul măsura arestării preventive a fost luată prin încheierea de ședința 16.11.2009, fiind pusă în executare ca urmare a emiterii mandatului de arestare 136/U/16.11.2009, pe o perioada de 29 de zile de la 16.11.2009 până la 14.12.2009 inclusiv, măsura fiind prelungită ulterior prin încheierea nr. 206/09.12.2009 pe perioada 15.12.2009-13.01.2010.
Potrivit art.300 ind.1 alin.1 p Cod Penal upă înregistrarea dosarului la instanța, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanța este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
În speță, la soluționarea propunerii de arestare preventivă s-a reținut că în cauză că au fost relevate indicii temeinice care oferă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit pretinsele infracțiuni de omor deosebit de grav și viol constând in fapta acestuia de a întreține, prin constrângere, în seara de 14.11.2009, raporturi sexuale cu victima, după care i-a suprimat viața. Pericolul social pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar putea prezenta pentru ordinea publică este unul cert și actual conturat prin prisma gravității deosebite faptelor sub aspectul cărora este cercetat, importanței valorilor sociale pretins fi fost lezate prin activitatea infracțională întreprinsă de inculpat și care vizează cel mai important drept al omului, respectiv dreptul la viață, dar și a urmărilor grave ale acestor fapte. Existența unor circumstanțe reale invocate de către inculpat, ce vizează starea de ebrietate în care se afla atât acesta cât și victima sunt aspecte care nu modifică ori înlătură acest pericol social, aceste împrejurări urmând a fi avute in vedere cu prilejul individualizării unei eventuale pedepse.
Instanța fondului a constatat că această măsură preventivă a fost luată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale ce reglementează această instituție de drept procesual penal, măsura preventiva fiind legal stabilita.
Având în vedere considerentele care au stat la baza luării măsurii fața de inculpatul, instanța apreciază că acestea se mențin, neînvederându - se elemente noi de natura să conducă la revocarea măsurii arestării preventive.
În cauză subzistă un ansamblul de date care converge în conturarea presupunerii că inculpatul, prin constrângere a întreținut un raport sexual cu victima, victima decedând ulterior în cursul aceleiași seri. Măsura arestării preventive este suficient a se baza pe existența unui ansamblu de date verosimile și credibile, date care să se constituie într-o o bază factuală solidă, de natură a susține presupunerea rezonabila conform căreia persoana față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penala a săvârșit faptele de care este acuzată, iar exigența în analiza probelor sporește substanțial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăției unei persoane (cauza CEDO " împotriva Marii Britanii").
Având în vedere gravitatea faptelor imputate inculpatului, reverberația socială produsă în comunitate prin săvârșirea faptei, necesitatea unei reacții ferme și autoritare a statului în vederea protejării ordinii de drept, instanța a apreciat că lăsarea in libertate inculpatului continuă să prezinte pericol social concret pentru ordinea publică, nici in aceasta privința neintervenind elemente care să producă vreo schimbare, precum și că finalitatea măsurilor preventive poate fi atinsă doar prin menținerea arestării preventive, cât timp aspectele cauzei vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate și nu este reclamată nevoia restrângerii dreptului la liberă circulație, ce ar justifica o altă măsură preventivă.
Potrivit art. 300 ind.1 alin.3 când C.P.P. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau că exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivata, arestarea preventiva.
Având în vedere că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale că în cauza subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii în baza disp.art.300 ind. 1 al.3 Cod procedura penală Tribunalul Iașia menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a promovat recurs inculpatul, criticând soluția primei instanțe pentru motive de netemeinicie. Astfel, acesta a solicitat admiterea recursului promovat, casarea încheierii instanței de fond și punerea sa în libertate. În susținerea recursului a solicitat să se aibă în vedere poziția procesuală sinceră, regretul manifestat, împrejurarea că prin punerea lui în libertate nu se poate aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal precum și starea lui de sănătate.
Verificându-se actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele, conform prevederilor art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, se rețin următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și omor deosebit de grav prev. de art. 197 al. 1 și art. 176 al. 1 lit. c cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a Cod penal, reținându-se că în seara zilei de 14.11.2009, prin constrângere, a întreținut raporturi sexuale cu victima, ambii fiind în stare de ebrietate, după care a ucis-
Temeiul juridic care a stat la baza luării menținerii arestării preventive a inculpatului este cel prevăzut de dispozițiile art. 148 lit. d și f Cod procedură penală.
Procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală în cursul judecății, prima instanță în mod just a constatat că față de inculpat continuă să fie incidente dispozițiile art. 143 și ale art. 148 lit. d și f Cod procedură penală.
Probele administrate în cauză furnizează suficiente elemente, în accepțiunea art. 143 din Codul d e procedură penală, care să susțină bănuiala că inculpatul a săvârșit cu intenție noi infracțiuni, respectiv cele imputate în speța de față.
Având în vedere gravitatea faptelor imputate inculpatului, atitudinea inculpatului față de faptele săvârșite, necesitatea unei reacții ferme și autoritare a statului față de persoanele bănuite că ar fi comis asemenea fapte, instanța de fond, în mod corect a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte un pericol social concret pentru ordinea publică, fără intervenția unor elemente care să producă vreo schimbare.
Starea de pericol pentru ordinea publică a fost apreciată în contextul cauzal concret atât prin raportare la fapta săvârșită, dar și în raport de persoana inculpatului, în ansamblul necesității bunei desfășurări a procesului penal.
Aprecierea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică se bazează pe indicii rațional justificate, făcând apel mai cu seamă la necesitatea protecției societății în ansamblul valorilor sale împotriva potențialelor acte interzise și vătămătoare ale acestuia.
Or, natura specifică a infracțiunilor cercetate, riscul major al reiterării comportamentului infracțional, sunt date care justifică concluzia că se impune în continuare privarea de libertate a acestuia.
În ceea ce privește starea de sănătate a inculpatului, aceasta a fost analizată la momentul luării măsurii preventive, iar considerațiile instanței de la acest moment, pe deplin argumentate, rămân aplicabile în cauză.
În concluzie, reținând că măsura preventivă a fost luată pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și avându-se în vedere necesitatea ocrotirii ordinii publice și atingerii finalității legii penale, instanța de fond în mod just a apreciat că și în prezent subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
În temeiul considerentelor expuse, criticile formulate nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală să se respingă recursul promovat de inculpat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 06.01.2010 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 200lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei onorariu de avocat oficiu suportat, va fi avansată din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red../ Tehnored.
2 ex. - 19.01.2010
Tribunalul Iași:
Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067
DOSAR NR-
Emisă la data de 18.01.2010
CĂTRE
PENITENCIARUL IAȘI
Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 19 din 18.01.2010 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 01 August 1966), un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înmânat în evidențele dumneavoastră
Președinte, Grefier,
- - -
Tehnored
2 ex.
18.01.2010
Dosar nr-
REFERAT,
Încheiat azi, 18.01.2010, ora 10,00
Subsemnata, - -, grefier în cadrul Curții de APEL IAȘI - Secția Penală, arăt că urmare dispoziției președintelui completului de judecată, am procedat la întocmirea unei note telefonice cu Biroul Evidență din cadrul Penitenciarului Iași, cu privire la data la care inculpatul a luat cunoștință de conținutul dispozitivului încheierii de ședință din data de 06.01.2010 a Tribunalului Iași, ocazie cu care mi s-a comunicat de către agent șef principal din cadrul Biroului Evidență al Penitenciarului Iași, că inculpatul a luat cunoștință de conținutul dispozitivului încheierii de ședință anterior menționată la data de 12.01.2010.
Grefier,
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Juverdeanu Tatiana, Anton Dan