Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 194/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.194
Ședința publică din data de 25 februarie 2010,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Dan Andrei
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recuruslui declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09 ianuarie 1989, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care în baza art.300/2 pr.penală rap. la art.160/b pr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut starea de arest preventiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului de Avocați
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Recurentul-inculpat personal și prin avocat declară că nu are cereri sau excepții de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public susține că nu are excepții și nici cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.
Curtea, ia act de susținerile părților în sensul că nu sunt alte chestiuni prealabile de discutat, în temeiul art.385/13 pr.penală constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat a criticat încheierea pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, deși în motivarea acesteia s-a reținut că este necesar a fi menținută starea de arest preventiv a inculpatului întrucât la termenul viitor urmează a fi reaudiați partea vătămată și martorii, privarea de libertate nu se mai impune.
Astfel, în cauza de față, se poate constata că au fost administrate probatorii, în sensul că partea vătămată și martorii au fost deja audiați la urmărirea penală (fila 28 dosar urmărire penală) și în faza de cercetare judecătorească, iar prima instanța a pronunțat deja o hotărâre de condamnare a inculpatului, aplicându-i-se pedeapsa de 2 ani închisoare. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii reținându-se săvârșirea de către acesta a două infracțiuni în concurs real, infracțiuni ce pot fi judecate și cu inculpatul în stare de libertate. În plus, are un copil minor în întreținere, mama acestuia este în vârstă și bolnavă, iar concubina nu realizează venituri, iar la data arestării era angajat, fiind singurul întreținător al familie.
A precizat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere de instanța de fond la momentul privării de libertate a inculpatului, perioada lungă de timp de când este arestat, respectiv luna mai 2009, se apropie un an.
În final, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 17 februarie 2010 și pe fond revocarea măsurii arestării și punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar, dacă totuși instanța de control judiciar va aprecia că până la finalizarea procesului penal se impune luarea unei măsuri care să-i restrângă libertatea de circulație, solicită înlocuirea arestului preventiv cu măsura prevăzută la art.136 lit.b pr.penală, inculpatul urmând să respecte toate obligațiile ce vor fi stabilite de instanța de judecată și să nu zădărnicească aflarea adevărului.
Reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 17 februarie 2010 a Tribunalului Prahova, prin care s-a menținut măsura arestării preventive, deoarece încheierea atacată este legală și temeinică. Instanța de fond a reținut justificat că sunt întrunite în continuare condițiile pentru menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și care justifică privarea de libertate a acestuia.
A mai susținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143 și art.148 alin.1 lit.f pr.penală, respectiv există probe din care rezultă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost cercetat și condamnat de instanța de fond la pedeapsa privativă de libertate de 2 ani închisoare. De asemenea, sunt îndeplinite și cerințele art.148 lit.f, respectiv inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din modalitatea în care au fost săvârșite faptele, precum și din perseverența infracțională de care inculpatul a dat dovadă, acesta având în antecedență, în minorat, condamnări anterioare pentru săvârșirea acelorași gen de fapt.
Pe cale de consecință, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a soluției pronunțate de instanța de fond.
Recurentul-inculpat - având personal ultimul cuvânt a precizat că este arestat preventiv de aproape un an de zile și că dorește să fie judecat în stare de libertate. A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova și pe fond înlocuirea stării de arest preventiv cu o altă măsură, obligându-se să respecte dispozițiile date de această instanță.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față constată:
Prin încheierea de ședință din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art.300/2 pr.penală rap. la art.160/b pr.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, și s-a menținut starea de arest.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lingă Judecătoria Ploieștis -a dispus trimiterea in judecata a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art.192 alin.1 si tentativa la infracțiunea de furt prev. de art.20 rap. la art.208 alin.1 cu aplicarea finala a art.33 lit.a penal, iar prin sentința penala nr.1961/26.10.2009 Judecătoria Ploiești, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani inchisoare.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, susținând ca nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute in sarcina acestuia.
S-a mai reținut că prin încheierea din data de 20 ianuarie 2010, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului în baza art. 3002pr.penală constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art.143 pr.penală, în sensul că există indicii temeinice în a considera că este autorul infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Totodată, pe baza probelor existente la dosar și ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului, tribunalul a apreciat că subzistă și în prezent temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat, motiv pentru care s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, este legală și temeinică și se impune în continuare a fi menținută.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că privarea sa de libertate nu se mai impune.
Recurentul a solicitat să se constate că, în cauză, au fost administrate probatorii, în sensul că partea vătămată și martorii au fost deja audiați la urmărirea penală (fila 28 dosar urmărire penală) și în faza de cercetare judecătorească, iar prima instanța a pronunțat deja o hotărâre de condamnare a inculpatului, aplicându-i-se pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a apreciat că infracțiunile reținute în sarcina sa, pot fi judecate și cu inculpatul în stare de libertate și a cerut ca instanța de recurs să țină seama de situația sa familială, în sensul că are un copil minor în întreținere, mama sa este în vârstă și bolnavă, iar concubina nu realizează venituri, iar la data arestării era angajat, fiind singurul întreținător al familie.
A precizat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere de instanța de fond la momentul privării de libertate a inculpatului, perioada lungă de timp de când este arestat, respectiv luna mai 2009, se apropie un an.
În final, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din data de 17 februarie 2010 și pe fond revocarea măsurii arestării și punerea sa în libertate sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea, examinând încheierea recurată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului de fond atașat, a criticilor invocate de recurentul inculpat, dar și din oficiu în limitele prev. de art.3856alin.3 cod proc. penală, constată că recursul este nefondat.
Inculpatul recurent a fost arestat preventiv prin încheierea din 6 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, temeiul arestării acestuia fiind cel prevăzut de art. 148 lit. f cod pr. penală. Totodată, s-a apreciat că în cauză există probe și indicii temeinice care confirmă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.
Măsura a fost prelungită și apoi menținută de instanța de judecată, pe parcursul judecății la prima instanță, când a și fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni de tentativă la furt și a unei infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 20 rap. la art. 208 alin. 1 pen și respectiv 192 alin. 1 pen. S-a revocat și liberarea condiționată cu privire la restul neexecutat de 331 zile de închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin pen. nr. 1020/2008 pron. de Judecătoria Ploiești. rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată pentru fiecare dintre infracțiunile anterior menționate. Prin aceeași sentință, prima instanță a apreciat că se impune menținerea arestării preventive a inculpatului.
În prezent cauza se află în apel, pe rolul Tribunalului Prahova, care a menținut de asemenea, măsura arestării preventive, inclusiv prin încheierea recurată în cauza de față.
Curtea consideră că în mod corect instanța de apel a reținut că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea temerea că acesta ar putea comite același gen de fapte, întrucât a dat dovadă de perseverență infracțională, relevată de mulțimea condamnărilor suferite de acesta în timpul minorității, așa cum rezultă din datele înscrise în cazierul său judiciar (fila 25 dosar urmărire penală). Astfel, se constată că în perioada 2005-2009, inculpatul a suferit cel puțin cinci condamnări la pedepse cu închisoarea pentru exact același gen de infracțiuni ca cele din cauza de față: furt calificat și violare de domiciliu.
În consecință, Curtea constată că instanța de apel în mod legal a menținut această măsură, apreciind că temeiurile care au determinat luarea acesteia subzistă și în prezent, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, această stare de pericol fiind determinată de faptul că inculpatul a fost condamnat anterior, în mai multe rânduri, pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului.
În plus, este necesar să se evite influențarea în mod negativ a desfășurării în continuare a procesului penal, deoarece prin încheierea recurată, tribunalul a dispus completarea probelor cu audierea părții vătămate și a martorului, față de poziția de negare a săvârșirii faptei adoptată de inculpat.
Așa fiind, în raport de considerentele învederate, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică și în consecință, recursul declarat de inculpatul va fi respins ca nefondat în temeiul art.38515pct.1 lit.b cod proc. penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09 ianuarie 1989, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din data de 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
Grefier,
4 ex./26.02.2010
nr-
Judecătoria Ploiești
nr-
,
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu, Dan Andrei
