Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 200/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 200/ DOSAR NR-
Ședința publică din 12 martie 2008
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean
- - - JUDECĂTOR 3: Manuela Barbu
- - - judecator
- - - grefier
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror șef secție - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art.304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar împuternicirea avocațială.
Întrebați fiind, reprezentanta parchetului și apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, declară că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Avocat ales pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov și pe cale de consecință, admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Apărătorul ales al inculpatului susține că măsurile preventive vizează exclusiv cele patru scopuri enumerate în art. 136 Cod procedură penală.
Inculpatul este arestat de aproximativ 10 luni, perioadă în care s-a derulat cercetarea judecătorească prin prelungirea probatoriului în scopul aflării adevărului, prezumția de nevinovăție nefiind înfrântă iar principiul in dubio pro reo trebuie să profite inculpatului și nu acuzării.
Solicită a se avea în vedere că au fost audiați 4 martori, care au confirmat susținerile inculpatului în sensul că acesta a aplicat doar o lovitură victimei.
Din întreg materialul probator administrat până în prezent se desprinde un mare dubiu, dubiu ce nu poate profita decât inculpatului și nu acuzării.
De asemenea solicită a se avea în vedere starea sănătății inculpatului care s-a îmbolnăvit în penitenciar de tuberculoză și se impune a fi tratat într-o unitate sanitară specializată în bolile de pneumoftiziologie.
Concluzionează solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive, cu obligarea inculpatului la respectarea obligațiilor prevăzute de art. 145 alin. 11Cod procedură penală.
Reprezentanta parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului având în vedere stadiul procesual în care se desfășoară cercetările. Consideră că menținerea arestul preventiv este justificată și nu este afectată prezumția de nevinovăție a inculpatului.
Relativ la starea de sănătate a inculpatului se arată că instanța de fond chiar a fost preocupată, iar instanța nu este în măsură de a aprecia asupra profesionalismului medicilor, inculpatul beneficiind de tratament.
Aspectele relevate nu constituie fundamentul unei eventuale înlocuiri a măsurii arestării preventive atât timp cât actele medicale nu atestă această situație, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate întrucât martorii audiați au relatat că nu el a fost cel care a lovit victima, nu este el adevăratul făptuitor și mai mult, nu prezintă nici un pericol pentru ordinea publică. Totodată, solicită a fi cercetat în stare de libertate pentru a se trata într-o unitate specializată.
Deliberând asupra recursurilor penale de față:
Constată că prin încheierea de ședință din data de 6.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul, deținut în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr.11/2007 emis de Tribunalul Brașov, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, iar în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b al 1,3 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea tuturor dispozițiilor procesual penale incidente în cauză iar măsura arestării preventive a fost verificată periodic atât de către prima instanță cât și de către cea de control apreciindu-se că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. b și f Cod procedură penală subzistă în continuare.
S-a reținut de către prima instanță că pentru a se putea proceda la înlocuirea măsurii arestării preventive este necesar ca temeiurile care au determinat arestarea preventivă să se schimbe; este adevărat că în speță a fost administrată cea mai mare parte a probatoriului însă această împrejurare nu este de natură concluziona că nu mai subzistă condiția premisă prevăzută de art. 143 Cod procedură penală; în cauză a fost administrat întregul material probator, fiind admisă în prezent cererea formulată de inculpat privind testarea sa cu testul poligraf, urând a se aprecia în continuare asupra pertinenței unei confruntări între inculpați, însă aceste împrejurări care reprezintă o extindere a probaținuii nu constituie încă, raportat la timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive și la modul de derulare a cercetării judecătorești un motiv în favoarea constatării atingerii termenului rezonabil al arestării.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea formulată de el de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, cu consecința punerii sale în libertate.
În motivarea recursului formulat, s-a arătat că nu inculpatul este autorul infracțiunii reținute în sarcina sa, iar materialul probator administrat până în prezent nu conturează vinovăția sa, existând dubii serioase în ceea ce privește contribuția sa la decesul victimei, la dosar neexistând acele probe sau indicii temeinice care să permită privarea de libertate în continuare a inculpatului. De asemenea o parte din actele de urmărire penală au fost administrate cu încălcarea dispozițiilor legale astfel încât, dând relevanță și principiului "in dubio pro raeo" care profită inculpatului, se impune înlocuirea măsurii arestării a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, cu atât mai mult cu cât este necesară internarea urgentă în spital a acestuia fiind suferind de tuberculoză în fază contagioasă.
Analizând încheierea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că recursul formulat de către inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu nr. 11/31.05.2007.2007 a Tribunalului Brașovs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzut de art. 174 alin 1 Cod penal constând în esență în aceea că la data de 22.05.2007 în jurul orei 21 inculpatul, însoțit fiind de învinuiții, și, a lovit cu un corp contondent în zona capului pe numitul, angajat la ", ce-și desfășura activitatea de paznic la fosta rampă de gunoi a Municipiului
Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost cele prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. b și f Cod procedură penală.
Analizând starea de arest preventiv a inculpatului și respectiv cererea formulată de inculpatul privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara instanța de recurs constată că în mod corect a apreciat prima instanță că nu au intervenit în speță împrejurări noi care să conducă la modificarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive și nici nu au dispărut aceste temeiuri astfel încât în mod judicios a considerat că se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, în speță fiind incidente în continuare dispozițiile art. 148 lit. b și f Cod procedură penală.
Materialul probator existent până în prezent la dosar confirmă bănuiala săvârșirii de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa, chiar dacă acesta la acest moment procesual că el este cel care a aplicat lovitura care a condus la decesul victimei.
Inculpatul se găsește încă, așa cum corect a apreciat prima instanță în situația prev. de art. 148 lit. b Cod procedură penală, întrucât datele existente la dosar din care rezulta - la data luării măsurii arestării preventive - că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în mod direct și indirect prin influențarea unor martori, sunt încă în măsură să dovedească incidența acestui text de lege. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă împrejurarea că anterior prinderii inculpatului de către organele de poliție, acesta, împreună cu și cele două concubine ale acestora au stabilit "planul acelei zile", respectiv ce vor spune în situația în care vor fi prinși, intenția fiind evidentă de zădărnicire a aflării adevărului; aceste date se coroborează cu atitudinea oscilantă a inculpatului în cursul procesului penal - acesta din urmă negând inițial orice implicare în derularea evenimentelor care au dus la decesul victimei pentru ca mai apoi să recunoască participarea la aceste evenimente, negând însă că el ar fi cel care a aplicat lovitura care a condus la decesul victimei - și vin să confirme incidența în continuare în cauză a dispozițiilor art. 148 lit. b Cod procedură penală; este adevărat că la acest moment procesual au fost audiați cei mai mulți dintre martorii propuși în probațiune, însă, în cauză mai sunt de audiat martori și nu este de neglijat faptul că o parte dintre martorii și inculpații aflați în stare de libertate și-au schimbat depozițiile date în faza de urmărire penală.
În speță sunt de asemenea întrunite în continuare în mod cumulativ și dispozițiile literei faa rt. 148 Cod procedură penală, în sensul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul concret al faptei însă, nici nu pot fi ignorate - atunci când se analizează dacă lăsarea în libertate a unui inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică - circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile, natura și gravitatea acestora, numărul persoanelor care au contribuit la producerea rezultatului și modul organizat în care aceștia au acționat, circumstanțele personale ale inculpatului, anturajul pe care îl are acesta și conduita adoptată ulterior săvârșirii faptei; atâta timp cât la dosar se află dovezi din care reiese că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, acest motiv nu poate conduce, singur, la concluzia că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Față de împrejurarea că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au suferit până în prezent modificări și nici nu au dispărut, ci dimpotrivă ele subzistă, așa cum s-a arătat anterior și impun privarea de libertate în continuare a inculpatului și văzând de asemenea stadiul cercetării judecătorești precum și împrejurarea că durata arestării preventive a inculpatului se circumscrie unui termen rezonabil, în acord cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și cu Jurisprudența CEDO în materie, în mod corect a procedat prima instanță respingând cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, menținând în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b Cod procedură penală starea de arest a inculpatului.
În considerarea celor expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 6.03.2008 pronunțată de Tribunalului Brașov în dosarul penal nr- care va fi menținută ca legală și temeinică.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive
În numele legii
Respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.NH/24.04.2008
Tehnoredact.DS/24.03.2008/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Nicoleta Hădărean, Manuela Barbu
